ÎCCJ, decizie (scj.ro #81816)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81816) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
8.
Comunicarea hotărârii la domiciliul ales
de parte. Lipsa mențiunii persoanei primitorului. Nulitatea actului de
procedură întocmit de agentul constatator. Apel formulat în termen.
Cuprins pe materii :
Drept procesual civil. Citații. Comunicarea actelor de
procedură.
Index alfabetic :
act de procedură
- domiciliu ales
- nulitate absolută
Cod
procedură civilă, art. 92 art. 93, art. 100 alin. 1,
alin. 3, art. 105 alin. 2
În condițiile în care partea și-a
îndeplinit obligația prevăzută de art. 93
C.proc.civ
.,
indicând societatea de avocatură, prin reprezentanții săi, ca primitor
al actelor de procedură, la sediul căruia a operat alegerea de
domiciliu, chiar dacă sentința a fost comunicată la domiciliul
ales, împrejurarea că procesul-verbal întocmit de agentul constatator nu
menționează persoana primitorului actului indicat explicit de parte,
conduce la nulitatea actului de procedură al comunicării, în
aplicarea art. 100 alin. 3 cu referire la art. 100 alin. 1 pct. 4
C.proc.civ
.
Fiind vorba despre o nulitate expresă,
vătămarea produsă prin neregularitatea arătată se
prezumă, în temeiul art. 105 alin. 2
C.proc.civ
.,
iar termenul de declarare a apelului prevăzut de art. 284 alin. 1
C.proc.civ
. nu a curs, astfel încât instanța trebuie
să constate că cererea de apel a fost depusă în termenul legal.
ICCJ, Secția civilă și de proprietate
intelectuală, decizia civilă nr. 3130 din 1 aprilie
2011
Prin
sentința civilă nr. 1903/2008 a Tribunalului București,
Secția a V –a civilă, a fost respins ca lipsită de interes
cererea reclamantei M.I.C.C., în contradictoriu cu Statul Român, prin
Ministerul Economiei și Finanțelor și Municipiul București,
prin Primarul General, având ca obiect constatarea nevalabilității
titlului statului constituit asupra unui imobil din București, respingându-se,
în prealabil, excepția lipsei calității procesuale a pârâtului
Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor. A fost
respinsă cererea aceleiași reclamante ca nefondată, în
contradictoriu cu pârâții G.M.A.L. și S.N. și ca fiind
îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală
pasivă, împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei
și Finanțelor, cerere având ca obiect revendicarea imobilului,
respingându-se excepția inadmisibilității.
Prin aceeași
sentință au fost respinse cererile de chemare în garanție
formulate de pârâții G. și S. împotriva pârâților Municipiul
București și Ministerul Economiei și Finanțelor, precum
și cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul
Economiei și Finanțelor împotriva pârâtei SC Herăstrău Nord
SA.
Apelul declarat de
către reclamantă a fost respins ca tardiv prin decizia nr. 207/2010
pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV –a
civilă.
Instanța de apel
a constatat că sentința a fost comunicată reclamantei la data de
16.03.2009, iar din dovada de comunicare rezultă că actul de
procedură s-a realizat prin afișare la domiciliul indicat și
ales de către reclamantă în acțiunea introductivă.
Întrucât apelanta nu a
indicat pe parcursul procesului un alt domiciliu pentru comunicarea actelor de
procedură, termenul legal de declarare a apelului, prevăzut de art.
284 alin. 1
C.proc.civ
., s-a împlinit la
sfârșitul zilei de 2.03.2009; or, apelul a fost depus la oficiul
poștal la data de 28.10.2009.
Împotriva deciziei menționate, a declarat
recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304 pct. 9
C.proc.civ
. și susținând că este
greșită aprecierea instanța de apel în sensul că termenul
pentru declararea căii de atac a început să curgă la data de
16.03.2009, în fapt, termenul de apel nu a curs, deoarece procedura de
comunicare a hotărârii primei instanțe a fost viciată.
Astfel, pe dovada de
comunicare a sentinței se menționează că actul de
procedură s-a îndeplinit prin afișare pe ușa principală a
clădirii, și nu a apartamentului, nefiind respectate dispozițiile
art. 92 alin. 4
C.proc.civ
.
