ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 973/2009

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor de la

dosar constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 249 din 14 octombrie 2008 Curtea de

Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a

respins ca nefondată plângerea formulată de petentul M.V. împotriva soluției de

neîncepere a urmăririi penale dispusă în Dosarul nr. 1118/P/2007 al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel București.

Pentru a se pronunța astfel instanța

a reținut că petentul a formulat plângere în temeiul art. 278

1

C.

proc. pen. împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale dispusă față

de intimata P.A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 291

C. pen., 242 alin. (1) C. pen. și art. 43 din Legea nr. 10/2001 modificată,

arătând în motivarea plângerii sale, că intimata în calitate de avocat a

desfășurat activități cu conotație penală în Dosarul nr. 5091/1999 al

Tribunalului Municipiului București în care s-a pronunțat Decizia nr. 421 din 6

septembrie 2000 a Curții de Apel București.

Instanța a mai reținut că prin

ordonanța din 3 aprilie 2008 s-a dispus în Dosarul nr. 1118/P/2007 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București neînceperea urmăririi penale

față de intimata P.A. sub aspectul infracțiunilor reclamate, precum și

disjungerea cauzei față de alți intimați și declinarea competenței în favoarea

Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București pentru soluționare.

A constatat instanța, din ansamblul

probatoriului administrat în faza actelor premergătoare dar și din înscrisurile

și precizările făcute cu ocazia judecății că, demersurile făcute de intimată

(la care se referă petentul) au vizat valorificarea intereselor legitime ale

părții pe care o asista, în condițiile respectării obligațiilor legale și

deontologice.

Instanța a apreciat că datele și

informațiile strânse în cadrul actelor premergătoare susțin soluția de

netrimitere în judecată a intimatei, iar aspectul susținut de petent cu ocazia

judecății în fond, în sensul că intimata ar fi nesocotit conținutul unor

decizii ale Înaltei Curți, nu conturează o activitate cu conținut penal,

deoarece sarcina aplicării dispozițiilor legale relevante precum și a

jurisprudenței cu implicație asupra problemelor de drept dezbătute revine

organelor judiciare sau administrative.

Împotriva sentinței penale

pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs petentul care a criticat

hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie și a susținut că în mod greșit

plângerea sa a fost respinsă, în condițiile în care nu s-a făcut în mod concret

nicio cercetare în cauză, iar instanța nu și-a manifestat rolul activ în

aflarea adevărului.

Petiționarul recurent a solicitat

casarea sentinței penale pronunțată de prima instanță și pe fond admiterea

plângerii sale, desființarea soluției de neîncepere a urmăririi penale și

trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale împotriva

intimatei P.A.

Examinând actele și lucrările de la

dosar, respectiv hotărârea atacată Înalta Curte constată că recursul declarat

de petiționar este nefondat.

Înalta Curte reține că prin mai

multe plângeri penale înregistrate la 5 decembrie 2006 și, respectiv, 11

decembrie 2006, ulterior conexate, M.V. a sesizat săvârșirea mai multor

infracțiuni de către mai multe persoane, astfel:

La solicitarea numitului F.S., în

cursul anului 2004, în calitate de director al SC A.B. SA, M.A.I. a modificat

fără drept contractele de vânzare-cumpărare încheiate de această societate cu

foștii chiriași ai imobilului situat în București, str. L., sector 4 (între

care și M.V.), în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995, dând o nouă

numerotare a apartamentelor din acest imobil.

Ulterior, contractele de

vânzare-cumpărare astfel modificate au fost folosite de F.S. și apărătorul

acestuia, avocat P.A., în scopul de a produce consecințe juridice.

Totodată, M.V. a solicitat

efectuarea de cercetări față de membrii Comisiei Interne pentru analizarea

notificărilor formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei

Municipiului București pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 44

alin. (1) și art. 45 din Legea nr. 10/2001 modificată, art. 248 C. pen. și art.

248

1

C. pen.

În motivare s-a arătat că membrii comisiei și-au

încălcat atribuțiile de serviciu cu ocazia soluționării Dosarului nr.

15984/2001, dispunând în mod nelegal restituirea în natură a imobilului situat

în București, str. L., sector 4 către F.R. și P.R.Ș., deși aceștia nu au făcut

dovada calității de moștenitori ai proprietarului (C.M.) de la care a fost

naționalizat bunul în baza Decretului nr. 92/1950.

De asemenea, în plângere s-a mai

menționat că, deși notificatorii au primit despăgubiri înainte de anul 1990,

comisia a propus retrocedarea în natură.

În fine, persoana vătămată a mai

solicitat efectuarea de cercetări față de numiții F.R., P.R.Ș., F.S. și P.A.

(avocat) sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 43 din Legea nr.

10/2001 modificată.

După cum se arată în această

sesizare, numiții F.R. și P.R.Ș., reprezentați de F.S., au solicitat Primăriei

Municipiului București, în cursul anului 2001, restituirea imobilului situat în

București, str. L., sector 4, cunoscând că nu sunt îndreptățiți în acest sens.

S-a mai susținut că avocatul P.A. a

ascuns instanțelor judecătorești existența unui certificat de moștenitor

eliberat în urma decesului defunctului N.M., cu scopul de a crea o altă

aparență juridică decât cea corespunzătoare realității.

