ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 684/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 684/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei penale

de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele :

Prin Rechizitoriul nr. 964/P/2004 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău s-a dispus trimiterea în judecată în

stare de arest preventiv a inculpatului B.V. pentru săvârșirea infracțiunii de

omor, prevăzută și pedepsită de art. 174 C. pen.

În fapt, prin actul

de sesizarea instanței s-a reținut că în seara zilei de 20 noiembrie 2004, pe

fondul consumului de alcool, în timp ce victima D.M.A. se afla la locuința sa

din comuna Faraoani, sat Valea Mare, județul Bacău, inculpatul a întreținut

relații homosexuale cu acesta, împrejurare în care a strâns-o cu mâinile de

gât, provocându-i astfel decesul.

Prin Sentința penală

nr. 103/D din 15 februarie 2007 pronunțată de Tribunalul Bacău s-a dispus în

baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. achitarea

inculpatului și punerea de îndată în libertate a acestuia.

La data de 18

decembrie 2007, prin Decizia penală nr. 236/2007 pronunțată în Dosarul nr.

71/110/2005, Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondat apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău împotriva Sentinței penale nr. 103/D din

15 februarie 2007.

Prin Decizia penală

nr. 1397 din 15 aprilie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a casat în

totalitate Decizia penală nr. 236 din 18 decembrie 2007 și în parte Sentința

penală nr. 103/D din 15 februarie 2007 și a trimis cauza spre rejudecare la

instanța de fond pentru a proceda la deshumarea victimei D.M.A., prelevarea de

material biologic pentru identificarea profilului său ADN și efectuarea unei

expertize medico-legale pentru compararea acestuia cu cel stabilit pentru

urmele de sânge și spermă ridicate de la locuința victimei cu ocazia cercetării

la fața locului instrumentată de procurorul criminalist și echipa operativă a

organelor de poliție, concluziile acesteia urmând a configura în totalitate

probatoriul deja administrat în cauză în vederea aflării adevărului cu privire

la faptele și împrejurările faptei imputate inculpatului.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 4361/110/2008, instanță care

prin Sentința penală nr. 11 din 14 ianuarie 2010 a dispus în baza art. 11 pct.

2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpatului

pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.

Prin Decizia penală

nr. 59 din 18 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr.

4361/110/2009 s-a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Bacău împotriva Sentinței penale nr. 11 din 14 ianuarie 2010.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin Decizia penală nr. 4193 din 24 noiembrie 2010 a casat

în totalitate Decizia penală nr. 59 din 18 mai 2010 și Sentința penală nr. 11

din 14 ianuarie 2010 și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța

de fond.

În considerentele

deciziei de casare, s-a reținut că prin Decizia nr. 1397 din 15 aprilie 2008,

Înalta Curte, dispunând efectuarea expertizei medico-legale ADN, atrăgea

atenția instanței care urma să rejudece cauza asupra faptului că rezultatele,

concluziile acestei expertize vor configura în totalitate probatoriul deja

administrat în vederea stabilirii adevărului cu privire la fapta imputată

inculpatului.

Instanța de recurs

arată în mod expres că stabilirea cu certitudine a apartenenței urmelor

biologice unei a treia persoane ar constitui o probă certă de nevinovăție a

inculpatului, iar dacă urmele biologice expertizate aparțin victimei, atunci

vinovăția inculpatului nu este exclusă, trebuind apreciată în funcție de

celelalte probe administrate în cauză.

În contextul în care

expertiza medico-legală examen ADN a eliminat ipoteza prezenței unei a treia

persoane în câmpul infracțional - aparent, această probă excluzând și prezența

inculpatului întrucât la locul faptei nu au fost găsite urme microbiologice din

care să se fi evidențiat profilul ADN al acestuia - instanța de fond nu a

înțeles să mai administreze alte probe deși, în mod evident, situația de fapt

nu era lămurită în mod complet, ci interpretând deja probele administrate în

cauză a concluzionat că incertitudinea care planează asupra vinovăției

inculpatului se constituie într-un argument suficient pentru achitarea

acestuia.

