ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1349/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamanta SC U.L.R. SA, prin mandatar SC P.P. SRL a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București - Comisia de Aplicare a Legii nr. 198/2004, contestație împotriva Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 93 din 5 august 2010. Prin sentința civilă nr. 1129 din 07 iunie 2012, Tribunalul București, secția a lll-a civilă, a respins, ca nefondată, contestația, având în vedere următoarele considerente: Imobilul expropriat, situat în București, proprietatea societății reclamante, a fost evaluat estimativ în anul 2007 la 334.027 lei. Această valoare nu a fost însușită de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004, iar prin Hotărârea nr. 93 din 5 august 2010 a fost stabilită cu titlu de despăgubire suma de 176.270 lei.

Din raportul de expertiză efectuat în cauză, tribunalul a constatat că valoarea de piață a imobilului este de 163.431 lei, această sumă fund inferioară valorii stabilite prin hotărârea contestată, motiv pentru care a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, iar la termenul de judecată de la 24 septembrie 2012 s-a încuviințat efectuarea unei expertize având ca obiect stabilirea valorii de circulație a imobilului din litigiu, La termenul de judecată de la 13 mai 2013, instanța de apel a luat act de transmiterea drepturilor litigioase intervenită între reclamantă și SC P.P. SRL, potrivit contractului încheiat la data de 25 martie 2013. Prin Decizia civilă nr. 543/A din 08 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins apelul, ca nefondat.

În motivarea acestei decizii, instanța a reținut următoarele: Instanța de fond a fost învestită cu analiza contestației formulată de reclamantă împotriva Hotărârii nr. 93 din 05 august 2010, prin care pârâta a stabilit despăgubiri în cuantum de 176.270 iei pentru imobilul situat în București, sector 1, în suprafață de 132 mp și împrejmuire. Prin cererea precizatoare de la 23 februarie 2011, reclamanta a arătat că, în opinia sa, vaioarea reala a bunului expropriat este de 334.027 lei. În ceea ce privește susținerile apelantei, relative la neluarea în considerare a valorii despăgubirii reținută prin sentința civilă nr. 943 din 29 iunie 2009 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, s-a reținut că nu există identitate de obiect între cele două litigii.

Prin sentința evocată, instanța a rezolvat contestația pe care reclamanta a promovat-o împotriva unei alte hotărâri emisă de comisia de expropriere, relativ la un alt imobil proprietate a reclamantei. Tocmai pentru a se asigura o despăgubire echitabilă în privința bunului expropriat, instanța de fond a limitat analiza sa la cadrul procesual stabilit prin cererea introductivă, astfel cum a fost precizată de reclamantă. Imobilul în cauză a făcut obiectul exproprierii în vederea realizării lucrării de utilitate publică supralărgire din strada X și a fost dezmembrat din suprafața totală de 737 mp, rămânând în proprietatea reclamantei suprafața de teren de 605 mp afectată de construcție.

Potrivit concluziilor raportului efectuat de comisia de experți, procesul de evaluare s-a raportat conform obiectivelor stabilite de instanța de apel, respectiv; la data preluării efective - noiembrie 2007, la data exproprierii-05 august 2010, cât și la data efectuării raportului de expertiză-06 octombrie 2014. Expertiza efectuată în apel a avut în vedere tehnica comparației vânzărilor, ce a implicat o comparație directă a terenului evaluat și a împrejmuirii acestuia cu loturile similare de teren tranzacționate recent pe piață și pentru care au existat informații disponibile.

Pe seama constatărilor din teren și a analizei contractelor de vânzare-cumpărare din 2013, din 2011, și din 2010, dar chiar și a valorii stabilită pentru cealaltă suprafață de teren, a cărei situație juridică a fost lămurită prin sentința civilă nr. 943/2009 a Tribunalului București, comisia de experți a stabilit valoarea despăgubirilor care se cuvin pentru imobilul din litigiu ca fiind în sumă de 84.948 lei. Întrucât valoarea stabilită la data efectuării lucrării de specialitate (omologată de instanța de apel) este mai mică decât valoarea despăgubirilor propuse de expropriator, instanța a apreciat că apelul este nefondat, urmând a fi menținută soluția primei instanțe prin raportare fa prevederile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs expertul N.T., arătând că nici în motivarea hotărârii, nici în dispozitivul acesteia, instanța nu a analizat cererea de stabilire a onorariului definitiv (conform notei de evaluare) la 4.000 lei, față de onorariul provizoriu stabilit inițial la 1.000 lei. Împotriva aceleiași decizii a declarat recurs și reclamanta, indicând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 din C. proc. civ. În ceea ce privește data preluării efective a imobilului expropriat, precizează că data exproprierii este de 02 noiembrie 2006 (data emiterii Hotărârii Consiliului Generalal Municipiului București nr. 267), că în luna august 2007 a fost comunicată către SC U.L.R.

