ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 684/2014

Asupra cauzei penale de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin Rechizitoriul nr. 964/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului B.V. pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută și pedepsită de art. 174 C. pen. În fapt, prin actul de sesizarea instanței s-a reținut că în seara zilei de 20 noiembrie 2004, pe fondul consumului de alcool, în timp ce victima D.M.A. se afla la locuința sa din comuna Faraoani, sat Valea Mare, județul Bacău, inculpatul a întreținut relații homosexuale cu acesta, împrejurare în care a strâns-o cu mâinile de gât, provocându-i astfel decesul. Prin Sentința penală nr. 103/D din 15 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen. achitarea inculpatului și punerea de îndată în libertate a acestuia.

La data de 18 decembrie 2007, prin Decizia penală nr. 236/2007 pronunțată în Dosarul nr. 71/110/2005, Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva Sentinței penale nr. 103/D din 15 februarie 2007. Prin Decizia penală nr. 1397 din 15 aprilie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a casat în totalitate Decizia penală nr. 236 din 18 decembrie 2007 și în parte Sentința penală nr. 103/D din 15 februarie 2007 și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond pentru a proceda la deshumarea victimei D.M.A., prelevarea de material biologic pentru identificarea profilului său ADN și efectuarea unei expertize medico-legale pentru compararea acestuia cu cel stabilit pentru urmele de sânge și spermă ridicate de la locuința victimei cu ocazia cercetării la fața locului instrumentată de procurorul criminalist și echipa operativă a organelor de poliție, concluziile acesteia urmând a configura în totalitate probatoriul deja administrat în cauză în vederea aflării adevărului cu privire la faptele și împrejurările faptei imputate inculpatului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 4361/110/2008, instanță care prin Sentința penală nr. 11 din 14 ianuarie 2010 a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. Prin Decizia penală nr. 59 din 18 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 4361/110/2009 s-a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva Sentinței penale nr. 11 din 14 ianuarie 2010. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia penală nr. 4193 din 24 noiembrie 2010 a casat în totalitate Decizia penală nr. 59 din 18 mai 2010 și Sentința penală nr. 11 din 14 ianuarie 2010 și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În considerentele deciziei de casare, s-a reținut că prin Decizia nr. 1397 din 15 aprilie 2008, Înalta Curte, dispunând efectuarea expertizei medico-legale ADN, atrăgea atenția instanței care urma să rejudece cauza asupra faptului că rezultatele, concluziile acestei expertize vor configura în totalitate probatoriul deja administrat în vederea stabilirii adevărului cu privire la fapta imputată inculpatului. Instanța de recurs arată în mod expres că stabilirea cu certitudine a apartenenței urmelor biologice unei a treia persoane ar constitui o probă certă de nevinovăție a inculpatului, iar dacă urmele biologice expertizate aparțin victimei, atunci vinovăția inculpatului nu este exclusă, trebuind apreciată în funcție de celelalte probe administrate în cauză.

În contextul în care expertiza medico-legală examen ADN a eliminat ipoteza prezenței unei a treia persoane în câmpul infracțional - aparent, această probă excluzând și prezența inculpatului întrucât la locul faptei nu au fost găsite urme microbiologice din care să se fi evidențiat profilul ADN al acestuia - instanța de fond nu a înțeles să mai administreze alte probe deși, în mod evident, situația de fapt nu era lămurită în mod complet, ci interpretând deja probele administrate în cauză a concluzionat că incertitudinea care planează asupra vinovăției inculpatului se constituie într-un argument suficient pentru achitarea acestuia. Totodată, instanța de fond, fie nu s-a pronunțat asupra unor probe, fie nu a explicat motivul înlăturării lor ca neconcludente, afectând în acest mod soluția dispusă în cauză.

Astfel, în contextul în care instanța de fond a înlăturat declarațiile date la procuror în care inculpatul a recunoscut fapta, cu motivarea preluată din apărarea inculpatului care în cursul cercetării judecătorești a arătat că nu mai menține aceste declarații deoarece au fost dictate de procuror, tribunalul trebuia să lămurească următoarele împrejurări: - cum se explică confirmarea în anul 2009, prin expertiza medico-legală ADN (care nu a identificat urme de spermă a inculpatului), a afirmațiilor acestuia din data de 24 noiembrie 2004 și pretins induse de procuror, că nu a finalizat actul sexual cu victima, ceea ce i-a și atras reproșurile acesteia că nu a fost satisfăcută; - care este interesul și scopul urmărit de martorii I.A.

