ÎCCJ, decizie (scj.ro #83599)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83599) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Regulament de transport pe căile ferate art.61.1. Scrisoare de trăsură. Răspunderea expeditorului Potrivit art.61.1 din Regulamentul de transport pe căile ferate, expeditorul răspunde de exactitatea indicațiilor și declarațiilor trecute în scrisoarea de trăsură și suportă toate consecințele în cazul în care aceste declarații sunt incomplete,prescurtate,neprecise sau înscrise în alte rubrici decât cele rezervate. (Secția comercială, decizia nr.1085 din 21 februarie 2003) Prin acțiunea înregistrată la data de 15 aprilie 2000, reclamanta SNTFM CFR București – Sucursala Cluj a chemat în judecată pe pârâta SC „E” SA Satu Mare, solicitând, ca în baza sentinței civile ce se va pronunța, să fie obligată la plata sumei reprezentând taxa de transport neîncasată, inițial necuprinsă în scrisoarea de trăsură, dar comunicată ulterior de către căile ferate ungare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.73, art.74, art.76 pct.1 din Regulamentul de transport, prevederile COTIF și CIM precum și contractul de transport. Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii, arătând că în conformitate cu art.61 pct.1 din Regulamentul de transport, expeditorul răspunde de exactitatea indicațiilor și a declarațiilor trecute în scrisoarea de trăsură și suportă toate consecințele în cazul când aceste declarații sunt incomplete, prescurtate, insuficiente, neprecise sau scrise în alte rubrici decât cele rezervate pentru fiecare din ele. Prin sentința civilă nr.1619 din 18 decembrie 2000, Tribunalul Satu Mare a respins acțiunea ca nefondată, apreciind că pârâta nu datorează sumele solicitate, având în vedere dispozițiile art.61 pct.1 2 din Regulamentul de transport, culpa aparținând expeditorului.
Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat apel, criticile vizând modul în care au fost interpretate dispozițiile din Regulamentul de transport și prevederile COTIF și CIM. Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr.183 din 19 aprilie 2001, a respins apelul ca nefondat. În motivarea soluției, instanța de apel a reținut că staționarea pe parcursul MAV (căile ferate ungare) s-a produs din cauza documentației incomplete care a însoțit vagonul, documentație care trebuia întocmită de către expeditorul ceh. Cum art.61.1 din Regulamentul de transport prevede că expeditorul răspunde de exactitatea indicațiilor scrise, prin grija sa, în scrisoarea de trăsură, înseamnă că tot el va suporta consecințele rezultate din faptul că aceste declarații sunt incomplete și nu se poate reține vreo culpă în sarcina destinatarului, care a achitat taxele de transport, taxa de avizare, de manevrare și timpul de utilizare în stația CFR.
Reclamanta a declarat recurs, în temeiul art.304 pct.9 C.proc.civ., susținând că prin preluarea mărfii de la cărăuș pârâta a preluat și obligațiile ce grevează asupra transportului și potrivit art.76(1) din regulamentul de transport, datorează taxele de staționare pe parcursul MAV. Recursul este nefondat. Instanța de apel, în mod corect, a considerat că beneficiara pârâtă nu poate fi obligată la plata taxei de staționare pe parcursul MAV, atâta timp cât această staționare s-a produs din cauza documentației incomplete care a însoțit vagonul, documentație întocmită de expeditorul ceh, făcându-se aplicațiunea dispozițiilor art. 61.1 din regulamentul de transport. În considerarea dispozițiilor art.312 C.proc.civ., recursul a fost respins.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.