ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1349/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1349/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta SC U.L.R. SA,

prin mandatar SC P.P. SRL a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul

București - Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004, contestație împotriva

Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 93 din 5 august 2010.

Prin sentința

civilă nr. 1129 din 07 iunie 2012, Tribunalul București, secția a lll-a civilă,

a respins, ca nefondată, contestația, având în vedere următoarele considerente:

Imobilul

expropriat, situat în București, proprietatea societății reclamante, a fost

evaluat estimativ în anul 2007 la 334.027 lei. Această valoare nu a fost

însușită de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, iar prin Hotărârea nr.

93 din 5 august 2010 a fost stabilită cu titlu de despăgubire suma de 176.270

lei.

Din raportul de

expertiză efectuat în cauză, tribunalul a constatat că valoarea de piață a

imobilului este de 163.431 lei, această sumă fund inferioară valorii stabilite

prin hotărârea contestată, motiv pentru care a respins acțiunea, ca

neîntemeiată.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta, iar la termenul de judecată de la 24

septembrie 2012 s-a încuviințat efectuarea unei expertize având ca obiect

stabilirea valorii de circulație a imobilului din litigiu,

La termenul de

judecată de la 13 mai 2013, instanța de apel a luat act de transmiterea

drepturilor litigioase intervenită între reclamantă și SC P.P. SRL, potrivit

contractului încheiat la data de 25 martie 2013.

Prin Decizia

civilă nr. 543/A din 08 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins apelul, ca

nefondat.

În motivarea

acestei decizii, instanța a reținut următoarele:

Instanța de

fond a fost învestită cu analiza contestației formulată de reclamantă împotriva

Hotărârii nr. 93 din 05 august 2010, prin care pârâta a stabilit despăgubiri în

cuantum de 176.270 iei pentru imobilul situat în București, sector 1, în

suprafață de 132 mp și împrejmuire.

Prin cererea

precizatoare de la 23 februarie 2011, reclamanta a arătat că, în opinia sa,

vaioarea reala a bunului expropriat este de 334.027 lei.

În ceea ce

privește susținerile apelantei, relative la neluarea în considerare a valorii

despăgubirii reținută prin sentința civilă nr. 943 din 29 iunie 2009 a

Tribunalului București, secția a V-a civilă, s-a reținut că nu există

identitate de obiect între cele două litigii. Prin sentința evocată, instanța a

rezolvat contestația pe care reclamanta a promovat-o împotriva unei alte

hotărâri emisă de comisia de expropriere, relativ la un alt imobil proprietate

a reclamantei. Tocmai pentru a se asigura o despăgubire echitabilă în privința

bunului expropriat, instanța de fond a limitat analiza sa la cadrul procesual

stabilit prin cererea introductivă, astfel cum a fost precizată de reclamantă.

Imobilul în

cauză a făcut obiectul exproprierii în vederea realizării lucrării de utilitate

publică supralărgire din strada X și a fost dezmembrat din suprafața totală de

737 mp, rămânând în proprietatea reclamantei suprafața de teren de 605 mp

afectată de construcție.

Potrivit

concluziilor raportului efectuat de comisia de experți, procesul de evaluare

s-a raportat conform obiectivelor stabilite de instanța de apel, respectiv; la

data preluării efective - noiembrie 2007, la data exproprierii-05 august 2010,

cât și la data efectuării raportului de expertiză-06 octombrie 2014.

Expertiza

efectuată în apel a avut în vedere tehnica comparației vânzărilor, ce a

implicat o comparație directă a terenului evaluat și a împrejmuirii acestuia cu

loturile similare de teren tranzacționate recent pe piață și pentru care au

existat informații disponibile.

Pe seama

constatărilor din teren și a analizei contractelor de vânzare-cumpărare din

2013, din 2011, și din 2010, dar chiar și a valorii stabilită pentru

cealaltă suprafață de teren, a cărei situație juridică a fost lămurită prin

sentința civilă nr. 943/2009 a Tribunalului București, comisia de experți a

stabilit valoarea despăgubirilor care se cuvin pentru imobilul din litigiu ca

fiind în sumă de 84.948 lei.

