ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3096/2011

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția din data de 25 februarie 2011 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul nr. 287/II/2/2011 s-a dispus, respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de petentul L.G. împotriva Ordonanței nr. 815/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care a fost scos de sub urmărirea penală intimatul - învinuit P.F.C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen. și aplicarea unei sancțiunii administrative, în conformitate cu art. 18 1 și art. 91 C. pen., dispunându-se neînceperea urmăririi penale față de acesta sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 18 1 C. pen., vătămare corporală gravă prev.de art. 182 C. pen., insultă și calomnie, prev de art. 205 și art. 206 C. pen.

În urma actelor premergătoare efectuate s-a dispus, prin rezoluția din 18 octombrie 2010, începerea urmăririi penale față de intimatul - învinuit P.F.C., avocat în cadrul Baroului București, pentru săvârșirea infracțiuni de loviri și alte violențe, prev. de art. 180 alin. (2) C. pen., constatându-se, în fapt, că acesta, în ziua de 22 aprilie 2010, în fața blocului de domiciliu din șos. C.L., sector 3, l-a lovit în abdomen pe petentul L.G., provocându-i leziuni acestuia care au necesitat pentru vindecare 5 - 6 zile de îngrijiri medicale.

S-a considerat de Parchet că în condițiile în care învinuitul a reacționat ca urmare a provocării sale de către petent, care l-a amenințat cu un pistol și al șicanării continue a acestuia de către partea vătămată și de angajații săi în legătură cu parcarea mașinii firmei petentei pe locul de parcare al învinuitului și ținând seama de urmările reduse produse părții vătămate, precum și de poziția socială a învinuitului, se justifică aplicarea art. 91 C. pen. cu referire la art. 18 1 C. pen. apreciindu-se că fapta există, dar nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii. De asemenea s-a conchis că în condițiile în care infracțiunea de insultă și calomnie au fost dezincriminate prin Legea nr. 278 din 04 iulie 2006, învinuitul nu poate fi acționat pe cale penală.

Reiterând solicitarea și motivarea făcută la Parchet, petentul L.G. a formulat plângere, în temeiul art. 278 1 C. proc. pen. împotriva rezoluției din 25 februarie 2011. Prin Sentința penală nr. 233 din 12 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul L.G. împotriva rezoluției din data de 25 februarie 2011 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în Dosarul nr. 287/II/2/2011 prin care a fost menținută Ordonanța nr. 815/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a apreciat că din actele premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat date, în special medicale, care să contureze cel puțin aparent existența vreunui indiciu cu privire la săvârșirea de către intimatul-învinuit a infracțiunii de vătămare corporală, motiv pentru care soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimat este legală și temeinică. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petentul L.G., criticând-o prin motivele de recurs depuse la dosar, întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar prin hotărâri s-a făcut o greșită aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 91 C. pen. cu referire la art. 18 1 C. pen. La termenul din 15 septembrie 2011, Înalta Curte a pus în discuția părților admisibilitatea căii de atac exercitată de petent.

Examinând cauza sub acest aspect, Înalta Curte apreciază recursul declarat de petentul L.G. ca inadmisibil pentru următoarele motive: Potrivit disp. art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, sentința judecătorului prin care s-a respins plângerea ca nefondată, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată este definitivă.

În speță, sesizarea instanței de fond s-a făcut la o dată ulterioară intrării în vigoare a "legii micii reforme", respectiv la data de 17 martie 2011 și, drept urmare, hotărârea primei instanțe a fost pronunțată sub imperiul dispozițiilor procesual penale, așa cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, prevederi care stabilesc că exercitarea controlului judecătoresc asupra soluțiilor de netrimitere în judecată date de organul de urmărire penală se face doar într-un singur grad de jurisdicție, la instanța căreia i-ar reveni, în condițiile legii, competența să judece cauza în primă instanță. Ca atare, între modificările aduse C. proc.

pen., de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, se regăsește și suprimarea unor căi de atac, respectiv și a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia plângerii împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, mențiune ce apare și în cuprinsul dispozitivului sentinței atacate. Față de aceste considerente, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul L.G. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul petent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul L.G. împotriva Sentinței penale nr. 233 din 12 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 septembrie 2011.