După începerea cercetărilor M.V. a

depus la dosarul cauzei o declarație (datată 13 noiembrie 2007) prin care arăta

că F.S. și P.A. au comis infracțiunea prevăzută de art. 242 C. pen., constând

în aceea că aceștia au sustras din arhiva Tribunalului București Dosarul civil

nr. 5091/1999.

În urma actelor premergătoare

efectuate în cauză a rezultat că instanțele judecătorești au pronunțat hotărâri

definitive și irevocabile prin care s-a constatat nulitatea absolută a unor

contracte de vânzare-cumpărare încheiate între SC A.B. SA cu foștii chiriași

M.V. (petent în cauza de față) și M.G., iar ulterior Primarul General al

Municipiului București a dispus restituirea în natură către numita F.R.,

modificând art. 1 al dispoziției din 10 septembrie 2004 prin dispoziția din 26

septembrie 2005.

La 20 iulie 2006 prin dispoziția

Primarului General al Municipiului București s-a modificat art. 1 al

dispoziției din 10 septembrie 2004 astfel cum a fost modificat prin dispoziția

din 26 septembrie 2005 în sensul restituirii în natură numitei F.R. a

imobilului compus din construcții, teren în suprafață de 167 m.p., teren în

suprafață de 68 m.p. (aflat sub corpul B de clădire) și teren în suprafață de

148 m.p. (aflat sub corpul A de clădire).

A mai rezultat că, în ce privește

contractele în cauză, constatarea nulității absolute a acestora a fost

solicitată de F.R., asistată fiind de apărătorul acesteia, avocat P.A.

(intimată în prezenta cauză).

În urma emiterii dispoziției

Primarului General al Municipiului București din 21 aprilie 2004, la

solicitarea aceleiași persoane, F.R. (prin reprezentantul său), SC A.B. SA prin

directorul M.A.I. a renumerotat apartamentele din cele două corpuri de clădire,

sens în care au fost modificate și contractele de vânzare-cumpărare încheiate

cu foștii chiriași în anii 1996 - 1997.

Pe baza acestei situații de fapt

rezultată în urma actelor premergătoare efectuate, printr-o ordonanță din 3

aprilie 2008 procurorul a dispus în baza art. 10 lit. a) și c) C. proc. pen.

neînceperea urmăririi penale față de intimata P.A. sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prevăzute de art. 291 C. pen., art. 242 alin. (1) C. pen. și

art. 43 din Legea nr. 10/2001 modificată.

Față de celelalte persoane cercetate

la plângerea petentului s-a dispus prin aceeași ordonanță disjungerea cauzei și

declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă

Judecătoria sector 4 București.

În motivarea ordonanței s-a

argumentat în sensul că pentru stabilirea calității de moștenitori ai fostului

proprietar analizarea filiației a fost făcută de către autoritățile

administrației publice și de către instanțele de judecată cu ocazia

soluționării mai multor cauze formulate de părțile în litigiu, astfel că o

eventuală omitere de prezentare a unui certificat de moștenitor nu poate fi de

natură să atragă răspunderea penală a avocatului, iar pe de altă parte

dispozițiile Legii nr. 51/1995 republicată prevăd că avocatul nu răspunde penal

pentru susținerile făcute în fața instanțelor de judecată, a organelor de

urmărire penală sau a altui organ administrativ de jurisdicție, numai dacă

susținerile sunt în legătură cu apărarea în cauza respectivă și sunt necesare

stabilirii adevărului.

S-a mai motivat în sensul că atâta

timp cât notificarea adresată Primăriei Municipiului București a fost admisă nu

se poate susține că are caracter abuziv, iar referitor la infracțiunea

prevăzută de art. 242 alin. (1) C. pen. imputată de asemenea intimatei de către

petent s-a constatat că nu sunt confirmate de mijloacele de probă administrate.

Plângerea formulată de petiționarul

M.V. în temeiul art. 278 C. proc. pen. a fost respinsă de Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin rezoluția nr.

831/II/2/2008 din 22 mai 2008.

Nemulțumit de soluție petentul s-a

adresat cu plângere la instanța de judecată potrivit art. 278

1

C.

proc. pen., iar prin Sentința penală nr. 249 din 14 octombrie 2008 Curtea de

Apel București a respins plângerea, menținând ordonanța de neîncepere a

urmăririi penale dispusă față de intimată.

Înalta Curte verificând hotărârea

recurată în raport cu criticile invocate cât și din oficiu constată că

susținerile recurentului sunt infirmate de actele premergătoare efectuate în

cauză și în urma cărora nu a rezultat că actele folosite de intimată, în

calitatea sa de avocat, pentru susținerea apărărilor clientei sale în dosarele

civile în discuție ar fi fost false.

Pe de altă parte chiar în ipoteza în

care ar fi existat un astfel de act fals nu a rezultat că intimata ar fi avut

cunoștință despre caracterul fals al actului.

Așa fiind, hotărârea primei

instanțe, de respingere a plângerii formulate de petiționar apare ca fiind

legală și temeinică, cât timp în cauză nu au existat indicii cu privire la

săvârșirea de către intimată a infracțiunilor imputate.

Ca urmare, Înalta Curte va respinge

ca nefondat recursul formulat de petiționar, potrivit art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul M.V. împotriva Sentinței penale nr. 249 din 14

octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurentul petiționar la

plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

17 martie 2009.