Totodată, instanța de

fond, fie nu s-a pronunțat asupra unor probe, fie nu a explicat motivul

înlăturării lor ca neconcludente, afectând în acest mod soluția dispusă în

cauză.

Astfel, în contextul

în care instanța de fond a înlăturat declarațiile date la procuror în care

inculpatul a recunoscut fapta, cu motivarea preluată din apărarea inculpatului

care în cursul cercetării judecătorești a arătat că nu mai menține aceste

declarații deoarece au fost dictate de procuror, tribunalul trebuia să

lămurească următoarele împrejurări:

- cum se explică

confirmarea în anul 2009, prin expertiza medico-legală ADN (care nu a

identificat urme de spermă a inculpatului), a afirmațiilor acestuia din data de

24 noiembrie 2004 și pretins induse de procuror, că nu a finalizat actul sexual

cu victima, ceea ce i-a și atras reproșurile acesteia că nu a fost satisfăcută;

- care este interesul

și scopul urmărit de martorii I.A. și L.Ș. care au asistat la conducerea în teren

a inculpatului de către organele de urmărire penală atunci când au declarat în

cursul cercetării judecătorești că organele de poliție nu au exercitat presiuni

asupra inculpatului și nici nu i-au sugerat ce anume să facă sau să spună,

inculpatul descriind în fața lor modul în care a comis fapta;

- cum se explică

atitudinea inculpatului din data de 24 noiembrie 2004 de recunoaștere a faptei

în fața judecătorului învestit cu soluționarea propunerii procurorului de

arestare preventivă.

În vederea stabilirii

modului în care inculpatul a fost audiat și s-au consemnat susținerile acestuia

în faza de urmărire penală, pentru a se putea da valoarea probatorie reală și

corectă afirmațiilor făcute de acesta, pentru a le putea interpreta și evalua

în mod coroborat cu celelalte probe administrate în cauză, prin decizia de

casare instanța de recurs a dispus ca instanța de fond să procedeze la audierea

inculpatului, a martorilor I.A. și L.Ș. și a martorului M.S., acesta din urmă

asigurând asistența juridică a inculpatului cu ocazia audierii sale de către

procuror.

În raport de

afirmațiile inculpatului în sensul că a strâns de gât victima și că aceasta

„încă mai horcăia” când el a părăsit locuința și de concluziile Raportului de

constatare medico-legală nr. 3707/A4 din 13 decembrie 2004 întocmit de

Serviciul Medico-Legal Bacău care au fost în sensul că la examinarea cadavrului

victimei, căile respiratorii superioare prezentau la nivelul laringelui,

ruptură completă transversală față posterioară între osul hioid și cartilajul

tiroid la nivelul cornului superior, instanța de casare a dispus completarea

raportului de constatare medico-legală în sensul lămuririi următoarelor

aspecte:

- dacă leziunile

arătate, prin mecanismul lor de producere, pot conduce instantaneu la

instalarea decesului ori nu și, în acest din urmă caz, în cât timp se poate

instala decesul;

- care sunt

manifestările fizice ale victimei care însoțesc producerea acestei leziuni

traumatice (horcăit, scurgeri de salivă, sânge, spumă din cavitatea bucală,

defecare etc.);

- în cazul în care

decesul este instantaneu, dacă producerea unei atare leziuni este incompatibilă

cu capacitatea victimei de a se mișca într-un spațiu restrâns, de a apuca

obiectele.

În ce privește

instanța de apel, Înalta Curte a constatat că aceasta nu s-a pronunțat asupra

probei privind înscrisul sub semnătură privată în care este consemnat că

martorul P.M. - care s-a sinucis în timpul procesului - este autorul

infracțiunii, probă ce a fost avută în vedere de instanța de fond la

pronunțarea hotărârii de achitare.

Nepronunțarea de

către instanța de apel asupra probei sus-menționate și tragerea unei concluzii

pripite de către instanța de fond în sensul că, deși raportul de expertiză

criminalistică întocmit în cauză concluzionează că biletul nu a fost scris de

martor, acest fapt nu dovedește însă că autor al faptei este inculpatul care în

perioada 21 noiembrie 2004 - 15 februarie 2007 s-a aflat în stare de arest

preventiv, în opinia instanței de casare a privat soluționarea cauzei de o

completă lămurire a situației de fapt.