și L.Ș. care au asistat la conducerea în teren a inculpatului de către organele de urmărire penală atunci când au declarat în cursul cercetării judecătorești că organele de poliție nu au exercitat presiuni asupra inculpatului și nici nu i-au sugerat ce anume să facă sau să spună, inculpatul descriind în fața lor modul în care a comis fapta; - cum se explică atitudinea inculpatului din data de 24 noiembrie 2004 de recunoaștere a faptei în fața judecătorului învestit cu soluționarea propunerii procurorului de arestare preventivă. În vederea stabilirii modului în care inculpatul a fost audiat și s-au consemnat susținerile acestuia în faza de urmărire penală, pentru a se putea da valoarea probatorie reală și corectă afirmațiilor făcute de acesta, pentru a le putea interpreta și evalua în mod coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, prin decizia de casare instanța de recurs a dispus ca instanța de fond să procedeze la audierea inculpatului, a martorilor I.A.

și L.Ș. și a martorului M.S., acesta din urmă asigurând asistența juridică a inculpatului cu ocazia audierii sale de către procuror.

În raport de afirmațiile inculpatului în sensul că a strâns de gât victima și că aceasta „încă mai horcăia” când el a părăsit locuința și de concluziile Raportului de constatare medico-legală nr. 3707/A4 din 13 decembrie 2004 întocmit de Serviciul Medico-Legal Bacău care au fost în sensul că la examinarea cadavrului victimei, căile respiratorii superioare prezentau la nivelul laringelui, ruptură completă transversală față posterioară între osul hioid și cartilajul tiroid la nivelul cornului superior, instanța de casare a dispus completarea raportului de constatare medico-legală în sensul lămuririi următoarelor aspecte: - dacă leziunile arătate, prin mecanismul lor de producere, pot conduce instantaneu la instalarea decesului ori nu și, în acest din urmă caz, în cât timp se poate instala decesul; - care sunt manifestările fizice ale victimei care însoțesc producerea acestei leziuni traumatice (horcăit, scurgeri de salivă, sânge, spumă din cavitatea bucală, defecare etc.); - în cazul în care decesul este instantaneu, dacă producerea unei atare leziuni este incompatibilă cu capacitatea victimei de a se mișca într-un spațiu restrâns, de a apuca obiectele.

În ce privește instanța de apel, Înalta Curte a constatat că aceasta nu s-a pronunțat asupra probei privind înscrisul sub semnătură privată în care este consemnat că martorul P.M. - care s-a sinucis în timpul procesului - este autorul infracțiunii, probă ce a fost avută în vedere de instanța de fond la pronunțarea hotărârii de achitare. Nepronunțarea de către instanța de apel asupra probei sus-menționate și tragerea unei concluzii pripite de către instanța de fond în sensul că, deși raportul de expertiză criminalistică întocmit în cauză concluzionează că biletul nu a fost scris de martor, acest fapt nu dovedește însă că autor al faptei este inculpatul care în perioada 21 noiembrie 2004 - 15 februarie 2007 s-a aflat în stare de arest preventiv, în opinia instanței de casare a privat soluționarea cauzei de o completă lămurire a situației de fapt.

Întrucât instanțele nu și-au pus problema scopului, mobilului, interesului pe care îl purta invocarea acestei probe, având în vedere și împrejurarea că starea de arest preventiv în care se afla inculpatul nu îl exclude de plano de implicare în orice formă, în constituirea acestei probe, în realitate, el fiind beneficiarul direct al alibiului oferit prin asumarea de către o altă persoană a crimei, Înalta Curte a constatat că este necesar ca instanța să dispună efectuarea unei expertize criminalistice a scrisului inculpatului și al martorului S.P. (unchiul acestuia), reaudierea celor doi asupra împrejurărilor, datelor apariției și depunerii înscrisului semnat P.M.

