ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 922/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Ilfov, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Zootehnie "Prof. dr. B." suspendarea executării deciziei nr. 1576/29.11.2017 emisă de directorul general al pârâtei.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 2837 din 15 iunie 2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Zootehnie "Prof. dr. B." .

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea cererii de suspendare a executării și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurenta a arătat că motivarea hotărârii este contradictorie și contrară aspectelor învederate prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, prima instanță, analizând decizia atacată, observă faptul că în cuprinsul acesteia nu se regăsește descrierea situației de fapt, ci se face trimitere la nota de inspecție nr. x/19.06.2017 și nota de control nr. x/13.11.2017, acte care au fost comunicate reclamantei abia după formularea cererii de suspendare a executării.

În mod nelegal, instanța a concluzionat că decizia atacată, deși nemotivată expres, este argumentată prin cele 2 acte administrative de care reclamanta nu a avut cunoștință. Recurenta apreciază că această împrejurare creează o îndoială serioasă în privința legalității actului și dovedește îndeplinirea primei condițiii impuse de dispozițiile art. 14 - existența cazului bine justificat.

În privința condiției iminenței producerii unei pagube, prima instanță a constatat, în mod corect, îndeplinirea acesteia, singura imprecizie fiind cea referitoare la cuantumul prejudiciului direct - 1.473.192 RON plus T.V.A.

Întrucât judecătorul fondului a procedat la respingerea cererii de suspendare a executării ca urmare a neîndeplinirii cumulative a celor două condiții, observând doar îndeplinirea condiției pagubei iminente, hotărârea este vădit neîntemeiată, impunându-se casarea acesteia și admiterea cererii astfel cum a fost formulată.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Zootehnie "Prof. dr. B." a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a sentinței instanței de fond.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere, întemeiată pe dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, de suspendare a executării a deciziei nr. 1576/29.11.2017 emisă de pârâta Agenția Națională pentru Zootehnie "Prof. dr. B.".

Prin decizia nr. 1576 din 29.11.2017 autoritatea pârâtă a dispus retragerea acreditării reclamantei nr. 75/30.03.2017 pentru efectuarea serviciului de determinare a calității genetice a raselor de animale la specia taurine, ca urmare a deficiențelor și abaterilor reținute prin nota de inspecție a Agenției Naționale pentru Zootehnie nr. 9667/19.06.2017 și nota de control nr. x/13.11.2017.

Potrivit art. 14 din legea contenciosului administrativ în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 autorității publice care a emis actul sau a celei ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței pe fond, cerere ce poate fi promovată conform art. 15 din același act normativ și prin acțiunea în anulare, în tot sau în parte, a actului atacat.

Astfel, admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ este condiționată de întrunirea cumulativă a cerințelor prevăzute de normele legale precizate mai sus, respectiv sesizarea autorității emitente sau celei ierarhic superioare, existența cazului bine justificat așa cum este bine definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, respectiv împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ și paguba iminentă definită de art. 2 lit. ș) din același act normativ, fiind reprezentată de prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorității publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă și unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării. Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie, însă, evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Răspunzând punctual cazurilor de casare invocate în susținerea căii de atac promovate împotriva soluției de respingere a cererii formulate, instanța de control judiciar constată că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

Acest caz de casare vizează lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea atacată sau existența motivelor contradictorii sau străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că argumentele recurentei sub aceste aspecte nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menționată. Sentința atacată îndeplinește exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar judecătorul fondului a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.

De asemenea, recurenta susține fără temei că hotărârea cuprinde motive contradictorii, câtă vreme instanța a concluzionat că decizia atacată, deși nemotivată expres, este argumentată prin cele 2 acte administrative de care reclamanta nu a avut cunoștință.

În acord cu cele reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că nereluarea în cuprinsul deciziei de retragere a acreditării nr. 75/30.03.2017 a constatărilor de fapt reținute în acte de control anterioare nu reprezintă o nemotivare a deciziei sub aspectul elementelor de fapt imputate reclamantei, întrucât trimiterea la alte acte de control prealabile emiterii deciziei de revocare este un mecanism utilizat în procedurile administrative și pe deplin justificat de întinderea elementelor de fapt reținute.

În mod similar, nu poate fi primit argumentul referitor la necomunicarea unuia dintre cele 2 acte administrative ce au stat la baza emiterii deciziei contestate, întrucât încălcarea obligațiilor prevăzute de legislația în materie, astfel cum este prevăzut în cuprinsul art. 3 al deciziei de acordare a acreditării nr. 124/30.03.2017, duce la retragerea acreditării.

În privința celui de al doilea motiv de recurs formulat de recurentă, Înalta Curte constată că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări și interpretări greșite a normelor de drept material și nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Interpretând corect dispozițiile art. 14, art. 2 lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a reținut și a argumentat neîndeplinirea condiției existenței cazului bine justificat, întrucât, din examinarea sumară a deciziei contestate, nu s-a conturat o situație de fapt de natură a genera suspiciuni rezonabile cu privire la emiterea respectivului act.

Din analiza cererii de suspendare formulate de recurenta-reclamantă și a susținerilor acesteia reiterate în recurs, reiese faptul că pentru dovedirea cazului bine justificat reclamanta a invocat mai multe motive de nelegalitate, iar judecătorul fondului le-a examinat și, în mod corect, a apreciat că argumentele referitoare la neindicarea sancțiunii care urmează a fi aplicată în cazul nerespectării recomandărilor, la lipsa precizărilor privind calea de atac și termenul de formulare a contestațiilor împotriva concluziilor controlului, nu pot contura existența unui caz bine justificat de natură să determine măsura suspendării deciziei de retragere a acreditării, câtă vreme aceste aspecte sunt reglementate expres prin dispozițiile legale aplicabile activității desfășurate, iar în cuprinsul deciziei de acordare a acreditării nr. 124/30.03.2017 se menționează expres că încălcarea obligațiilor stabilite de legislația în vigoare va determina retragerea acreditării.

Cele două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru intervenția de excepție a măsurii suspendării executării actului administrativ sunt prevăzute de legiuitor în mod cumulativ, astfel încât constatarea neîndeplinirii uneia dintre condiții era suficientă pentru respingerea cererii de luare a unei asemenea măsuri.

Instanța de fond a analizat însă și condiția iminenței pagubei și a reținut, în mod corect, că în cauză se poate vorbi despre un prejudiciu material viitor și previzibil. Chiar dacă întinderea acestuia a fost apreciată ca fiind diferită de cea precizată de reclamantă, Înalta Curte reține că, dată fiind neîndeplinirea condiției existenței cazului bine justificat, constatarea iminenței producerii unui prejudiciu material nu constituie un element suficient pentru a se putea dispune măsura suspendării executării actului administrativ contestat.

Pentru considerentele expuse, constatând că soluția primei instanțe reflectă o corectă aplicare și interpretare a normelor legale, iar sentința recurată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 2837 din 15 iunie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2019.