ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3262/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentința civilă

nr. 4701 din 6 iulie 2011, Curtea de Apel București, secția a-VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamantele N.S.C. și R.A.M. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului

și Pădurilor.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Prin cererea lor

reclamantele solicita, în baza dispozițiilor art. 97 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 46/2008 (C. silvic), obligarea paratului la plata unor sume de bani,

reprezentând compensații pentru anul 2008 ca urmare a faptului ca o suprafața

de pădure deținuta de reclamante are funcții speciale de protecție încadrată in

tipul II funcțional.

Consideră instanța de

fond, că întrucât normele metodologice de acordare, utilizare și control al

sumelor anuale prevăzute la art. 98 (care se refera și la sumele prevăzute de

art. 97 alin. (1) lit b) au fost adoptate abia prin H.G. nr. 861/2009, nu se

poate retine susținerea reclamantelor ca nu se aplica dispozițiile acestui act

normativ cererii lor întrucât acesta ar fi fost adoptat după data depunerii

cererii reclamantelor de acordare a compensațiilor.

În acest sens

constată instanța de fond că la data depunerii cererii nu existau aceste norme,

insa ulterior cuantumul sumelor datorate reclamantelor s-au calculat tocmai

potrivit dispozițiilor acestui act normativ, deoarece legea nu stabilea nici

modalitatea de calcul nici alte aspecte privind determinarea compensațiilor

solicitate de reclamante.

În consecință

apreciază instanța de fond ca reclamantele au formulat o cerere de acordare a

unor compensații, cerere întemeiată pe dispozițiile C. silvic dar și pe H.G.

nr. 861/2009, legea nestabilind in nici un fel cuantumul compensațiilor, iar

paratul i-a răspuns ca se vor acorda compensațiile după primirea deciziei

favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de stat.

Prin urmare s-a

apreciat că nu se poate retine existenta in cauza a unui refuz nejustificat de

soluționare a cererii reclamantelor, refuzul acordării sumelor fiind determinat

de respectarea obligațiilor asumate de România prin Tratatul de aderare la U.E.

și prin celelalte norme comunitare, norme ce au fost transpuse și prin

prevederile art. 6 din H.G. nr. 861/2009.

Nu se poate retine,

în opinia instanței de fond, in nici un caz o retroactivitate a legii, deoarece

chiar și actul de baza privind acordarea de compensații, C. silvic, este un act

normativ ulterior aderării României la U.E., astfel încât inserarea expresa in

art. 6 din H.G. nr. 861/2009 a unor obligații ale statului roman fata de U.E.

nu face decât sa reafirme necesitatea obținerii unei decizii din partea

Comisiei Europene.

Privitor la avizarea

negativa de către organele de control financiar se retine ca aceasta nu a fost

făcuta de către parat și oricum nu a fost contestata de reclamante in prezenta

acțiune.

Mai apreciază

instanța de fond că nu se poate retine nici încălcarea dreptului la un proces

echitabil, deoarece timpul de soluționare al cererii, fata de specificul

acesteia include in mod justificat și perioada in care este necesara emiterea

unei decizii din partea Comisiei Europene.

2.Recursul declarat

în cauză

Împotriva sentinței

nr. 4701 din 6 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția a-VIII-a contencios

administrativ și fiscal au declarat recurs reclamantele N.S.C. și R.A.M., în

temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în

esență, următoarele:

Prin criticile

formulat, circumscrise motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., susțin recurentele că instanța de fond a respins, în mod greșit

acțiunea reținând că în speță sunt aplicabile dispozițiile H.G. nr. 861/2009,

făcând astfel, o încălcare și aplicare greșită a legii.

În acest sens arată

recurentele că au depus la data de 20 martie 2009 documentația necesară pentru

a li se acorda sumele cuvenite drept compensații reprezentând contravaloarea

produselor, pe care în calitate de proprietare, nu le-au recoltat, datorită

funcțiilor de protecție stabilite prin amenajamente silvice care determină

restricții în recoltarea de masă lemnoasă, drept prevăzut de C. silvic în art.

97 alin. (1) lit. b)., solicitare care ar fi trebuit să fie soluționată în

conformitate cu prevederile legale în vigoare la data depunerii cererii,

respectiv Ordinul M.A.D.R. nr. 625/2006, emis în baza art. 2 din H.G. nr.

1071/2006 care nu prevedea finanțarea sumelor privind acordarea unor

compensații numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind

ajutoarele de stat.

Consideră recurentele

că, instanța de fond a încălcat principiul neretroactivității legii civile consacrat

de art. 15 alin. (2) din Constituția României, în condițiile în care a reținut că

în cauza își găsește aplicare art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 861/2009, hotărâre care

a intrat în vigoare după depunerea cererii în data de 18.03.2009, fiind publicată

în M. Of. nr. 573/18.08.2009.

În consecință, consideră

recurentele că actul normativ aplicabil în cauză este cel în vigoare la data depunerii

cererii la data de 18 martie 2009, respectiv Ordinul M.A.D.R. nr. 625/2006, emis

în baza art. 2 din H.G. nr. 1071/2006 și nicidecum H.G. nr. 861/2009, act normativ

care a intrat în vigoare la 22 iulie 2009, deci ulterior înregistrării cererii.

3.Hotărârea instanței

de recurs

Analizând actele dosarului,

motivele de nelegalitate a hotărârii atacate invocate de recurent și examinând cauza

sub toate aspectele, conform art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate.

În primul rând Înalta

Curte constată că prin criticile de recurs formulate, recurenta procedează la reiterarea

aspectelor invocate în fața instanței de fond, cărora li s-a răspuns în mod corect

în considerentele hotărârii recurate, condiții în care nu va relua argumentele expuse

de judecătorul fondului ci se va limita, doar, la analiza criticilor care se circumscriu

unor veritabile motive de recurs, în sensul art. 304 C. proc. civ.