și să se pronunțe asupra relevanței probei cu acest înscris în contextul în care, posibilitatea ticluirii unei astfel de probe și punerii în apărare a unei atare strategii necesită o reevaluare a întregului comportament procesual al inculpatului (revenirea la declarații, martori propuși pe situația de fapt etc.). A mai constatat instanța de casare că tribunalul nu s-a preocupat să stabilească existența unei eventuale opțiuni homosexuale a inculpatului. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 4361/110/2008. Prin Sentința penală nr. 112/D/2012 din 2 mai 2012, Tribunalul Bacău a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de omor în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc.

pen. cu motivarea, de esență, că din probele administrate în cauză, inclusiv după casările dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu rezultă că el este autorul faptei. Prin Decizia penală nr. 13 din 22 ianuarie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 4361/110/2008*, Curtea de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie - în complet de divergență a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, a desființat Sentința penală nr. 112/D din 2 mai 2012 a Tribunalului Bacău cu privire la soluționarea laturii penale a cauzei și reținând cauza spre rejudecare, în fond, a dispus condamnarea inculpatului B.V. la pedeapsa principală a închisorii de 12 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

pentru o perioadă de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. I s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen. În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului durata reținerii și a arestului preventiv de la 24 noiembrie 2004, la 15 februarie 2007. Neconstatând din oficiu alte motive de nelegalitate și netemeinicie a sentinței a menținut celelalte dispoziții ale acesteia. Împotriva Deciziei penale nr. 13 din 22 ianuarie 2013 a declarat recurs inculpatul B.V., criticând-o pentru netemeinicie din perspectiva cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen. și solicitând menținerea sentinței prin care s-a dispus achitarea sa în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., arătând că nu are probe noi de propus în apărare, dar solicitând readministrarea probatoriului de la instanțele de fond și de apel, respectiv audierea martorilor I.I., B.F. și B.C., precum și a martorei C.M. - sora victimei. Prin Decizia penală nr. 2237 din 25 iunie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 887/1/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de inculpat, a casat sentința și decizia și a reținut cauza spre rejudecare pentru administrarea de probe respectiv, audierea martorilor C.M., M.A., B.D., I.A., L.Ș., B.F., B.C.

și M.S. Examinând actele și lucrările dosarului și decizia recurată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

în conformitate cu care hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de condamnare, pornind și de la noțiunea de eroare de fapt, astfel cum a fost definită prin Decizia în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite - ca fiind greșita examinare a probelor administrate în cauză, în sensul că la dosar există o anumită probă, când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei împrejurări când în realitate, din acest mijloc de probă rezultă contrariul, instanța de recurs a constatat că în speță, datorat traseului sinuos al judecății după învestirea originară a instanței de fond cu Rechizitoriul nr. 964/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău (în cauză au fost epuizate două cicluri procesuale complete tip fond, apel, recurs) și contrarietății de soluții judiciare pronunțate (unele de achitare și unele de condamnare), iar în prezent cauza se afla în al treilea ciclu procesual în fața Înaltei Curți, se pune problema preîntâmpinării încălcării art. 6 parag.

1 (dreptul la un proces echitabil) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului de către instanțele de judecată naționale.

Invocând atât jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia penală nr. 213 din 22 ianuarie 2013) cât și jurisprudența constantă a instanței de contencios european care este în sensul că se încalcă dreptul la un proces echitabil în cazul în care se pronunță o soluție de condamnare fundamentată pe o nouă interpretare a declarațiilor martorilor audiați la instanța de fond, aceleași mărturii ce i-au determinat pe primii judecători să se îndoiască de temeinicia acuzațiilor și să dispună o soluție de achitare, Înalta Curte a dispus reținerea cauzei spre rejudecare - după ce în prealabil a casat decizia și sentința - în vederea reaudierii martorilor audiați la instanța de fond și a inculpatului - solicitare formulată chiar de acesta, prin apărătorul desemnat din oficiu, cu ocazia susținerii criticilor aduse deciziei prin care curtea de apel a dispus condamnarea sa.

În rejudecare, Înalta Curte a procedat la ascultarea părții civile C.M. - sora victimei - a martorilor B.C., B.F., I.A., M.S. și a inculpatului B.V. și la vizualizarea casetei cu înregistrarea video a principalelor momente surprinse cu ocazia reconstituirii la fața locului în prezența inculpatului. Inculpatul B.V. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv prin Rechizitoriul nr. 964/P/2004 din data de 2 februarie 2005 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. În fapt, prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că în seara zilei de 20 noiembrie 2004, pe fondul consumului de alcool, a întreținut relații sexuale anale cu victima D.M.A.

