ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3569/2011

Ședința publică de la 10 noiembrie 2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, la data de 12 august

2009 sub nr. 33165/3/2009 reclamanta SC T. Moldova SRL a chemat în judecată

pârâta SC M.A.N.R. România SRL solicitând obligarea acesteia la restituirea

sumei de 71.808 Euro, plătibili în lei la cursul de schimb al BNR din ziua

plății, sumă ce reprezintă contravaloarea debitului, la care să se adauge

actualizarea cu indicele de inflație de la data plății efective față de data

scadenței obligației de plată a sumei în lei, la plata dobânzii comerciale

calculată conform art. 43 C. com. și O.G. nr. 9/2999; cu cheltuieli de

judecată.

Prin sentința comercială

nr. 6874 din data de 8 iunie 2010, Tribunalul a respins acțiunea ca

neîntemeiată.

Împotriva sentinței

comerciale nr. 6874 din 8 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul București a

declarat apel SC T. Moldova SRL.

Prin decizia comercială

nr. 148 din 29 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, a fost admis apelul formulat de apelanta reclamantă SC T. MOLDOVA

SRL prin lichidator judiciar SC L.C.D. SPRL în contradictoriu cu intimata

pârâtă SC M.A.N.R. ROMÂNIA SRL București.

A fost schimbată în tot

hotărârea atacată în sensul că s-a admis în parte cererea, a fost obligată pârâta

să restituie reclamantei suma de 71.808 EURO în echivalent lei la cursul BNR de

la data plății și dobânda legală calculată de la data formulării cererii de

chemare în judecată 17 august 2009 și până la plata integrală a sumei.

A fost respinsă ca neîntemeiată

cererea de actualizare a creanței cu indicele de inflație.

Pentru

a se pronunța astfel instanța de apel a reținut în principal că prin clauzele contractuale

părțile nu au făcut altceva decât să prevadă în contract efectele condiției

suspensive stabilite de lege.

S-a

mai reținut că părțile au stabilit că vânzătorul va proceda la comandarea

echipamentului numai după îndeplinirea celor două cerințe, tocmai pentru ca în

ipoteza în care acestea nu s-ar îndeplini să nu fie prejudiciat.

Împotriva

deciziei comerciale nr. 148 din 29 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a comercială, a declarat recurs

SC M.R. România SRL invocând ca motive

de nelegalitate art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

de recurs se arată că: analizând considerentele deciziei recurate consideră că

instanța de apel a interpretat greșit prevederile contractului de

vânzare-cumpărare nr. MV 3479/2 respectiv art. 3.1 și mai mult decât atât a

nesocotit efectele contractului, astfel cum acestea au fost antamate prin

voința liber exprimată a părților la data încheierii actului juridic civil.

Recurenta mai arată că a accepta argumentația instanței de apel potrivit căreia

prevederile art. 3.1 din contract ar reprezenta o condiție suspensivă, ar

însemna să legitimeze ideea că prețul, un element esențial al contractului de

vânzare-cumpărare ar putea fi prevăzut sub condiție, în cazul neîndeplinirii

acesteia operând o recalificare a operațiunii juridice. Or, o astfel de

interpretare este contrară voinței liber exprimate a părților care operând în

calitate de subiecte de drept comercial, au înțeles să încheie un act juridic

cu titlu oneros prin care să transfere dreptul de proprietate asupra

echipamentelor în schimbul prețului ce urma să fie achitat în trei tranșe.

Recurenta a invocat și

excepția prescripției extinctive arătând că dreptul la acțiune a SC T. Moldova

SRL s-a născut la 21 iunie 2007, data decontării avansului astfel că termenul

de prescripție s-a împlinit la 21 iunie 2010.

Intimata SC T. Moldova

SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs.

Analizând actele și

lucrările dosarului în funcție de motivele invocate și având în vedere art. 137

C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit art. 3 coroborat

cu art. 7 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă,

termenul de prescripție extinctivă de trei ani începe să curgă de la data la

care se naște dreptul la acțiune. În prezenta cauză dreptul la acțiune s-a

născut la data de 21 iunie 2007 (data plății avansului), iar cererea de chemare

în judecată a fost introdusă la 12 august 2009.