SA notificarea de expropriere a suprafeței de 132 mp și s-a realizat raportul de evaluare, prin care a fost propusă ca despăgubire suma de 334.027 lei, iar data preluării efective este luna noiembrie 2007, moment în care hotărârea de expropriere și-a produs efectele, prin dezlipirea suprafeței de 132 mp din proprietatea privată și trecerea acesteia în proprietatea publică a statului, operațiune consemnată în C.F. a imobilului. Consideră că data de 05 august 2010, reținută de către instanța de apel ca fiind data exproprierii, nu are legătura decât cu momentul în care P.M.B. a consemnat suma propusă ca despăgubire în temeiul. Legii nr. 198/2004. Consideră că stabilirea datei preluării efective era strict de competența instanței de judecată, și nu a experților ce au compus comisia de experți, aceștia având doar obligația de a stabili cuantumul despăgubirilor raportat la cele două date avute în vedere.

Instanța de apei a interpretat în mod greșit concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, respectiv răspunsul ia obiecțiuni. Astfel, instanța a stabilit prin încheierea din 16 iunie 2014 ca experții să stabilească valoarea de circulație atât la momentul noiembrie 2007, cât și ia momentul august 2010, inclusiv împrejmuirea. Din concluzii rezultă că expertul desemnat de instanță și cel ales de reclamantă au indicat valoarea de circulație la data preluării efective -noiembrie 2007, respectiv 72.600 euro + 2.646 euro împrejmuirea, expertul desemnat de către pârâtă refuzând sa se pronunțe pe aceasta valoare. De asemenea, primii doi experți au indicat cuantumul despăgubirilor aferente datei de august 2010, la suma de 59.400 euro + 2.337 împrejmuirea, în timp ce expertul desemnat de către pârâtă a indicat o valoare de 32.789 euro + 1.599 euro împrejmuirea.

Prin urmare, instanța de apel a înlăturat concluziile primilor doi experți cu privire la data preluării efective (noiembrie 2007) și a reținut data de august 2010 (Iară a motiva aceasta alegere), luând în considerare valoarea desemnată de expertul pârâtei, expert ce a refuzat să răspundă obiectivului privitor la stabilirea cuantumului despăgubirilor la nivelul noiembrie 2007. Mai susține că hotărârea instanței de apel este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 4 pct. 9 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, aprobate prin H.G. nr. 434/2009.

Prin ignorarea Raportului de evaluare întocmit în aprilie 2007, în temeiul Legii nr. 33/1994, a notificării privind cuantumul sumei propuse (înscrisuri în baza cărora s-a operat în anul 2007 în Cartea Funciară) pentru exproprierea imobilului, consideră că întocmirea unei alte documentații, în baza unui alte legi, după aproape 3 ani de ia momentul exproprierii, încalcă nu numai dispozițiile art, 4 pct. 9 din Normele de aplicare a Legii nr. 198/2004, ci și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 al C.E.D.O. Recursul declarat de expertul tehnic N.T. este inadmisibil. Procesul civil, este o activitate care se desfășoară prin introducerea unei cereri ce sesizează o instanță de judecată și care naște raporturi procesuale între subiecții acesteia.

In categoria participanților se distinge aceea a subiecților procesului civil (instanță, părți, reprezentanți ai acestora, terți intervenienți, procuror) de persoanele care-și aduc contribuția la soluționarea cauzei (martori, experți, interpreți) ale căror drepturi procesuale sunt, la rândul lor, diferențiate. Legiuitorul a recunoscut însă numai anumite drepturi procesuale părților și totodată le~a creat îndatoriri în legătura cu desfășurarea și finalizarea procesului, cu îndeplinirea actelor de procedură și exercitarea drepturilor procesuale în conformitate cu dispozițiile art. 723 C. proc. civ. (art. 129 alin. (1) C. proc. civ.). Între acestea se numără și exercițiul căilor de atac. Prevederile art. 201 și următoarele C. proc.

