ÎCCJ, decizie (scj.ro #84627)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84627) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Trafic de droguri. Drog de risc și de mare risc Cannabis sativa constituie, potrivit tabelului III anexă la Legea nr. 143/2000, drog de risc și traficarea plantei se încadrează în prevederile art. 2 alin. (1) din lege, chiar dacă la analiză se evidențiează prezența tetrahidrocannabinolului (THC), deoarece, în raport cu factorii de sol și de temperatură, precum și de alți factori, planta biosintetizează în mod natural acest produs chimic. THC constituie drog de mare risc prevăzut în tabelul I anexă la legea menționată și traficarea acestuia se încadrează în prevederile art. 2 alin. (2) al legii, numai dacă se prezintă sub formă de extract, obținut prin anumite proceduri chimice, iar nu dacă se regăsește în planta cannabis sativa în mod natural.
Secția penală, decizia nr. 3115 din 27 iunie 2003 Prin sentința nr. 482 din 27 mai 2002, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe inculpatul C.F. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri prevăzută în art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, prin schimbarea încadrării juridice din prevederile art. 2 alin. (2). Instanța a reținut că, în cursul zilei de 29 ianuarie 2002, inculpatul a oferit spre vânzare unor persoane 4,04 g cannabis. Conform raportului de constatare tehnico-științifică, în plicul găsit asupra inculpatului s-a pus în evidență cantitatea menționată de cannabis, drog ce face parte din tabelul III anexă la Legea nr.143/2000. Împotriva sentinței procurorul a declarat apel, susținând că încadrarea juridică dată faptei este greșită, întrucât în proba supusă analizei a fost pusă în evidență prezența THC, drog de mare risc, care atrage încadrarea faptei în art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2002.
Pentru clarificare, Curtea de Apel București a dispus completarea raportului de expertiză efectuat în cauză. În noul raport de expertiză s-a arătat că planta cannabis sativa, echivalentul cânepii, în raport cu mai mulți factori (temperatură, sol) biosintetizează un compus chimic numit THC, acesta regăsindu-se în plantă în mod natural. În raport se mai arată că este corectă calificarea plantei cannabis ca fiind drog de risc, astfel cum este prevăzută în tabelul anexă III la Legea nr.143/2000, și nu drog de mare risc, deoarece produsul tetrahidrocannabinol (THC) este drog de mare risc numai dacă se prezintă sub formă de extract, urmare a unor proceduri chimice. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia nr. 769 din 28 noiembrie 2000, a admis apelul declarat de procuror pentru alte motive, menținând încadrarea juridică dată faptei.
Critica din recursul declarat de procuror, privind încadrarea juridică, nu este fondată. Împrejurarea că la examenul de laborator a probei de cannabis deținută de inculpat s-a pus în evidență tetrahidrocannabinol, substanță psihotropă înscrisă în tabelul I anexă la Legea nr.143/2000, ca drog de mare risc, nu este de natură să conducă la concluzia că fapta ar trebui încadrată în prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr.143/2000, deoarece, cum se arată în raportul de constatare tehnico-științifică și în cel de completare a acestuia, THC este drog de mare risc numai când există sub formă de extract, obținut ca urmare a unor proceduri chimice, iar nu și în situația în care se regăsește în plantă în mod natural, astfel cum este cazul în speță.
Sub acest aspect soluția este, deci, temeinică și legală, recursul procurorului fiind admis pentru un alt motiv.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.