ÎCCJ, decizie (scj.ro #237619)

Greșita soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive. Încălcarea de către instanța de revizuire a dispozițiilor art. 36 și art. 513 alin. (1) raportat la art. 478 alin. (1) Cod procedură civilă. Incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedură civilă

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Căile extraordinare de atac. Recursul

Index alfabetic: Revizuirea. Cazul prevăzut de art. 509 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă

Excepția lipsei calității procesuale pasive

Cadru procesual

Recurs la revizuire

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă

Admiterea recursului

C. proc. civ., art. 36, art. 435 alin. (1), art. 458, art. 478 alin. (1), alin. (3), art. 513 alin. (1)

O eventuală neconcordanță între persoana indicată ca intimat în calea de atac impune instanței sesizate regularizarea cadrului procesual prin punerea în discuția părților a subiectelor de drept care trebuie citate, acest demers fiind unul exclusiv procedural, care ține de determinarea cadrului procesual în limitele căruia se poate examina calea de atac declarată, fără a fi în măsură a antrena incidența dispozițiilor art. 36 C. proc. civ. referitoare la calitatea procesuală activă sau pasivă, care privesc un aspect legat de fondul litigiului, mai precis de identitatea dintre subiectele raportului juridic dedus judecății și părțile între care s-a legat raportul de drept procesual în fața primei instanțe.

Astfel, valorificând dispozițiile referitoare la calitatea procesuală cuprinse în art. 36 C. proc. civ., care nu erau incidente în determinarea cadrului procesual în care trebuia judecată calea de atac extraordinară declarată, instanța de revizuire a pronunțat o hotărâre nelegală, cu nesocotirea regulilor de procedură cuprinse în art. 513 alin. (1), raportat la art. 478 alin. (1), art. 458 alin. (1) și art. 36 C. proc. civ., ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, decizia nr. 1899 din 10 decembrie 2025

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a VII-a civilă la 20.07.2023 sub nr. dosar x/3/2020/a16, contestatoarea Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat contestație împotriva măsurii administratorului judiciar de continuare a procedurii de valorificare a activelor debitoarei S.C. A. S.R.L., active față de care există sechestre asigurătorii, menținute în mod definitiv prin decizia penală nr. 360/A/03.03.2023, în vederea aducerii la îndeplinire a amenzii penale a confiscării speciale acoperirii prejudiciului cauzat părților civile și cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 387/14.02.2024, prima instanță a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității contestației, a admis contestația și a anulat măsura valorificării activelor debitoarei desfășurată de administratorul judiciar.

Împotriva acestei sentințe civile, prin înscrisuri separate, S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. I.P.U.R.L., respectiv prin administrator special C., a promovat apel.

Prin decizia civilă nr. 1669/13.11.2024, Curtea de Apel București, Secția a V-a civilă a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept și a respins ca nefondate apelurile.

De asemenea, prin sentința civilă nr. 1494/19.03.2025, Tribunalul București, Secția a VII-a civilă a respins cererea de lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 387/14.02.2024, formulată de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.

Ulterior, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a VI-a civilă la 06.12.2024 sub nr. dosar x/2/2024, S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. I.P.U.R.L. și prin administrator special C., în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii București, a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1669/13.11.2024, invocând art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe calea întâmpinării, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice a invocat, pe cale de excepție, lipsa calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii București, lipsa calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice, precum și inadmisibilitatea cererii de revizuire.

În motivarea primei excepții invocate, raportat la prevederile O.P.A.N.A.F. nr. 2521/13.12.2022 privind aprobarea numărului și listei contribuabililor mijlocii, potrivit cărora, începând cu 01.01.2023, S.C. A. S.R.L. a devenit contribuabil mic aflat în administrarea fiscală a Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice, a solicitat respingerea cererii de revizuire ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin decizia civilă nr. 585/02.04.2025, Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Fiscale pentru Contribuabili Mijlocii București și, pe cale de consecință, a respins cererea de revizuire ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei decizii civile, S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B. I.P.U.R.L. și prin administrator special C., a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de revizuire.