Este adevărat că art. 16

alin. ultim din Decretul nr. 167/1958 prevede că prescripția nu este întreruptă

dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată

sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care

a făcut-o a renunțat la ea, însă doctrina a precizat cererea de chemare în

judecată produce efect întreruptiv dacă aceasta este efectivă, adică cu scopul

de a fi admisă.

Cu alte cuvinte

prescripția se întrerupe în mod provizoriu de la data introducerii cererii până

la pronunțarea unei hotărâri definitive.

Față de efectul

întreruptiv provizoriu și față de faptul că în speță cererea de chemare în

judecată a fost introdusă în termenul general de prescripție și cu scopul de a

fi admisă rezultă că recurenta nu se poate prevala de dispozițiile art. 16

alin. final din Decretul nr. 167/1958.

Motivul de modificare al

art. 304 pct. 8 C. proc. civ . invocat de către recurentă se referă la situația

în care deși actul juridic dedus judecății este cât se poate de clar, fiind

„vădit neîndoielnic”, instanța îi schimbă „natura” ori „înțelesul”.

Nu în ultimul rând prin

motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ . se invocă de fapt încălcarea

principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ. potrivit căruia convențiile

legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Din această perspectivă

și nu în ultimul rând din perspectiva criticii hotărârii recurate se reține că

litigiul pune în discuție clauza înscrisă în art. 3.1 din contractul nr. MV

3479/2 din 15 februarie 2007, adică dacă clauza menționată în art. 3.1

reprezintă o condiție suspensivă sau o clauză referitoare la modul de executare

al contractului.

Clauza contractuală

prevăzută în art.3 din contractul de vânzare-cumpărare nr. MV 3479/2 din 15

februarie 2007 se referă la aspectul că „ambele părți agreează faptul că

echipamentele vor fi comandate după ce va fi primit avansul de 10% și după ce

vânzătorul va primi din partea instituției finanțatoare a cumpărătorului

confirmarea scrisă asupra disponibilității finanțării către aceasta”.

Din interpretarea acestei

dispoziții convenționale reiese că părțile litigante au prevăzut cele două

cerințe cumulative respectiv, de plată a avansului și de obținere a finanțării,

fără a stabili vreo sancțiune contractuală pentru neîndeplinirea lor ceea ce

este de esența condiției suspensive deosebind-o de o obligație ce ține de

executarea contractului.

Potrivit art. 1017 C.

civ., obligația sub condiție suspensivă este aceea care depinde de un eveniment

viitor și necert. Obligația condiționată nu se perfectează decât după

îndeplinirea evenimentului.

Cu alte cuvinte, condiția

suspensivă este condiția până la îndeplinirea căreia însăși existența

obligației este suspendată, consolidându-se în mod retroactiv prin îndeplinirea

condiției.

Față de faptul că părțile

litigante au stabilit că vânzătorul va proceda la comandarea echipamentului

numai după îndeplinirea celor două condiții (plata avansului și obținerea

finanțării) Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că instanța de apel

în mod corect a reținut că articolul 3 din contractul de vânzare-cumpărare nr. MV

3479/2 din 15 februarie 2007 reprezintă o condiție suspensivă, astfel că

decizia atacată este protejată de critica recurentei și în consecință motivul

de nelegalitate al punctului 8 din art. 304 C. proc. civ . nu este incident.

Referitor la al doilea

motiv de recurs, cel întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte

reține că recurenta nu arată în mod concret ce dispoziții legale a încălcat sau

a aplicat greșit instanța de apel, cunoscut fiind faptul că potrivit art. 304

pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii.

Doctrina a statuat că

hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când

instanța a aplicat dispozițiile legale incidente cauzei, însă fie le-a încălcat,

fie le-a aplicat greșit.

Față de faptul că

recurenta nu a indicat textul de lege încălcat sau aplicat greșit de către

instanța de apel ci în cadrul acestui motiv de nelegalitate a criticat decizia

tot din perspectiva art. 3.1 din contractul de vânzare-cumpărare aspect ce a

fost analizat în cadrul motivului de nelegalitate al pct. 8 din art. 304 C.

proc. civ., Înalta Curte va înlătura critica întemeiată pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele

arătate Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul art. 137 C. proc. civ.,

art. 3, art. 7 din Decretul nr. 167/1958, art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va

respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta SC M.R. ROMÂNIA SRL împotriva deciziei

comerciale nr. 148 din 29 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a V-a

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

10 noiembrie 2011.