Întrucât instanțele

nu și-au pus problema scopului, mobilului, interesului pe care îl purta

invocarea acestei probe, având în vedere și împrejurarea că starea de arest

preventiv în care se afla inculpatul nu îl exclude de plano de implicare în

orice formă, în constituirea acestei probe, în realitate, el fiind beneficiarul

direct al alibiului oferit prin asumarea de către o altă persoană a crimei,

Înalta Curte a constatat că este necesar ca instanța să dispună efectuarea unei

expertize criminalistice a scrisului inculpatului și al martorului S.P.

(unchiul acestuia), reaudierea celor doi asupra împrejurărilor, datelor

apariției și depunerii înscrisului semnat P.M. și să se pronunțe asupra

relevanței probei cu acest înscris în contextul în care, posibilitatea

ticluirii unei astfel de probe și punerii în apărare a unei atare strategii

necesită o reevaluare a întregului comportament procesual al inculpatului

(revenirea la declarații, martori propuși pe situația de fapt etc.).

A mai constatat

instanța de casare că tribunalul nu s-a preocupat să stabilească existența unei

eventuale opțiuni homosexuale a inculpatului.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr. 4361/110/2008.

Prin Sentința penală

nr. 112/D/2012 din 2 mai 2012, Tribunalul Bacău a dispus achitarea inculpatului

pentru săvârșirea infracțiunii de omor în conformitate cu dispozițiile art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. cu motivarea, de

esență, că din probele administrate în cauză, inclusiv după casările dispuse de

Înalta Curte de Casație și Justiție, nu rezultă că el este autorul faptei.

Prin Decizia penală

nr. 13 din 22 ianuarie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 4361/110/2008*, Curtea de

Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie - în complet de divergență a

admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, a desființat

Sentința penală nr. 112/D din 2 mai 2012 a Tribunalului Bacău cu privire la

soluționarea laturii penale a cauzei și reținând cauza spre rejudecare, în fond,

a dispus condamnarea inculpatului B.V. la pedeapsa principală a închisorii de

12 ani și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pentru o perioadă de 4 ani pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 alin. (1) C. pen.

I s-a interzis

inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și

b) C. pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 88 C.

pen. a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului durata reținerii și

a arestului preventiv de la 24 noiembrie 2004, la 15 februarie 2007.

Neconstatând din

oficiu alte motive de nelegalitate și netemeinicie a sentinței a menținut

celelalte dispoziții ale acesteia.

Împotriva Deciziei

penale nr. 13 din 22 ianuarie 2013 a declarat recurs inculpatul B.V.,

criticând-o pentru netemeinicie din perspectiva cazului de casare prevăzut de

art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. și solicitând menținerea

sentinței prin care s-a dispus achitarea sa în baza dispozițiilor art. 11 pct.

2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., arătând că nu are probe

noi de propus în apărare, dar solicitând readministrarea probatoriului de la

instanțele de fond și de apel, respectiv audierea martorilor I.I., B.F. și

B.C., precum și a martorei C.M. - sora victimei.

Prin Decizia penală

nr. 2237 din 25 iunie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 887/1/2007, Înalta Curte

de Casație și Justiție a admis recursul declarat de inculpat, a casat sentința

și decizia și a reținut cauza spre rejudecare pentru administrarea de probe

respectiv, audierea martorilor C.M., M.A., B.D., I.A., L.Ș., B.F., B.C. și M.S.

Examinând actele și

lucrările dosarului și decizia recurată prin prisma cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. în conformitate cu care

hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt având

drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau de

condamnare, pornind și de la noțiunea de eroare de fapt, astfel cum a fost

definită prin Decizia în interesul legii nr. 8 din 9 februarie 2009 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite - ca fiind greșita

examinare a probelor administrate în cauză, în sensul că la dosar există o anumită

probă, când în realitate aceasta nu există sau atunci când se consideră că un

anumit act, un anumit raport de expertiză ar demonstra existența unei

împrejurări când în realitate, din acest mijloc de probă rezultă contrariul,

instanța de recurs a constatat că în speță, datorat traseului sinuos al

judecății după învestirea originară a instanței de fond cu Rechizitoriul nr.

