ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3569/2011

Ședința publică de la 10 noiembrie 2011 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 12 august 2009 sub nr. 33165/3/2009 reclamanta SC T. Moldova SRL a chemat în judecată pârâta SC M.A.N.R. România SRL solicitând obligarea acesteia la restituirea sumei de 71.808 Euro, plătibili în lei la cursul de schimb al BNR din ziua plății, sumă ce reprezintă contravaloarea debitului, la care să se adauge actualizarea cu indicele de inflație de la data plății efective față de data scadenței obligației de plată a sumei în lei, la plata dobânzii comerciale calculată conform art. 43 C. com.

și O.G. nr. 9/2999; cu cheltuieli de judecată. Prin sentința comercială nr. 6874 din data de 8 iunie 2010, Tribunalul a respins acțiunea ca neîntemeiată. Împotriva sentinței comerciale nr. 6874 din 8 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București a declarat apel SC T. Moldova SRL. Prin decizia comercială nr. 148 din 29 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a fost admis apelul formulat de apelanta reclamantă SC T. MOLDOVA SRL prin lichidator judiciar SC L.C.D. SPRL în contradictoriu cu intimata pârâtă SC M.A.N.R. ROMÂNIA SRL București. A fost schimbată în tot hotărârea atacată în sensul că s-a admis în parte cererea, a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 71.808 EURO în echivalent lei la cursul BNR de la data plății și dobânda legală calculată de la data formulării cererii de chemare în judecată 17 august 2009 și până la plata integrală a sumei.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea de actualizare a creanței cu indicele de inflație. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut în principal că prin clauzele contractuale părțile nu au făcut altceva decât să prevadă în contract efectele condiției suspensive stabilite de lege. S-a mai reținut că părțile au stabilit că vânzătorul va proceda la comandarea echipamentului numai după îndeplinirea celor două cerințe, tocmai pentru ca în ipoteza în care acestea nu s-ar îndeplini să nu fie prejudiciat. Împotriva deciziei comerciale nr. 148 din 29 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a declarat recurs SC M.R. România SRL invocând ca motive de nelegalitate art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că: analizând considerentele deciziei recurate consideră că instanța de apel a interpretat greșit prevederile contractului de vânzare-cumpărare nr. MV 3479/2 respectiv art. 3.1 și mai mult decât atât a nesocotit efectele contractului, astfel cum acestea au fost antamate prin voința liber exprimată a părților la data încheierii actului juridic civil. Recurenta mai arată că a accepta argumentația instanței de apel potrivit căreia prevederile art. 3.1 din contract ar reprezenta o condiție suspensivă, ar însemna să legitimeze ideea că prețul, un element esențial al contractului de vânzare-cumpărare ar putea fi prevăzut sub condiție, în cazul neîndeplinirii acesteia operând o recalificare a operațiunii juridice.

Or, o astfel de interpretare este contrară voinței liber exprimate a părților care operând în calitate de subiecte de drept comercial, au înțeles să încheie un act juridic cu titlu oneros prin care să transfere dreptul de proprietate asupra echipamentelor în schimbul prețului ce urma să fie achitat în trei tranșe. Recurenta a invocat și excepția prescripției extinctive arătând că dreptul la acțiune a SC T. Moldova SRL s-a născut la 21 iunie 2007, data decontării avansului astfel că termenul de prescripție s-a împlinit la 21 iunie 2010. Intimata SC T. Moldova SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs. Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de motivele invocate și având în vedere art. 137 C. proc.

civ. Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Potrivit art. 3 coroborat cu art. 7 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, termenul de prescripție extinctivă de trei ani începe să curgă de la data la care se naște dreptul la acțiune. În prezenta cauză dreptul la acțiune s-a născut la data de 21 iunie 2007 (data plății avansului), iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la 12 august 2009. Este adevărat că art. 16 alin. ultim din Decretul nr. 167/1958 prevede că prescripția nu este întreruptă dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea, însă doctrina a precizat cererea de chemare în judecată produce efect întreruptiv dacă aceasta este efectivă, adică cu scopul de a fi admisă.

