ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4216/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4216/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 254/F-C/2011 din 20 aprilie

2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, a respins cererea reclamantei O.M.N. în contradictoriu cu pârâtul

M.M.P. având ca obiect obligarea acestuia la plata sumei de 58.432,39 RON cu

titlu de plăți compensatorii pentru anul 2008 pentru pădurile cu funcții

speciale de protecție.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut situația de fapt potrivit căreia, prin

cererea înregistrată la I.T.R.S.V. Ploiești la data de 17 decembrie 2008,

reclamanta, prin Președintele Consiliului de Administrație, a solicitat

acordarea sumelor cuvenite drept compensații pentru suprafețele de pădure cu

funcții speciale de protecție deținute, în baza titlului de proprietate și a

procesului-verbal de punere în posesie eliberate conform legilor fondului

funciar, pe raza Ocolului Silvic Câmpulung (U.P. V Voina și U.P. VI Argeșel),

potrivit dispozițiilor Legii nr. 46/2008, art. 97 alin. (1) lit. b) din H.G.

nr. 1071/2006, Ordinului nr. 625/2006 și Ordinului nr. 933/2007 emise de

M.A.P.D.R.

Reclamanta a înaintat

documentația privind calculul contravalorii funcțiilor de protecție, întocmită

conform metodologiei aprobate prin Ordinului M.A.P.D.R. nr. 625/2006 privind

suma de 76.995,76 RON și, deoarece prin Adresa din 16 iulie 2009, I.T.R.S.V.,

arătând că D.G.F.P. Argeș a avizat doar suma de 58.432,39 RON aferentă anului

2008, a restituit documentația către reclamantă în vederea refacerii calculului

la suma avizată, pentru a fi înaintată ulterior M.A.P.D.R., reclamanta s-a

conformat și a depus documentația refăcută la data de 21 august 2009.

Ulterior, a constatat

judecătorul fondului, prin Adresa din 15 octombrie 2009, I.T.R.S.V. a restituit

reclamantei documentația, cu mențiunea că la data de 1 octombrie 2009 a

înaintat-o M.A.P.D.R. pentru plata compensațiilor, dar ministerul, prin Adresa

din 6 octombrie 2009, a returnat-o cu mențiunea că forma de sprijin solicitată

poate fi finanțată numai după primirea deciziei favorabile a C.E. privind

ajutoarele de stat, conform art. 6 din H.G. nr. 861/2009.

Din Adresa din 6

octombrie 2009, emisă de M.A.P.D.R. - D.P.P.D.F., a rezultat că documentația a

fost restituită I.T.R.S.V., atât pentru faptul că finanțarea se poate realiza

numai după obținerea avizului C.E., dar și pentru faptul că solicitarea

reclamantei nu se înscrie în dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. e) din H.G. nr.

1071/2006, în sensul că sprijinul nu poate fi acordat proprietarilor de păduri

cu funcții speciale care sunt persoane juridice, ci doar proprietarilor

persoane fizice.

Analizând prevederile

art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 în vigoare la data formulării

cererii reclamantei pentru solicitarea compensațiilor, art. 2 din H.G. nr.

1071/2006 dată în aplicarea O.G. nr. 96/1998 privind reglementarea regimului

silvic și administrarea fondului forestier național, dar aflată în vigoare la

data formulării solicitării de către reclamantă, Ordinul nr. 798/2006 emis în

temeiul art. 2 din H.G. nr. 1071/2006, art. 6 alin. (1) lit. e) din Normele

metodologice aprobate prin H.G. nr. 1071/2006 care a prevăzut condițiile în

care se face decontarea finanțării lucrărilor prevăzute de art. 29 alin. (1)

lit. g) din O.G. nr. 96/1998, precum și art. 6 din H.G. nr. 861/2009 în vigoare

din data de 18 august 2009, care a abrogat H.G. nr. 1071/2006, instanța a

reținut că refuzul pârâtului de acordare a alocațiilor bugetare pentru faptul

că reclamanta este persoană juridica, iar nu persoană fizică, nu este susținut

legal, deoarece cererea reclamantei nu a fost întemeiată pe O.G. nr. 96/1998,

ci pe Legea nr. 46/2008, care se referă și la persoanele juridice, iar pe de

altă parte, H.G. nr. 1071/2006 și Ordinul M.A.P.D.R. nr. 798/2006 au vizat și

persoanele juridice. Totodată, Curtea a constatat că art. 97 din Legea nr.

46/2008 se referă la acordarea alocațiilor bugetare către persoane fizice și

juridice și nu face nicio distincție între proprietarii (persoane fizice sau

juridice) de păduri cu funcții de protecție.

Însă, sub aspectul

lipsei avizului Comisiei Europene (C.E.), Curtea a apreciat că pârâtul a

procedat legal la refuzul de a plăti compensațiile cerute de reclamantă,

întrucât, deși cerința avizului C.E. în privința persoanelor juridice a fost

introdusă prin H.G. nr. 861/2009 dată în aplicarea Legii nr. 46/2008, condiția

respectivă era în vigoare la data la care documentația reclamantei a fost

înaintată la M.A.P.D.R.

