Decizia nr. 1838/2024 — ÎCCJ, Secția I civilă — Acțiune în constatarea nulității absolute a unor acte autentificate

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea înregistrată la data de 10.05.2018 pe rolul Tribunalului Constanța, Secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Biroul Individual Notarial B., constatarea nulității absolute pentru lipsa discernământului tatălui său, C., a următoarelor acte notariale: - încheierea de autentificare nr. 190 din 21.01.2014 - prin care tatăl său a declarat că a pierdut titlul de proprietate nr. x/1044, eliberat la 04.09.1995 de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Constanța; - încheierea de autentificare nr. 1923/2013 și încheierea de autentificare nr. 429 din 18.02.2014, prin care tatăl, în calitate de proprietar al imobilului situat în Medgidia, a declarat că este de acord cu intabularea suprafeței rezultate din măsurători, de 442 mp, din acte de 459 mp; - încheierea de legalizare nr. 1690 din 26.06.2013, toate întocmite de notarul public B.. Prin încheierea civilă nr. 1258 din 25.09.2018, Tribunalul Constanta, Secția de contencios administrativ și fiscal, admis excepția de necompetență funcțională; a constatat natura civilă a acțiunii promovate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Individual Notarial B. motiv pentru care a înaintat dosarul Secției I civilă din cadrul Tribunalul Constanța spre competentă soluționare. I.

Hotărârea pronunțată în primă instanță, în primul ciclu procesual. Prin sentința civilă nr. 1172 din 09.05.2019, Tribunalul Constanta, Secția I civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active, invocată de pârât prin întâmpinare; a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Individual Notarial B., ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă. Prin sentința civilă nr. 2961 din 22.11.2019, Tribunalul Constanta Secția I civilă, a respins, ca nefondate, cererea de lămurire a dispozitivului și cererea de completare a hotărârii cu referire la sentința civilă nr. 1172/2019, pronunțată de Tribunalul Constanța, formulate de reclamantul A. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Constanța, Secția a I-a civilă, în primul ciclu procesual Prin decizia civilă nr. 127/C din 16.09.2020, Curtea de Apel Constanta, Secția I civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1172/2019 și a sentinței civile nr. 2961/2019, pronunțate de Tribunalul Constanța. I.

Decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă, în primul ciclu procesual Prin decizia civilă nr. 277 din 08.2.2022, Înalta Curte de Casatie și Justiție, Sectia I civilă, a admis recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 127/C/2020 a Curții de Apel Constanța, Secția I civilă; a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. I.

Curtea de Apel Constanța, Secția a I-a civilă, în al doilea ciclu procesual. Prin decizia civilă nr. 127/C din 17.05.2022, Curtea de Apel Constanta, Sectia I civilă, a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 1172/2019 și a sentinței civile nr. 2961/2019, pronunțate de Tribunalul Constanța; a anulat sentința apelată; a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Constanța. I.

