ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4459/2012

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 791 din 20 octombrie

2009 pronunțată în Dosarul nr. 9551/30/2008, Tribunalul Timiș a declinat la

Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, competența

materială de soluționare a cererii formulate de reclamantă în contradictoriu cu

pârâta D.G.F.P. TIMIȘ.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul Timiș a reținut că obiectul dedus judecății este anularea

unor acte administrativ-fiscale prin care s-au stabilit obligații fiscale în

sarcina reclamantei în suma de 789.745 RON, peste plafonul de 500.000 RON,

astfel încât competența materială aparține secției contencios administrativ și

fiscal a curții de apel, potrivit prevederilor art. 10 alin. (1) teza a II-a

din Legea nr. 554/2004.

Învestită cu soluționarea

cauzei, Curtea de Apel Timișoara, prin Încheierea de la termenul din 20

ianuarie 2010 a dispus suspendarea judecății cauzei, în condițiile art. 155

1

C. proc. civ., având în vedere că reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor

instanței, de a certifica pentru conformitate cu originalul înscrisurile depuse

în probațiune în dosarul tribunalului.

Prin Sentința nr. 156

din 7 aprilie 2011, Curtea de Apel Timișoara, în baza art. 248 alin. (1) C.

proc. civ. a constatat perimată judecarea cauzei.

Pentru a decide în

acest sens, instanța de fond a constatat că de la data de 20 ianuarie 2010 și

până la data de 28 februarie 2011, când pârâta D.G.F.P. Timiș a formulat cerere

de repunere pe rol a cauzei, în vederea perimării acțiunii, cauza a stat în

nelucrare din vina reclamantei, neefectuându-se nici un act de procedură în

vederea judecării.

Potrivit

dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, apel

sau recurs, se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în

nelucrare din vina părții, timp de un an în materie civilă sau de 6 luni în

materie comercială, iar conform art. 252 C. proc. civ., perimarea se constatată

la cerere sau din oficiu, fiind o excepție de ordine publică.

Din raportarea

textelor citate la cele stabilite în legătură cu rămânerea cauzei în nelucrare,

instanța reține că sunt întrunite condițiile legale pentru a opera instituția

juridică a perimării în condițiile art. 248 și urm. C. proc. civ., motiv pentru

care va constata perimată judecarea cauzei.

Împotriva Încheierii

de suspendare din 20 ianuarie 2010 și a Sentinței nr. 156 din 7 aprilie 2011,

au declarat recurs SC P.C.L. SPRL, în calitate de lichidator judiciar al SC M.

SRL și M.G., administrator statutar, în temeiul art. 305 pct. 5, 7 și 9 C.proc.

civ.

În motivarea căii de

atac, recurenții au susținut că la data de 8 octombrie 2009, anterior

pronunțării Încheierii de suspendare a judecății cauzei din data de 20 ianuarie

2011, dispusă în temeiul art. 155

1

C.proc. civ., s-a deschis

procedura simplificată de insolvență a SC M. SRL, fiind numit în cauză

lichidatorul judiciar SC P.C.L. SPRL.

Precizează recurenții

că nu au avut cunoștință de pronunțarea hotărârilor atacate, deoarece

lichidatorul judiciar numit în cauză nu a fost citat niciodată în dosar, iar

contractul de asistență juridică al avocatului ales a încetat la momentul

deschiderii procedurii.

În opinia

recurenților, cele două hotărâri atacate sunt pronunțate cu încălcarea

dreptului la apărare, procedura de citare fiind grav încălcată, motiv pentru

care au solicitat repunerea în termenul de recurs.

Intimata-pârâtă a

depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de repunere în termen a

recursului și pe cale de consecință, să se constate că recursul este tardiv

formulat, în raport de prevederile art. 253 alin. (2) C.proc. civ.

Analizând cererea de

repunere în termenul legal de recurs, Înalta Curte constată că este

neîntemeiată și va fi respinsă ca atare.

Potrivit

dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., "neexercitarea oricărei

căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal

atrage decăderea, afară de cazul în care legea dispune altfel sau când partea

dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința

ei", iar alin. (2) prevede că " în acest din urmă caz, actul de

procedură se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea împiedicării și

în același termen vor fi arătate și motivele de împiedicare".

În primul rând,

Înalta Curte constată că cererea de repunere în termen nu îndeplinește condițiile

prevăzute de art. 103 alin. (2) C. proc. civ. Deși recurenții aveau obligația

de a îndeplini actul de procedură în termen de 15 zile de la încetarea

împiedicării, în același termen urmând a fi arătate și motivele împiedicării,

în cauză nu s-a făcut nicio dovadă în acest sens.

De asemenea, este de

remarcat faptul că nici motivul invocat în susținerea cererii de repunere în

termen, ca reprezentând "o împrejurare mai presus de voința părții"

nu a fost dovedit, astfel că nu sunt îndeplinite nici condițiile prevăzute de

art. 103 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Din actele aflate la

dosar, rezultă că instanța nu a fost notificată cu privire la situația juridică

a societății recurente, sub aspectul procedurii insolvenței, astfel că nu i se

poate imputa neîndeplinirea actelor de procedură față de lichidatorul judiciar

numit în cauză, dimpotrivă, atitudinea procesuală a recurenților demonstrând

lipsa de diligență în desfășurarea și finalizarea procesului.

Ca și consecință a

respingerii cererii de repunere în termen, va fi admisă excepția tardivității

recursului formulat împotriva Încheierii din 20 ianuarie 2010 și a Sentinței

nr. 156 din 7 aprilie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția

contencios administrativ și fiscal, și va fi respins recursul ca tardiv

formulat.

Din actele dosarului

rezultă că Încheierea de suspendare a judecății pronunțată la data de 20

ianuarie 2010, putea fi atacată cu recurs pe toată perioada suspendării, în

temeiul art. 244

1

C. proc. civ. Cum însă judecata a fost reluată

prin cererea de repunere pe rol, rezultă că recursul formulat este tardiv.

Iar în ceea ce

privește sentința recurată, aceasta a fost pronunțată de către Curtea de Apel

Timișoara, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 7

aprilie 2011, iar recursul a fost înregistrat la 30 mai 2012, termenul legal de

declarare a recursului de 5 zile de la pronunțare prevăzut de art. 253 alin.

(2) C.proc.civ, fiind cu mult depășit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC P.C.L. SPRL, lichidator judiciar al SC M. SRL și M.G. împotriva

Sentinței nr. 156 din 7 aprilie 2011 și a Încheierii din 20 ianuarie 2010

pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și

fiscal, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2012.

Procesat de GGC - MI