ÎCCJ, Secția penală

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală

nr. 123 din 8 februarie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru

cauze cu minori, a declinat competența de soluționare a recursului declarat de

Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți împotriva sentinței penale nr. 760 din

9 decembrie 2011 pronunțată de Judecătoria Rădăuți în Dosarul nr. 4590/285/2011

în favoarea Tribunalului Suceava.

Pentru a se pronunța astfel,

instan

ța

a reținut că prin sentința penală nr. 760 din 09 decembrie 2011 a Judecătoriei Rădăuți

s-a respins sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți privind luarea

măsurii de siguranță a internării medicale a făptuitorului P.G.

Instan

ța de fond, pentru a hotăra

astfel, a constatat că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Rădăuți sub

numărul 4590/285/2011 Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți a solicitat în temeiul

art. 114 alin. (1) C. pen. ca în baza art. 112 lit. b) C. pen. să se dispună luarea

măsurii de siguranță a internării medicale față de făptuitorul P.G. față de care

au fost efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte

violențe faptă prev. și ped. de art. 180 alin. (1

1

) C. pen. constând

în aceea că în seara zilei de 06 martie 2011 acesta i-a aplicat mai multe lovituri

cu pumnii și picioare în zona capului părții vătămate P.Ș. determinând transportarea

acestuia la Spitalul Rădăuți pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Instan

ța de fond a apreciat

că măsura internării medicale nu se poate lua față de făptuitorul care nu era iresponsabil

la momentul săvârșirii faptei ci doar prezenta tulburări de comportament ce constituie

simple elemente de individualizare a pedepsei.

Împotriva sentinței penale

nr. 760 din 09 decembrie 2011 a Judecătoriei Rădăuți a declarat recurs Parchetul

de pe lângă această instanță criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, însă

la termenul de judecată din 8 februarie 2012 s-a pus în discuție și excepția necompetenței

a Curții de Apel Suceava de a soluționa prezentul recurs.

În acest sens, s-a reținut

că potrivit art. 27 alin. (3) C. proc. pen., Tribunalul, ca instanță de recurs judecă

recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii privind infracțiunile

pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă

a persoanei vătămate.

Cum

în speță era vorba despre

o infracțiune care se judecă la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, respectiv

lovire prevăzută de art. 180 alin. (1

1

)

C. pen., era firesc

ca și recursul ce vizează o cerere accesorie legată de o astfel de infracțiune să

fie judecat tot de către Tribunal.

Prin decizia penală

nr. 61 din 16 martie 2012, Tribunalul Suceava,

în baza art. 39 alin. (1) C. proc. pen.

raportat la art. 27 pct. 3 C. proc. pen. a admis excepția necompetenței materiale

a Tribunalului Suceava de soluționare a prezentului recurs.

În baza art. 42 alin.

(1) C. proc. pen. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții

de Apel Suceava.

În baza art. 43 alin.

(1), (3) C. proc. pen. a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat

instanța ierarhic superioară comună, Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea

soluționării.

În motivarea deciziei,

s-a reținut că prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării

proceselor, intrată în vigoare la data de 25 noiembrie 2010, a fost modificat

art. 27 pct. 3 C. proc. pen. care reglementează competența Tribunalului ca instanță

de recurs, și art. 28

1

pct. 3 C. proc. pen., care reglementează competența

Curții de Apel ca instanță de recurs.

Din interpretarea dispozi

țiilor legale sus-menționate

a rezultat că, în ceea ce privește competența de soluționare a recursului în materie

penală, prin modificările aduse C. proc. pen., Curtea de Apel a dobândit o competență

generală, iar Tribunalul, o competență specială, limitată la cazurile expres și

limitativ prevăzute în art. 27 pct. 3 C. proc. pen.

Împrejurarea că infracțiunea

pentru care s-au efectuat cercetări de către organul de urmărire penală, care a

dispus o soluție de scoatere de sub urmărire penală, face parte din categoria acelora

pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă, nu are relevanță

sub aspectul stabilirii instanței competente să soluționeze recursul declarat în

cauză, în condițiile în care hotărârea atacată este o sentință pronunțată în prima

instanță de către judecătorie, care nu face parte din categoria celor care, potrivit

art. 27 pct. 3 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010,

pot fi atacate cu recurs la Tribunal.

Analiz

ând actele aflate la dosar,

Înalta Curte constata că potrivit disp. art. 27 alin. (3) C. proc. pen., astfel

cum a fost modificat prin Legea nr, 202/2010, „Tribunalul, ca instanță de recurs,

judecă recursurile împotriva sentințelor pronunțate de judecătorii privind infracțiunile

pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă

a persoanei vătămate (…)”

.

Or,

în speță fiind vorba despre

o infracțiune care se judecă la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, respectiv

lovirea sau alte violențe prevăzute de art. 180 alin. (1

1

) C. pen., în

această situație este logic ca și recursul ce vizează o cerere accesorie legată

de o astfel de infracțiune să fie judecat tot de către Tribunal.

A

șa fiind, Înalta Curte

urmează a stabili competenta de soluționare a cauzei privind pe petentul P.G., în

favoarea Tribunalului Suceava, instanță căreia i se va trimite dosarul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe petentul P.G. în favoarea Tribunalului Suceava,

instanță căreia i se va trimite dosarul.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 18 iulie 2012.