ÎCCJ, decizie (scj.ro #82776)

Prescripție. Acțiune pentru plata

contravalorii bunurilor confiscate prin hotărârea penală ce a fost ulterior

reformată. Termenul prescripției

Temeiul acțiunii nu este art.504

C.proc.pen., pentru a fi formulată în termenul de un an prevăzut de art.505

alin.2 din  același cod, ci îl constituie hotărârea prin care s-a

înlăturat măsura confiscării și, deci, se impune restabilirea situației

anterioare, acțiunea în pretenții fiind supusă prescripției  de 3 ani

prevăzută în art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958.

Secția civilă, decizia nr.4408 din 4 decembrie 2002

Reclamantul B.P. a chemat în judecată Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, solicitând obligarea la plata sumei de 614.400.000 lei, cu

titlu de despăgubiri, prejudiciu cauzat ca urmare a condamnării pe nedrept a

tatălui său și a confiscării averii acestuia, suma pretinsă reprezentând

contravaloarea bunurilor confiscate, menționate în cerere. S-a precizat că,

prin sentința penală nr.395 din 15 august 1958, pronunțată de Tribunalul

Militar de Mare Unitate Iași, tatăl reclamantului a fost condamnat pentru

infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale, la   8 ani

închisoare și s-a dispus confiscarea totală a averii. Sentința penală a fost

casată de Curtea Supremă de Justiție - Secția penală, prin decizia din 23

martie 1999, ca urmare a admiterii recursului în anulare,  s-a dispus

achitarea inculpatului și s-a înlăturat pedeapsa complementară a confiscării

averii.

Prin sentința civilă nr.7708 din 16 noiembrie 2000, Judecătoria Piatra Neamț a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț,

față de prevederile art.506 Cod procedură penală, potrivit cărora, pentru

obținerea reparației, persoana îndreptățită se va putea adresa tribunalului în

a cărui rază teritorială domiciliază.

Tribunalul Neamț a soluționat cauza prin sentința civilă nr.25/C din 5

februarie 2001, în sensul respingerii cererii reclamantului, ca tardiv

formulată.

Prin decizia nr.55, pronunțată de Curtea de Apel Bacău – secția civilă la 25

iunie 2001, s-a respins apelul reclamantului.

Prin  hotărârile sus-menționate, s-a reținut că hotărârea de achitare a

tatălului reclamantului s-a pronunțat la 23 martie 1999, dată la care a rămas

definitivă, iar reclamantul a sesizat instanța, pentru a obține repararea

pagubei, la 18 iulie 2000, cu depășirea termenului de un an prevăzut de art.505

alin.2 Cod procedură penală.

Reclamantul a introdus recurs, care este fondat în sensul ce se va arăta în

continuare.

Obiectul acțiunii  îl constituie plata contravalorii bunurilor confiscate,

care nu mai există în natură. Măsura confiscării averii a fost luată împotriva

tatălui reclamantului prin sentința de condamnare și ulterior, odată cu

achitarea lui, s-a înlăturat și pedeapsa complementară a confiscării averii.

Deși reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art.504 Cod procedură

penală, din conținutul cererii de chemare în judecată rezultă că este o acțiune

în pretenții, constând în plata contravalorii bunurilor confiscate care au

aparținut autorului său, în baza  hotărârii judecătorești de achitare și

de înlăturare a pedepsei complementare a confiscării averii.

Așadar, temeiul juridic al acțiunii, pentru obținerea contravalorii bunurilor

confiscate printr-o hotărâre penală, ulterior casată, îl constituie decizia

prin care s-a înlăturat măsura confiscării, situație în care reclamantul se

găsește în cazul clasic al întoarcerii executării.

Potrivit art.311 Cod procedură civilă, hotărârea casată nu are nici o putere,

iar actele de executare făcute în puterea unei asemenea hotărâri sunt

desființate de drept, dacă nu s-a dispus altfel.

În prezentul litigiu, reclamantul nu a solicitat obligarea statului la

despăgubiri, ci a cerut obligarea lui la plata contravalorii bunurilor

confiscate, deoarece titlul statului, pus în executare, anume sentința penală

de condamnare și confiscare a averii, a fost ulterior desființat, deci se

impune restabilirea situației anterioare.

Acțiunea în pretenții este o acțiune patrimonială, supusă termenului general de

prescripție de 3 ani, prevăzut în art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, care

începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, anume 23 martie

1999, data pronunțării deciziei nr.1110 a Secției penale a Curții Supreme de

Justiție, prin care s-a admis recursul în anulare, s-au casat hotărârile de

condamnare privind pe tatăl reclamantului, s-a dispus achitarea acestuia și

înlăturarea pedepsei complementare a confiscării averii lui. În raport de

această dată, acțiunea reclamantului, introdusă la 18 iulie 2000, este

formulată în termenul legal.

În consecință, recursul  s-a admis, s-au casat hotărârile pronunțate și

s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Roman, competentă față de

valoarea de 614.400.000 lei a litigiului.