ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3262/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1.Hotărârea atacată cu recurs Prin sentința civilă nr. 4701 din 6 iulie 2011, Curtea de Apel București, secția a-VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantele N.S.C. și R.A.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Prin cererea lor reclamantele solicita, în baza dispozițiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 (C. silvic), obligarea paratului la plata unor sume de bani, reprezentând compensații pentru anul 2008 ca urmare a faptului ca o suprafața de pădure deținuta de reclamante are funcții speciale de protecție încadrată in tipul II funcțional.

Consideră instanța de fond, că întrucât normele metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale prevăzute la art. 98 (care se refera și la sumele prevăzute de art. 97 alin. (1) lit b) au fost adoptate abia prin H.G. nr. 861/2009, nu se poate retine susținerea reclamantelor ca nu se aplica dispozițiile acestui act normativ cererii lor întrucât acesta ar fi fost adoptat după data depunerii cererii reclamantelor de acordare a compensațiilor. În acest sens constată instanța de fond că la data depunerii cererii nu existau aceste norme, insa ulterior cuantumul sumelor datorate reclamantelor s-au calculat tocmai potrivit dispozițiilor acestui act normativ, deoarece legea nu stabilea nici modalitatea de calcul nici alte aspecte privind determinarea compensațiilor solicitate de reclamante.

În consecință apreciază instanța de fond ca reclamantele au formulat o cerere de acordare a unor compensații, cerere întemeiată pe dispozițiile C. silvic dar și pe H.G. nr. 861/2009, legea nestabilind in nici un fel cuantumul compensațiilor, iar paratul i-a răspuns ca se vor acorda compensațiile după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat. Prin urmare s-a apreciat că nu se poate retine existenta in cauza a unui refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamantelor, refuzul acordării sumelor fiind determinat de respectarea obligațiilor asumate de România prin Tratatul de aderare la U.E. și prin celelalte norme comunitare, norme ce au fost transpuse și prin prevederile art. 6 din H.G.

nr. 861/2009. Nu se poate retine, în opinia instanței de fond, in nici un caz o retroactivitate a legii, deoarece chiar și actul de baza privind acordarea de compensații, C. silvic, este un act normativ ulterior aderării României la U.E., astfel încât inserarea expresa in art. 6 din H.G. nr. 861/2009 a unor obligații ale statului roman fata de U.E. nu face decât sa reafirme necesitatea obținerii unei decizii din partea Comisiei Europene. Privitor la avizarea negativa de către organele de control financiar se retine ca aceasta nu a fost făcuta de către parat și oricum nu a fost contestata de reclamante in prezenta acțiune. Mai apreciază instanța de fond că nu se poate retine nici încălcarea dreptului la un proces echitabil, deoarece timpul de soluționare al cererii, fata de specificul acesteia include in mod justificat și perioada in care este necesara emiterea unei decizii din partea Comisiei Europene.

2.Recursul declarat în cauză Împotriva sentinței nr. 4701 din 6 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a-VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamantele N.S.C. și R.A.M., în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele: Prin criticile formulat, circumscrise motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susțin recurentele că instanța de fond a respins, în mod greșit acțiunea reținând că în speță sunt aplicabile dispozițiile H.G. nr. 861/2009, făcând astfel, o încălcare și aplicare greșită a legii.

În acest sens arată recurentele că au depus la data de 20 martie 2009 documentația necesară pentru a li se acorda sumele cuvenite drept compensații reprezentând contravaloarea produselor, pe care în calitate de proprietare, nu le-au recoltat, datorită funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină restricții în recoltarea de masă lemnoasă, drept prevăzut de C. silvic în art. 97 alin. (1) lit. b)., solicitare care ar fi trebuit să fie soluționată în conformitate cu prevederile legale în vigoare la data depunerii cererii, respectiv Ordinul M.A.D.R. nr. 625/2006, emis în baza art. 2 din H.G. nr. 1071/2006 care nu prevedea finanțarea sumelor privind acordarea unor compensații numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

Consideră recurentele că, instanța de fond a încălcat principiul neretroactivității legii civile consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituția României, în condițiile în care a reținut că în cauza își găsește aplicare art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009, hotărâre care a intrat în vigoare după depunerea cererii în data de 18.03.2009, fiind publicată în M. Of. nr. 573/18.08.2009. În consecință, consideră recurentele că actul normativ aplicabil în cauză este cel în vigoare la data depunerii cererii la data de 18 martie 2009, respectiv Ordinul M.A.D.R. nr. 625/2006, emis în baza art. 2 din H.G. nr. 1071/2006 și nicidecum H.G. nr. 861/2009, act normativ care a intrat în vigoare la 22 iulie 2009, deci ulterior înregistrării cererii.