Înalta Curte constată

că motivul de recurs invocat de recurentele-reclamante, în temeiul art. 304

pct. 9 C. proc. civ., privind aplicarea retroactivă a dispozițiilor art. 6

alin. (2) din H.G. nr. 861/2009

pentru aprobarea Normelor

metodologice de acordare, utilizare și control al sumelor anuale destinate gestionării

durabile a fondului forestier proprietate privată a persoanelor fizice și juridice

și a celui proprietate publică și privată a unităților administrativ-teritoriale

și pentru aprobarea Procedurii de realizare a serviciilor silvice și de efectuare

a controalelor de fond nu poate fi primit.

Astfel, în mod corect

a apreciat instanța de fond că cererea recurentelor-reclamante se soluționează în

baza H.G. nr. 861/2009, în condițiile în care valorificarea dreptului reglementat

de art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic, în forma adoptată prin Legea nr. 46 din

19 martie 2008, nu se putea face decât în condițiile stabilite prin normele metodologice

la care face referire art. 99 din același act normativ, și care au fost adoptate

abia prin H.G. nr. 861/2009.

Faptul că la data formulării

cererii era în vigoare H.G. nr. 1071/2006, precum și Ordinului comun M.A.P.D.R./

M.F.P./nr. 625/22.507/ 2006, nu are relevanță câtă vreme drepturile recurentelor-reclamante,

își au izvorul în dispozițiile art. 97 alin. (1) lit. b) C. silvic, în forma în

vigoare la data de 30.03.2008, care prin art. 99 face trimitere expresă la adoptarea

unor noi norme metodologice.

În aceste condiții, Înalta

Curte consideră că se impune a fi subliniat și faptul că prevederile H.G. nr. 861/2009

vizează acordarea de măsuri de natura ajutorului de stat în baza C. silvic, pentru

activități care se încadrează în Anexa 1 la Tratatul privind funcționarea Uniunii

Europene, astfel încât implementarea măsurilor de sprijin trebuie făcută cu respectarea

normelor comunitare și naționale privind ajutorul de stat în agricultură.

Respectivele

măsuri se înscriu în cadrul stabilit prin Liniile directoare comunitare privind

ajutorul de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013 – instrucțiuni publicate

în Jurnalul agricol al Uniunii Europene, care reglementează declararea ajutoarelor

de stat către Comisia Europeană, în cadrul politicii privind silvicultura (art.

7.c.), sarcina statelor membre fiind aceea de a „demonstra că aceste măsuri contribuie

direct la menținerea sau refacerea funcțiilor ecologice, de protecție și de recreere

ale pădurilor, a biodiversității și a unui ecosistem forestier sănătos”.

De altfel

și prin actul normativ anterior H.G. nr. 861/2009, respectiv H.G. nr. 1071/2006

privind aprobarea Normelor metodologice pentru acordarea, utilizarea și controlului

sumelor destinate proprietarilor de păduri pentru gestionarea durabilă a acestora

a fost comunicată Comisiei Europene ca ajutor existent, în sensul reglementat de

art. III -168 alin. (1) din Constituția Uniunii Europene, ca fiind avute în vedere

prevederile Anexei V, cap.3 lit. b) Agricultura din Tratatul privind aderarea Republicii

Bulgaria și a României la Uniunea Europeană.

Astfel fiind,

H.G. nr. 861/2009 se înscrie în cadrul de reglementare a ajutorului existent notificat

prin H.G. nr. 1071/2006, ulterior fiind adoptată O.G. nr. 14/2010 privind măsuri

financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli

începând cu anul 2010, modificată prin Legea nr. 74/2010 de aprobare, art. 4 din

acest act normativ stabilind ca potențial sector beneficiar de ajutoare de stat

și sectorul forestier, ajutorul putând fi acordat numai cu respectarea procedurilor

specifice reglementate conform „Liniilor directoare privind ajutoarele de stat în

sectorul agricol și forestier 2007-2013”.

Față de considerentele

expuse,

instanța de control judiciar constată că în mod

corect instanța de fond a apreciat și reținut prin sentința atacată, că răspunsurile

primite de recurentele-reclamante la cererea privind acordarea de compensații bănești

aferentă anului 2008, privind contravaloarea bunurilor nerecoltate datorită restricțiilor

impuse prin amenajamentul silvic pentru suprafața de 9008 ha aflată în administrarea

SC O.S.P.O. SRL, prin adresele din 10 martie 2010 și din 10 septembrie 2010, emise

de intimatul - pârât Ministerul Mediului și Pădurilor și respective la I.T.R.S.V.

Suceava, nu reprezintă un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în sensul

art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrative.

Astfel, examinând

conținutul adreselor de răspuns din perspectiva acestor dispoziții legale, rezultă

că acestea nu pot fi apreciate ca reprezentând un refuz nejustificat de soluționare

a cererilor intimatului, întrucât prin aceste adrese s-a comunicat acestora, cu

respectarea dispozițiilor legale în materie, că sumele solicitate vor fi acordate

numai după primirea deciziei favorabile a Comisiei Europene privind ajutoarele de

stat și îndeplinirea tuturor formalităților prevăzute de lege.

În contextul prezentat,

Înalta Curte constată că, hotărârea atacată este dată cu interpretarea și aplicarea

corectă a tuturor prevederilor legale incidente în materia supusă controlului judiciar,neexistând

motive pentru casarea/modificarea sentinței recurate și văzând dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată

și completată, va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de N.S.C. și R.A.M., împotriva sentinței civile nr. 4701 din 6 iulie 2011 a Curții

de Apel București, secția a-VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 iunie 2012.