ÎCCJ, decizie (scj.ro #83321)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83321) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contract de transport feroviar. Reclamație
administrativă
Instituția reclamației administrative reprezintă calea
procedurală obligatorie a litigiilor rezultate din contractul de
transport.
Reglementarea reclamației administrative este realizată prin
regulamentul de transport pe calea ferată – OG nr.7/2005 și regulile CIM.
(Înalta Curte de Casație și Justiție Secția
comercială decizia
nr
. 3594 din 26 noiembrie
2008)
Prin
acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București,
reclamanta S.C. R. SA a solicitat obligarea pârâtei S.N.T.F.M. C.F.R. M SA, la
plata unor sume reprezentând valoarea reparațiilor suportate de
reclamantă daune interese, dobândă și beneficiu
nerealizat
.
Acțiunea
a fost întemeiată în drept pe dispozițiile
art
.
275 și 720 indice 1 Cod procedură civilă,
art
.
96, 998, 999, 1073 și 1084 Cod civil, reglementările CIM COTIF,
art
. 10 și12 din RIP și Regulamentul de transport
de calea ferată.
Tribunalul
a analizat, cu prioritate, în temeiul
art
. 137 Cod
procedură civilă,
excepția
de
necompetență
a instanțelor române
și de
prematuritate
și a reținut
următoarele :
-
prevederile
art
. 10 din contractul de închiriere în
litigiu, care dispun în sensul soluționării litigiilor dintre
părți de către instanțele poloneze, nu au aplicabilitate în
cauză, întrucât contractul sus menționat nu reprezintă temeiul
acțiunii de față, motiv pentru care excepția de
necompetență
materială a instanțelor
române este neîntemeiată.
-
în raport de dispozițiile CIM art.53 și art.64 din O.G.
nr
. 7/2005 RT – regulamentul de transport - tribunalul a
reținut
neîndeplinirea
procedurii prealabile.
Prin
sentința comercială
nr
. 4069 din data de 23
martie 2007, Tribunalul București Secția a VI-a Comercială
a
respins excepția de
necompetență
generală, a admis excepția de inadmisibilitate/
prematuritate
și a respins acțiunea reclamantei ca prematur formulată.
Sentința
a fost apelată de către reclamantă, criticile vizând
nelegalitatea
soluției, întrucât reclamanta a anexat
cererii de chemare în judecată atât dovada concilierii prealabile
prevăzută de
art
. 53 CIM cât și dovada
concilierii directe, conform
art
. 720 indice 1 Cod
procedură civilă.
Prin
decizia comercială
nr
. 24 din data de 25
ianuarie 2008, Curtea de Apel București Secția a V-a Comercială,
a respins ca
nefondat
apelul declarat de
reclamantă, menținând ca legală sentința fondului.
Instanța
de apel a apreciat
neîndeplinirea
reclamației
administrative prevăzută de
art
. 53 CIM
și
art
. 64 din O.G.
nr
.
7/2005 RT, motivat de împrejurarea că reclamanta nu a anexat
reclamației administrative toate documentele susceptibile de a justifica
temeinicia cererii, în consecință, pârâta a apreciat reclamația
fiind notă informativă.
Cu
privire la procedura concilierii directe, instanța de apel a
reținut
neîndeplinirea
acesteia, întrucât
reclamanta, prin convocarea la conciliere a înțeles să solicite plata
altor sume decât cele cuprinse în cererea de chemare în judecată.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs reclamanta, în temeiul
art
.
304
pct
. 8 și 9 Cod procedură civilă,
prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei
recurată
și trimiterea cauzei spre
rejudecare
primei instanțe.
Prin
criticile formulate reclamanta a susținut următoarele :
-
în mod nelegal instanța de apel a apreciat că la dosarul cauzei nu
există nici un înscris care să fie susceptibil de a fi interpretat ,,
reclamație administrativă ”, deși reclamanta a făcut dovada
că a sesizat legal și formal pârâta S.N.T.F.M CFR SA ,
întemeiată pe dispozițiile
art
. 53 CIM .
