ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 392/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 10/CC/P din 23 august 2012, pronunțată în Dosarul nr. 866/829/2012 al Judecătoriei Podu Turcului, s-a dispus respingerea ca inadmisibilă în temeiul art. 403 C. proc. pen., a cererii de revizuire formulată de revizuientul B.V.,  împotriva sentinței penale nr. 66 din 14 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Podu Turcului în Dosarul nr. 690/829/2012. Pentru a dispune astfel, prima instanță a arătat că:

Prin sentința penală nr. 66 din 14 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria Podu Turcului a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul B.V. împotriva rezoluției nr. 72/P/2011 din 12 aprilie 2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului, ce a fost menținută prin rezoluția din 24 octombrie 2011 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Potrivit art. 394 C. proc. pen. revizuirea poate fi cerută în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege. În temeiul art. 403 alin. (1) și (3) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu se examinează de către instanță, în camera de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului. Instanța examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile prevăzute de lege și dacă din probele strânse în cursul cercetării efectuate de procuror rezultă date suficiente pentru admiterea în principiu. Instanța, în baza celor constatate, dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de revizuire sau, prin sentință, respingerea acesteia.

Din conținutul prevederilor art. 394 C. proc. pen. rezultă că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanțial, pronunțându-se o soluție de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal.

În acest sens, este de observat că prin art. 394 alin. (2) C. proc. pen. se limitează invocarea primului caz de revizuire numai la situația când „pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de condamnare”.

Tot astfel, prin art. 394 alin. (3) C. proc. pen., făcându-se referire la următoarele trei cazuri, se prevede că acestea „constituie motive de revizuire, dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice”.

Din aceste reglementări de ansamblu ale cazurilor de revizuire și ale condițiilor pe care fiecare dintre acestea trebuie să le îndeplinească pentru a constitui motive de revizuire a unei hotărâri judecătorești definitive rezultă, deci, că hotărârile judecătorești prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii.

Or, în raport cu soluțiile ce pot fi pronunțate în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen. de către judecătorul care examinează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, nu se poate considera că într-o astfel de etapă procesuală s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre aceste soluții nu implică stabilirea existenței faptei și a vinovăției în accepțiunea prevederilor art. 345 C. proc. pen., respectiv prin condamnarea, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal.

Mai mult, cât timp prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate în soluționarea plângerilor formulate în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situația contrară s-ar contraveni principiului instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile [...] pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

În sprijinul raționamentului enunțat mai sus, prin decizia 17/2007 (M.Of. nr. 542/17.07.2008), Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, a admis recursul in interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit ca „Cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțata in temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen. este inadmisibila".

Aceleași concluzii rezultând și din referatul reprezentantului Ministerului Public, instanța a constatat că cererea de revizuire nu îndeplinește condiția prealabilă obligatorie menționată și în consecință, în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. a dispus respingerea acesteia ca fiind inadmisibilă.

În cauză a formulat recurs revizuientul.

În fața instanței de recurs, la termenul din data de 4 octombrie 2012, din oficiu a fost pusă în discuție admisibilitatea recursului promovat în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința penală recurată, Curtea de Apel a reținut următoarele:

Potrivit art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., așa cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârile judecătorului pronunțate în soluționarea plângerilor formulate împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată sunt definitive. Acest lucru înseamnă că nicio cale ordinară de atac nu mai poate fi formulată împotriva unor asemenea hotărâri, ele dobândind autoritate de lucru judecat.

Același raționament este aplicabil și în cazul căilor de atac ce pot fi formulate împotriva sentințelor prin care se soluționează cererile de revizuire, conform art. 407 C. proc. pen., în sensul că hotărârea dată în primă și ultimă instanță, poate fi atacabilă cu cerere de revizuire soluționată printr-o hotărâre de același fel, în primă și ultimă instanță. Cu alte cuvinte, legea nu prevede posibilitatea formulării de căi ordinare de atac în aceste cazuri.

Împotriva deciziei penale nr. 1007 din 4 octombrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie a declarat recurs revizuentul B.V. criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivele de recurs expuse în scris, recurentul revizuent a criticat soluția dată de procuror în Dosarul nr. 182/11/1/2000 făcând referiri pe larg la împrejurările în care a decedat mama sa și la situația moștenirii dezbătută ca urmare a decesului acesteja.

În raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești, pentru motive privind pronunțarea acestora, cu nerespectarea condițiilor formale, legal prevăzute, de desfășurare a judecății sau ca o consecință a unui raționament jurisdicțional eronat, este reglementată de art. 129 din Constituția României.

Corespunzător principiului constituțional enunțat în acest articol, părțile interesate pot exercita căile de atac, numai în condițiile legii procesuale.

Potrivit art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, hotărârile judecătorești nedefinitive, sentințe sau decizii, după caz.

Înalta Curte reține că, inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, ori chiar printr-un act neprocesual.

Căile ordinare de atac sunt strict și limitativ reglementate prin norma procesual penală, cu arătarea imperativă a persoanelor ce le pot folosi, precum și a condițiilor, cazurilor și termenelor în care pot fi exercitate.

Astfel, exercitând o cale de atac în afara condițiilor stabilite de lege, demersul astfel realizat va fi sancționat cu inadmisibilitatea.

În temeiul art. 407 C. proc. pen., sentințele instanței de revizuire sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile a căror revizuire se solicită.

În speță se constată că revizuentul B.V. a solicitat revizuirea unei hotărâri pronunțate în soluționarea unei plângeri formulate în baza art. 278

1

C. proc. pen. care a fost respinsă ca inadmisibilă.

În temeiul alin. (10) al art. anterior menționat, hotărârile judecătorești pronunțate în soluționarea unei astfel de plângeri sunt definitive și nu sunt susceptibile a fi atacate cu apel sau recurs.

Din coroborarea articolelor anterior menționate respectiv art. 407 și art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., Înalta Curte constată că sentința atacată nu este susceptibilă a fi suspusă controlului judiciar aferent căii ordinare de atac a

recursului.

Față de considerentele precizate, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a-II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de revizuientul B.V. împotriva deciziei penale nr. 1007 din 4 octombrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuientul B.V. împotriva deciziei penale nr. 1007 din 4 octombrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Obligă recurentul revizuient la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4 februarie 2013.