ÎCCJ, decizie (scj.ro #82635)

Acțiune. Determinarea obiectului și temeiului acțiunii Instanța are obligația de a se pronunța asupra obiectului cererii deduse judecății. Dacă formulările reclamantei, fiind confuze, împiedică determinarea obiectului și temeiului juridic ale cererii de chemare în judecată, instanța are îndatorirea, respectând regula dezbaterilor contradictorii, să ceară precizările necesare, iar nu să refuze judecata pe fond a cauzei. Secția civilă, decizia nr.1982 din 16 mai 2003 G.D.M. a chemat în judecată pe A.T. pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.4809 din 22 septembrie 1997 de către Biroul Notarial Public “Mentor” București, privind un apartament situat în București. Totodată, reclamantul a cerut, în temeiul art. 480 și urm. C.civ., revendicarea bunului și evacuarea necondiționată a pârâtului.

Tribunalul București, secția a V – a civilă și de contencios administrativ, prin sentința nr. 402 din 29 mai 2000, admițând cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtului, formulată de C.A.P., a respins acțiunea. Curtea de Apel București, secția a III – a civilă, prin decizia nr. 66 din 13 februarie 2001, a respins, ca nefondat, apelul reclamantului, cu motivarea că acesta din urmă nu a invocat o cauză anume de anularea actului juridic din litigiu și nu a cerut revendicarea bunului, ca unic mijloc de examinare a temeiniciei pretențiilor sale, prin compararea titlurilor de proprietate deduse judecății. Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs susținând, în esență, că soluția atacată se întemeiază pe o greșeală gravă de fapt și a fost dată cu violarea legii, respectiv a prevederilor art. 129 C.proc.civ.

În acest sens, a susținut că acțiunea, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 480 și urm. C.civ., are ca obiect revendicarea bunului, determinată de nevalabilitatea (nulitatea) titlului pârâtului, cu finalitatea evacuării acestuia din imobil. Or, instanțele au caracterizat incorect acțiunea și, ca urmare, nu au examinat fondul pricinii și nu s-au pronunțat asupra a ceea ce li s-a cerut. Recursul este întemeiat. Obligația instanței de a se pronunța asupra obiectului cererii deduse judecății constituie garanția aplicării principiului disponibilității (art. 129 alin. 6 C.proc.civ.). Dacă formulările reclamantului, fiind confuze, împiedică determinarea obiectului și temeiului juridic ale cererii de chemare în judecată, instanța are îndatorirea, respectând regula dezbaterilor contradictorii, să ceară precizările necesare, cu finalitatea de a evita, în favoarea respectării cu rigoare a disponibilității, un ultra sau minus petita.

Or, în speță, obiectul și cauza (temeiul juridic) cererii introductive de instanță, circumscriu, fără echivoc, constatarea nulității juridice a actului juridic atacat, fondată pe frauda la lege și revendicarea bunului înstrăinat, întemeiată pe art. 480 și urm. C.civ.. Sintagma “evacuarea necondiționată”, încorporată în petitul acțiunii, nu justifică, nici pe departe, schimbarea calificării juridică a acțiunii, de vreme ce evacuarea este o sancțiune civilă specifică raporturilor locative (referitoare la locuințe). Acest lucru înseamnă că expresia enunțată nu putea primi decât înțelesul atribuit de art. 480 și urm. C.civ., adică obligarea pârâtului de a-i restitui reclamantului, în deplină proprietate și posesie, bunul revendicat.

Așa fiind și cum instanțele au ignorat completamente petitul comprehensibil al acțiunii, respectiv limitele cererii de chemare în judecată, astfel cum ele au fost determinate de reclamant, se impune, pentru omisiunea examinării fondului pricinii în sensul art. 314 C.proc.civ., admiterea recursului și casarea tuturor hotărârilor pronunțate în cauză cu trimiterea cauzei la prima instanță, pentru o nouă judecată. În baza art. 725 alin. 2, art.1 lit. a și art. 2 pct. 1 lit. b și art. 13 alin. 1 C.proc.civ. instanța de trimitere este Judecătoria Sectorului 5 București, unde urmează a fi trimis dosarul cauzei.