Decizia pronunțată de Tribunalul Constanța, în al doilea ciclu procesual. Prin sentința civilă nr. 1988 din 12.06.2023, Tribunalul Constanta, Secția I civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B.; a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Individual Notarial B., ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă; a luat act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată. I.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Constanța: Prin decizia civilă nr. 230/C din 01.11.2023, Curtea de Apel Constanta, Secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1988 din 12.06.2023, pronunțate de Tribunalul Constanța. II. Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 230/C/2023, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, Secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A. II.1. Motivele de recurs Recursul declarat de reclamantul A. a fost motivat prin însăși cererea de recurs, conform prevederilor art. 487 alin. (1) C.proc.civ., fiind invocată incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. Recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, rejudecarea cauzei, cu consecința schimbării în tot a sentinței civile nr. 1988/2023 a Tribunalului Constanța, Secția I civilă, cu cheltuielile de judecată generate de parcursul litigiului. În dezvoltarea motivelor de recurs, în referire la istoricul litigiului, a arătat că a făcut dovada calității procesuale active, motivând acțiunea în fapt și în drept, cu aplicarea dispozițiilor art. 148 și art. 194 C.proc.civ., pretențiile au fost probate. A menționat că, pronunțându-se pe fond, după casare, instanța a admis fără temei excepția calității procesuale pasive a Notarului Public B., soluție menținută de instanța de apel, cu aplicarea și interpretarea greșită a art. 148 și art. 194 C.proc.civ.. Recurentul a susținut că în mod greșit a reținut instanța de fond în considerentele expuse la fila 8 din decizia recurată faptul că apărarea unui drept sau interes în cauză se exercită nu în raport de notarul care a autentificat actul contestat ci în raport cu ceilalți moștenitori ai persoanei care a dat declarațiile contestate, deoarece, în eventualitatea unui nou demers judiciar ceilalți moștenitori ai defunctului nu pot avea calitate procesuală pasivă, aceștia putând avea tot calitatea procesuală activă ca și recurentul. A susținut că instanța nu a motivat în drept susținerile recurentului în raport cu înscrisurile contestate în cauză, arătând că în ceea ce privește calitatea procesuală aceasta este strâns legată atât de conceptul de acțiune civilă, cât și acela de parte în procesul civil, moștenitorii de drept putând să stea în judecată doar ca parte procesuală activă, perspectivă în raport de care a invocat greșita interpretare și aplicare a art. 36 C.proc.civ. Prin memoriul de recurs recurentul a arătat că intimatul Notarul Public B. are calitate procesuală pasivă în cauză, ținând cont de înscrisurile contestate și încălcarea art. 92 din Legea nr. 36/1995 privind luarea consimțământului părților. Pe fondul cauzei, în rejudecare, instanța de fond trebuia să respingă excepția lipsei calității procesuale pasive a notarului public motivat de faptul că notarul este un profesionist al dreptului și are datoria să verifice actele, conform art. 6 alin. (13) din Legea nr. 36/1995, iar în cazul în care există suspiciuni că notarul nu și-a îndeplinit obligațiile, acesta poate sta în judecată, aspecte pe care instanța trebuia să le aibă în vedere și să admită pe fond cererea de apel, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare. A susținut și faptul că instanța de apel a manifestat o atitudine părtinitoare față de intimat deși trebuia să îi recunoască recurentului toate drepturile pe care i le conferă calitatea de moștenitor, inclusiv dreptul de a cere anularea documentelor de către instanța de judecată. Pentru lămurirea situației de fapt, a solicitat atașarea dosarelor nr. x/118/2018* și nr. x/118/2018, iar ca probă nouă în recurs a atașat cererii de recurs sentința civilă nr. 2146/2019, pronunțată de Tribunalul Constanța, Secția I civilă în dosarul nr. y/118/2018*, în care au figurat ca părți recurentul (calitate procesuală activă) și Notarul Public D. - Biroul Individual Notarial (calitate procesuală pasivă). A menționat că prin pronunțarea sentinței civile nr. 1988/2023 în dosarul nr. x/118/2018**, Tribunalul Constanța a încălcat art. 22 alin. (2), (6) și (7), art. 501 alin. (4) și art. 480 alin. (3) C.proc.civ., în sensul în care nu a analizat temeiul juridic invocat de către recurent motiv pentru care este incident motivul de care prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ. A arătat că biroul notarului public nu are personalitate juridică, iar conform art. 38 