Întrucât valoarea

stabilită la data efectuării lucrării de specialitate (omologată de instanța de

apel) este mai mică decât valoarea despăgubirilor propuse de expropriator,

instanța a apreciat că apelul este nefondat, urmând a fi menținută soluția

primei instanțe prin raportare fa prevederile art. 27 alin. (2) din Legea nr.

33/1994.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs expertul N.T., arătând că nici în motivarea

hotărârii, nici în dispozitivul acesteia, instanța nu a analizat cererea de

stabilire a onorariului definitiv (conform notei de evaluare) la 4.000 lei,

față de onorariul provizoriu stabilit inițial la 1.000 lei.

Împotriva

aceleiași decizii a declarat recurs și reclamanta, indicând motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 din C. proc. civ.

În ceea ce

privește data preluării efective a imobilului expropriat, precizează că data

exproprierii este de 02 noiembrie 2006 (data emiterii Hotărârii Consiliului Generalal

Municipiului București nr. 267), că în luna august 2007 a fost comunicată

către SC U.L.R. SA notificarea de expropriere a suprafeței de 132 mp și s-a

realizat raportul de evaluare, prin care a fost propusă ca despăgubire suma de

334.027 lei, iar data preluării efective este luna noiembrie 2007, moment în

care hotărârea de expropriere și-a produs efectele, prin dezlipirea suprafeței

de 132 mp din proprietatea privată și trecerea acesteia în proprietatea publică

a statului, operațiune consemnată în C.F. a imobilului.

Consideră că

data de 05 august 2010, reținută de către instanța de apel ca fiind data

exproprierii, nu are legătura decât cu momentul în care P.M.B. a consemnat suma

propusă ca despăgubire în temeiul. Legii nr. 198/2004.

Consideră că

stabilirea datei preluării efective era strict de competența instanței de

judecată, și nu a experților ce au compus comisia de experți, aceștia având

doar obligația de a stabili cuantumul despăgubirilor raportat la cele două date

avute în vedere.

Instanța de

apei a interpretat în mod greșit concluziile raportului de expertiză întocmit

în cauză, respectiv răspunsul ia obiecțiuni. Astfel, instanța a stabilit prin

încheierea din 16 iunie 2014 ca experții să stabilească valoarea de circulație

atât la momentul noiembrie 2007, cât și ia momentul august 2010, inclusiv

împrejmuirea.

Din concluzii

rezultă că expertul desemnat de instanță și cel ales de reclamantă au indicat

valoarea de circulație la data preluării efective -noiembrie 2007, respectiv

72.600 euro + 2.646 euro împrejmuirea, expertul desemnat de către pârâtă

refuzând sa se pronunțe pe aceasta valoare. De asemenea, primii doi experți au

indicat cuantumul despăgubirilor aferente datei de august 2010, la suma de

59.400 euro + 2.337 împrejmuirea, în timp ce expertul desemnat de către pârâtă

a indicat o valoare de 32.789 euro + 1.599 euro împrejmuirea.

Prin urmare,

instanța de apel a înlăturat concluziile primilor doi experți cu privire la

data preluării efective (noiembrie 2007) și a reținut data de august 2010 (Iară

a motiva aceasta alegere), luând în considerare valoarea desemnată de expertul

pârâtei, expert ce a refuzat să răspundă obiectivului privitor la stabilirea

cuantumului despăgubirilor la nivelul noiembrie 2007.

Mai susține că

hotărârea instanței de apel este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 4 pct. 9

din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, aprobate prin H.G.

nr. 434/2009.

Prin ignorarea

Raportului de evaluare întocmit în aprilie 2007, în temeiul Legii nr. 33/1994,

a notificării privind cuantumul sumei propuse (înscrisuri în baza cărora s-a

operat în anul 2007 în Cartea Funciară) pentru exproprierea imobilului,

consideră că întocmirea unei alte documentații, în baza unui alte legi, după

aproape 3 ani de ia momentul exproprierii, încalcă nu numai dispozițiile art, 4

pct. 9 din Normele de aplicare a Legii nr. 198/2004, ci și dispozițiile art. 1

din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O.

