ÎCCJ, decizie (scj.ro #84184)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84184) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Transferarea
persoanei condamnate. Recunoașterea hotărârilor străine.
Contopirea pedepselor
Cuprins pe materii
: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi
speciale. Transferarea persoanei condamnate
Indice alfabetic
: Drept procesual penal
- transferarea persoanei
condamnate
- recunoașterea hotărârilor străine
- contopirea pedepselor
Legea nr. 302/2004,
art. 149
În cazul în care instanța de
judecată a fost sesizată în scopul soluționării cererii de
transferare în România a unui resortisant român condamnat într-un alt stat prin
două hotărâri judecătorești definitive, pronunțate
pentru săvârșirea unor infracțiuni concurente, aceasta dispune
recunoașterea ambelor hotărâri străine. Contopirea pedepselor
aplicate prin hotărârile străine, pentru infracțiuni concurente,
se realizează după recunoașterea hotărârilor și
transferarea în România a resortisantului român condamnat într-un alt stat.
I.C.C.J., secția penală, decizia
nr. 4077 din 3 septembrie 2007
Prin
sentința nr. 110 din 4 iunie 2007 a Curții de Apel București,
Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie,
a fost admisă sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel
București, au fost recunoscute sentința penală nr. II K 97/05
din 22 aprilie 2005 a Tribunalului de Instanță Debica prin care G.A.
a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare
și sentința penală nr. II K 470/04 din 29 noiembrie 2005 a
Tribunalului de Instanță Bytom prin care G.A. a fost condamnat la
pedeapsa de un an închisoare și s-a dispus transferarea condamnatului G.A.
în vederea executării pedepsei de 8 ani și 6 luni închisoare în
România.
Instanța
a reținut, în baza înscrisurilor transmise de Ministerul Justiției al
Republicii Polonia, ca stat de condamnare, că cetățeanul român
G.A. a fost condamnat la pedeapsa finală de 8 ani și 6 luni
închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt
prevăzute în art. 278 alin. (1) și 279 alin. (1) C. pen. polonez comise
în perioada 4 iunie 1996 - 17 decembrie 1999 și că această
pedeapsă a fost contopită cu pedepsele aplicate pentru
infracțiuni concurente prin sentințele penale nr. II K/1434/96 din 21
februarie 1997 a Tribunalului de Instanță Bielsko-Biala, II k/732/00 din
21 decembrie 2000 a Tribunalului de Instanță Taarnow, II K 4/01 din
13 iunie 2001 a Tribunalului de Instanță Taarnow, II K 326/01 din 15
februarie 2002 a Tribunalului de Instanță Rapczyce, II K 845/02 din
25 martie 2003 a Tribunalului de Instanță Gorlice, II K 133/04 din 21
aprilie 2004 a Tribunalului de Instanță Koszalim și II K 233/04
din 20 ianuarie 2005 a Tribunalului de Instanță Debica,
stabilindu-se
ca în final G.A. să
execute 8 ani și 6 luni închisoare, din care au fost deduse perioadele 17
decembrie 1999 - 16 noiembrie 2000 și 27 noiembrie 2000 - 20 mai 2004, în
care acesta a fost privat de libertate.
Instanța
a mai reținut că, după rămânerea definitivă a
sentinței penale nr. II K 97/2005 a Tribunalului de Instanță
Debica, G.A. a fost condamnat prin sentința penală nr. II K 470/04
din 29 noiembrie 2005 a Tribunalului de Instanță Bytom la pedeapsa de
un an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt
prevăzută în art. 279 alin. (1) C. pen. polonez, fapta fiind
comisă la 28 ianuarie 1995 și concurentă cu cele de mai sus,
fără a se proceda la o nouă contopire.
Potrivit
înscrisului privind stadiul executării pedepselor emis de
autoritățile poloneze, G.A. a început executarea pedepsei de 8 ani
și 6 luni închisoare la 27 noiembrie 2000, executarea urmând să
expire la 26 iunie 2008, iar pedeapsa de un an închisoare aplicată prin
sentința penală nr. II K 470/04 a Tribunalului de Instanță
Bytom urma să fie executată de la 26 august 2008 la 26 septembrie
2009.
Instanța
a constatat că în cauză este îndeplinită condiția dublei
incriminări prevăzută în art. 129 lit. e) din Legea nr.
302/2004, faptele pentru care a fost condamnat G.A. având corespondent în
legislația penală română, că acesta este cetățean
român, că hotărârile de condamnare sunt definitive și că
cel condamnat și-a manifestat consimțământul în vederea
transferării sale în România pentru a continua executarea pedepselor, la
data primirii cererii de transfer el având de executat mai mult de 6 luni din
durata pedepsei finale.
S-a
considerat, de către instanță, că transferarea
condamnatului în România se impune numai în vederea executării restului
din pedeapsa pe care o execută efectiv, respectiv cea de 8 ani și 6
luni închisoare, urmând ca în privința pedepsei de un an închisoare
condamnatul să formuleze o cerere de contopire.
Împotriva
acestei hotărâri procurorul a declarat recurs, susținând că
sentința atacată este nelegală, întrucât instanța nu a
dispus transferul persoanei condamnate în România în vederea executării
tuturor pedepselor aplicate de către statul solicitant.
Recursul
declarat de procuror este întemeiat.
În
conformitate cu dispozițiile art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004,
curtea de apel este sesizată de procurorul general al parchetului de pe
lângă curtea de apel în vederea recunoașterii hotărârii
străine și punerii ei în executare, iar conform alin. (6) al
aceluiași text, curtea de apel emite mandat de executare a pedepsei, pe
care Ministerul Justiției îl transmite autorității centrale
competente din statul de condamnare, în vederea transferării persoanei
condamnate.
Întrucât
din actele dosarului rezultă că persoana condamnată G.A. are de
executat, formal, două pedepse pentru care s-a cerut recunoașterea
și punerea în executare, una de 8 ani și 6 luni închisoare și a
doua de un an închisoare - este adevărat, pentru fapte concurente -, iar
prin hotărârea recurată prima instanță, deși a
recunoscut corect ambele hotărâri, s-a pronunțat numai cu privire la
executarea uneia dintre ele, și anume a pedepsei mai mari, hotărârea
pronunțată este greșită în raport cu dispozițiile
legale evocate.
Mai este
de menționat că în această fază, de recunoaștere a
hotărârii de condamnare și de transfer în vederea executării
pedepsei în România, nu este posibilă pronunțarea de către
instanța astfel învestită asupra contopirii celor două pedepse,
această operațiune juridică fiind posibilă ulterior,
după ce transferul și executarea devin efective în România.
Față
de considerentele ce preced, recursul a fost admis, iar sentința
atacată a fost casată în parte, în sensul că s-a dispus
transferarea în România a condamnatului și pentru executarea pedepsei de
un an închisoare aplicată prin sentința penală nr. II K 470/04
din 29 noiembrie 2005 a Tribunalului de Instanță din Bytom,
menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței atacate.