964/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău (în cauză au fost

epuizate două cicluri procesuale complete tip fond, apel, recurs) și

contrarietății de soluții judiciare pronunțate (unele de achitare și unele de

condamnare), iar în prezent cauza se afla în al treilea ciclu procesual în fața

Înaltei Curți, se pune problema preîntâmpinării încălcării art. 6 parag. 1

(dreptul la un proces echitabil) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

de către instanțele de judecată naționale.

Invocând atât

jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (Decizia penală nr. 213 din

22 ianuarie 2013) cât și jurisprudența constantă a instanței de contencios

european care este în sensul că se încalcă dreptul la un proces echitabil în

cazul în care se pronunță o soluție de condamnare fundamentată pe o nouă

interpretare a declarațiilor martorilor audiați la instanța de fond, aceleași

mărturii ce i-au determinat pe primii judecători să se îndoiască de temeinicia

acuzațiilor și să dispună o soluție de achitare, Înalta Curte a dispus

reținerea cauzei spre rejudecare - după ce în prealabil a casat decizia și

sentința - în vederea reaudierii martorilor audiați la instanța de fond și a

inculpatului - solicitare formulată chiar de acesta, prin apărătorul desemnat

din oficiu, cu ocazia susținerii criticilor aduse deciziei prin care curtea de

apel a dispus condamnarea sa.

În rejudecare, Înalta

Curte a procedat la ascultarea părții civile C.M. - sora victimei - a

martorilor B.C., B.F., I.A., M.S. și a inculpatului B.V. și la vizualizarea

casetei cu înregistrarea video a principalelor momente surprinse cu ocazia

reconstituirii la fața locului în prezența inculpatului.

Inculpatul B.V. a

fost trimis în judecată în stare de arest preventiv prin Rechizitoriul nr.

964/P/2004 din data de 2 februarie 2005 întocmit de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Bacău pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174

C. pen.

În fapt, prin actul

de sesizare a instanței s-a reținut că în seara zilei de 20 noiembrie 2004, pe

fondul consumului de alcool, a întreținut relații sexuale anale cu victima

D.M.A. în locuința celei din urmă, împrejurare în care a strâns victima cu

mâinile de gât provocându-i decesul.

Din coroborarea

probelor administrate în cauză în cursul urmăririi penale și în faza cercetării

judecătorești, Înalta Curte reține următoarea situație de fapt:

La data de 20

noiembrie 2004, victima D.M.A. s-a deplasat cu căruța la locuința fraților B.V.

și B.D. pentru a le repara o drujbă și împreună cu aceștia a consumat băuturi

alcoolice până în jurul orelor 18:00 când victima și inculpatul au mers cu

căruța celui din urmă la un bar din comuna Faraoni, sat Valea Mare, județul

Bacău. Cei doi au lăsat căruța în spatele unui monument situat în fața barului,

inculpatul a intrat în bar, a cumpărat două sticle cu bere a 0,5 litri după

care a revenit la căruță și i-a dat o sticlă cu bere victimei, însă aceasta a

refuzat să bea pentru că nu se simțea bine. Inculpatul s-a întors în bar unde a

consumat cele două sticle cu bere, timp în care s-a uitat la televizor. După

aproximativ o oră, inculpatul a revenit la căruță și împreună cu victima au

plecat spre locuința acesteia. Ajunși acasă la victimă, cei doi au deshămat

calul și l-au legat de un gard după care victima a adus din beciul locuinței o

sticlă cu vin pe care a consumat-o cu inculpatul în curtea casei. În acest

timp, victima D.M.A. i-a propus inculpatului B.V. să întrețină relații sexuale

cu el, propunere acceptată de cel din urmă. Cei doi au intrat în casă, victima

s-a dezbrăcat de pantaloni, iar inculpatul a întreținut relații sexuale anale

cu aceasta. La un moment dat, întrucât victima i-a reproșat inculpatului că nu a

satisfăcut-o sexual, cel din urmă a strâns-o cu mâinile de gât cauzându-i

leziuni ce au condus la deces.