Recursul

declarat de expertul tehnic N.T. este inadmisibil.

Procesul civil,

este o activitate care se desfășoară prin introducerea unei cereri ce sesizează

o instanță de judecată și care naște raporturi procesuale între subiecții

acesteia. In categoria participanților se distinge aceea a subiecților

procesului civil (instanță, părți, reprezentanți ai acestora, terți

intervenienți, procuror) de persoanele care-și aduc contribuția la soluționarea

cauzei (martori, experți, interpreți) ale căror drepturi procesuale sunt, la

rândul lor, diferențiate.

Legiuitorul a

recunoscut însă numai anumite drepturi procesuale părților și totodată le~a

creat îndatoriri în legătura cu desfășurarea și finalizarea procesului, cu

îndeplinirea actelor de procedură și exercitarea drepturilor procesuale în

conformitate cu dispozițiile art. 723 C. proc. civ. (art. 129 alin. (1) C.

proc. civ.). Între acestea se numără și exercițiul căilor de atac.

Prevederile

art. 201 și următoarele C. proc. civ. definesc poziția procesuală a experților,

drepturile și îndatoririle acestora ca persoane având cunoștințe de

specialitate, desemnate pentru lămurirea unor împrejurări de care instanța are

nevoie în formarea convingerii, cu mențiunea expresă a liberei aprecieri asupra

concluziilor specialistului în funcție de întreg materialul probator

administrat.

Astfel,

legitimarea procesuală a expertului în raportul juridic dintre părți nu-i

permite exercitarea căilor de atac împotriva hotărârii pronunțate cu ignorarea

concluziilor sale, chiar și în condițiile în care consideră că drepturile

bănești ce-i revin nu au fost judicios evaluate. De aceea, analiza deciziei

atacate, în raport cu recursul declarat de expertul tehnic N.T. nu este

posibilă.

Recursul

declarat de reclamantă este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce

se vor expune.

Prin cererea de

chemare în judecată, formulata la data de 15 octombrie 2010, reclamanta a

solicitat să se constate caracterul injust al despăgubirii propuse de pârâtul

expropriator prin Hotărârea nr. 93 din 05 august 2010 și, pe cale de

consecință, stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite acesteia și

obligarea expropriatorului la plata lor.

În motivarea

cererii, astfel cum a fost precizată, reclamanta a arătat, în esență, că

procedura exproprierii, imobilului proprietatea sa a început în baza Legii nr.

33/1994, iar oferta inițială de despăgubire făcută de expropriator a fost de

334.027 lei, însă această procedură a fost reluată și continuată în baza Legii

nr. 198/2004, iar prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 95 din 05

august 2010, emisa de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr.

198/2004, s-a stabilit un alt cuantum al despăgubirii, și anume suma de 176.270

lei.

Potrivit art. 9

alin. (1) din Legea nr. 198/2004, lege în baza căreia reclamanta a fost

expropriată și care era în vigoare Ia data sesizării instanței (15 octombrie

2010) ,,Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în

condițiile aii. 5 alin .(4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa

instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care

i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub

sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate

către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor

de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii,

respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului."

Rezultă că,

prin demersul judiciar inițiat în cauza pendinte, reclamanta contestă cuantumul

despăgubirii stabilite prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 93 din

05 august 2010 emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii

nr. 198/2004, motivele de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată

precizate, astfel cum au fost prezentate mai-sus, conducând, în mod

neîndoielnic, la concluzia că cererea reclamantei are natura contestației

prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.

Conform art. 9

alin. (3) din Legea nr. 198/2004, „Acțiunea formulată în conformitate cu

prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art.

21-21 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii."

