ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4459/2012

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 791 din 20 octombrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 9551/30/2008, Tribunalul Timiș a declinat la Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, competența materială de soluționare a cererii formulate de reclamantă în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. TIMIȘ. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Timiș a reținut că obiectul dedus judecății este anularea unor acte administrativ-fiscale prin care s-au stabilit obligații fiscale în sarcina reclamantei în suma de 789.745 RON, peste plafonul de 500.000 RON, astfel încât competența materială aparține secției contencios administrativ și fiscal a curții de apel, potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Învestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Timișoara, prin Încheierea de la termenul din 20 ianuarie 2010 a dispus suspendarea judecății cauzei, în condițiile art. 155 1 C. proc. civ., având în vedere că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, de a certifica pentru conformitate cu originalul înscrisurile depuse în probațiune în dosarul tribunalului. Prin Sentința nr. 156 din 7 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 248 alin. (1) C. proc. civ. a constatat perimată judecarea cauzei. Pentru a decide în acest sens, instanța de fond a constatat că de la data de 20 ianuarie 2010 și până la data de 28 februarie 2011, când pârâta D.G.F.P. Timiș a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, în vederea perimării acțiunii, cauza a stat în nelucrare din vina reclamantei, neefectuându-se nici un act de procedură în vederea judecării.

Potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, apel sau recurs, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de un an în materie civilă sau de 6 luni în materie comercială, iar conform art. 252 C. proc. civ., perimarea se constatată la cerere sau din oficiu, fiind o excepție de ordine publică. Din raportarea textelor citate la cele stabilite în legătură cu rămânerea cauzei în nelucrare, instanța reține că sunt întrunite condițiile legale pentru a opera instituția juridică a perimării în condițiile art. 248 și urm. C. proc. civ., motiv pentru care va constata perimată judecarea cauzei. Împotriva Încheierii de suspendare din 20 ianuarie 2010 și a Sentinței nr. 156 din 7 aprilie 2011, au declarat recurs SC P.C.L.

SPRL, în calitate de lichidator judiciar al SC M. SRL și M.G., administrator statutar, în temeiul art. 305 pct. 5, 7 și 9 C.proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenții au susținut că la data de 8 octombrie 2009, anterior pronunțării Încheierii de suspendare a judecății cauzei din data de 20 ianuarie 2011, dispusă în temeiul art. 155 1 C.proc. civ., s-a deschis procedura simplificată de insolvență a SC M. SRL, fiind numit în cauză lichidatorul judiciar SC P.C.L. SPRL. Precizează recurenții că nu au avut cunoștință de pronunțarea hotărârilor atacate, deoarece lichidatorul judiciar numit în cauză nu a fost citat niciodată în dosar, iar contractul de asistență juridică al avocatului ales a încetat la momentul deschiderii procedurii.

În opinia recurenților, cele două hotărâri atacate sunt pronunțate cu încălcarea dreptului la apărare, procedura de citare fiind grav încălcată, motiv pentru care au solicitat repunerea în termenul de recurs. Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de repunere în termen a recursului și pe cale de consecință, să se constate că recursul este tardiv formulat, în raport de prevederile art. 253 alin. (2) C.proc. civ. Analizând cererea de repunere în termenul legal de recurs, Înalta Curte constată că este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare. Potrivit dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc.

civ., "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei", iar alin. (2) prevede că " în acest din urmă caz, actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării și în același termen vor fi arătate și motivele de împiedicare". În primul rând, Înalta Curte constată că cererea de repunere în termen nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 103 alin. (2) C. proc. civ. Deși recurenții aveau obligația de a îndeplini actul de procedură în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării, în același termen urmând a fi arătate și motivele împiedicării, în cauză nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens.

De asemenea, este de remarcat faptul că nici motivul invocat în susținerea cererii de repunere în termen, ca reprezentând "o împrejurare mai presus de voința părții" nu a fost dovedit, astfel că nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. Din actele aflate la dosar, rezultă că instanța nu a fost notificată cu privire la situația juridică a societății recurente, sub aspectul procedurii insolvenței, astfel că nu i se poate imputa neîndeplinirea actelor de procedură față de lichidatorul judiciar numit în cauză, dimpotrivă, atitudinea procesuală a recurenților demonstrând lipsa de diligență în desfășurarea și finalizarea procesului.

Ca și consecință a respingerii cererii de repunere în termen, va fi admisă excepția tardivității recursului formulat împotriva Încheierii din 20 ianuarie 2010 și a Sentinței nr. 156 din 7 aprilie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, și va fi respins recursul ca tardiv formulat. Din actele dosarului rezultă că Încheierea de suspendare a judecății pronunțată la data de 20 ianuarie 2010, putea fi atacată cu recurs pe toată perioada suspendării, în temeiul art. 244 1 C. proc. civ. Cum însă judecata a fost reluată prin cererea de repunere pe rol, rezultă că recursul formulat este tardiv.

Iar în ceea ce privește sentința recurată, aceasta a fost pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 7 aprilie 2011, iar recursul a fost înregistrat la 30 mai 2012, termenul legal de declarare a recursului de 5 zile de la pronunțare prevăzut de art. 253 alin. (2) C.proc.civ, fiind cu mult depășit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC P.C.L. SPRL, lichidator judiciar al SC M. SRL și M.G. împotriva Sentinței nr. 156 din 7 aprilie 2011 și a Încheierii din 20 ianuarie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2012. Procesat de GGC - MI