ÎCCJ, decizie (scj.ro #83321)

Contract de transport feroviar. Reclamație administrativă Instituția reclamației administrative reprezintă calea procedurală obligatorie a litigiilor rezultate din contractul de transport. Reglementarea reclamației administrative este realizată prin regulamentul de transport pe calea ferată – OG nr.7/2005 și regulile CIM. (Înalta Curte de Casație și Justiție Secția comercială decizia nr . 3594 din 26 noiembrie 2008) Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamanta S.C. R. SA a solicitat obligarea pârâtei S.N.T.F.M. C.F.R. M SA, la plata unor sume reprezentând valoarea reparațiilor suportate de reclamantă daune interese, dobândă și beneficiu nerealizat . Acțiunea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art . 275 și 720 indice 1 Cod procedură civilă, art . 96, 998, 999, 1073 și 1084 Cod civil, reglementările CIM COTIF, art . 10 și12 din RIP și Regulamentul de transport de calea ferată.

Tribunalul a analizat, cu prioritate, în temeiul art . 137 Cod procedură civilă, excepția de necompetență a instanțelor române și de prematuritate și a reținut următoarele : - prevederile art . 10 din contractul de închiriere în litigiu, care dispun în sensul soluționării litigiilor dintre părți de către instanțele poloneze, nu au aplicabilitate în cauză, întrucât contractul sus menționat nu reprezintă temeiul acțiunii de față, motiv pentru care excepția de necompetență materială a instanțelor române este neîntemeiată. - în raport de dispozițiile CIM art.53 și art.64 din O.G. nr . 7/2005 RT – regulamentul de transport - tribunalul a reținut neîndeplinirea procedurii prealabile. Prin sentința comercială nr . 4069 din data de 23 martie 2007, Tribunalul București Secția a VI-a Comercială a respins excepția de necompetență generală, a admis excepția de inadmisibilitate/ prematuritate și a respins acțiunea reclamantei ca prematur formulată.

Sentința a fost apelată de către reclamantă, criticile vizând nelegalitatea soluției, întrucât reclamanta a anexat cererii de chemare în judecată atât dovada concilierii prealabile prevăzută de art . 53 CIM cât și dovada concilierii directe, conform art . 720 indice 1 Cod procedură civilă. Prin decizia comercială nr . 24 din data de 25 ianuarie 2008, Curtea de Apel București Secția a V-a Comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, menținând ca legală sentința fondului. Instanța de apel a apreciat neîndeplinirea reclamației administrative prevăzută de art . 53 CIM și art . 64 din O.G. nr . 7/2005 RT, motivat de împrejurarea că reclamanta nu a anexat reclamației administrative toate documentele susceptibile de a justifica temeinicia cererii, în consecință, pârâta a apreciat reclamația fiind notă informativă.

Cu privire la procedura concilierii directe, instanța de apel a reținut neîndeplinirea acesteia, întrucât reclamanta, prin convocarea la conciliere a înțeles să solicite plata altor sume decât cele cuprinse în cererea de chemare în judecată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, în temeiul art . 304 pct . 8 și 9 Cod procedură civilă, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe. Prin criticile formulate reclamanta a susținut următoarele : - în mod nelegal instanța de apel a apreciat că la dosarul cauzei nu există nici un înscris care să fie susceptibil de a fi interpretat ,, reclamație administrativă ”, deși reclamanta a făcut dovada că a sesizat legal și formal pârâta S.N.T.F.M CFR SA , întemeiată pe dispozițiile art . 53 CIM . Prin răspunsul primit de la pârâtă, aceasta și-a declinat competența de soluționare a cererii, în loc să solicite înscrisurile respective.

Mai mult decât atât, pârâta nu a invocat această lipsă formală a anexării înscrisurilor, nici cu prilejul încercării concilierii directe, invocând excepția de inadmisibilitate, în raport de certitudinea creanțelor solicitate. - convocarea la conciliere directă a fost realizată de către reclamantă, însă neconcordanța sumelor solicitate prin conciliere și acțiune decurge din faptul că sumele solicitate prin capătul 3 și 4 al cererii, reprezintă dobânda legală, respectiv beneficiul nerealizat , care au fost recalculate ulterior. Recursul este fondat. Înalta Curte constată că motivele subsumate art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă au suport legal, instanța de apel schimbând natura înscrisurilor care reprezintă ,, reclamație administrativă ” cu consecința aplicării greșite a normei generale prevăzute de art.109 alin.2 Cod procedură civilă.

Astfel, legea aplicabilă expediției predată la transport în cauza de față este Convenția cu privire la transporturile internaționale feroviare (COTIF) - Partea B denumită ,, Reguli uniforme privind contractul de transport internațional feroviar al mărfurilor CIM ” . Odată cu încheierea contractului de transport se nasc obligații pentru expeditor și transportator, a căror neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare îndreptățește pe creditor să folosească căile prevăzute de lege pentru valorificarea creanței sale. În ceea ce privește instituția reclamației administrative, este adevărat că aceasta reprezintă calea procedurală obligatorie de soluționare a litigiilor rezultate din contractul de transport.

Reglementarea reclamației administrative este realizată prin Regulamentul de transport pe calea ferată – O.G. nr . 7/2005 ( art . 64 ) și regulile CIM ( art . 43 ) În raport de modul de reglementare al reclamației administrative, Înalta Curte subliniază scopul utilizării acestei proceduri prealabile, acela de a rezolva operativ pretenții care decurg din contractul de transport . Din interpretarea dispozițiilor art . 64 . (3) din O.G. nr. 7/2005 ,, Reclamațiile administrative rezultate din contractul de transport al mărfurilor sunt obligatorii și trebuie adresate operatorului de transport feroviar, în scris, în termen de 3 luni de la data încheierii contractului de transport, conform art. 37 alin. (2). Reclamația se depune separat pentru fiecare expediții .” rezultă că reclamantul va putea promova acțiunea la instanța de judecată numai dacă reclamația administrativă a fost respinsă sau a rămas fără răspuns în termenul stabilit de lege.

Din înscrisurile existente la filele 24-29 ale dosarului de fond, anexate cererii de chemare în judecată rezultă, în mod indubitabil că reclamanta a prezentat transportatorului reclamația administrativă prin care a solicitat despăgubiri urmare descompletării vagoanelor cisternă închiriate. În mod greșit, instanța de apel a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada realizării procedurii reclamației administrative, întrucât nu a comunicat pârâtei actele prevăzute la articolele 53 și 54 din CIM, realizând o interpretare rigidă a dispozițiilor legale sus menționate, care lipsesc de eficiență juridică instituția reclamației administrative. Promovarea reclamației incomplete sau cu lipsa documentelor de transport originale , va determina transportatorul să ceară reclamantului completarea corespunzătoare și ulterior să procedeze la soluționare – potrivit art . 43 alin. 6 din CIM și în nici un caz aceste lipsuri nu pot îndreptăți transportatorul să o considere neavenită.

Față de cele arătate, criticile formulate au suport legal, astfel că potrivit art . 312 alin. 2 teza I Cod procedură civilă, recursul urmează a fi admis, hotărârea fiind casată, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecarea , pentru a se pune în discuția părților întreg fondul litigiului.