în locuința celei din urmă, împrejurare în care a strâns victima cu mâinile de gât provocându-i decesul. Din coroborarea probelor administrate în cauză în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, Înalta Curte reține următoarea situație de fapt: La data de 20 noiembrie 2004, victima D.M.A. s-a deplasat cu căruța la locuința fraților B.V. și B.D. pentru a le repara o drujbă și împreună cu aceștia a consumat băuturi alcoolice până în jurul orelor 18:00 când victima și inculpatul au mers cu căruța celui din urmă la un bar din comuna Faraoni, sat Valea Mare, județul Bacău. Cei doi au lăsat căruța în spatele unui monument situat în fața barului, inculpatul a intrat în bar, a cumpărat două sticle cu bere a 0,5 litri după care a revenit la căruță și i-a dat o sticlă cu bere victimei, însă aceasta a refuzat să bea pentru că nu se simțea bine.

Inculpatul s-a întors în bar unde a consumat cele două sticle cu bere, timp în care s-a uitat la televizor. După aproximativ o oră, inculpatul a revenit la căruță și împreună cu victima au plecat spre locuința acesteia. Ajunși acasă la victimă, cei doi au deshămat calul și l-au legat de un gard după care victima a adus din beciul locuinței o sticlă cu vin pe care a consumat-o cu inculpatul în curtea casei. În acest timp, victima D.M.A. i-a propus inculpatului B.V. să întrețină relații sexuale cu el, propunere acceptată de cel din urmă. Cei doi au intrat în casă, victima s-a dezbrăcat de pantaloni, iar inculpatul a întreținut relații sexuale anale cu aceasta. La un moment dat, întrucât victima i-a reproșat inculpatului că nu a satisfăcut-o sexual, cel din urmă a strâns-o cu mâinile de gât cauzându-i leziuni ce au condus la deces.

Din Raportul de constatare medico-legală nr. 3707/2004 întocmit de Serviciul Medico-Legal Bacău rezultă că moartea victimei D.M.A. a fost violentă și s-a datorat insuficienței respiratorii acute consecutiv asfixiei mecanice prin comprimarea bruscă a formațiunilor antero-laterale ale gâtului cu ruptura de laringe și hemoragiei profunde în țesuturile retrolaringiene. Leziunile s-au produs prin imobilizarea victimei din spate cu comprimarea gâtului cu ambele mâini, asociate și cu hiperextensia bruscă a capului în timpul unui raport sexual între parteneri de același sex. La data decesului, victima avea în sânge o alcoolemie de 2,75 g ‰ . La data de 23 noiembrie 2004, inculpatul a condus organele de urmărire penală la locul faptei și în prezența martorilor asistenți I.A.

și L.Ș. a declarat și a arătat cum a comis fapta penală, principalele momente ale conducerii în teren fiind înregistrate cu o cameră video și stocate pe o casetă ce a fost atașată la dosar și vizionată de completul de judecată la data de 24 februarie 2014 și fixate prin fotografii judiciare. În declarația olografă dată în fața procurorului la data de 24 noiembrie 2004, inculpatul a recunoscut că în seara zilei de 20 noiembrie 2004 a întreținut relații sexuale anale cu victima în timp ce era întinsă pe pat, cu fața în jos, că nu-și mai amintește dacă a ejaculat sau nu și pentru că aceasta îi reproșa că nu a satisfăcut-o sexual, a strâns-o cu mâinile de gât după care a părăsit locuința, nerealizând însă că a decedat.

Aceleași precizări le-a făcut inculpatul și cu ocazia audierii sale de către procuror, în calitate de învinuit, în ziua de 24 noiembrie 2004, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, martorul M.S. și ulterior pe parcursul urmăririi penale, inclusiv la prezentarea materialului de urmărire penală, dar și în fața judecătorului cu ocazia soluționării propunerii parchetului de luare împotriva sa a măsurii arestării preventive când a declarat că a strâns de gât victima care „mai horcăia” când el a plecat din locuința acesteia. Nici după trimiterea în judecată, cu ocazia discutării legalității și temeiniciei arestării preventive inculpatul nu și-a schimbat poziția procesuală, aspect ce rezultă din precizarea făcută în fața instanței în sensul că lasă la aprecierea acesteia menținerea măsurii preventive.