civ. definesc poziția procesuală a experților, drepturile și îndatoririle acestora ca persoane având cunoștințe de specialitate, desemnate pentru lămurirea unor împrejurări de care instanța are nevoie în formarea convingerii, cu mențiunea expresă a liberei aprecieri asupra concluziilor specialistului în funcție de întreg materialul probator administrat. Astfel, legitimarea procesuală a expertului în raportul juridic dintre părți nu-i permite exercitarea căilor de atac împotriva hotărârii pronunțate cu ignorarea concluziilor sale, chiar și în condițiile în care consideră că drepturile bănești ce-i revin nu au fost judicios evaluate. De aceea, analiza deciziei atacate, în raport cu recursul declarat de expertul tehnic N.T.

nu este posibilă. Recursul declarat de reclamantă este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune. Prin cererea de chemare în judecată, formulata la data de 15 octombrie 2010, reclamanta a solicitat să se constate caracterul injust al despăgubirii propuse de pârâtul expropriator prin Hotărârea nr. 93 din 05 august 2010 și, pe cale de consecință, stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite acesteia și obligarea expropriatorului la plata lor.

În motivarea cererii, astfel cum a fost precizată, reclamanta a arătat, în esență, că procedura exproprierii, imobilului proprietatea sa a început în baza Legii nr. 33/1994, iar oferta inițială de despăgubire făcută de expropriator a fost de 334.027 lei, însă această procedură a fost reluată și continuată în baza Legii nr. 198/2004, iar prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 95 din 05 august 2010, emisa de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, s-a stabilit un alt cuantum al despăgubirii, și anume suma de 176.270 lei. Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, lege în baza căreia reclamanta a fost expropriată și care era în vigoare Ia data sesizării instanței (15 octombrie 2010) ,,Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile aii.

5 alin .(4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului." Rezultă că, prin demersul judiciar inițiat în cauza pendinte, reclamanta contestă cuantumul despăgubirii stabilite prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 93 din 05 august 2010 emisă de Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 198/2004, motivele de fapt și de drept ale cererii de chemare în judecată precizate, astfel cum au fost prezentate mai-sus, conducând, în mod neîndoielnic, la concluzia că cererea reclamantei are natura contestației prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004.

Conform art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004, „Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-21 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii." Art. 25 din Legea nr, 33/1994 prevede că „pentru stabilirea despăgubirilor, instanța va constitui o comisie de experți compusă dintr-un expert numit de instanță, unul desemnat de expropriator și un al treilea din partea persoanelor care sunt supuse exproprierii" și art. 26 din aceeași îege prevede la alin. (1) că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite", iar la alin. (2) că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea admimstrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia." Analiza fondului contestației prevăzute de art. 9 dîn Legea nr. 198/2004 presupunea, așadar, administrarea probei cu expertiză pentru determinarea cuantumului despăgubirii cuvenite expropriaților,

prin raportare la criteriile prevăzute de art. 26 din Legea nr. 33/1994, sens în care s-a procedat în cauză. În urma raportului de expertiză întocmit în fața primei instanțe, dar și în fața instanței de apel, a rezultat că valoarea de piață a imobilului expropriat, la data întocmirii raportului de expertiză, astfel cum prevăd dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/3994, este inferioară celei oferite de către expropriator prin Hotărârea nr. 93 din 05 august 2010. Astfel, potrivit concluziilor comisiei de experți, aflate la filele 386-387 dosar apel, valoarea imobilului expropriat la data întocmirii raportuhd de expertiză (2014) este de 128.246 lei teren + 11.517 lei împrejmuire - opinia experților T.N.

și S.F., respectiv 84.948 lei teren + 7-700 lei împrejmuire - opinia expertului B.A.M.D. Prin urmare, nu pot fi primite alegațiile recurentei referitoare la faptul că instanța de apel ar fi înlăturat concluziile primilor doi experți cu privire la data preluării efective (noiembrie 2007) și ar fi reținut data de august 2010 (tară a motiva aceasta alegere), luând în considerare valoarea desemnata de expertul pârâtei, expert ce a refuzat să răspundă obiectivului privitor la stabilirea cuantumului despăgubirilor la nivelul noiembrie 2007. Din concluziile raportului de expertiză rezultă clar că valoarea imobilului expropriat, la data întocmirii raportului de expertiză, astfel cum prevăd exigențele art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, atât cea calculată de experții T.N.