Art. 25 din

Legea nr, 33/1994 prevede că „pentru stabilirea despăgubirilor, instanța va

constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul

desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt

supuse exproprierii" și art. 26 din aceeași îege prevede la alin. (1) că

„despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul

cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite", iar la alin. (2)

că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor

ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel

în unitatea admimstrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de

expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor

persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de

aceștia."

Analiza

fondului contestației prevăzute de art. 9 dîn Legea nr. 198/2004 presupunea,

așadar, administrarea probei cu expertiză pentru determinarea cuantumului

despăgubirii cuvenite expropriaților, prin raportare la criteriile prevăzute de

art. 26 din Legea nr. 33/1994, sens în care s-a procedat în cauză.

În urma

raportului de expertiză întocmit în fața primei instanțe, dar și în fața

instanței de apel, a rezultat că valoarea de piață a imobilului expropriat, la

data întocmirii raportului de expertiză, astfel cum prevăd dispozițiile art. 26

alin. (2) din Legea nr. 33/3994, este inferioară celei oferite de către

expropriator prin Hotărârea nr. 93 din 05 august 2010.

Astfel,

potrivit concluziilor comisiei de experți, aflate la filele 386-387 dosar apel,

valoarea imobilului expropriat la data întocmirii raportuhd de expertiză (2014)

este de 128.246 lei teren + 11.517 lei împrejmuire - opinia experților T.N. și

S.F., respectiv 84.948 lei teren + 7-700 lei împrejmuire - opinia expertului

B.A.M.D.

Prin urmare, nu

pot fi primite alegațiile recurentei referitoare la faptul că instanța de apel

ar fi înlăturat concluziile primilor doi experți cu privire la data preluării

efective (noiembrie 2007) și ar fi reținut data de august 2010 (tară a motiva

aceasta alegere), luând în considerare valoarea desemnata de expertul pârâtei,

expert ce a refuzat să răspundă obiectivului privitor la stabilirea cuantumului

despăgubirilor la nivelul noiembrie 2007.

Din concluziile

raportului de expertiză rezultă clar că valoarea imobilului expropriat, la data

întocmirii raportului de expertiză, astfel cum prevăd exigențele art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994, atât cea calculată de experții T.N. și S.F., cât și

cea precizată de către expertul B.A.M.D., sunt inferioare despăgubirii oferite

de către expropriator prin Hotărârea nr. 93 din 05 august 2010, respectiv

176.270 lei.

De altfel,

potrivit dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, „primind rezultatul

expertizei, instanța îi va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de

părți și va hotărî astfel că instanța nu este legată de concluziile din

raportul de expertiză, cum susține recurenta, acestea constituind numai

elemente de convingere, lăsate la libera apreciere a judecătorului bazată pe

efectuarea expertizei cu respectarea criteriilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Prin urmare,

prin respingerea contestației, soluție menținută și de instanța de apel, prima

instanță a respectat exigențele art. 27 din Legea nr. 33/1994 care dispun: „(1)

Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu

pretențiile formulate de părți și va hotărî (2) Despăgubirea acordată de către

instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai

mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată".

În ce privește

criticiie formulate în legătură cu aplicarea și interpretarea greșită a

dispozițiilor art. 4, pct. 9 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

198/2004, se constată următoarele;

Necontestat,

dispozițiile Legii nr. 198/2004, iege în baza căreia reclamanta a fost

expropriată, au caracter special în raport de cele ale Legii-cadru în materie,

nr. 33/1994, aplicându-se cu prioritate, conform principiului „specialia

generalibm deroganf\

Prin

dispozițiile art. 9 alin. (1), actul normativ cu caracter special prevede însă

că „expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii (...) se poate adresa

instanței judecătorești competente (...) fără a putea contesta transferul

dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus

exproprierii", iar „acțiunea formulată (..) se soluționează potrivit

dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru

cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii"

(alin. 3).

În

interpretarea acestor dispoziții legale, care reglementează expres

posibilitatea expropriatului de a se adresa unei instanțe judecătorești doar

pentru rezolvarea nemulțumirilor sale legate de „cuantumul despăgubirilor"

alin. (1) - și care fac trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr.