Cu alte cuvinte prescripția se întrerupe în mod provizoriu de la data introducerii cererii până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Față de efectul întreruptiv provizoriu și față de faptul că în speță cererea de chemare în judecată a fost introdusă în termenul general de prescripție și cu scopul de a fi admisă rezultă că recurenta nu se poate prevala de dispozițiile art. 16 alin. final din Decretul nr. 167/1958. Motivul de modificare al art. 304 pct. 8 C. proc. civ . invocat de către recurentă se referă la situația în care deși actul juridic dedus judecății este cât se poate de clar, fiind „vădit neîndoielnic”, instanța îi schimbă „natura” ori „înțelesul”. Nu în ultimul rând prin motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ . se invocă de fapt încălcarea principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ. potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante. Din această perspectivă și nu în ultimul rând din perspectiva criticii hotărârii recurate se reține că litigiul pune în discuție clauza înscrisă în art. 3.1 din contractul nr. MV 3479/2 din 15 februarie 2007, adică dacă clauza menționată în art. 3.1 reprezintă o condiție suspensivă sau o clauză referitoare la modul de executare al contractului. Clauza contractuală prevăzută în art.3 din contractul de vânzare-cumpărare nr. MV 3479/2 din 15 februarie 2007 se referă la aspectul că „ambele părți agreează faptul că echipamentele vor fi comandate după ce va fi primit avansul de 10% și după ce vânzătorul va primi din partea instituției finanțatoare a cumpărătorului confirmarea scrisă asupra disponibilității finanțării către aceasta”.

Din interpretarea acestei dispoziții convenționale reiese că părțile litigante au prevăzut cele două cerințe cumulative respectiv, de plată a avansului și de obținere a finanțării, fără a stabili vreo sancțiune contractuală pentru neîndeplinirea lor ceea ce este de esența condiției suspensive deosebind-o de o obligație ce ține de executarea contractului. Potrivit art. 1017 C. civ., obligația sub condiție suspensivă este aceea care depinde de un eveniment viitor și necert. Obligația condiționată nu se perfectează decât după îndeplinirea evenimentului. Cu alte cuvinte, condiția suspensivă este condiția până la îndeplinirea căreia însăși existența obligației este suspendată, consolidându-se în mod retroactiv prin îndeplinirea condiției.

Față de faptul că părțile litigante au stabilit că vânzătorul va proceda la comandarea echipamentului numai după îndeplinirea celor două condiții (plata avansului și obținerea finanțării) Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că instanța de apel în mod corect a reținut că articolul 3 din contractul de vânzare-cumpărare nr. MV 3479/2 din 15 februarie 2007 reprezintă o condiție suspensivă, astfel că decizia atacată este protejată de critica recurentei și în consecință motivul de nelegalitate al punctului 8 din art. 304 C. proc. civ . nu este incident. Referitor la al doilea motiv de recurs, cel întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte reține că recurenta nu arată în mod concret ce dispoziții legale a încălcat sau a aplicat greșit instanța de apel, cunoscut fiind faptul că potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Doctrina a statuat că hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a aplicat dispozițiile legale incidente cauzei, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greșit. Față de faptul că recurenta nu a indicat textul de lege încălcat sau aplicat greșit de către instanța de apel ci în cadrul acestui motiv de nelegalitate a criticat decizia tot din perspectiva art. 3.1 din contractul de vânzare-cumpărare aspect ce a fost analizat în cadrul motivului de nelegalitate al pct. 8 din art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte va înlătura critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 137 C. proc. civ., art. 3, art. 7 din Decretul nr. 167/1958, art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC M.R. ROMÂNIA SRL împotriva deciziei comerciale nr. 148 din 29 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2011.