Din Raportul de

constatare medico-legală nr. 3707/2004 întocmit de Serviciul Medico-Legal Bacău

rezultă că moartea victimei D.M.A. a fost violentă și s-a datorat insuficienței

respiratorii acute consecutiv asfixiei mecanice prin comprimarea bruscă a

formațiunilor antero-laterale ale gâtului cu ruptura de laringe și hemoragiei

profunde în țesuturile retrolaringiene. Leziunile s-au produs prin imobilizarea

victimei din spate cu comprimarea gâtului cu ambele mâini, asociate și cu

hiperextensia bruscă a capului în timpul unui raport sexual între parteneri de

același sex. La data decesului, victima avea în sânge o alcoolemie de 2,75 g

‰

.

La data de 23

noiembrie 2004, inculpatul a condus organele de urmărire penală la locul faptei

și în prezența martorilor asistenți I.A. și L.Ș. a declarat și a arătat cum a

comis fapta penală, principalele momente ale conducerii în teren fiind

înregistrate cu o cameră video și stocate pe o casetă ce a fost atașată la

dosar și vizionată de completul de judecată la data de 24 februarie 2014 și

fixate prin fotografii judiciare.

În declarația

olografă dată în fața procurorului la data de 24 noiembrie 2004, inculpatul a

recunoscut că în seara zilei de 20 noiembrie 2004 a întreținut relații sexuale

anale cu victima în timp ce era întinsă pe pat, cu fața în jos, că nu-și mai

amintește dacă a ejaculat sau nu și pentru că aceasta îi reproșa că nu a

satisfăcut-o sexual, a strâns-o cu mâinile de gât după care a părăsit locuința,

nerealizând însă că a decedat. Aceleași precizări le-a făcut inculpatul și cu

ocazia audierii sale de către procuror, în calitate de învinuit, în ziua de 24

noiembrie 2004, în prezența apărătorului desemnat din oficiu, martorul M.S. și

ulterior pe parcursul urmăririi penale, inclusiv la prezentarea materialului de

urmărire penală, dar și în fața judecătorului cu ocazia soluționării propunerii

parchetului de luare împotriva sa a măsurii arestării preventive când a declarat

că a strâns de gât victima care „mai horcăia” când el a plecat din locuința

acesteia. Nici după trimiterea în judecată, cu ocazia discutării legalității și

temeiniciei arestării preventive inculpatul nu și-a schimbat poziția

procesuală, aspect ce rezultă din precizarea făcută în fața instanței în sensul

că lasă la aprecierea acesteia menținerea măsurii preventive.

În declarația dată în

cursul cercetării judecătorești la instanța de fond, la 3 martie 2005,

inculpatul a reluat aceleași aspecte, relativ la activitățile desfășurate în

ziua de 20 noiembrie 2004, însă a precizat că nu a mers la locuința victimei și

că a rămas la bar împreună cu J.P., iar victima a plecat acasă.

Este adevărat că

dispozițiile procesual penale nu conferă declarațiilor date în cursul urmăririi

penale o valoare probatorie superioară declarațiilor date în faza de urmărire

penală însă, pentru ca acestea să poată fi înlăturate din examinarea

materialului probator, este necesar ca declarațiile de retractare să fie

susținute de o justificare valabilă. Explicația oferită de inculpat și anume că

la organele de urmărire penală a scris ceea ce i-au dictat acestea, iar

apărătorul desemnat din oficiu s-a prezentat la parchet la momentul la care „a

încheiat” declarația, că la prezentarea materialului de urmărire penală,

procurorul i-a spus să mențină declarațiile anterioare, nu este una credibilă

pentru schimbarea atitudinii sale procesuale și este contrazisă de martorul

M.S., apărătorul desemnat din oficiu.