33/1994 „în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor" - alin. (3) - nu

se poate aprecia că trimiterea la dispozițiile din legea-cadru, expres

indicate, ar viza doar aspecte procedurale.

Prin urmare, în

cadrul contestației formulate împotriva Hotărârii nr. 93 din 05 august 2010

ernisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, stabilirea cuantumului

despăgubirii ce se cuvine reclamantei pentru terenul expropriat se face, în

instanță, în raport de dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, la care

fac trimitere dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, dispoziții

corect interpretate și aplicate de către instanța de apel prin decizia atacată.

Totodată, prin

Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 267 din 02

noiembrie 2006, s-a declarat, ca fiind de utilitate publică, lucrarea de

interes local „Supralărgire str. X - B-dul Y", în urma raportului de

evaluare stabilindu-se o despăgubire în cuantum de 334.027 lei, reclamanta,

fiind notificată în acest sens.

în conformitate

cu dispozițiile art. 2 din Legea nr. 184/2008, Guvernul României a adoptat

Hotărârea nr. 592 din 23 iunie 2010, prin care a aprobat declanșarea procedurii

de expropriere a imobilelor afectate de proiectul „Supralărgire str. X - B-dul

Y ", printre care și imobilul proprietate a reclamantei.

Drept urmare,

expropriatorul Municipiul București, în baza acestui act normativ a demarat procedura

de expropriere, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 198/2004, procedura

fmalîzându-se prin emiterea hotărârii pe care reclamanta a înțeles să o

conteste în prezenta cauza.

Legea nr.

33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică prevede în mod

detaliat etapele procedurii, modalități ie, atribuțiile autorităților publice

în materie, măsurile prealabile și premergătoare exproprierii, exproprierea și

stabilirea despăgubirilor, plata acestora și punerea în posesie a expropriatorului.

Drept urmare,

având în vedere voința legiuitorului, dedusă din modul în care a conceput

etapele exproprierii redate în cap. 2, 3, 4 și 5 din lege, rezultă că pentru

etapele declarării utilității publice și a măsurilor premergătoare

exproprierii, controlul legalității actelor administrative revine instanțelor

de contencios-administrativ.

Aceasta reiese

din art. 20 alin. (1) ultimul din cap. 3 al Legii nr. 33/1994 care arată că „în

cazul în care și noile propuneri vor fi respinse, expropriatorul precum și

proprietarii sau celelalte persoane titulare de drepturi reale asupra

imobilului propus spre expropriere pot contesta hotărârea comisie constituită

potrivii art. 15 la curtea de apel în raza căreia se află situat imobilul, în

termen de 15 zile de la comunicare, potrivit prevederilor legii contenciosului

administrativ".

Acest text

coroborat cu dispozițiile art. 21 alin. (1) și art. 23 alin. (2), cuprinse în

cap. 4 "Exproprierea și stabilirea despăgubirilor" relevă suficient

de clar că soluționarea cererii de expropriere cade în competența tribunalului

județean sau a municipiului B, în raza căruia este situat imobilul propus spre

expropriere, instanță datoare a verifica dacă sunt întrunite condițiile cerute

de lege pentru expropriere și totodată stabilirea despăgubirilor.

În cazul în

speță, procedura a demarat, așa cum s-a arătat mai sus în baza dispozițiilor

Legii nr. 33/1994, care, spre deosebire de Legea nr. 198/2004, modificată prin

Legea nr. 184/2008, prevede în cap. III măsuri premergătoare exproprierii care

constau în executarea planurilor cadastrale, cu indicarea numelui

proprietarului și a ofertelor de despăgubire, precum și în notificarea

propunerilor de expropriere persoanelor fizice sau juridice titulare de

drepturi reale.

În cadrul

acestor proceduri este prevăzută posibilitatea depunerii de către proprietarii

și titularii altor drepturi reale asupra imobilelor în cauză, a unor

întâmpinări ce sunt analizate de către o comisie constituită în condițiile art.

