ÎCCJ, decizie (scj.ro #129092)

Alegerea domiciliului procesual la sediul avocatului. Încetarea contractului de asistență juridică. Obligația părții de a comunica schimbarea domiciliului ales pentru comunicarea actelor de procedură. Apel. Efect devolutiv.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Comunicarea actelor de procedură. Apelul.

Index alfabetic :

domiciliu procesual

-avocat

-act de procedură

-efect devolutiv

C.proc.civ. din 1865, art. 93, art. 98, art. 297

Prin urmare, dacă prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au indicat domiciliul procesual în vederea comunicării actelor de procedură la sediul cabinetului de avocatură, aceștia sunt ținuți a respecta obligațiile impuse de art. 98 C.proc.civ. și în situația în care pe parcursul judecății contractul de asistență juridică încetează.

tribunalul a examinat și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a respins acțiunea în revendicare ca neîntemeiată, expunând considerente care țin de examinarea fondului, în raport de situația de fapt relevată la judecata în primă instanță.

Sub incidența acestui text legal intră, de exemplu, situațiile în care prima instanță, admițând în mod greșit o excepție cu caracter dirimant,

nu a analizat fondul raportului juridic dedus judecății sau situațiile în care aceasta a omis a se pronunța asupra vreunei cereri cu care a fost legal învestită.

Astfel, împrejurarea

că, pe baza probatoriului suplimentar administrat în apel, instanța a reținut o altă situație de fapt decât cea reținută de tribunal, nu înseamnă că fondul cauzei nu a fost cercetat de prima instanță, și cum curtea de apel, ca instanță de control judiciar, are și competența de a devolua, în condițiile legii, fondul cauzei, poate reține o altă situație de fapt, făcând însă propria analiză a raportului juridic dedus judecății. Ca atare, este nelegală soluția de desființare parțială a sentinței pentru ca prima instanță să purceadă la cercetarea fondului în raport de noua situație de fapt.

Secția I civilă, decizia nr. 999 din 3 aprilie 2015

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 05.06.2007, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pe pârâții S.C. X. S.A., Orașul Voluntari prin Primar și Municipiul București prin Primarul General, solicitând să se constate că pârâții nu dețin un titlu valabil de proprietate asupra suprafeței de teren de 4.442 mp situată în Voluntari; să se constate inexistența în patrimoniul pârâților a dreptului de proprietate asupra terenului menționat; să se constate existența în patrimoniul reclamanților a dreptului de proprietate asupra terenului și să se dispună, în principal, obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 4.442 mp situat în Voluntari, iar în subsidiar obligarea pârâților să le restituie terenul menționat.

La data de 03.03.2008, a formulat cerere de intervenție în interes propriu D.

,

prin care a solicitat să se constate caracterul abuziv al Decretului nr. 223/1984, să se constate nulitatea absolută a exproprierii terenului în suprafață de 5.190 mp realizată în baza Decretului nr. 223/1984, să se constate că imobilul teren în suprafață de 4.442 mp, ce face obiectul prezentului litigiu, nu face obiectul legilor speciale de reparații – Legea nr. 18/1991, Legea nr. 1/2000, Legea nr. 10/2001 și Legea nr.247/2005, să se constate inexistența în patrimoniul pârâtelor a dreptului de proprietate asupra terenului menționat, să se constate existența în patrimoniul reclamanților și al intervenientei a dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 4.442 mp și să fie obligate pârâtele să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul menționat.

Prin încheierea de la termenul din 04.03.2008, tribunalul a încuviințat,în principiu, cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta D. iar la termenul din 15.04.2008, a admis excepția inadmisibilității capătului al doilea din acțiune, întemeiat pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta S.C. X. S.A. și a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale pasive a celor trei pârâți.

La termenul din 16.09.2008, ca urmare a decesului reclamantului C. survenit la data de 10.06.2008, au fost introduși în cauză moștenitorii acestuia, E., F. și G. (conform certificatului de moștenitor din 17.09.2008).

Prin  sentința civilă nr. 1052 din 14.05.2012, Tribunalul  București, Secția a  IV-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Orașul Voluntari și Municipiul București, cu privire la capătul de cerere în revendicare, întemeiat pe dispozițiile art. 480 C.civ. și  a respins acest capăt de cerere din acțiunea precizată și din cererea de intervenție în interes propriu, ca fiind formulat împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei S.C. X. S.A.; a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere în revendicare, întemeiat pe dispozițiile art. 480 C.civ. din acțiunea precizată, formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta S.C. X. S.A.; a respins, ca neîntemeiată, cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta în interes propriu D.; a respins, ca inadmisibil, capătul al doilea din acțiunea precizată, întemeiat pe dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xxx85/1948, de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat, H. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață totală de 14.850 mp situat în județul Ilfov.

Prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xxx86/1948, de Tribunalul Ilfov Secția Notariat, K. a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 9.900 mp, situat în județul Ilfov.

Potrivit certificatului de moștenitor nr. xx8/1981, de pe urma defunctei K. au rămas ca moștenitori A., L., H., C. și B., iar de pe urma defunctului H. au rămas ca moștenitori A., L., C. și B. De asemenea, de pe urma defunctei L. a rămas ca unică moștenitoare intervenienta în interes propriu D., situație în care tribunalul a constatat că reclamanții și intervenienta în interes propriu au făcut dovada calității de moștenitori ai foștilor proprietari, H. și K.

Prin Decretul nr. 223/1984, a fost expropriată suprafața de teren de 43.095 mp, în scopul realizării unei zone de siguranță la Întreprinderea X București; în tabelul cuprinzând proprietarii ale căror imobile au fost expropriate prin Decretul nr. 223/1984, figurează A., L., C. și B., cu o suprafață de 5.190 mp teren expropriat.

Prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nr. xxx4/1998, pârâtei S.C. X. S.A. i-a fost atribuit terenul în suprafață de 65.095 mp. Astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 1458/1999 a Curții de Apel București, Secția de Contencios Administrativ, rămasă irevocabilă prin decizia nr.3564/2000 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 08.10.1998, emis de Ministerul Industriei și Comerțului în favoarea pârâtei S.C. X. S.A., în limita a 43.095 mp.

Tribunalul a constatat că atât cererea principală, astfel cum a fost precizată, cât și cererea de intervenție în interes propriu au ca obiect principal obligarea pârâților la lăsarea în deplină proprietate și posesie a terenului în suprafață de 4.442 mp, situat în Voluntari.

Această instanță nu s-a pronunțat în mod distinct asupra solicitărilor reclamanților și intervenientei vizând: constatarea caracterului abuziv al Decretului nr. 223/1984, constatarea nulității absolute a acestuia, constatarea faptului că pârâții nu dețin un titlu valabil asupra imobilului, constatarea inexistenței în patrimoniul pârâților, respectiv a existenței în patrimoniul reclamanților a dreptului de proprietate asupra acestui imobil și constatarea că imobilul nu face obiectul legilor speciale de reparație, apreciind că, față de modalitatea în care au fost formulate cererile de chemare în judecată, și de temeiul de drept invocat, reclamanții și intervenienta au învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dreptul comun (art. 480 C.civ.).

Prin urmare, tribunalul s-a pronunțat numai cu privire la cele două capete de cerere în realizare ale acțiunii principale, astfel cum acestea au fost precizate de apărătorul reclamanților la termenul de judecată din 18.09.2007, și anume: acțiune în revendicare în condițiile art. 480 C.civ. și cerere de restituire a terenului în baza art. 35 din Legea nr. 33/1994, cu privire la aceasta din urmă fiind admisă excepția inadmisibilității, potrivit încheierii din data de 15.04.2008.

În vederea comparării titlurilor de proprietate ale părților, tribunalul a analizat inclusiv valabilitatea titlului pârâților, în baza art. 6 din Legea nr.213/1998, și a constatat că Decretul nr. 223/1984 contravenea Constituției din anul 1965, dispozițiilor art. 480 și 481 C.civ., precum și Declarației Universale a Drepturilor Omului, ratificată de Statul Român, acte normative care garantau proprietatea privată și instituiau, ca unică excepție, exproprierea pentru cauză de utilitate publică, însă numai cu o dreaptă și prealabilă despăgubire.

Or, în speță, din probele administrate a rezultat că reclamanților și autoarei intervenientei nu le-au fost acordate despăgubiri pentru exproprierea terenului în suprafață de 5.190 mp, așadar imobilul a fost preluat fără titlu valabil, cu nerespectarea dispozițiilor legale și constituționale de la acea dată.

Având în vedere că reclamanții și intervenienta în interes propriu revendică suprafața de 4.442 mp, iar din probele administrate rezultă că acesta este deținut de pârâta S.C. X. S.A., Tribunalul București a apreciat că această pârâtă are calitate procesuală pasivă, fiind posesorul imobilului revendicat; în consecință, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte.

Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Orașul Voluntari, reprezentat prin Primar, și Municipiul București, reprezentat prin Primarul General, cu privire la capătul de cerere în revendicare (întemeiat pe dispozițiile art. 480 C.civ.) a fost admisă, tribunalul reținând că, din probele administrate, nu rezultă că acești pârâți ar deține suprafața de teren revendicată de 4.442 mp, situată în Voluntari, numai pârâta SC X. SA având calitatea de posesor al terenului cu privire la care reclamanții pretind un drept de proprietate.

Astfel, potrivit concluziilor răspunsului la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză topografică întocmit de expertul M., coroborate cu înscrisurile administrate în cauză (istoric de rol poștal) și cu aspectele menționate în raportul de expertiză topografică întocmit de expertul N., terenul deținut în prezent de pârâta S.C. X. S.A. este situat pe str. Y. nr. xx6, fost nr. x4, în timp ce suprafața de 5.190 mp teren expropriat de la reclamanți era situată la nr. x2A (din care li s-a retrocedat o suprafață de 748 mp teren, situat la nr. x2).

De asemenea, conform istoricului de rol fiscal al imobilului din str. Y. nr. x2A, rezultă că a figurat ca titular de rol fiscal autorul reclamanților și al intervenientei în nume propriu, H., clădirea fiind demolată în anul 1985.

Ambii experți care au fost desemnați în cauză pentru efectuarea expertizelor topografice au precizat că nu se poate stabili identitatea între suprafața de teren expropriată de la reclamanți prin Decretul nr. 223/1984 și terenul deținut de pârâta S.C. X. S.A., astfel cum a fost restrânsă suprafața din certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. xxx4 din 08.10.1998.

Conform adresei emise de Instituția Primarului Orașului Voluntari, terenul situat în Voluntari, a fost preluat de stat în perioada 1959-1960 astfel: suprafața de 22.000 mp a fost preluată prin Decretul CS nr. 362/1977 în vederea înființării SC X., iar suprafața de 43.095 mp a fost preluată în baza Decretului Prezidențial nr. 223/1984, aflându-se în administrarea Întreprinderii X. la data de 01.01.1990.

În consecință, tribunalul a constatat că reclamanții și intervenienta nu au făcut dovada faptului că există identitate între terenul proprietatea autorilor acestora (situat pe str. Y. nr. x2 și figurând în decretul de expropriere la nr. x2A) și terenul deținut de pârâta SC X. SA, situat pe str. Y. nr. xx6 (fost nr. x4, respectiv x4B), respectiv a împrejurării că suprafața de teren revendicată de 4442 mp ar fi situată în incinta pârâtei SC X. SA. De asemenea, din probele administrate nu rezultă amplasamentul exact al terenului în suprafață de 748 mp, restituit reclamanților din suprafața expropriată de 5.190 mp, expertul N. menționând faptul că retrocedarea acestei suprafețe nu s-a făcut pe baza unei expertize prin reconstituirea vechiului amplasament.

