Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.01.2013
respins

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
23.01.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra cererii de strămutare de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13 noiembrie 2012, petentul D.V. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1280/228/2012 al Judecătoriei Făurei. În susținerea cererii a arătat că învinuitul L.R., administratorul SC R.S. SRL lanca, cu care a avut încheiat contract de arendă pentru o suprafață de 67 ha teren arabil, a săvârșit o serie de infracțiuni pentru care petentul a depus plângeri penale la Poliția lanca, județul Brăila și respectiv Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei, județul Brăila, iar procurorul de caz și prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei au dispus neînceperea urmăririi penale.

Fiind surprins și dezamăgit de soluție a contestat rezoluția parchetului la Judecătoria Făurei, cauza fiind pe rol în Dosarul nr. 1280/228/2012. A mai arătat că L.R. a mai fost favorizat de același parchet și în alte infracțiuni săvârșite anterior, prin aplicarea de sancțiuni administrative. Având în vedere că Făurei este o localitate mică, iar făptuitorul este o persoană cu forță financiară și influență în zonă, soluția disproporționată a Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei în raport cu faptele săvârșite de învinuit, precum și faptul că în contradictoriu cu el este de această dată Parchetul, iar căile de atac sunt limitate la o instanță cu un singur judecător, respectiv Judecătoria Făurei, unde raporturile colegiale dintre parchet și judecătorie, aflate în aceeași incintă, pot da o tentă subiectivă sentinței, petentul a solicitat strămutarea judecării cauzei într-un alt oraș din țară.

În temeiul art. 57 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a solicitat informații de la Tribunalul Brăila. În informațiile primite de la conducerea Tribunalului Brăila se arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii de strămutare. Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una dintre părți are o rudă sau un afin până la gradul al patrulea inclusiv, între judecătorii sau procurorii, asistenții judiciari sau grefierii instanței.

Verificând actele dosarului și susținerile petentului, Înalta Curte constată că, în cauză, nu există motive temeinice care să justifice strămutarea judecării cauzei întrucât, aspectul relevat de petent prin cererea de strămutare, nu se circumscrie nici unuia dintre cazurile limitativ și expres prevăzute de textul legal, mai sus amintit, pentru strămutarea judecării unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad. Pe cale de consecință, în baza art. 60 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată cererea de strămutare formulată de petent. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

HOTĂRĂȘTE Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petentul D.V. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 1280/228/2012 al Judecătoriei Făurei. Obligă petentul la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă