ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1645/2015

Asupra cauzei de

față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C.

proc. civ., constată următoarele:

Obiectul

dosarului îl reprezintă contestația formulată de M.Ș. împotriva Deciziei nr. 5

din 15 mai 2013, emisă de S.C.D.A. Secuieni Neamț, prin care reclamantul a

solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, constatarea nulității absolute a

deciziei și obligarea pârâtei la restituirea în natură sau în echivalent, prin

compensare cu alte bunuri sau servicii, pentru cota de 1/6 din teren și

construcții aferente „Fermei Moșinschi”.

Tribunalul Neamț, secția I civilă,

prin sentința nr. 960/C din 25 iunie 2014 a respins, ca nefondată, contestația

formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de M.Ș. în contradictoriu cu pârâta S.C.D.A.

Secuieni Neamț împotriva Deciziei nr. 5 din 15 mai 2013.

Soluția primei instanțe a fost

menținută de Curtea de Apel Bacău, Secția I civilă, prin decizia nr. 106 din 25

februarie 2015, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul promovat de

contestator împotriva sentinței tribunalului.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs

reclamantul M.Ș., înregistrat pe rolul Curții de Apel Bacău la data de 20 aprilie

2015 și înaintat de această instanță, Înaltei Curți de Casație și Justiție, spre

soluționare.

Învestită cu

soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă,

a procedat, la data de 14 mai 2015, la întocmirea raportului asupra

admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3,

la data de 14 mai 2015, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin.

(3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea

punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod.

La datele de 2 iunie

2015 și de 4 iunie 2015, s-au înregistrat punctele de vedere formulate de părți

la raport.

Constatându-se

încheiată această etapă a procedurii de filtru, prin rezoluția din 11 iunie 2015,

s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la data de 17 iunie 2015, în

temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., fără citarea părților.

Analizând recursul,

Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce

succed:

În

speță, prin Decizia nr. 106 din 25 februarie 2015, Curtea de Apel Bacău, secția

I civilă,

a

respins, ca nefondat, apelul civil promovat de contestatorul M.Ș. împotriva

sentinței civile nr. 960 din 25 iunie 2014 pronunțată de Tribunalul Neamț în

contradictoriu cu intimata - pârâtă S.C.D.A. Secuieni Neamț.

În drept, Legea nr. 10/2001, în

temeiul căreia a fost formulată acțiunea, în art. 26 alin. (3) teza a doua,

astfel cum a fost modificat prin art. 12 din Legea nr. 202/2010 privind unele

măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, prevede că “Hotărârea

tribunalului este supusă recursului, care este de competența curții de apel” .

Reiese deci, că potrivit art. 26 alin.

(3) din Legea specială nr. 10/2001, hotărârea tribunalului de soluționare a

contestației împotriva deciziei sau a dispoziției motivate de respingere a

notificării este supusă recursului de competența curții de apel.

Dispozițiile art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, se

aplică și proceselor aflate în curs de soluționare, în primă instanță, dacă nu

s-a pronunțat o hotărâre în cauză până la data de 25 noiembrie 2010.

Or, în cauză, hotărârea tribunalului a

fost pronunțată ulterior acestei date, respectiv la 25 iunie 2014.

În speță, se constată totodată

incidența dispozițiilor tranzitorii ale art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea

nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc.

civ., intrată în vigoare ulterior Legii nr. 202/2010, care a modificat Legea nr.

10/2001 și care stipulează că “Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel,

ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească

de primă instanță este definitivă, de la data intrării în vigoare a C. proc.

civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanța ierarhic superioară.

(2) Dispozițiile alin. (1) se aplică

și în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea

judecătorească de primă instanță este supusă recursului sau că poate fi atacată

cu recurs, ori, după caz, legea folosește o altă expresie similară”.

Din interpretarea sistematică a

dispozițiilor menționate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor

pronunțate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul.

Pentru argumentele expuse, din

coroborarea dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. cu cele ale art.

26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 7 alin. (1) și alin. (2) din

Legea nr. 76/2012 rezultă că Decizia civilă nr. 106 din 25 februarie 2015 a

Curții de Apel Bacău nu este susceptibilă de recurs.

Se reține totodată că

prin dispozițiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în

sarcina părților îndeplinirea actelor de procedură în condițiile, ordinea și

termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine

persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în

condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în

situații identice.

Aceleași exigențe

exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte

condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile C.

proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ

pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei

hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului

judiciar pe această cale.

Recunoașterea unei

căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală

constituie o încălcare a principiului legalității, precum și al principiului

constituțional al egalității în fața legii și, din acest motiv, apare ca o

soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale

privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în

limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător

principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

În consecință, Înalta

Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul M.Ș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamantul M.Ș. împotriva Deciziei nr. 106

din 25 februarie 2015a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 iunie 2015.