Însă, conform mențiunilor contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. xxx84/1997, reclamantele B. și A. au înstrăinat terenul în suprafață de 94,96 mp, situat în Voluntari, str. Y. nr. x2 (din totalul de 748 mp, teren dobândit prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. xx9/1995 eliberat de Prefectura Municipiului București). Rezultă așadar că terenul retrocedat în suprafață de 748 mp era situat pe str. Y. nr. x2, cu toate că terenul expropriat de la reclamanți prin Decretul nr. 223/1984, în suprafață de 5.190 mp, era situat, potrivit anexei decretului, la nr. x2A.

Împrejurarea că în Anexa nr. 38 a Hotărârii nr. 586/2004 emisă de Comisia Județeană Ilfov se menționează suprafața de 4.442 mp, precum și denumirea pârâtei SC X. SA nu dovedește faptul că pârâta ar poseda terenul revendicat de reclamanți și intervenientă, atât timp cât experții nu au putut stabili cu exactitate acest aspect.

În consecință, acțiunea în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C.civ., formulată de reclamanți și intervenienta în interes propriu, a fost respinsă.

Apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 1052/2012, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a civilă, a fost admis prin decizia civilă nr.517/A din 09.12.2014, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă care a desființat, în parte, sentința apelată și a trimis Tribunalului București, spre rejudecare, cererea principală formulată de reclamanți în contradictoriu cu SC X. SA având ca obiect revendicarea suprafeței deținută de această pârâtă, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză, cu supliment, întocmit în apel de expertul O., delimitată între punctele 10-11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-21, pe schița anexă. Au fost păstrate celelalte dispoziții ale sentinței.

Curtea de apel a constatat că sunt nefondate criticile referitoare la soluția de admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților Orașul Voluntari și Municipiul București, având în vedere că, potrivit probelor administrate atât în fața primei instanțe cât și în fața instanței de apel, acești doi pârâți nu sunt deținătorii vreunei suprafețe de teren din cea revendicată de reclamanții și intervenienta din prezenta cauză, și anume suprafața de 4.442 mp teren situat în str. Y.

Prin urmare, rămâne irelevant sub aspectul calității procesuale pasive a acestor doi pârâți faptul că nu s-a putut determina în prezenta cauză cine ar deține această suprafață de teren, atât timp cât cei doi pârâți chemați în judecată nu sunt deținători.

Cu referire la solicitarea făcută de apelanți prin concluziile orale puse în față curții de apel de a se constata totuși calitatea procesuală pasivă a acestor doi pârâți și de a se soluționa în contradictoriu cu ei cel puțin cererea de constatare a calității lor de proprietari

,

instanța de apel a arătat că instanța de fond nu a înțeles să soluționeze, în mod distinct, un asemenea capăt de cerere (considerând că aceasta este numai o chestiune prejudicială față de cererea de revendicare), iar reclamanții nu au formulat critici de apel sub acest aspect.

În ceea ce privește soluția dată în contradictoriu cu pârâta SC X. SA, s-a reținut că din probele administrate în apel (respectiv înscrisurile comunicate de Biroul de carte funciară și raportul de expertiză, cu supliment, întocmit de expertul O.) a rezultat că o suprafață de 1.341 m.p., delimitată în schița anexă între punctele 10-11-12-13-14-15-16-17-18-19-20-21, se suprapune cu terenul revendicat în prezenta cauză, fiind inclusă în terenul înscris în evidențele de carte funciară pe numele pârâtei SC X. SA și având nr. cadastral xx92.

Expertul a arătat că restul suprafeței de teren revendicat în cauză până la suprafața de 4.442 m.p. nu se află în deținerea pârâtei SC X. SA.

În consecință, curtea de apel a constatat că s-a dovedit identitatea dintre SC X. SA și deținătorul terenului revendicat, pentru suprafața de 1.341 mp și, deci, pentru această suprafață de teren SC X. SA are calitate procesuală pasivă.

Cu privire la soluția dată de tribunal în contradictoriu cu pârâta SC X. SA s-a reținut că tribunalul, în sentință, a menționat că această pârâtă are calitate procesuală pasivă, „fiind posesorul imobilului revendicat”, a respins această cerere ca neîntemeiată, arătând în motivare că „reclamanții și intervenienta nu au făcut dovada faptului că există identitate între terenul proprietatea autorilor acestora și terenul deținut de pârâta SC X. SA”, respectiv că nu se dovedește faptul că pârâta ar poseda terenul revendicat, atâta timp cât experții nu au putut dovedi cu exactitate acest aspect.

Așadar singurele considerații avute în vedere de către tribunal au fost în sensul că nu există identitate între terenul revendicat și terenul deținut de această pârâtă, că această pârâtă nu este deținător al terenului revendicat, chestiune care conturează lipsa legitimării pasive în cadrul cererii în revendicare, iar nu fondul acestei cereri (care presupune analiza drepturilor sau situațiilor juridice ale părților pe fondul lor în sensul de a stabili ce drepturi invocă părțile, care este preferabilitatea acestor drepturi, în urma aplicării unor criterii de comparație sau a unor dispoziții legale care tranșează astfel de litigii), pentru ca în final să se concluzioneze preferabilitatea drepturilor unei din părți.

Or, în cauză tribunalul nu a purces la această analiză pe fond a drepturilor deduse judecății, nu a analizat situația juridică a acestora pentru a argumenta în sensul că dreptul de proprietate și posesia s-ar cuveni vreuneia din părți în temeiul oricărui criteriu sau raționament pe care l-ar fi considerat relevant, ci s-a oprit doar la chestiunea identității între terenul revendicat și terenul deținut de această pârâtă, care tocmai pentru că ținea de o excepție procesuală, a blocat peremptoriu analiza pe fond.