S-a reținut că

existența și conținutul dreptului la despăgubire se evaluează în raport cu

momentul învestirii legale a autorității publice cu solicitarea de acordare a

despăgubirilor. Or, la momentul învestirii M.A.P.D.R., autoritatea publică

centrală ce acordă sumele alocate de stat, cu cererea de despăgubiri, cerința

existenței avizului C.E. exista, astfel încât nu se poate reține încălcarea

principiului constituțional al neretroactivității legii civile.

În acest sens, Curtea

a reținut incidența prevederilor art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 861/2006, în

sensul că forma de sprijin se finanțează numai după obținerea avizului C.E.

pentru ajutoarele de stat, norma legală aplicându-se de la data intrării sale

în vigoare, în lipsă de stipulație legală contrară, nefiind aplicabile

dispozițiile art. 6 alin. (2), întrucât pentru reclamantă nu începuse acordarea

unei forme de sprijin pentru a se pune problema continuării ei în anul 2010

numai cu avizul C.E.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta O.M.N., care a criticat-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile art. 304 pct. 3 și pct. 9

C. proc. civ.

În susținerea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. recurenta a

arătat că cererea de chemare în judecată are un obiect pur patrimonial, nefiind

în discuție niciuna din situațiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004,

fapt care atrage competența instanței de drept comun - judecătoria - și

nicidecum competența instanței de contencios administrativ.

Referitor la fondul

litigiului s-a apreciat ca fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece prin interpretarea dată de curtea de apel s-a

încălcat principiul neretroactivității legii prevăzut de art. 15 din

Constituție, fiind analizată acțiunea ce vizează plăți compensatorii cuvenite

pentru anul 2008 prin prisma dispozițiilor H.G. nr. 861/2009 care nu sunt

aplicabile în cauză. În opinia recurentei cererea sa este supusă regimului

juridic stabilit prin H.G. nr. 1071/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice

pentru acordarea, utilizarea și controlul sumelor destinate proprietarilor de

păduri, Ordinul nr. 798/2006 pentru aprobarea metodologiei de calcul a sumelor

cuvenite proprietarilor de păduri persoane fizice și juridice care dețin păduri

cu funcții speciale de protecție și Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic.

S-a mai arătat că

instanța nu a ținut seama de acordul intimatei privind plata sumei solicitate,

că art. 6 al H.G. nr. 861/2009 presupune alocarea pentru viitor prin buget a

sumelor de bani necesari și că legiuitorul nu a urmărit în nici un caz

discriminarea între proprietarii de păduri, dezavantajând pe cei care nu au

primit sumele cuvenite pentru anii precedenți.

Prin întâmpinare,

M.M.P. a arătat că sentința este temeinică și legală, răspunzându-se punctual

celor două motive de nelegalitate invocate de recurentă. În privința

necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ s-a precizat că

a rămas irevocabilă sentința prin care Judecătoria Câmpulung a calificat Adresa

din 6 octombrie 2009 a D.P.P.D.F. din cadrul M.A.P.D.R. ca fiind un act

administrativ unilateral în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr.

554/2004. Pe fond, s-a arătat că în mod corect s-au aplicat dispozițiile H.G.

nr. 861/2009 avându-se în vedere data învestirii legale a ministerului cu

soluționarea cererii persoanei juridice reclamante.

Examinând cauza în

raport de normele legale incidente și a probatoriului administrat, Înalta Curte

reține că recursul este nefondat atât din perspectiva prevederilor art. 304

pct. 3 și pct. 9 C. proc. civ. de care s-a prevalat recurenta-reclamantă cât și

din perspectiva art. 304

1

C. proc. civ. care permit instanței să

analizeze pricina sub toate aspectele, astfel că îl va respinge în consecință

pentru cele ce vor fi punctate:

Demersul judiciar al

reclamantei O.M.N., înregistrat pe rolul Judecătoriei Câmpulung-Muscel, a avut ca

obiect obligarea M.A.P.D.R. la plata sumei de 58.432,39 RON cu titlu de plăți

compensatorii cuvenite pentru anul 2008, aferentă pădurilor cu funcții

speciale.

Observând că refuzul

de acordare a compensațiilor s-a materializat în Actul din 6 octombrie 2009 al

M.A.P.D.R. (M.M.P., conform H.G. nr. 1635/2009), prin Sentința civilă nr. 867

din 12 mai 2010 Judecătoria Câmpulung a declinat competența în favoarea

Tribunalului Argeș, secția contencios, față de dispozițiile art. 2 alin. (1)

lit. d) din Legea nr. 554/2004. Această sentință nu a fost recurată, devenind

irevocabilă.

În considerarea art.