În declarația dată în cursul cercetării judecătorești la instanța de fond, la 3 martie 2005, inculpatul a reluat aceleași aspecte, relativ la activitățile desfășurate în ziua de 20 noiembrie 2004, însă a precizat că nu a mers la locuința victimei și că a rămas la bar împreună cu J.P., iar victima a plecat acasă. Este adevărat că dispozițiile procesual penale nu conferă declarațiilor date în cursul urmăririi penale o valoare probatorie superioară declarațiilor date în faza de urmărire penală însă, pentru ca acestea să poată fi înlăturate din examinarea materialului probator, este necesar ca declarațiile de retractare să fie susținute de o justificare valabilă.

Explicația oferită de inculpat și anume că la organele de urmărire penală a scris ceea ce i-au dictat acestea, iar apărătorul desemnat din oficiu s-a prezentat la parchet la momentul la care „a încheiat” declarația, că la prezentarea materialului de urmărire penală, procurorul i-a spus să mențină declarațiile anterioare, nu este una credibilă pentru schimbarea atitudinii sale procesuale și este contrazisă de martorul M.S., apărătorul desemnat din oficiu. În declarațiile date în cursul cercetării judecătorești, inclusiv în fața instanței de recurs, martorul M.S. a arătat că a fost prezent încă de la începutul audierii inculpatului de către procuror în fața căruia a declarat că a întreținut relații sexuale cu victima timp în care, probabil a apucat-o de gât involuntar și că în momentul în care a plecat din locuința acesteia nu și-a dat seama că este decedată.

A mai declarat martorul că nu l-a perceput pe inculpat ca având comportamentul unei persoane speriate de organele de urmărire penală și că este greu de crezut, având în vedere amănuntele concrete pe care le-a furnizat procurorului, că acesta sau organele de poliție i-ar fi sugerat să declare neadevărat. Pe de altă parte, în cazul în care asupra inculpatului s-ar fi exercitat presiuni din partea procurorului, nimic nu-l împiedica să le aducă la cunoștința avocatului sau să formuleze plângere penală, ceea ce nu a făcut. Nu lipsită de relevanță în aprecierea nesincerității susținerilor inculpatului este împrejurarea că nu a fost în măsură să ofere o explicație pentru care motiv la judecător, cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă formulată de procuror, a declarat că a strâns victima cu mâinile de gât și că în momentul în care a părăsit locuința acesteia, ea încă „horcăia”.

În consecință, Înalta Curte, în procesul de evaluare a materialului probator administrat în cauză va da eficiența declarațiilor pe care inculpatul le-a dat în faza de urmărire penală și la instanța de fond cu ocazia judecării propunerii de arestare preventivă, cât și ulterior, cu ocazia verificării legalității și temeiniciei măsurii când, deși avea posibilitatea să ceară revocarea acesteia, a lăsat la aprecierea judecătorului menținerea măsurii.

Referitor la concluziile suplimentului la raportul de expertiză medico-legală - examen ADN - întocmit la data de 16 noiembrie 2009, care sunt în sensul că urmele de sânge și spermă găsite pe obiectele de îmbrăcăminte ale victimei aparțin acesteia, Înalta Curte reține că nu sunt de natură a exclude vinovăția inculpatului, în contextul în care nu s-a stabilit cu certitudine că respectivele urme biologice ar aparține unei a treia persoane, alta decât inculpatul; numai în acest caz, respectivele concluzii s-ar constitui într-o probă certă de nevinovăție a acestuia. Dimpotrivă, raportul de expertiză sus-menționat, confirmă susținerea inculpatului din declarațiile date la organul de urmărire penală și anume că victima i-a reproșat că nu a satisfăcut-o sexual pentru că nu a ejaculat.

O altă încercare de apărare a inculpatului, dar care nu s-a dovedit a fi decât o ticluire de probe mincinoase, o reprezintă povestea sinuciderii martorului P.M., ca efect direct al mustrării de conștiință la care a fost supus urmare faptului că el ar fi fost autorul infracțiunii de omor săvârșită asupra victimei D.M.A. și căreia nu i-a mai rezistat. Așa-zisul bilet despre care inculpatul a susținut că ar fi fost scris de către martor s-a dovedit un fals așa cum rezultă din raportul de expertiză criminalistică nr. 200 din 28 noiembrie 2011. Nu în ultimul rând, deși examinarea cu tehnica poligraf nu este reglementată de Codul de procedură penală ca fiind un mijloc de probă, este de precizat că inculpatul a fost supus testului poligraf, iar din raportul de expertiză privind detecția psihologică a comportamentului simulat, nr. 153571 din 24 noiembrie 2004, întocmit de I.P.J.