Pe de altă parte,
nu au fost respectate nici dispozițiile art. 93
C.proc.civ
.,
în condițiile în care nu s-a menționat în procesul-verbal de
comunicare că la adresa poștală respectivă se află
sediul societății de avocatură la care reclamanta și-a ales
domiciliul prin însăși cererea de chemare în judecată, conform
normei arătate.
Examinând decizia
recurată
prin prisma criticilor formulate și a
actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Ambele motive de
încălcare a prevederilor legale în materia comunicării actelor de
procedură, invocate de recurentă, sunt viabile și conduc la
nulitatea actului comunicării către reclamantă sentinței
nr. 1903/2008 a Tribunalului București.
Instanța de apel
a reținut că actul de procedură s-a realizat prin afișare
la domiciliul ales de către reclamantă, indicat în acțiunea
introductivă.
În conformitate cu
dispozițiile art. 93
C.proc.civ
., odată cu
alegerea de domiciliu, partea are obligația indicării persoanei
primitorului actului de procedură, sub sancțiunea
citării/comunicării actelor de procedură la domiciliul
părții.
Or, reclamanta
și-a îndeplinit această obligație, indicând societatea de
avocatură,
prin reprezentanții săi, ca
primitor al actelor de procedură, la sediul căruia a operat alegerea
de domiciliu.
În aceste
condiții, chiar dacă sentința a fost comunicată la
domiciliul ales de reclamantă, împrejurarea că procesul-verbal
întocmit de agentul constatator nu menționează persoana primitorului
actului indicat explicit de parte conduce la nulitatea actului de
procedură al comunicării, în aplicarea art. 100 alin. 3 cu referire
la art. 100 alin. 1 pct. 4
C.proc.civ
.
Fiind vorba despre o
nulitate expresă, vătămarea produsă prin neregularitatea
arătată se prezumă, în temeiul art. 105 alin. 2
C.proc.civ
.
Cu toate că cele
expuse sunt suficiente pentru conturarea soluției de admitere a
recursului, pentru a răspunde tuturor criticilor formulate, urmează a
se analiza și cel de-al doilea motiv de nulitate a actului comunicării
sentinței nr. 1903/2008, în raport de cele susținute în motivarea
căii de atac a recursului.
Modalitatea de
afișare „pe ușa principală a clădirii” este
prevăzută doar în art. 92 alin. 4 teza ultimă
C.proc.civ
. și presupune, din coroborarea art. 92 alin.
3 și 4, întrunirea cumulativă a mai multor condiții:
destinatarul actului ce trebuie comunicat locuiește/are sediul într-un
imobil cu mai multe camere sau apartamente; destinatarul nu a indicat camera
sau apartamentul în care locuiește și sunt lipsă toate
persoanele cărora li s-ar fi putut înmâna actul, respectiv cele
menționate în alin. 3.
În speță,
imobilul în care s-a realizat comunicarea sentinței este compus din mai
multe apartamente, iar reclamanta a indicat numărul apartamentului la care
se află sediul societății de avocatură, respectiv
apartamentul nr. 6, menționat chiar în cuprinsul procesului-verbal de
comunicare.
În această
situație, agentul constatator ar fi trebuit să procedeze la
afișarea „pe ușa locuinței”, conform prevederii exprese din art.
92 alin. 4 pentru cazul în care se cunoaște apartamentul în care
locuiește destinatarul actului comunicat, și nu „pe ușa
principală a clădirii”, astfel cum s-a procedat în fapt.
Procesul-verbal de
comunicare astfel întocmit este lovit de nulitate absolută, în baza art.
100 alin. 3 cu referire la art. 100 alin. 1 pct. 4
C.proc.civ
.
În aceste
condiții, termenul de declarare a apelului prevăzut de art. 284 alin.
1
C.proc.civ
. nu a curs, astfel încât instanța
de apel trebuia să constate că cererea de apel a fost depusă în
termenul legal.
Admițând în mod greșit excepția
tardivității apelului, instanța de apel nu a intrat, astfel, în
cercetarea fondului cauzei, motiv pentru care se impune admiterea recursului,
casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași
instanțe, în aplicarea art. 312 alin. 5
C.proc.civ
.