15 din Legea nr. 33/1994, care, dacă sunt admise, impun obligația

expropriatorului de a reveni asupra propunerilor sale, cu refacerea

corespunzătoare a planurilor cadastrale.

Această

procedură specială nu mai este prevăzută de Legea nr. 198/2004 privind unele

măsuri prealabile lucrărilor de construcție pe drumuri de interes național,

județean și local, care, declară de plano ca fiind de utilitate pubiică toate

drumurile de interes național, județean și local - art. 2, și de importanță

strategică și de securitate națională toate dramurile de interes național -

art. 1 alin. (2).

În speța,

notificarea prin care i se propunea suma de 334.027 lei cu titlu de despăgubiri

a fost emisă într-o fază prealabilă de negociere, care nu a intrat în circuitul

civil, oferta nefîind acceptată, astfel încât etapele reglementate de Legea nr.

33/1994 nu au fost finalizate, procedura de care se prevalează recurenta

nefîind reglementată de Legea nr. 198/2004, acest din urmă act normativ

instituind dispoziții referitoare doar la posibilitatea contestării cuantumului

despăgubirilor determinate prin hotărârea de expropriere. Pe de altă parte, a

fost emisă în baza altui temei legal, decât cel care a stat la baza hotărârii

contestate în prezenta cauză. în acest context, dispozițiile legale ale Legii

nr. 198/2004 sunt incidente în speță întrucât guvernează procedura exproprierii

dispusă prin hotărârea nr. 93/05 august 2010, care face obiectul cauzei de

față.

De asemenea,

aplicarea de către expropriator a procedurilor de stabilire a despăgubirilor

prevăzute de legea specială este de imediată aplicare în materia exproprierii

pentru realizarea lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale,

prin emiterea unei hotărâri care să poată fi contestată ulterior de cel

interesat, sub aspectul cuantumului despăgubirilor, la instanța judecâtoreasă

competentă.

Per a

contrario, dacă s-ar proceda altfel, dispozițiile din Legea nr. 198/2004

privind modul de stabilire a despăgubirilor în faza judiciară, în cazul

contestării de către expropriat a cuantumului despăgubirii consemnate în condițiile

art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) din aceeași lege, ar fi lipsite de

eficiență juridică.

De altfel,

aspectul legat de incidența în cauză a dispozițiilor art. 4 pct. 9 din Normele

Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, nu poate fi primit întrucât, în

speța pendinte, procedura demarată în baza Legii nr. 33/1994 nu a fost

finalizată, fiind abandonată, iar expropriatorul a declanșat o nouă procedură

de expropriere în baza Legii nr. 184/2008, fiind astfel emisă hotărârea nr.

93/05 august 2010 de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a

Municipiului București.

Drept urmare,

Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 93 din 05 august 2010 a fost emisă în

temeiul hotărârii de expropriere H.G. nr. 592 din 23 iunie 2010 privind declanșarea

procedurii de expropriere a imobilelor afectate de proiectul „Supralărgire str.

X - B-dul Y ", care este altul decât cel în baza căruia a fost emisă

notificarea din anul 2007, respectiv Hotărârea nr. 267/2006 emisă de Consiliul

General al Municipiului București privind declararea de utilitatea publică a

lucrării de interes local „Supralărgire str. X - B-dul Y ", motiv pentru

care apreciază că în mod corect expropriatorul a dispus realizarea unei noi

evaluări a despăgubirilor în cadrul reglementărilor conferite de Legea nr.

198/2004.

Nici criticiie

referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional

la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu sunt fondate, deoarece se invocă

încălcarea dispozițiilor din Convenție raportat ia modul cum sunt aplicate

prevederile Legii nr. 198/2004, or Convenția și jurisprudența Curții europene

sunt incidente în caz de conflict între norma europeană și cea din legea

internă, iar nu în caz de aplicare greșită a normei interne.

Potrivit celor

anterior redate, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de expertul N.T. împotriva Deciziei nr. 543/A

din 08 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P.P. SRL împotriva Deciziei nr.

543/A din 08 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțata în

ședință publică, astăzi 21 mai 2015.