și S.F., cât și cea precizată de către expertul B.A.M.D., sunt inferioare despăgubirii oferite de către expropriator prin Hotărârea nr. 93 din 05 august 2010, respectiv 176.270 lei. De altfel, potrivit dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, „primind rezultatul expertizei, instanța îi va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî astfel că instanța nu este legată de concluziile din raportul de expertiză, cum susține recurenta, acestea constituind numai elemente de convingere, lăsate la libera apreciere a judecătorului bazată pe efectuarea expertizei cu respectarea criteriilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Prin urmare, prin respingerea contestației, soluție menținută și de instanța de apel, prima instanță a respectat exigențele art. 27 din Legea nr. 33/1994 care dispun: „(1) Primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile formulate de părți și va hotărî (2) Despăgubirea acordată de către instanță nu va putea fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de altă persoană interesată". În ce privește criticiie formulate în legătură cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 4, pct. 9 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, se constată următoarele; Necontestat, dispozițiile Legii nr. 198/2004, iege în baza căreia reclamanta a fost expropriată, au caracter special în raport de cele ale Legii-cadru în materie, nr. 33/1994, aplicându-se cu prioritate, conform principiului „specialia generalibm deroganf\ Prin dispozițiile art. 9 alin. (1), actul normativ cu caracter special prevede însă că „expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii (...) se poate adresa instanței judecătorești competente (...) fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii",

iar „acțiunea formulată (..) se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii" (alin. 3). În interpretarea acestor dispoziții legale, care reglementează expres posibilitatea expropriatului de a se adresa unei instanțe judecătorești doar pentru rezolvarea nemulțumirilor sale legate de „cuantumul despăgubirilor" alin. (1) - și care fac trimitere la dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 „în ceea ce privește stabilirea despăgubirilor" - alin. (3) - nu se poate aprecia că trimiterea la dispozițiile din legea-cadru, expres indicate, ar viza doar aspecte procedurale.

Prin urmare, în cadrul contestației formulate împotriva Hotărârii nr. 93 din 05 august 2010 ernisă de Comisia de aplicare a Legii nr. 198/2004, stabilirea cuantumului despăgubirii ce se cuvine reclamantei pentru terenul expropriat se face, în instanță, în raport de dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, la care fac trimitere dispozițiile art. 9 alin. (3) din Legea nr. 255/2010, dispoziții corect interpretate și aplicate de către instanța de apel prin decizia atacată. Totodată, prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 267 din 02 noiembrie 2006, s-a declarat, ca fiind de utilitate publică, lucrarea de interes local „Supralărgire str. X - B-dul Y", în urma raportului de evaluare stabilindu-se o despăgubire în cuantum de 334.027 lei, reclamanta, fiind notificată în acest sens.

în conformitate cu dispozițiile art. 2 din Legea nr. 184/2008, Guvernul României a adoptat Hotărârea nr. 592 din 23 iunie 2010, prin care a aprobat declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor afectate de proiectul „Supralărgire str. X - B-dul Y ", printre care și imobilul proprietate a reclamantei. Drept urmare, expropriatorul Municipiul București, în baza acestui act normativ a demarat procedura de expropriere, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 198/2004, procedura fmalîzându-se prin emiterea hotărârii pe care reclamanta a înțeles să o conteste în prezenta cauza. Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică prevede în mod detaliat etapele procedurii, modalități ie, atribuțiile autorităților publice în materie, măsurile prealabile și premergătoare exproprierii, exproprierea și stabilirea despăgubirilor, plata acestora și punerea în posesie a expropriatorului.

Drept urmare, având în vedere voința legiuitorului, dedusă din modul în care a conceput etapele exproprierii redate în cap. 2, 3, 4 și 5 din lege, rezultă că pentru etapele declarării utilității publice și a măsurilor premergătoare exproprierii, controlul legalității actelor administrative revine instanțelor de contencios-administrativ.

Aceasta reiese din art. 20 alin. (1) ultimul din cap. 3 al Legii nr. 33/1994 care arată că „în cazul în care și noile propuneri vor fi respinse, expropriatorul precum și proprietarii sau celelalte persoane titulare de drepturi reale asupra imobilului propus spre expropriere pot contesta hotărârea comisie constituită potrivii art. 15 la curtea de apel în raza căreia se află situat imobilul, în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit prevederilor legii contenciosului administrativ". Acest text coroborat cu dispozițiile art. 21 alin. (1) și art. 23 alin. (2), cuprinse în cap. 4 "Exproprierea și stabilirea despăgubirilor" relevă suficient de clar că soluționarea cererii de expropriere cade în competența tribunalului județean sau a municipiului B, în raza căruia este situat imobilul propus spre expropriere, instanță datoare a verifica dacă sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru expropriere și totodată stabilirea despăgubirilor.