În declarațiile date

în cursul cercetării judecătorești, inclusiv în fața instanței de recurs,

martorul M.S. a arătat că a fost prezent încă de la începutul audierii

inculpatului de către procuror în fața căruia a declarat că a întreținut

relații sexuale cu victima timp în care, probabil a apucat-o de gât involuntar

și că în momentul în care a plecat din locuința acesteia nu și-a dat seama că

este decedată. A mai declarat martorul că nu l-a perceput pe inculpat ca având

comportamentul unei persoane speriate de organele de urmărire penală și că este

greu de crezut, având în vedere amănuntele concrete pe care le-a furnizat

procurorului, că acesta sau organele de poliție i-ar fi sugerat să declare

neadevărat.

Pe de altă parte, în

cazul în care asupra inculpatului s-ar fi exercitat presiuni din partea

procurorului, nimic nu-l împiedica să le aducă la cunoștința avocatului sau să

formuleze plângere penală, ceea ce nu a făcut.

Nu lipsită de

relevanță în aprecierea nesincerității susținerilor inculpatului este

împrejurarea că nu a fost în măsură să ofere o explicație pentru care motiv la

judecător, cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă formulată

de procuror, a declarat că a strâns victima cu mâinile de gât și că în momentul

în care a părăsit locuința acesteia, ea încă „horcăia”.

În consecință, Înalta

Curte, în procesul de evaluare a materialului probator administrat în cauză va

da eficiența declarațiilor pe care inculpatul le-a dat în faza de urmărire

penală și la instanța de fond cu ocazia judecării propunerii de arestare

preventivă, cât și ulterior, cu ocazia verificării legalității și temeiniciei

măsurii când, deși avea posibilitatea să ceară revocarea acesteia, a lăsat la

aprecierea judecătorului menținerea măsurii.

Referitor la

concluziile suplimentului la raportul de expertiză medico-legală - examen ADN -

întocmit la data de 16 noiembrie 2009, care sunt în sensul că urmele de sânge

și spermă găsite pe obiectele de îmbrăcăminte ale victimei aparțin acesteia,

Înalta Curte reține că nu sunt de natură a exclude vinovăția inculpatului, în

contextul în care nu s-a stabilit cu certitudine că respectivele urme biologice

ar aparține unei a treia persoane, alta decât inculpatul; numai în acest caz,

respectivele concluzii s-ar constitui într-o probă certă de nevinovăție a

acestuia. Dimpotrivă, raportul de expertiză sus-menționat, confirmă susținerea

inculpatului din declarațiile date la organul de urmărire penală și anume că

victima i-a reproșat că nu a satisfăcut-o sexual pentru că nu a ejaculat.

O altă încercare de

apărare a inculpatului, dar care nu s-a dovedit a fi decât o ticluire de probe

mincinoase, o reprezintă povestea sinuciderii martorului P.M., ca efect direct

al mustrării de conștiință la care a fost supus urmare faptului că el ar fi

fost autorul infracțiunii de omor săvârșită asupra victimei D.M.A. și căreia nu

i-a mai rezistat. Așa-zisul bilet despre care inculpatul a susținut că ar fi

fost scris de către martor s-a dovedit un fals așa cum rezultă din raportul de

expertiză criminalistică nr. 200 din 28 noiembrie 2011.

Nu în ultimul rând,

deși examinarea cu tehnica poligraf nu este reglementată de Codul de procedură

penală ca fiind un mijloc de probă, este de precizat că inculpatul a fost supus

testului poligraf, iar din raportul de expertiză privind detecția psihologică a

comportamentului simulat, nr. 153571 din 24 noiembrie 2004, întocmit de I.P.J.

Bacău rezultă că la întrebările critice (relevante) ale cauzei, acesta a

evidențiat modificări ale stresului emoțional semnificativ caracteristicilor

indicilor comportamentului simulat.

Concluzionând, Înalta

Curte reține, în drept, că fapta inculpatului B.V. constând în aceea că în

seara zilei de 20 noiembrie 2004, pe fondul consumului de alcool, în timp ce

întreținea relații sexuale anale cu victima D.M.A., în locuința acestuia, l-a

strâns cu mâinile de gât cauzându-i leziuni ce au condus la deces, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 alin.

(1) C. pen.

