ÎCCJ, decizie (scj.ro #85187)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85187) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Competența materială a acțiunii în contencios administrativ introduse împotriva unei autorități publice centrale. Conform dispozițiilor art.3 alin.1 C.proc.civ., Curțile de apel judecă, în primă instanță, printre altele, cererile în materie de contencios administrativ, privind actele autorităților și instituțiilor publice centrale. Deci, competența materială de soluționare a unei astfel de cerere revine întotdeauna Curții de Apel, secția contencios administrativ, și nu Tribunalului.
Secția de contencios administrativ, deiczia nr.337 din 29 ianuarie 2004 Prin acțiunea în contencios administrativ, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România Comitetul Helsinki (APADOR – CH) a solicitat să se constate că Ministerul Finanțelor Publice și ministrul finanțelor publice au încălcat dispozițiile art.16 alin.2 din Legea nr.29/1990, întrucât nu au executat sentința civilă nr.75 din 1 noiembrie 2002 a Tribunalului București, secția a VIII-a, în termenul prevăzut în cuprinsul ei, respectiv în termen de 30 de zile de la rămânerea ei definitivă; să se dispună amendarea ministrului, precum și obligarea pârâților la plata daunelor de întârziere în cuantum de 1.000.000 lei/zi, începând cu 3 decembrie 2002 până la executarea hotărârii.
Curtea de Apel București, secția contencios administrativ, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București , secția a VIII-a, motivând că hotărârea care urmează a fi executată, prin aplicarea art.16 din Legea nr.29/1990, a fost pronunțată de tribunal. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta, deoarece competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ, în primă instanță, revine curții de apel, întrucât pârâtul (Ministerul Finanțelor Publice), este o autoritate centrală. Recursul este fondat. Hotărârea care se solicită a fi pusă în executare a fost pronunțată de instanța de contencios administrativ, iar cererea formulată se soluționează tot de instanța de contencios administrativ.
Dar, în raport de obiectul acțiunii, care privește obligarea unei autorități centrale (Ministerul Finanțelor Publice), la plata unor daune, pentru neexecutarea sentinței civile nr.75/2002, pronunțată de Tribunalul București, precum și de dispozițiile art.3 alin.1 C.proc.civ., potrivit cărora curțile de apel judecă, în primă instanță, printre altele, cererile în materie de contencios administrativ, privind actele autorităților și instituțiilor centrale, competența materială de soluționare a cererii revine Curții de Apel București, secția contencios administrativ, nu Tribunalului București, așa cum greșit s-a apreciat prin hotărârea recurată. În consecință, recursul a fost admis, sentința casată și trimisă cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția contencios administrativ.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.