Bacău rezultă că la întrebările critice (relevante) ale cauzei, acesta a evidențiat modificări ale stresului emoțional semnificativ caracteristicilor indicilor comportamentului simulat. Concluzionând, Înalta Curte reține, în drept, că fapta inculpatului B.V. constând în aceea că în seara zilei de 20 noiembrie 2004, pe fondul consumului de alcool, în timp ce întreținea relații sexuale anale cu victima D.M.A., în locuința acestuia, l-a strâns cu mâinile de gât cauzându-i leziuni ce au condus la deces, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen. La individualizarea judiciară a pedepsei, Înalta Curte va avea în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

din 1969 respectiv, modul și împrejurările comiterii faptei, gradul de pericol social concret al acesteia, datele privind persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Este adevărat că infracțiunea de omor (art. 174 alin. (1) C. pen. din 1969, art. 188 alin. (1) C. pen.) prezintă un grad ridicat de pericol social concret, determinat de limitele de pedeapsă prevăzute de lege (10 la 20 de ani închisoare), dar și de importanța valorii sociale lezată prin comiterea faptei și anume, viața persoanei care este suprimată prin acțiunea făptuitorului.

Având însă în vedere că la individualizarea judiciară a pedepsei trebuie avute în vedere nu numai împrejurările ce agravează răspunderea penală, ci și cele ce atenuează o atare răspundere, atitudinea sinceră a inculpatului în faza de urmărire penală, când a cooperat cu organul de urmărire penală pentru stabilirea adevărului în cauză, lipsa antecedentelor penale, perioada de aproximativ 2 ani și 6 luni cât a stat în stare de arest preventiv, durata scursă de la data comiterii faptei (20 noiembrie 2004) la data judecării definitive a cauzei (26 februarie 2014) și faptul că de la momentul punerii sale în libertate (15 februarie 2007) și până în prezent inculpatul nu a mai comis fapte antisociale, Înalta Curte apreciază că în favoarea lui sunt incidente dispozițiile art. 74 alin. (2) C. pen.

din 1969 care reglementează împrejurările ce pot constitui circumstanțe atenuante și în consecință, că se impune reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. În privința legii penale mai favorabile, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de omor sunt aceleași și în Codul penal din 1969 și în Codul penal în vigoare (închisoarea de la 10 la 20 de ani) însă legea penală mai favorabilă este - în contextul reținerii în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 74 alin. (2), care nu se regăsesc în noul C. pen. - Codul penal din 1969. În consecință, Înalta Curte apreciază că o pedeapsă principală de 5 ani închisoare, sub limita minimă prevăzută de lege și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

este de natură a-și atinge scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen. și de a contribui la reeducarea inculpatului. Pe durata și în condițiile prev. de art. 71 C. pen. din 1969, inculpatului i se va interzice exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. În baza art. 88 C. pen. din 1969, din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce reținerea și arestarea preventivă de la 24 noiembrie 2004 la 15 februarie 2007. În ce privește latura civilă a cauzei se va lua act că partea vătămată C.M., sora victimei, nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat (efectuate în cursul urmăririi penale, la instanțele de fond, apel și recurs) în sumă de 10.800 RON din care suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în recurs se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E În baza art. 174 alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (2) C. pen. anterior și art. 5 C. pen. în vigoare, condamnă pe inculpatul B.V., la pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b), C. pen. anterior. Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. anterior, interzice inculpatului B.V. exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie. În temeiul dispozițiilor art. 88 C. pen. anterior deduce din pedeapsa principală aplicată inculpatului B.V., de 5 (cinci) ani închisoare, durata reținerii și arestării preventive de la 24 noiembrie 2004 la 15 februarie 2007. În baza art. 14 și 346 C. proc.

pen. anterior, ia act că partea vătămată C.M. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. Obligă inculpatul la plata sumei de 10.800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în recurs, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 26 februarie 2014. Procesat de GGC - LM