10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, verificându-și la rândul său

competența, prin Sentința nr. 1048/CAF din 19 octombrie 2010, Tribunalul Argeș

a declinat competența în favoarea Curții de Apel Pitești, secția contencios

administrativ și fiscal. Această sentință a devenit irevocabilă ca urmare a

respingerii recursului declarat de reclamantă, prin Decizia nr. 281/R-Cont din

2 februarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal.

În acest context,

caracterul de litigiu de contencios administrativ și instanța competentă să îl

soluționeze au fost stabilite irevocabil, hotărârile judecătorești arătate mai

sus fiind câștigate cauzei cu autoritate de lucru judecat.

Așadar, critica

referitoare la incidența art. 304 pct. 3 C. proc. civ. nu va fi primită de

Înalta Curte.

Pe fondul pricinii,

Înalta Curte reține că nu se susține nici critica recurentei în sensul că prin

soluția curții de apel, prin aplicarea H.G. nr. 861/2009, s-ar fi acceptat

încălcarea principiului neretroactivității legii civile consacrat de art. 15

alin. (2) din Constituția României.

În mod judicios,

avându-se în vedere situația de fapt evidențiată de probatoriul administrat,

prima instanță a reținut că existența și conținutul dreptului de acordarea a

compensațiilor bănești pentru suprafețele de pădure cu funcții speciale de

protecție deținute de reclamantă, pentru anul 2008, se evaluează în raport cu

momentul învestirii legale a autorității pârâte cu competențe în materie în

aplicarea art. 97 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic.

Cererea reclamantei,

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 46/2008, pe art. 97 alin. (1) lit. b) din

H.G. nr. 1071/2006, Ordinele nr. 625/2006 și 933/2007 emise de M.A.D.R., a fost

înregistrată la data de 17 decembrie 2008 la I.T.R.S.V. Ploiești, iar aceasta,

după succesive returnări în vederea completării documentației, a înaintat-o

M.A.P.D.R. la data de 1 octombrie 2009 pentru plata compensațiilor.

Prin Adresa din 6

octombrie 2009, M.A.P.D.R. - D.P.P.D.F. a comunicat I.T.R.S.V. Ploiești că nu

se poate da curs solicitării în discuție, motivându-se acest refuz pe de o

parte pe împrejurarea că reclamanta nu se înscrie în dispozițiile art. 6 alin.

(1) lit. e) din H.G. nr. 1071/2006 care vizează exclusiv proprietarii persoane

fizice, iar pe de altă parte pe lipsa avizului C.E. cerut de H.G. nr. 861/2009.

Observând în mod

corect că prin H.G. nr. 1071/2006 și Ordinul nr. 798/2006 au fost vizate și

persoanele juridice, dar în mod special că art. 97 din Legea nr. 46/2008 nu

distinge între proprietarii (de păduri) persoane fizice și proprietarii

persoane juridice, instanța fondului a înlăturat primul argument folosit de

pârâtă pentru a-și justifica refuzul de acordare a compensațiilor bănești.

În schimb, în mod

corect, a fost considerat pertinent cel de-al doilea argument al autorității

pârâte constând în neîndeplinirea cerinței impuse de art. 6 alin. (1) din H.G.

nr. 861/2006 privind aprobarea normelor metodologice de acordare, utilizare și

control a sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier

proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate

publică și privată a unităților administrativ teritoriale și pentru aprobarea

Procedurii de realizare a serviciilor silvice și de efectuare a controalelor de

fond.

Art. 6 din H.G. nr.

861/2009 prevede că:

"(1) Formele de

sprijin prevăzute la art. 97 alin. (1) lit. a), la art. 97 alin. (1) lit. b)

pentru persoane juridice și la art. 97 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 46/2008

(Codul silvic), cu modificările și completările ulterioare, se vor finanța

numai după primirea deciziei favorabile a C.E. privind ajutoarele de stat.

(2) Toate formele de

sprijin prevăzute în Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările

ulterioare, vor fi continuate după data de 1 ianuarie 2010, numai după primirea

deciziei favorabile a C.E. privind ajutoarele de stat."

Având în vedere că la

data la care documentația reclamantei a fost înaintată la M.A.P.D.R. (1

octombrie 2009) hotărârea de guvern amintită era în vigoare (data intrării în

vigoare fiind 18 august 2009), cererii reclamantei îi sunt aplicabile

prevederile alin. (1) ale textului legal citat, urmând ca forma de sprijin

prevăzută de art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic),

("acordarea de compensații reprezentând contravaloarea produselor pe care

proprietarii nu le recoltează, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin

amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă

lemnoasă") să se finanțeze numai după primirea deciziei favorabile a C.E.

privind ajutoarele de stat.

Având în vedere că

soluția pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, este legală și temeinică și văzând și

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de O.M.N. împotriva Sentinței nr. 254/F-C/2011 din 20 aprilie 2011 a

Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 18 octombrie 2012.

Procesat de GGC - MI