din Legea nr. 36/1995, răspunderea notarului public poate fi angajată în condițiile legii civile pentru încălcarea obligațiilor sale profesionale; în speță notarul public trebuia să verifice starea de sănătate mintală a declarantului la momentul întocmirii documentelor notariale. În acest context, recurentul a arătat că în mod greșit a reținut instanța de apel faptul că intimatul nu are calitate procesul pasivă, efectuând o evaluare eronată a probelor administrate, deoarece în cauză sunt întrunite toate condițiile juridice pentru atragerea răspunderii civile ale notarului. Recurentul a învederat instanței de recurs faptul că demersul său juridic se referă la modalitatea de întocmire a documentelor contrasemnate de către intimat motiv pentru care există un raport juridic pentru atragerea răspunderii juridice a acestuia, fapt ce justifică calitatea procesuală pasivă a notarului. A mai susținut că instanța nu a pus în discuție aspectul privind introducerea în cauză a altor persoane, conform art. 22 alin. (3) C.proc.civ., solicitând ca instanța de recurs să analizeze cererea de chemare în judecată, răspunsul la întâmpinare, probatoriul și concluziile scrise pentru a confirma calitatea procesuală pasivă a Notarului Public B. Nu au fost identificate motive de recurs de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) C.proc.civ. II.2. Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare. III. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, precum și actele și lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte constată următoarele: Prin recursul său, recurentul a invocat incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ însă prin motivele de recurs acesta a susținut aplicarea greșită atât a normelor de drept material cât și cele de drept procesual ce atrag incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 din același cod. În acest context criticile formulate vor fi analizate prin prisma ambelor motive de casare. Recurentul a susținut, în esență, greșita admitere a excepției calității procesuale pasive ale intimatului, care, în calitatea sa de notar public a autentificat actele a căror anulare o solicită prin prezenta acțiune. O primă critică a recurentului privește considerentele hotărârii atacate prin care s-a reținut că acțiunea nu poate fi îndreptată împotriva notarului public ci împotriva celorlalți moștenitori ai defunctului, semnatar al înscrisurilor a căror anulare o solicită. Înalta Curte reține că menținerea de către instanța de apel a soluției date de prima instanță excepției lipsei calității procesuale pasive a intimatului-pârât este rezultatul interpretării și aplicării corecte a dispozițiilor legale incidente în materie. Calitatea procesuală pasivă semnifică identitatea între persoana chemată în judecată și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății, fiind vorba, în mod evident, despre o identitate raportată la afirmarea respectivului raport juridic, iar nu la existența însăși a acestuia. În acest sens sunt dispozițiile art. 36 C.proc.civ., potrivit cu care "calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond". Așadar, calitatea procesuală transpune în plan procesual subiectele raportului juridic de drept substanțial dedus judecății. Înalta Curte are în vedere că, potrivit cadrului procesual configurat prin elementele cererii introductive, acțiunea în anulare privește declarațiile date de tatăl recurentului-reclamant, decedat la data formulării cererii, ce au fost autentificate de intimatul din prezenta cauză, în virtutea calității sale de notar public fiind invocată lipsa consimțământului defunctului la momentul semnării declarațiilor în cauză. Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, în acord cu instanța de apel, Înalta Curte constată că notarul public nu poate fi parte în procesul având ca obiect actul pe care l-a încheiat având în vedere că potrivit art. 159 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, a notarilor publici și a activității notariale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "Actele notariale pot fi atacate de părți sau de orice persoană interesată prin acțiune în anulare la instanța judecătorească, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă, republicat, cu modificările ulterioare." În raport de aceste dispoziții, notarul public nu poate fi parte în procesul în care se solicită anularea sau constatarea nulității actului încheiat de el, deoarece între părțile care au încheiat actul și notarul care l-a emis nu se stabilesc raporturi civile în legătură cu acel act. Prin urmare, faptul ca legea oferă părților posibilitatea de a apela la notarul public pentru constatarea unor raporturi juridice civile nu este de natura sa-i confere acestuia calitate procesuala