3.Hotărârea instanței de recurs Analizând actele dosarului, motivele de nelegalitate a hotărârii atacate invocate de recurent și examinând cauza sub toate aspectele, conform art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate. În primul rând Înalta Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect în considerentele hotărârii recurate, condiții în care nu va relua argumentele expuse de judecătorul fondului ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu unor veritabile motive de recurs, în sensul art. 304 C. proc.

civ. Înalta Curte constată că motivul de recurs invocat de recurentele-reclamante, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind aplicarea retroactivă a dispozițiilor art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale și pentru aprobarea Procedurii de realizare a serviciilor silvice și de efectuare a controalelor de fond nu poate fi primit. Astfel, în mod corect a apreciat instanța de fond că cererea recurentelor-reclamante se soluționează în baza H.G.

nr. 861/2009, în condițiile în care valorificarea dreptului reglementat de art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic, în forma adoptată prin Legea nr. 46 din 19 martie 2008, nu se putea face decât în condițiile stabilite prin normele metodologice la care face referire art. 99 din același act normativ, și care au fost adoptate abia prin H.G. nr. 861/2009. Faptul că la data formulării cererii era în vigoare H.G. nr. 1071/2006, precum și Ordinului comun M.A.P.D.R./ M.F.P./nr. 625/22.507/ 2006, nu are relevanță câtă vreme drepturile recurentelor-reclamante, își au izvorul în dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic, în forma în vigoare la data de 30.03.2008, care prin art. 99 face trimitere expresă la adoptarea unor noi norme metodologice.

În aceste condiții, Înalta Curte consideră că se impune a fi subliniat și faptul că prevederile H.G. nr. 861/2009 vizează acordarea de măsuri de natura ajutorului de stat în baza C. silvic, pentru activități care se încadrează în Anexa 1 la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, astfel încât implementarea măsurilor de sprijin trebuie făcută cu respectarea normelor comunitare și naționale privind ajutorul de stat în agricultură.

Respectivele măsuri se înscriu în cadrul stabilit prin Liniile directoare comunitare privind ajutorul de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013 – instrucțiuni publicate în Jurnalul agricol al Uniunii Europene, care reglementează declararea ajutoarelor de stat către Comisia Europeană, în cadrul politicii privind silvicultura (art. 7.c.), sarcina statelor membre fiind aceea de a „demonstra că aceste măsuri contribuie direct la menținerea sau refacerea funcțiilor ecologice, de protecție și de recreere ale pădurilor, a biodiversității și a unui ecosistem forestier sănătos”. De altfel și prin actul normativ anterior H.G. nr. 861/2009, respectiv H.G.

nr. 1071/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlului sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora a fost comunicată Comisiei Europene ca ajutor existent, în sensul reglementat de art. III -168 alin. (1) din Constituția Uniunii Europene, ca fiind avute în vedere prevederile Anexei V, cap.3 lit. b) Agricultura din Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană. Astfel fiind, H.G. nr. 861/2009 se înscrie în cadrul de reglementare a ajutorului existent notificat prin H.G. nr. 1071/2006, ulterior fiind adoptată O.G.

nr. 14/2010 privind măsuri financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli începând cu anul 2010, modificată prin Legea nr. 74/2010 de aprobare, art. 4 din acest act normativ stabilind ca potențial sector beneficiar de ajutoare de stat și sectorul forestier, ajutorul putând fi acordat numai cu respectarea procedurilor specifice reglementate conform „Liniilor directoare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013”. Față de considerentele expuse, instanța de control judiciar constată că în mod corect instanța de fond a apreciat și reținut prin sentința atacată, că răspunsurile primite de recurentele-reclamante la cererea privind acordarea de compensații bănești aferentă anului 2008, privind contravaloarea bunurilor nerecoltate datorită restricțiilor impuse prin amenajamentul silvic pentru suprafața de 9008 ha aflată în administrarea SC O.S.P.O.

SRL, prin adresele din 10 martie 2010 și din 10 septembrie 2010, emise de intimatul - pârât Ministerul Mediului și Pădurilor și respective la I.T.R.S.V. Suceava, nu reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrative. Astfel, examinând conținutul adreselor de răspuns din perspectiva acestor dispoziții legale, rezultă că acestea nu pot fi apreciate ca reprezentând un refuz nejustificat de soluționare a cererilor intimatului, întrucât prin aceste adrese s-a comunicat acestora, cu respectarea dispozițiilor legale în materie, că sumele solicitate vor fi acordate numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat și îndeplinirea tuturor formalităților prevăzute de lege.

În contextul prezentat, Înalta Curte constată că, hotărârea atacată este dată cu interpretarea și aplicarea corectă a tuturor prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar,neexistând motive pentru casarea/modificarea sentinței recurate și văzând dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de N.S.C. și R.A.M., împotriva sentinței civile nr. 4701 din 6 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a-VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2012.