Din perspectiva primului motiv de nelegalitate invocat, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a afirmat că decizia nu cuprinde motivele de drept apreciate ca fiind incidente, ci doar interpretarea instanței, respectiv că motivarea este inexactă, cuprinzând și considerente contradictorii cu privire la calitatea procesuală a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice, deoarece, deși i-a fost recunoscută calitatea de creditor în procedura de insolvență, dar și de intimat, participant la judecata cauzei în fond și apel, s-a reținut că revizuirea nu este îndreptată împotriva unei persoane față de care debitoarea are interese contrarii în procedură.

Invocând cazul de casare statuat de pct. 7 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta a susținut că decizia recurată încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziilor nr. 1197/A/07.09.2022 și nr. 1200/A/07.09.2022 pronunțate în dosarele asociate nr. x/3/2025/a1 și nr. x/3/2025/a2, prin care Curtea de Apel București a reținut că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - Administrația Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii București este o unitate teritorială a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din Ordinul nr. 3833/2011 al Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București.

A subliniat că acest aspect reiese inclusiv din actele dosarului - mandatul acordat de contestatoare pentru a o reprezenta, respectiv încuviințarea de către Agenție a votului emis de Direcție pentru valorificarea activelor excedentare - și a reproșat instanței de revizuire faptul că nu a avut în vedere împrejurarea că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București este reprezentantul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, deci implicit a structurii aferente încadrării debitoarei - contribuabili mijlocii -, acesta fiind și organul care pune în executare deciziile instanței.

În continuare, subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., titulara recursului a afirmat încălcarea dispozițiilor art. 36 și art. 458 C. proc. civ., respectiv a art. 40 și art. 42 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.

Sub un prim aspect, opus considerentelor deciziei recurate, a susținut că și dacă s-ar admite că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București nu reprezintă Agenția Națională de Administrare Fiscală, ci este un creditor distinct, participant la procedură în nume propriu, aceasta tot ar avea calitate procesuală în cauză, fiind parte în proces, intimat, atât la fond, cât și în apel.

Precizează că nu există niciun text de lege care să confirme cele reținute de către instanța de revizuire, iar potrivit principiului de drept

ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus

cererea de revizuire se poate formula și împotriva unui singur intimat, în condițiile în care acesta a participat la judecata inițială.

Sub un al doilea aspect, în raport cu specificul procedurii de insolvență, a evidențiat că atât la fond, cât și în apel, toți intimații creditori au fost citați din oficiu, potrivit art. 40 și art. 42 din Legea insolvenței, chiar dacă nu au fost indicați în mod expres în cererile formulate. Prin urmare, instanța putea dispune și în cadrul căii extraordinare de atac a revizuirii citarea tuturor creditorilor, însă nu putea respinge cererea pe motiv că o parte nu are calitate procesuală pasivă, din moment ce aceasta a figurat în proces.

Pe calea întâmpinării, intimata a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, susținând că, în cauză, nu poate sta decât partea care a avut calitate procesuală pasivă în dosarul în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se solicită, respectiv Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Recurenta nu a uzat de dreptul procesual de a formula răspuns la întâmpinare, însă a depus note de ședință prin care a învederat, printre altele, că după pronunțarea deciziei atacate, prejudiciul rezultat din dosarul penal nr. x/3/2017* a fost achitat integral către Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Prin rezoluția din 28.07.2025 s-a fixat termen în ședință publică la 10.12.2025, cu citarea părților.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a reținut cauza spre soluționare.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele de drept ce urmează să fie expuse.

Cu titlu prealabil, formulează observația potrivit căreia, deși, în cuprinsul memoriului de recurs, au fost invocate doar motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., iar criticile prin care se susține încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 36 și art. 458 C. proc. civ. au fost subsumate de către recurentă pct. 8, se constată că acestea se circumscriu cazului de casare statuat de pct. 5 al textului de lege ce reglementează motivele de casare, întrucât relevă neregularități de ordin procedural, sancționate cu nulitatea hotărârii și nu încălcarea unor norme de drept material.

Așadar, având a analiza, cu prioritate, motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondat și de natură a atrage

per se

casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei instanței de revizuire spre o nouă judecată.

Conform prevederilor art. 513 alin. (1) C. proc. civ., „cererea de revizuire se soluționează potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată”.