pasivă, întrucât nu devine parte în raportul juridic cu a cărei constatare a fost investit. De asemenea potrivit art. 3 alin. 1 din același act normativ ”Notarul public este învestit să îndeplinească un serviciu de interes public și are statutul unei funcții autonome” motiv pentru care notarul public nu este parte a actului pe care îl autentifică, acesta fiind doar agentul instrumentator, învestit de lege cu atribuția autentificării actelor juridice, conform legii. În acest context, contrar susținerilor recurentului-reclamant acțiunea în anulare a declarațiilor defunctului său tată nu poate fi formulată împotriva notarului public instrumentator al actului ci împotriva celorlalți moștenitori ai acestuia, în calitate de succesori în drepturi a acestuia. Recurentul a susținut și faptul că notarul public are calitate procesuală pasivă deoarece acesta avea obligația de a verifica înscrisurile conform art. 6 alin. 13 din Legea nr. 36/1995 precum și starea de sănătate mintală a declarantului la momentul întocmirii actului iar răspunderea civilă a notarului public poate fi angajată în condițiile legii pentru încălcarea obligațiilor profesionale. Critica este nefondată. Contrar susținerilor recurentului neîndeplinirea obligațiilor legale puse în sarcina notarului instrumentator în legătura cu activitatea propriu-zisă a acestuia, legată de întocmirea actelor notariale nu poate fi o cauză de nulitate absolută, legiuitorul neprevăzând o asemenea posibilitate nici în cadrul dispozițiilor din Legea nr. 36/1995 mai ales că acesta este terț față de contractul încheiat între părți, putând antrena doar o răspundere disciplinară a notarului, ceea ce în cauză nu s-a solicitat. Din analiza cererii de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar rezultă că recurentul nu a solicitat antrenarea răspunderii civile a notarului public și nici nu a susținut, ca motiv de anulare a declarațiilor, încălcarea de către notarul public a unor obligații profesionale la întocmirea actelor a căror anulare o solicită. Conform art. 478 alin. 3 C.proc.civ., în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi, motiv pentru care aceste susțineri nu pot fi analizate direct în apel sau recurs fiind vorba de modificarea cererii de chemare în judecată direct în calea de atac formulată. Printr-un alt motiv de recurs recurentul a susținut că prin cererea de apel a lăsat la aprecierea instanței de judecată dacă pot fi introduse alte persoane în cauză, conform art. 22 C.proc.civ., iar instanța nu a pus în discuție acest aspect. Critica urmează a fi respinsă ca nefondată motivat de faptul că din încheierea de ședință de la termenul din data de 26.03.2019 rezultă că recurentul a solicitat introducerea forțată în cauză a Primăriei Medgidia în temeiul art. 78 și 79 C.proc.civ. În motivarea soluției de respingerea a acestei cereri ca neîntemeiate, instanța de apel a consemnat faptul că aceasta nu a apreciat necesar, față de obiectul acțiunii, să dispună introducerea în cauză a altor persoane pentru soluționarea dosarului. Prin urmare, contrar susținerilor din recurs, instanța de apel s-a pronunțat asupra solicitării recurentului, apreciind că nu este necesar a fi introduse în proces alte persoane, nefiind astfel încălcat principiul rolului activ al judecătorului prevăzut de art. 22 C.proc.civ. Printr-o ultimă critică, recurentul a susținut că hotărârea recurată nu cuprinde o analiză concretă a demersului său juridic, critică care se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 6 C.proc.civ. deoarece se invocă, în esență, nemotivarea deciziei instanței de apel. Înalta Curte constată că recurentul nu a indicat, în concret, ce argumente juridice legate de obiectul cauzei și expuse prin cererea apel au fost ignorate de instanța de apel. Or, pentru a se reține incidența acestui motiv de casare, era necesar să se arate, într-o manieră efectivă, lipsa motivării în legătură cu critici punctuale, deduse judecății de către recurent, iar nu simple susțineri generice, precum cea potrivit căreia decizia instanței de apel ”nu conține o analiză în concret a demersului juridic confirmând cele expuse de către instanța de fond.” Analizând hotărârea recurată, Înalta Curte reține că au fost analizate și s-a răspuns tuturor argumentelor principale invocate de recurent, iar considerentele sunt formulate și structurate coerent, de natură a susține concluzia și raționamentul instanței, hotărârea instanței de apel fiind motivată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit.b) C.proc.civ. și ale art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale. Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 497 C.proc.civ. raportat la art.488 alin. 1 pct.5, pct.6 și pct. 8 din același cod, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.