Prin urmare, curtea de apel a constatat că tribunalul a soluționat de fapt cauza în contradictoriu cu SC X. SA, fără a intra în cercetarea fondului

,

situație în care, în raport de dispoz.art.297 C.proc.civ., aplicabil cauzei în forma anterioară Legii nr. 202/2010 (față de data declanșării litigiului și de dispozițiile art. XXII din Legea nr.202/2010), a apreciat că se impune desființarea parțială a sentinței apelate, cu trimitere spre rejudecarea cererii principale formulate de reclamanți în contradictoriu cu SC X. SA, în ceea ce privește suprafața menționată mai sus ca fiind deținută de această pârâtă.

Curtea de apel a constatat că intervenienta nu a declarat apel împotriva sentinței tribunalului, astfel că soluția dată asupra cererii sale de intervenție nu este afectată de judecata acestei căi de atac; au fost compensate cheltuielile de judecată efectuate în apel de către apelanți și intimate-pârâtă SC X. SA.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, intervenientele P. și R. și pârâta S.C. X. S.A.

Recurenții reclamanți și intervenienți au solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel; în drept au invocat  dispozițiile art.304 pct.8 și 9 C.proc.civ.

I.1. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct. 9 C.proc.civ., au arătat că în mod greșit instanța de apel a apreciat că tribunalul a soluționat cererea introductivă în contradictoriu cu intimata X. SA fără a intra în cercetarea fondului și a trimis cauza, spre rejudecare, primei instanțe pentru soluționarea cererii de revendicare a suprafeței deținute de către X., întrucât potrivit art. 297 alin.(1) C.proc.civ., instanța de apel poate trimite cauza spre rejudecare  numai dacă ambele părți cer acest lucru, iar în cazul de față, părțile au solicitat reținerea cauzei, spre rejudecare.

În opinia acestor recurenți, această soluție este nelegală  din două motive.

Astfel, în primul rând, în mod greșit s-a apreciat că prima instanță nu a soluționat fondul cauzei, limitându-se la a face aplicarea unei admiteri voalate a excepției lipsei calității procesuale pasive a SC X. SA, întrucât instanța fondului a fost explicită în sensul că a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC X. SA, invocată de pârâta-intimată, iar pe fond a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca neîntemeiată, cu motivarea lipsei identității dintre dreptul pretins și cel deținut de către pârâtă, dintr-o eroare de judecată dovedită în fața instanței de apel.

Prin urmare, prima instanță a pronunțat o hotărâre de respingere a acțiunii bazată pe rațiuni de netemeinicie, generate de o apreciere deficitară a probelor administrate, iar nu o soluție privată de apanajului cercetării fondului.

In al doilea rând, chiar dacă  s-ar aprecia drept corect acest raționament al instanței de apel, instanța de apel ar fi trebuit să anuleze sentința fondului și să pășească la o veritabilă rejudecare, în conformitate cu dispozițiile art. 297 alin.(1) teza I C.proc.civ., mai ales în contextul în care ambele părți litigante au pus concluzii și pe fondul pricinii, fără a solicita trimiterea cauzei spre rejudecare.

Mai mult, după cum rezultă din lecturarea deciziei contestate, instanța de apel și-a format convingerea cu privire la exercitarea unui drept abuziv de către intimata-pârâtă SC X. SA, asupra suprafeței de 1.341 m.p., motiv pentru care, în virtutea caracterului devolutiv al apelului, ar fi putut să se pronunțe cu ușurință asupra cererii principale sub acest aspect.

I.2. Prin cea de-a doua critică de recurs subsumată motivului prevăzut de art.304 pct. 9 C.proc.civ., recurenții-reclamanți și intervenientele au arătat că în mod greșit instanța de apel a apreciat că este corectă soluția instanței de fond sub aspectul lipsei calității procesuale pasive a pârâților Orașul Voluntari și Municipiul București, prin raportare la calitatea procesuală a acestor doi pârâți în cererea de constatare a calității de proprietari.

În opinia recurenților, această soluție este nelegală, întrucât contravine atât dispozițiilor art.287 al.1, al.3 și 2, art. 292 C.proc.civ., cât și jurisprudenței constante în aceasta materie, câtă vreme în mod constant s-a statuat că lipsa motivelor de apel nu conduce automat la respingerea acestuia, instanța fiind obligată, prin efectul devolutiv al apelului, să cerceteze cauza sub toate aspectele invocate de părți în față instanței de fond.

Prin urmare, faptul că instanța de fond "nu a înțeles" să soluționeze un asemenea capăt de cerere, nu constituie o explicație pertinentă, atâta timp cât însăși instanța de apel a observat că instanța de fond nu a înțeles să soluționeze mai multe chestiuni în această cauză, aceasta fiind și rațiunea pentru care a desființat parțial sentința apelată.

În plus, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a celor doi pârâți, fără a intra în cercetarea fondului pretențiilor, iar considerentele curții de apel relativ la lipsa "unei asemenea cereri ca atare", vin în contradicție cu cele prin care a reținut că: "prin cererea introductivă reclamanții au solicitat în contradictoriu cu (…) Orașul Voluntari prin Primar și Municipiul București, prin Primar să constate existența în patrimoniul reclamanților a dreptului de proprietate asupra terenului menționat".

În ceea ce privește critica subsidiară referitoare la inadmisibilitatea cererii în constatare, câtă vreme se află într-o acțiune în revendicare, recurenții au invocat caracterul complex al cadrului procesual, care tinde la acoperirea tuturor variantelor sustenabile din punct de vedere legal, prin care recurenții pot intra în posesia terenului uzurpat de către Statul Român.

În opinia acestor recurenți, acest motiv de apel care, practic, a rezultat din dezbateri, nu trebuia respins întrucât, până în față instanței de apel, nimeni nu a știut cu certitudine unde se află terenul în litigiu și care este regimul său juridic.

Având în vedere că abia în față instanței de apel, terenul a fost identificat parțial în posesia SC X. (1.341 m.p.), iar în ceea ce privește restul de cca. 3.000 m.p. nu s-a putut stabili măsura în care se afla sau nu în posesia Primăriei Voluntari, care nu si-a declinat expres această calitate, limitându-se la a învedera faptul că nu a fost finalizat procesul de inventariere al terenurilor din Voluntari, soluția corectă a instanței de apel ar fi fost să admită apelul care a vizat și motivul greșitei admiteri a lipsei calității procesual pasive a celor două instituții publice de către instanța fondului și să constate că în lipsa vreunei persoane fizice sau juridice care să figureze în vreo evidență urbanistică, funciară sau tabulară cu un drept asupra suprafeței de 3.000 mp, recurenții-reclamanți sunt proprietarii de drept care solicită constatarea acestei calități în contradictoriu cu singura entitate care ar putea emite pretenții asupra suprafeței indicate și anume Primăria Orașului Voluntari (care ar putea-o inventaria fără drept) sau SC X. (care nu a reușit până la această dată să își definitiveze cărțile funciare aferente proprietăților deținute).

În opinia recurenților-reclamanți această soluție se circumscrie dispozițiilor art. 297 al. (1) C.proc.civ., care permit instanței de apel să judece fondul pretențiilor deduse judecații, chiar dacă tribunalul nu a făcut acest lucru.

I.3. Prin cea de-a treia critică de recurs subsumată motivului prevăzut de art.304 pct. 9 C.proc.civ., cu referire la „greșita încadrare a intervenientelor R. și P., (moștenitoarele defunctei D.)”, s-a arătat că sentința Tribunalului București a fost comunicată reclamantei D., după decesul acesteia, aspect care a devenit cunoscut  după începerea judecății în apel. Moștenitoarele acestei reclamante au formulat o cerere de intervenție în locul autoarei comune, solicitând practic repunerea în termenul de apel, pentru aceleași motive invocate de către ceilalți apelanți.

Această situație de fapt, a justificat participarea activă a intervenientelor apelante la judecarea apelului, iar coparticiparea procesuală care izvorăște din raporturile juridice de indiviziune succesorală existente între recurenți, le conferă acestora o legitimitate procesuală egală cu a celorlalți apelanți-recurenți.

În consecință, este greșită soluția instanței de apel, care a reținut că intervenienta nu a declarat apel împotriva sentinței tribunalului, astfel că soluția dată asupra cererii sale de intervenție nu este afectată de judecata acestei căi de atac.

II. În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.8 C.proc.civ., recurenții-reclamanți și intervenienți au arătat că instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

S-a arătat că acest motiv de recurs, vizează

in extenso

, întregul raționament al instanței de apel, care deși a conștientizat realitatea obiectivă generată de posesia abuzivă și disimulată exercitată de către S.C. X. S.A. asupra suprafeței de 1.341 m.p. și lipsa vreunui proprietar sau posesor aparent asupra diferenței de cca. 3.000 mp,

situate în Voluntari, totuși a refuzat să pronunțe o hotărâre care să tranșeze definitiv această situație.

Recurenții au făcut o trecere în revistă a elementelor probatorii pe baza cărora au concluzionat că este evident faptul că cel puțin în ceea ce privește suprafața de cca. 3.000 m.p. nimeni nu exercită niciun drept asupra acestui teren, care aparține de drept recurenților-reclamanți, după ce chiar Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nr. xxx4/1998 emis de Ministerul Economiei și Comerțului, cu efectul repunerii părților în situația anterioară exproprierii abuzive survenită prin efectul Decretului nr.223/1984.

În opinia acestora, instanța de apel trebuia să interpreteze toate probele, adresele, expertizele precum și toate actele dosarului, consolidate de apărările formulate în sensul  de a le recunoaște calitatea de proprietari asupra terenului "fără stăpân aparent" în suprafața de cea 3.000 m.p., precum și asupra suprafeței de 1.341 mp deținuta în mod abuziv de către intimata-recurentă SC X. SA.

Recurenta-pârâtă SC X. S.A. a declarat recurs atât împotriva deciziei nr.517/A/2014, pronunțată de Curtea de Apel București, cât și împotriva încheierii interlocutorii din data de 14.06.2013 prin care a fost respinsă excepția tardivității formulării și motivării apelului declarat de către apelanții A., B., E., F. și G., solicitând, în principal: admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul admiterii excepției tardivității formulării și motivării apelului declarant de apelanții A., B., E., F. și G. și, pe cale de consecință, respingerea acestui apel ca fiind formulat și motivat tardiv.

În subsidiar, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea, în parte, a deciziei recurate în sensul respingerii, ca nefondat, a  apelului formulat de apelanții A., B., E., F. și G. (cu consecința menținerii, în tot, a sentinței  civile nr.1052/2012,  pronunțată de Tribunalul București).

Cu referire la încheierea interlocutorie prin care a fost respinsă excepția tardivității formulării și motivării apelului declarat de către apelanții A., B., E., F. și G., recurenta-pârâtă a arătat că, la data de 19.12.2012, sentința civilă nr.1052/2012, pronunțată de Tribunalul București, a fost comunicată la domiciliul procesual ales al acestor apelanți, respectiv la S.C.A. Z., act procedural pe care îl apreciază a fi corect îndeplinit de către instanță având în vedere că intimații-apelanți nu au comunicat instanței schimbarea domiciliului procesual și nu a înștiințat partea  potrivnică prin scrisoare recomandată, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 98 C.proc.civ.

Prin urmare, de la data de 19.12.2012 a început să curgă termenul de 15 zile, atât pentru declararea apelului cât și pentru motivarea acestuia.

La data de 27.12.2012, S.C.A. Z. a depus o cerere prin care a declarat apel nemotivat, învederând instanței că nu îi mai reprezintă pe apelanții A., B., E., F. și G.

La data de 22.12.2012, sentința civilă nr.1052/2012 a fost recomunicată și la domiciliile intimaților-apelanți A., B., E., F. și G., la dosar aflându-se dovezile de comunicare a hotărârii.

A arătat recurenta pârâtă că până la primul termen de judecată, respectiv 29.03.2013, intimații-apelanți B., E., G. și F. nu au depus la dosar cerere de declarare a apelului sau de însușire a apelului declarat de foștii reprezentanți, S.C.A. Z., după cum nu au depus nici motive de apel, în condițiile în care conform dispozițiilor art. 287 alin. (4) C.proc.civ. „termenul pentru depunerea motivelor de apel se socotește de la comunicarea hotărârii", iar termenul de apel este unul imperativ, de decădere, a cărui nerespectare  conduce la respingerea acestuia, ca fiind tardiv.

În opinia acestei recurente, prima zi de înfățișare în apel a avut loc la data de 29.03.2013, dată la care reclamanții, deși au fost legal citați, nu au depus motivele de apel; în consecință, a operat sancțiunea decăderii, care are natura unei sancțiuni procedurale, pentru lipsa de stăruință în finalizarea litigiului.

La data de 11.01.2013, intimata - apelantă A., prin mandatar T., a solicitat din nou, recomunicarea sentinței civile nr.1052/2012 la domiciliul mandatarului, motivând că S.C.A. Z. nu-i mai reprezintă interesele; la data de 04.02.2013 această parte a declarat apel nemotivat, fără să și-l însușească pe cel declarat de societatea de avocați.

A susținut recurenta pârâtă că apelul declarat de intimata-apelantă A., prin mandatar T., este tardiv întrucât termenul de apel a curs de la data de 19.12.2012 și aceasta deoarece aceasta nu a comunicat schimbarea domiciliului procesual, sub sancțiunea neluării în seamă conform art. 98 C.proc.civ., nu a solicitat repunerea în termenul de apel și nici nu a făcut dovada existenței vreunei cauze de forță majoră care să o împiedice să declare, în termen, apelul. Însușirea apelului declarat a fost făcută de către intimații - apelanți A., B., E., G. și F., prin avocat Q., abia în data de 10.05.2013, dată la care, prin aceeași cerere, au fost depuse, tardiv, și motivele de apel.

Cu privire la decizia civilă nr. 517/A/2014, pronunțată de Curtea de Apel București, recurenta-pârâtă a arătat că aceasta este deopotrivă netemeinică și nelegală deoarece: instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut (art. 304 pct. 6 teza a II-a C.proc.civ.) iar hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 teza a III-a C.proc.civ.), respectiv a dispozițiilor art. 297 alin. (1) C.proc.civ. și ale art. 47 alin. 1 din Legea nr.165/2013 (care a modificat prevederile art. 51 alin. 2 din Legea nr. 18/1991).

A susținut recurenta-pârâtă că soluția pronunțată de instanța de apel încalcă dispozițiile art. 297 alin. (1) C.proc.civ. potrivit cărora : "în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, în cazul în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, dacă părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare (...)".

Sub un prim aspect s-a arătat că soluția trimiterii cauzei, spre rejudecare, primei instanțe nu a fost cerută nici de apelanții A., B., E., F. și G. prin apelul formulat și nici de către intimata X. S.A., prin întâmpinare. Astfel, prin apelul declarat în cauză precum și prin motivele de apel formulate ulterior, apelanții A., B., E., F. și G. au solicitat instanței de apel "să procedeze la o veritabilă rejudecare a prezentei pricini, în virtutea efectului devolutiv al apelului declarat și pe fond, după desființarea sentinței atacate, să pronunțe o hotărâre prin care să beneficieze de dreptul legitim de proprietate". Așadar, în ipoteza admiterii apelului, s-ar fi impus ca însăși instanța de apel să procedeze la rejudecarea fondului, în virtutea rolului activ aceasta neputând să pronunțe soluția trimiterii spre rejudecare primei instanțe în lipsa unei cereri exprese în acest sens din partea părților.

De altfel, inclusiv în considerentele deciziei recurate se reține că apelanții au solicitat "soluționarea cauzei pe fond" de către instanța învestită cu judecarea apelului.

Sub un alt aspect, în cauză nu este întrunită nici condiția impusă de art. 297 alin. (1) C.proc.civ., ca prima instanță să fi soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului.

În opinia recurentei-pârâte, prima instanță a respins în mod corect cererea având ca obiect revendicare imobiliară, în urma cercetării fondului cauzei, pe baza materialului probator administrat în fața sa, constând în înscrisuri și expertize, reținând netemeinicia pretențiilor formulate de reclamanți, respectiv lipsa identității dintre terenul revendicat în suprafață de 4.442 m.p. situat în strada Y. la nr. x2A și terenul aflat în proprietatea SC X. S.A., aflat la nr. xx6, fost x4B.

Instanța de apel a apreciat în mod eronat că prima instanță s-ar fi "limitat doar la chestiuni care țin tot de calitatea procesuală pasivă și anume că X. S.A. nu este deținător al terenului revendicat de reclamanți" conchizând că "tribunalul a soluționat de fapt cauza în contradictoriu cu X. S.A fără a intra în cercetarea fondului."

Așa cum rezultă din considerentele sentinței civile nr.1052/2012, pronunțată de Tribunalul București, prin încheierea din data de 15.04.2008, prima instanță de judecată "a unit cu fondul excepția lipsei calității procesuale a celor trei pârâți", inclusiv a SC X. S.A., apreciind că pentru soluționarea acestei excepții este necesară administrarea acelorași dovezi ca și cele pentru dezlegarea în fond a pricinii; așadar, nu se poate aprecia că prima instanță nu a fi făcut o analiză pe fondul pricinii.

A arătat, în continuare, recurenta-pârâtă că pentru admiterea acțiunii în revendicare este necesară îndeplinirea cumulativă a două condiții, respectiv: 1) dovada dreptului de proprietate al reclamanților A., B., E., F. și G. asupra terenului  în litigiu și 2) identitatea dintre imobilul revendicat și cel ocupat de către pârâții Orașul Voluntari, Municipiul București și SC X. S.A.

Or, prima instanță a procedat în acest sens, verificând dacă sunt întrunite cumulativ aceste condiții, respectiv a analizat valabilitatea titlului reclamanților "în vederea comparării titlurilor de proprietate ale părților", apoi a administrat probe pentru a verifica cea de-a doua condiție, respectiv dacă există identitate între imobilul revendicat și cel ocupat de către pârâți.

În cadrul analizei pe fond a cauzei, în fața primei instanțe au fost administrate probe cu înscrisuri și expertiză tehnică topografică, fiind dispuse și întocmite două rapoarte de expertiză, ambele atestând că nu există identitate între terenul expropriat de la reclamanți și cel deținut de SC X. S.A., cele două terenuri având numere poștale diferite și aflându-se în locații diferite.

A mai arătat recurenta-pârâtă că soluția instanței de apel este netemeinică și în ceea ce privește modalitatea de soluționarea a pricinii privind suprafața de 1.341 m.p. apreciată de expertul O. a se suprapune cu terenul revendicat în cauză, ipoteză preluată ca atare de instanță din suplimentul la raportul de expertiză, instanța de apel conchizând că "față de această probă, s-a dovedit identitatea dintre SC X. S.A. și deținătorul terenului revendicat, în parte, pentru suprafața de 1.341 m.p. și deci, pentru această suprafață de teren SC X. S.A. are calitate procesuală pasivă în cauză".

În opinia acestei recurente, față de dispozițiile art. 47 alin. (1) din Legea nr.165/2013, care au modificat prevederile art. 51 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, Comisia Județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor este singura competentă să dispună anularea totală sau parțială a titlurilor emise ulterior primului titlu „în cazul existenței unei suprapuneri totale sau parțiale ca urmare a emiterii a două sau mai multe titluri de proprietate pe aceleași amplasamente", tot comisia județeană fiind competentă să dispună emiterea unui nou titlu în locul celui anulat sau, după caz, să propună acordarea de măsuri compensatorii potrivit legii privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire.

Pe cale de consecință, întrucât instanțele de judecată sunt necompetente general să soluționeze o acțiune în cazul existenței unor suprapuneri de titluri de proprietate, în situația

pendinte

recurenta-intimată SC X. S.A. fiind cea care a dobândit prima dreptul de proprietate

ope legis

, în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, asupra suprafeței de 65.095 mp, instanța de apel trebuia să se declare necompetentă general în ceea ce privește soluționarea cauzei referitor la suprafața de 1.341 m.p. sus-menționată.

Pe de altă parte, chiar dacă instanța de apel ar fi apreciat că este competentă să soluționeze o astfel de cerere, comparând titlurile de proprietate exhibate de reclamanți și de pârâta SC X. S.A. se impunea a observa că titlul pârâtei este preferabil având în vedere că a fost înscris, pentru opozabilitate

erga omnes

, în cartea funciară a Orașului Voluntari cu nr. cadastral xx92 iar reclamanții nu au formulat acțiune în rectificarea cărții funciare conform art. 907 și urm. C.civ.

A arătat, de asemenea, recurenta-pârâtă că decizia recurată este criticabilă și sub aspectul încălcării de către instanța de apel a limitelor devoluțiunii apelului prevăzute art. 295 alin.(1) C.proc.civ., prin raportare la criticile concrete pe care apelanții le-au adus hotărârii primei instanțe.

Astfel, așa cum reiese din motivele de apel formulate, apelanții-reclamanți nu au adus critici concrete sentinței primei instanțe și, deși sarcina probei le revenea conform art. 1169 din Codul civil de la 1864, nu și-au probat pretențiile, promovând o acțiune vădit neîntemeiată, care a fost respinsă, ca atare, de instanța de fond.

În plus, suplimentul la raportul de expertiză pe baza căruia s-a concluzionat că ar exista o suprapunere de 1.341 m.p. între terenul revendicat și cel aflat în proprietatea SC X. S.A. a fost dispus din oficiu de instanța de apel, apelanții nefiind în măsură să indice cine sunt deținătorii reali ai terenului revendicat și nici să solicite administrarea unor probe adecvate pentru a-și proba pretențiile.

Pentru toate aceste considerente recurenta pârâtă a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și motivat.

Analizând, cu prioritate, recursul declarat de recurenta - pârâtă S.C. X. S.A. împotriva încheierii de ședință din 14 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, Înalta Curte constată că nu este fondat și urmează să-l respingă pentru următoarele considerente:

Sub aspectul obiectului căii de atac, Înalta Curte reține că potrivit mențiunilor cuprinse în încheierea de ședință din 14.06.2013, pronunțată de Curtea de Apel București, la acest termen de judecată a fost menținută măsura prorogării discutării excepțiilor tardivității declarării și motivării apelului, invocate de intimata-pârâtă SC X. SA. Excepțiile au fost soluționate și respinse de instanța de apel la data de 27.09.2013.

Cu toate acestea, având în vedere că prin cererea de recurs s-a precizat că partea a înțeles să exercite calea de atac împotriva încheierii interlocutorii prin care s-a respins excepția tardivității declarării și motivării apelului declarat de apelanții-reclamanți, Înalta Curte, examinând recursul, reține că prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, formulată prin avocat, reclamanții și-au ales domiciliul procesual, în vederea comunicării actelor de procedură, la sediul SCA Z.

Împuternicirea avocațială care face dovada contractului de mandat al avocaților din cadrul SCA Z. se regăsește în dosarul primei instanțe.

Înalta Curte subliniază că alegerea de domiciliu și calitatea de reprezentant sunt două instituții distincte de drept procesual care produc efecte specifice.