Prin răspunsul primit de la pârâtă, aceasta și-a declinat
competența de soluționare a cererii, în loc să solicite
înscrisurile respective. Mai mult decât atât, pârâta nu a invocat această
lipsă formală a anexării înscrisurilor, nici cu prilejul
încercării concilierii directe, invocând excepția de
inadmisibilitate, în raport de certitudinea creanțelor solicitate.
-
convocarea la conciliere directă a fost realizată de către
reclamantă, însă neconcordanța sumelor solicitate prin
conciliere și acțiune decurge din faptul că sumele solicitate
prin capătul 3 și 4 al cererii, reprezintă dobânda legală,
respectiv beneficiul
nerealizat
, care au fost
recalculate ulterior.
Recursul
este fondat.
Înalta Curte constată că
motivele subsumate art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă au
suport legal, instanța de apel schimbând natura înscrisurilor care
reprezintă ,, reclamație administrativă ” cu
consecința aplicării greșite a normei generale
prevăzute de art.109 alin.2 Cod procedură civilă.
Astfel, legea aplicabilă
expediției predată la transport în cauza de față este
Convenția cu privire la transporturile internaționale
feroviare (COTIF) - Partea B denumită ,, Reguli
uniforme privind contractul de transport internațional feroviar al mărfurilor
CIM ” .
Odată cu încheierea contractului
de transport se nasc obligații pentru expeditor și transportator, a
căror
neîndeplinire
sau îndeplinire
necorespunzătoare îndreptățește pe creditor să
folosească căile prevăzute de lege pentru valorificarea
creanței sale. În ceea ce privește instituția reclamației
administrative, este adevărat că aceasta reprezintă calea
procedurală obligatorie de soluționare a litigiilor rezultate din
contractul de transport. Reglementarea reclamației administrative este
realizată prin Regulamentul de transport pe calea ferată – O.G.
nr
. 7/2005 (
art
. 64 ) și
regulile CIM (
art
. 43 )
În raport de modul de reglementare al
reclamației administrative, Înalta Curte subliniază scopul
utilizării acestei proceduri prealabile, acela de a rezolva operativ
pretenții care decurg din contractul de transport .
Din interpretarea dispozițiilor
art
. 64
.
(3) din O.G. nr.
7/2005 ,,
Reclamațiile administrative rezultate din
contractul de transport al mărfurilor sunt obligatorii și trebuie
adresate operatorului de transport feroviar, în scris, în termen de 3 luni de
la data încheierii contractului de transport, conform art. 37 alin. (2).
Reclamația se depune separat pentru fiecare expediții
.” rezultă că reclamantul va putea promova acțiunea la
instanța de judecată numai dacă reclamația
administrativă a fost respinsă sau a rămas fără
răspuns în termenul stabilit de lege.
Din înscrisurile existente la filele 24-29 ale dosarului de fond, anexate
cererii de chemare în judecată rezultă, în mod indubitabil că
reclamanta a prezentat transportatorului reclamația administrativă
prin care a solicitat despăgubiri urmare descompletării vagoanelor
cisternă închiriate.
În mod greșit, instanța de apel a apreciat că reclamanta
nu a făcut dovada realizării procedurii reclamației
administrative, întrucât nu a comunicat pârâtei actele prevăzute la
articolele 53 și 54 din CIM, realizând o interpretare rigidă a
dispozițiilor legale sus menționate, care lipsesc de
eficiență juridică instituția reclamației
administrative. Promovarea reclamației incomplete sau cu lipsa
documentelor de transport originale , va determina transportatorul să
ceară reclamantului completarea corespunzătoare și ulterior
să procedeze la soluționare – potrivit
art
.
43 alin. 6 din CIM și în nici un caz aceste lipsuri nu pot
îndreptăți transportatorul să o considere neavenită.
Față de cele arătate, criticile formulate au suport legal,
astfel că potrivit
art
. 312 alin. 2 teza I Cod
procedură civilă, recursul urmează a fi admis, hotărârea
fiind casată, cauza urmând a fi trimisă spre
rejudecarea
,
pentru a se pune în discuția părților întreg fondul litigiului.