Întrucât decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată în calea de atac a apelului, devin incidente și dispozițiile art. 478 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că „prin apel nu se poate schimba cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe”, dar și art. 478 alin. (3) C. proc. civ. conform cărora, „În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi”. Prin urmare, în considerarea acestor dispoziții legale, instanța de revizuire a fost chemată a determina cadrul procesual în care legea permite judecarea cererii de revizuire declarată în cauză.

Se cuvin a fi amintite și analizate atât prevederile art. 458 C. proc. civ. prin care legiuitorul a stabilit că doar părțile aflate în proces care justifică un interes pot exercita căile de atac, în afara cazului în care, potrivit legii, acest drept îl au și alte organe sau persoane, cât și cele din art. 36 privind calitatea procesuală, care presupune existența unei identități dintre părțile și subiectele raportului juridic litigios.

Regula ce guvernează procesul civil este aceea că părțile care au figurat la judecata în primă instanță se vor regăsi ca părți și la judecata căilor de atac, întrucât acestea reprezintă o continuare firească a exercițiului acțiunii civile, cadrul procesual putând suferi modificări doar în cazurile de excepție în care este permisă intervenția unui terț direct în căile de atac.

Nu în ultimul rând, potrivit principiului relativității efectelor hotărârii judecătorești consacrat de art. 435 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte notează că hotărârea judecătorească nu poate da naștere unor drepturi sau obligații decât față de părțile din proces, consecința fiind că procedura judiciară, în toate etapele sale, se derulează doar între părțile cauzei, astfel încât, doar acestea sunt îndrituite, în principiu, să facă uz de exercițiul căilor de atac ordinare sau extraordinare.

Transpunând aceste considerații teoretice în cauză, Înalta Curte, în acord cu susținerile recurentei, reține că poate avea calitatea de revizuent orice parte care a figurat în procesul finalizat cu pronunțarea hotărârii care se atacă ori un succesor al acesteia, indiferent de poziția procesuală avută anterior. Pentru identitate de rațiune, poate avea calitate de intimat numai un subiect de drept care a figurat ca parte în stadiul procesual anterior ori un succesor în drepturi al acestuia. Acestea sunt limitele procedurale în cadrul cărora legea de procedură permite soluționarea unei căi ordinare sau extraordinare de atac.

Aceste argumente trebuie corelate și cu prevederile art. 458 și art. 478 alin. (1) și (3) C. proc. civ., iar concluzia este că o cale de atac ordinară sau extraordinară, declarată de unul dintre subiectele de drept care a figurat în stadiul procesual anterior, poate fi examinată numai în contradictoriu cu subiectul de drept care a figurat ca parte potrivnică în cadrul judecății din prima instanță ori din stadiul procesual anterior ori cu succesorul acestuia în drepturi.

Pe de altă parte, determinarea cadrului procesual, în limitele căruia se cuvine a fi soluționată o cale ordinară sau extraordinară de atac, reprezintă un aspect de procedură astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 36 C. proc. civ. referitoare la legitimarea procesuală a părților din proces.

În conformitate cu prevederile art. 36 C. proc. civ., „calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate

constituie o chestiune de fond

”.

Plecând de la aceste dispoziții legale, calitatea procesuală pasivă presupune identitatea dintre partea chemată în judecată, în primă instanță, în calitate de pârât, și titularul obligației corelative dreptului afirmat de către reclamant. Ea se analizează exclusiv prin corelarea raportului juridic de drept substanțial dedus judecății cu raportul de drept procesual configurat de reclamant prin actul de sesizare, adică cu privire la subiectele care figurează ca părți în procesul civil, în fața primei instanțe, în acord cu cererea de chemare în judecată.

În căile de atac, judecata are loc între aceleași părți care au figurat în fața primei instanțe, instanțele de control judiciar având obligația de a cita părțile litigante între care s-a derulat procesul la fond, pentru a păstra același cadru procesual contradictoriu de dezbatere a aspectelor litigioase. O eventuală neconcordanță între persoana indicată ca intimat în calea de atac impune instanței sesizate regularizarea cadrului procesual prin punerea în discuția părților a subiectelor de drept care trebuie citate precum și, eventual, dacă este cazul, a succesorilor acestora în drepturi.

