ÎCCJ, decizie (scj.ro #83745)

Sentință prin care judecătoria respinge cererea privind luarea măsurii de siguranță a internării medicale. Infracțiune pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. Recurs. Instanța competentă Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea generală. Competența. Felurile competenței. Competență după materie și după calitatea persoanei Indice alfabetic: Drept procesual penal - sentință prin care judecătoria respinge cererea privind luarea măsurii de siguranță a internării medicale - recurs C. proc. pen., art. 27 pct. 3 Potrivit dispozițiilor art. 27 pct. 3 C. proc. pen., tribunalul judecă recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

În raport cu dispozițiile art. 27 pct. 3 C. proc. pen., tribunalul constituie instanța competentă să judece recursul împotriva sentinței prin care judecătoria respinge cererea privind luarea măsurii de siguranță a internării medicale, în legătură cu o infracțiune pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, infracțiune cu privire la care s-a dispus o soluție de scoatere de sub urmărire penală. I.C.C.J., Secția penală, încheierea nr. 1028 din 18 iulie 2012 Prin decizia nr. 123 din 8 februarie 2012, Curtea de Apel Suceava, Secția penală și pentru cauze cu minori, a declinat competența de soluționare a recursului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți împotriva sentinței penale nr. 760 din 9 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în favoarea Tribunalului Suceava.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 760 din 9 decembrie 2011 a Judecătoriei Rădăuți s-a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți privind luarea măsurii de siguranță a internării medicale a făptuitorului P.G. Instanța de fond, pentru a hotărî astfel, a constatat că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți, Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți a solicitat, în temeiul art. 114 alin. (1) C. pen., ca în baza art. 112 lit. b) C. pen. să se dispună luarea măsurii de siguranță a internării medicale față de făptuitorul P.G., față de care au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută și pedepsită de art. 180 alin. (1 1 ) C. pen.

Instanța de fond a apreciat că măsura internării medicale nu se poate lua față de făptuitorul care nu era iresponsabil la momentul săvârșirii faptei, ci doar prezenta tulburări de comportament ce constituie simple elemente de individualizare a pedepsei. Împotriva sentinței penale nr. 760 din 9 decembrie 2011 a Judecătoriei Rădăuți a declarat recurs parchetul de pe lângă această instanță, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, însă la termenul de judecată din 8 februarie 2012 s-a pus în discuție și excepția necompetenței Curții de Apel Suceava de a soluționa prezentul recurs. În acest sens, s-a reținut că potrivit art. 27 pct. 3 C. proc. pen. tribunalul, ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

Cum în speță era vorba despre o infracțiune care se judecă la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, respectiv lovire prevăzută în art. 180 alin. (1 1 ) C. pen., era firesc ca și recursul ce vizează o cerere accesorie legată de o astfel de infracțiune să fie judecat tot de către tribunal. Prin decizia penală nr. 61 din 16 martie 2012, Tribunalul Suceava, în baza art. 39 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 27 pct. 3 C. proc. pen., a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava de soluționare a prezentului recurs. În baza art. 42 alin. (1) C. proc. pen., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava. În baza art. 43 alin. (1) și (3) C. proc.

pen., a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat instanța ierarhic superioară comună, Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării. În motivarea deciziei, s-a reținut că prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, a fost modificat art. 27 pct. 3 C. proc. pen. care reglementează competența tribunalului, ca instanță de recurs și art. 28 1 pct. 3 C. proc. pen., care reglementează competența curții de apel, ca instanță de recurs. Din interpretarea dispozițiilor legale sus-menționate a rezultat că, în ceea ce privește competența de soluționare a recursului în materie penală, prin modificările aduse Codului de procedură penală, curtea de apel a dobândit o competență generală, iar tribunalul, o competență specială, limitată la cazurile expres și limitativ prevăzute în art. 27 pct. 3 C. proc.

pen. Împrejurarea că infracțiunea pentru care s-au efectuat cercetări de către organul de urmărire penală, care a dispus o soluție de scoatere de sub urmărire penală, face parte din categoria acelora pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă, nu are relevanță sub aspectul stabilirii instanței competente să soluționeze recursul declarat în cauză, în condițiile în care hotărârea atacată este o sentință pronunțată în prima instanță de către judecătorie, care nu face parte din categoria celor care, potrivit art. 27 pct. 3 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, pot fi atacate cu recurs la tribunal. Analizând actele aflate la dosar, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, potrivit dispozițiilor art. 27 pct. 3 C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, „tribunalul, ca instanță de recurs, judecă recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate (...).” Or, în speță, fiind vorba despre o infracțiune care se judecă la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, respectiv lovirea sau alte violențe prevăzută în art. 180 alin. (1 1 ) C. pen., în această situație este logic ca și recursul ce vizează o cerere accesorie legată de o astfel de infracțiune să fie judecat tot de către tribunal. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe petentul P.G.

în favoarea Tribunalului Suceava, instanță căreia i s-a trimis dosarul.