La individualizarea

judiciară a pedepsei, Înalta Curte va avea în vedere criteriile generale prevăzute

de art. 72 C. pen. din 1969 respectiv, modul și împrejurările comiterii faptei,

gradul de pericol social concret al acesteia, datele privind persoana

inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Este adevărat că

infracțiunea de omor (art. 174 alin. (1) C. pen. din 1969, art. 188 alin. (1)

C. pen.) prezintă un grad ridicat de pericol social concret, determinat de

limitele de pedeapsă prevăzute de lege (10 la 20 de ani închisoare), dar și de

importanța valorii sociale lezată prin comiterea faptei și anume, viața

persoanei care este suprimată prin acțiunea făptuitorului.

Având însă în vedere

că la individualizarea judiciară a pedepsei trebuie avute în vedere nu numai

împrejurările ce agravează răspunderea penală, ci și cele ce atenuează o atare

răspundere, atitudinea sinceră a inculpatului în faza de urmărire penală, când

a cooperat cu organul de urmărire penală pentru stabilirea adevărului în cauză,

lipsa antecedentelor penale, perioada de aproximativ 2 ani și 6 luni cât a stat

în stare de arest preventiv, durata scursă de la data comiterii faptei (20

noiembrie 2004) la data judecării definitive a cauzei (26 februarie 2014) și

faptul că de la momentul punerii sale în libertate (15 februarie 2007) și până

în prezent inculpatul nu a mai comis fapte antisociale, Înalta Curte apreciază

că în favoarea lui sunt incidente dispozițiile art. 74 alin. (2) C. pen. din

1969 care reglementează împrejurările ce pot constitui circumstanțe atenuante

și în consecință, că se impune reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut

de lege.

În privința legii

penale mai favorabile, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de omor sunt

aceleași și în Codul penal din 1969 și în Codul penal în vigoare (închisoarea

de la 10 la 20 de ani) însă legea penală mai favorabilă este - în contextul

reținerii în favoarea inculpatului a dispozițiilor art. 74 alin. (2), care nu

se regăsesc în noul C. pen. - Codul penal din 1969.

În consecință, Înalta

Curte apreciază că o pedeapsă principală de 5 ani închisoare, sub limita minimă

prevăzută de lege și 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. este de natură

a-și atinge scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen. și de a

contribui la reeducarea inculpatului.

Pe durata și în

condițiile prev. de art. 71 C. pen. din 1969, inculpatului i se va interzice

exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) C.

pen., ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C.

pen. din 1969, din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce reținerea și

arestarea preventivă de la 24 noiembrie 2004 la 15 februarie 2007.

În ce privește latura

civilă a cauzei se va lua act că partea vătămată C.M., sora victimei, nu s-a

constituit parte civilă.

În baza art. 191 C.

proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat (efectuate în cursul urmăririi penale, la instanțele de fond, apel și

recurs) în sumă de 10.800 RON din care suma de 200 RON reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu în recurs se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 174

alin. (1) C. pen. anterior cu aplicarea art. 74 alin. (2) și art. 76 alin. (2)

C. pen. anterior și art. 5 C. pen. în vigoare, condamnă pe inculpatul B.V., la

pedeapsa principală de 5 (cinci) ani închisoare și 2 (doi) ani pedeapsa

complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev.de art. 64 alin. (1)

lit. a) teza a II-a, lit. b), C. pen. anterior.

Pe durata și în

condițiile prevăzute de art. 71 C. pen. anterior, interzice inculpatului B.V.

exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit.

b) C. pen. anterior, ca pedeapsă accesorie.

În temeiul

dispozițiilor art. 88 C. pen. anterior deduce din pedeapsa principală aplicată

inculpatului B.V., de 5 (cinci) ani închisoare, durata reținerii și arestării

preventive de la 24 noiembrie 2004 la 15 februarie 2007.

În baza art. 14 și

346 C. proc. pen. anterior, ia act că partea vătămată C.M. nu s-a constituit

parte civilă în procesul penal.

Obligă inculpatul la

plata sumei de 10.800 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în

recurs, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 26 februarie 2014.

Procesat de GGC - LM