Acest demers este unul exclusiv procedural și ține de determinarea cadrului procesual în limitele căruia se poate examina calea de atac declarată fără a fi în măsură a antrena incidența dispozițiilor art. 36 C. proc. civ. referitoare la calitatea procesuală activă sau pasivă, care privesc un aspect legat de fondul litigiului, mai precis de identitatea dintre subiectele raportului juridic dedus judecății și părțile între care s-a legat raportul de drept procesual în fața primei instanțe. Din această perspectivă, o eventuală valorificare a excepției lipsei calității procesuale active sau pasive în calea de atac, presupune în mod necesar o schimbare/modificare a soluției pronunțate de instanța din stadiul procesual anterior deoarece calitatea procesuală se apreciază prin raportare la calitatea de reclamant și pârât a părților din fața primei instanțe, iar nu prin raportare la calitățile pe care le pot avea ulterior părțile în căile de atac (apelant, recurent, contestator, revizuent, intimat).

În raport cu aceste argumente, soluția din cuprinsul deciziei atacate, conform căreia cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă, este consecința unei aplicări eronate a prevederilor art. 36 C. proc. civ., deoarece chestiunea procesuală pe care trebuia să o rezolve instanța nu are legătură cu instituția calității procesuale reglementată de art. 36  C. proc. civ.

De asemenea, este inexact și speculativ argumentul reținut în subsidiar, potrivit căruia dacă titularul cererii aprecia că revizuirea se impunea a fi soluționată în contradictoriu cu toți creditorii, atunci trebuia să îi indice în calitate de intimați, deoarece cadrul procesual se stabilește în fața primei instanțe, iar judecata în căile de atac ordinare sau extraordinare nu se poate desfășura decât în limitele aceluiași cadru procesual, indiferent de mențiunile revizuentului din cererea de revizuire. Nu există niciun impediment legal care să oprească instanța învestită cu o cale de atac să citeze partea potrivnică care a figurat ca atare în fața primei instanțe, în vederea soluționării căii de atac declarată în cauză, în contextul unei omisiuni a titularului căii de atac de a indica partea potrivnică în contradictoriu cu care a exercitat calea de atac.

În egală măsură, nu există nici o prevedere care să împiedice instanța să determine ori să lămurească cadrul procesual atunci când din conținutul cererii rezultă neclarități privitoare la părțile între care ar trebui să se desfășoare judecata în calea de atac.

Din această perspectivă, revenea instanței sesizată cu cererea de revizuire să pună în discuție cadrul procesual în care trebuie să se deruleze procedura declanșată prin cererea de revizuire, prin raportare la cadrul procesual avut în vedere la judecata apelului în care s-a pronunțat decizia atacată cu revizuire, să solicite revizuentului explicații din care să rezulte care sunt argumentele pentru care apreciază că cererea de revizuire nu mai trebuie examinată în contradictoriu cu titularul contestației inițiale, precum și argumente pentru care acest titular al contestației - parte în procesul derulat în fața primei instanțe și în apel - nu ar mai trebui citat în cererea de revizuire. O astfel de abordare putea conduce fie la lămurirea cadrului procesual firesc în care trebuia soluționată cererea de revizuire, fie la constatarea opțiunii revizuentului de a modifica cadrul procesual în căile de atac, din perspectiva părților litigante, aspect care fi antrenat interdicția statornicită în mod expres și explicit de art. 478 alin. (3) C. proc. civ.

Fără a proceda în acest mod și valorificând dispozițiile referitoare la calitatea procesuală cuprinse în art. 36 C. proc. civ. care, însă, nu  erau incidente în determinarea cadrului procesual în care trebuia judecată calea de atac extraordinară declarată, instanța de revizuire a pronunțat o hotărâre nelegală, cu nesocotirea regulilor de procedură cuprinse în art. 513 alin. (1), raportat la art. 478 alin. (1), art. 458 alin. (1) și art. 36 C. proc. civ., ceea ce atrage incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În acest context, instanța supremă constată că nu se mai impune analiza cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 7 și pct. 8 C. proc. civ., astfel cum au fost invocate și argumentate de recurentă, având în vedere că prima critică, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. s-a dovedit a fi fondată și este de natură a antrena casarea hotărârii atacate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., a admis recursul, a casat decizia recurată și a trimis cauza instanței de revizuire spre o nouă judecată.