În cazul în speță, procedura a demarat, așa cum s-a arătat mai sus în baza dispozițiilor Legii nr. 33/1994, care, spre deosebire de Legea nr. 198/2004, modificată prin Legea nr. 184/2008, prevede în cap. III măsuri premergătoare exproprierii care constau în executarea planurilor cadastrale, cu indicarea numelui proprietarului și a ofertelor de despăgubire, precum și în notificarea propunerilor de expropriere persoanelor fizice sau juridice titulare de drepturi reale. În cadrul acestor proceduri este prevăzută posibilitatea depunerii de către proprietarii și titularii altor drepturi reale asupra imobilelor în cauză, a unor întâmpinări ce sunt analizate de către o comisie constituită în condițiile art. 15 din Legea nr. 33/1994, care, dacă sunt admise, impun obligația expropriatorului de a reveni asupra propunerilor sale, cu refacerea corespunzătoare a planurilor cadastrale.

Această procedură specială nu mai este prevăzută de Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție pe drumuri de interes național, județean și local, care, declară de plano ca fiind de utilitate pubiică toate drumurile de interes național, județean și local - art. 2, și de importanță strategică și de securitate națională toate dramurile de interes național - art. 1 alin. (2). În speța, notificarea prin care i se propunea suma de 334.027 lei cu titlu de despăgubiri a fost emisă într-o fază prealabilă de negociere, care nu a intrat în circuitul civil, oferta nefîind acceptată, astfel încât etapele reglementate de Legea nr. 33/1994 nu au fost finalizate, procedura de care se prevalează recurenta nefîind reglementată de Legea nr. 198/2004, acest din urmă act normativ instituind dispoziții referitoare doar la posibilitatea contestării cuantumului despăgubirilor determinate prin hotărârea de expropriere.

Pe de altă parte, a fost emisă în baza altui temei legal, decât cel care a stat la baza hotărârii contestate în prezenta cauză. în acest context, dispozițiile legale ale Legii nr. 198/2004 sunt incidente în speță întrucât guvernează procedura exproprierii dispusă prin hotărârea nr. 93/05 august 2010, care face obiectul cauzei de față. De asemenea, aplicarea de către expropriator a procedurilor de stabilire a despăgubirilor prevăzute de legea specială este de imediată aplicare în materia exproprierii pentru realizarea lucrărilor de construcție de autostrăzi și drumuri naționale, prin emiterea unei hotărâri care să poată fi contestată ulterior de cel interesat, sub aspectul cuantumului despăgubirilor, la instanța judecâtoreasă competentă.

Per a contrario, dacă s-ar proceda altfel, dispozițiile din Legea nr. 198/2004 privind modul de stabilire a despăgubirilor în faza judiciară, în cazul contestării de către expropriat a cuantumului despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4)-(8) și ale art. 6 alin. (2) din aceeași lege, ar fi lipsite de eficiență juridică. De altfel, aspectul legat de incidența în cauză a dispozițiilor art. 4 pct. 9 din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004, nu poate fi primit întrucât, în speța pendinte, procedura demarată în baza Legii nr. 33/1994 nu a fost finalizată, fiind abandonată, iar expropriatorul a declanșat o nouă procedură de expropriere în baza Legii nr. 184/2008, fiind astfel emisă hotărârea nr. 93/05 august 2010 de către Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 a Municipiului București.

Drept urmare, Înalta Curte constată că Hotărârea nr. 93 din 05 august 2010 a fost emisă în temeiul hotărârii de expropriere H.G. nr. 592 din 23 iunie 2010 privind declanșarea procedurii de expropriere a imobilelor afectate de proiectul „Supralărgire str. X - B-dul Y ", care este altul decât cel în baza căruia a fost emisă notificarea din anul 2007, respectiv Hotărârea nr. 267/2006 emisă de Consiliul General al Municipiului București privind declararea de utilitatea publică a lucrării de interes local „Supralărgire str. X - B-dul Y ", motiv pentru care apreciază că în mod corect expropriatorul a dispus realizarea unei noi evaluări a despăgubirilor în cadrul reglementărilor conferite de Legea nr. 198/2004.

Nici criticiie referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu sunt fondate, deoarece se invocă încălcarea dispozițiilor din Convenție raportat ia modul cum sunt aplicate prevederile Legii nr. 198/2004, or Convenția și jurisprudența Curții europene sunt incidente în caz de conflict între norma europeană și cea din legea internă, iar nu în caz de aplicare greșită a normei interne. Potrivit celor anterior redate, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de expertul N.T. împotriva Deciziei nr. 543/A din 08 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P.P. SRL împotriva Deciziei nr. 543/A din 08 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 21 mai 2015.