Alegerea domiciliului procesual este supusă dispozițiilor art. 93 C.proc.civ, iar schimbarea acestuia trebuie adusă la cunoștința instanței și a părții adverse, sub sancțiunea neluării în seamă, conform dispozițiilor art. 98 din același act normativ.

În cazul particular dedus judecății, alegerea domiciliului procesual s-a făcut atât de către reclamanții inițiali, cât și de succesorii acestora la sediul cabinetului de avocatură cu care aceștia au încheiat contract de asistență juridică.

Astfel cum rezultă din verificarea actelor de la dosar, pe parcursul judecății în primă instanță, reclamanții nu au formulat nicio cerere prin care să învedereze că și-au schimbat domiciliul ales în vederea comunicării actelor de procedură, după cum, până la data îndeplinirii formalităților de comunicare a sentinței civile nr.1052/2012, nu au adus la cunoștință instanței încetarea contractului de mandat încheiat cu SCA Z.

Împrejurarea că pe parcursul judecății în primă instanță au depus împuterniciri avocațiale, în virtutea cărora au asigurat asistență judiciară pentru reclamanți, și avocatele S. și V. nu are semnificația încetării de drept a contractului încheiat cu SCA Z.

Înalta Curte reține că abia print-o cerere depusă la data de 11 ianuarie 2013, reclamanta A., prin mandatar T., a arătat, în motivarea cererii de recomunicare a sentinței, că SCA Z. nu îi mai asigură asistență juridică. Însă, această declarație, făcută după comunicarea sentinței, nu este de natură să afecteze valabilitatea actelor procedurale deja efectuate.

Conform dispozițiilor art. 69 alin.(2) C.proc.civ., avocatul care a asistat o parte la judecarea pricinii, poate declara calea de atac împotriva hotărârii, nefiind nevoie de un acord expres al părții în acest sens.

Or, în temeiul acestor dispoziții legale, SCA Z. a declarat, la data de 23.12.2012, apel nemotivat împotriva sentinței civile nr.1052/2012.

Din perspectiva termenului de exercitare a căii de atac, se constată că acest apel a fost declarat în termenul procedural de 15 zile, prevăzut de art. 284 alin.(1) C.proc.civ., termen care a început să curgă la data de 20 decembrie 2012 (având în vedere că reclamanții au avut indicat un domiciliu procesual ales și au indicat persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură).

Se impune, de asemenea, mențiunea că părțile sunt ținute de obligațiile impuse de art. 98 C.proc.civ. și în situația în care domiciliul procesual ales s-a făcut la sediul avocatului, dacă pe parcursul judecății contractul de mandat încetează.

Susținerile recurentei-pârâte în sensul că reclamanții aveau obligația de a-și însuși în mod formal apelul declarat de SCA Z. sunt nefondate, dispozițiile art. 69 alin.(2) C.proc.civ., permițând, așa cum s-a arătat, avocatului care a asistat o parte la judecarea pricinii, să declare calea de atac împotriva hotărârii.

Partea în numele căreia s-a declarat calea de atac poate declara că nu dorește să parcurgă judecata în calea de atac exercitând un drept de dispoziție, dar nu are obligația de a arăta expres dacă își însușește calea de atac atunci când aceasta a fost declarată de avocatul care a reprezentat-o la judecata finalizată cu hotărârea atacată.

Față de împrejurarea că SCA Z. a declarat un apel valabil și în numele reclamantei A., nu se mai impune examinarea criticilor care privesc declararea  unui alt apel de către această parte, prin mandatar T.

În ceea ce privește consecința nemotivării apelului, Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 292 alin. (2) C.proc.civ.: ”În cazul în care apelul nu se motivează (…) instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță”.

Prin urmare, sancțiunea nedepunerii motivelor de apel nu este respingerea căii de atac, ca fiind tardivă, așa cum în mod greșit a susținut recurenta-pârâtă, ci împiedicarea apelantului de a invoca la judecata în apel motive noi, care nu au fost avute în vedere de prima instanță.

În speță, apelanții-reclamanți au depus motivele de apel în ședința publică  de la 10.05.2013, care, contrar susținerilor recurentei-pârâte, a reprezentat prima zi de înfățișare în apel având în vedere dispozițiile art. 134 C.proc.civ. și împrejurarea că la primul termen de judecată (29.03.2013) cauza a fost amânată la cererea apelantei-reclamante A., pentru angajarea unui avocat.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul declarat de recurenta pârâtă S.C. X. S.A. împotriva încheierii interlocutorii prin care s-a respins excepția tardivității declarării și motivării apelului declarat de apelanții-reclamanți.

Analizând recursurile declarate împotriva deciziei nr.517/A din 9 decembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, Înalta Curte constată că atât reclamanții cât și pârâta au formulat critici în sensul greșitei interpretări și aplicări a dispozițiilor art. 297 alin.(1) C.proc.civ., pe care Înalta Curte examinându-le împreună le găsește fondate pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor 297 alin.(1) C.proc.civ, care prin raportare la data înregistrării cererii de chemare în judecată și la dispozițiile art. XXII din Legea nr.202/2010 sunt aplicabile, așa cum a reținut și instanța de apel,  în forma anterioară modificărilor aduse prin acest act normativ, prevăd că: „În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.”

Reținând, așadar, că nu era necesar ca părțile să solicite în mod expres trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o greșită interpretare dispozițiilor 297 alin.(1) C.proc.civ, în sensul în care a apreciat că prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului.

Astfel, curtea de apel a reținut, în esență, că, în ceea ce privește acțiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. X. S.A., tribunalul nu a făcut o veritabilă analiză pe fond a drepturilor deduse judecății ci a respins acțiunea, ca neîntemeiată, însă pentru considerente care țin de lipsa de identitate a terenului în litigiu; prin urmare, considerentele tind spre a justif