ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra plângerii de
față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
La data de 5 septembrie 2006, a fost
înregistrat la Poliția Boldești-Scăieni, un denunț formulat de U.D.S. împotriva
reprezentanților SC R. SA, G.E. și D.A., și a avocaților S.G.C., S.G.R., pentru
săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215, art. 291, art. 292 C. pen.,
precum și împotriva mai multor judecători de la Înalta Curte de Casație și
Justiție, sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 246, 248 și 323 C. pen.
Prin ordonanța nr. 1306/P/2006
din 20 august 2007, emisă în Dosarul nr. 1306/P/2006, la care au fost conexate
și alte acte de sesizare formulate de denunțător, Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, a dispus între altele, declinarea competenței de
soluționare a cauzei în favoarea Direcției Naționale Anticorupție, în vederea
efectuării de cercetări sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000, art. 7 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 C.
pen. și art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 C. pen.
Urmare actelor
premergătoare efectuate în verificarea denunțului a confirmat următoarele:
În cadrul procesual
din Dosarul nr. 7447/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție
reprezentanții SC R. SA, G.E. și D.A. cu participarea avocaților S.G.C. și S.G.R.
au înfățișat ca probe înscrisuri care atestau o valoare de impunere a
imobilului revendicat cu mult mai mică decât cea reală, cu consecința
diminuării cuantumului cauțiunii plătită la soluționarea cererii de suspendare
a executării silite.
În scopul reținerii
competenței de judecare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și
Justiție, aceleași persoane, la un alt termen, au prezentat înscrisuri ce
dovedeau o valoare de 10 ori mai mare decât cea declarată inițial.
Denunțul, face
referiri la judecătorii P.P., C.V., I.M., care au încurajat atitudinea
procesuală a reprezentanților SC R. SA, deși cunoșteau valoarea reală a
imobilului, câtă vreme la stabilirea cauțiunii în soluționarea cererii de
suspendare a hotărârii a cărei executare se solicitase, valoarea la care s-a
raportat era una minimă, respectiv cea din declarația de impunere pe anul 2004.
Privitor la acest
aspect s-a reținut din actele premergătoare că instanța de judecată a aplicat,
dispozițiile procesual civile care stabilesc cuantumul cauțiunii, respectiv
prevederile art. 403 alin. (1) și 4, așa încât nu se poate imputa că a ținut
cont de valoarea de impozitare comunicată de consiliul local, în detrimentul
celei stabilite de expertizele extrajudiciare invocate de denunțător.
Referitor la faptul
că magistrații C.F., S.M.O. și G.N.E., judecători desemnați în compunerea
completului, care s-au pronunțat asupra excepției lipsei competenței materiale
invocată, reclamanta-intimată, se reține că au fost avute în vedere
dispozițiile art. 4 pct. 1 C. proc. civ. incidente în cauză prin raportare la
valoarea imobilului rezultată din declarația de impunere pe anul 2005, care
depășea suma de 5 miliarde ROL.
Pe de altă parte, s-a
remarcat atitudinea procesuală inconsecventă chiar a denunțătorului care a
invocat o valoare mare a imobilului atunci când se analiza de instanță
solicitarea de a se stabili un cuantum mare al cauțiunii, iar pe de altă parte,
valoarea mai mică la momentul procesual în care se invoca excepția de
necompetență materială a Înaltei Curți în soluționarea litigiului.
În raport de cele
expuse, prin ordonanța din 4 decembrie 2008 Parchetul de pe lângă Înalta Curte
de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de combatere
a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție dată în Dosarul nr. 228/P/2007,
a dispus neînceperea urmăririi penale față de C.F., S.M.O., G.N.E., P.P., C.V.
și I.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000.
Prin aceeași
ordonanță, s-a dispus neînceperea urmăririi penale și față de magistratul P.Ș.,
judecător la Î.C.C.J. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 13
2
,
art. 289 C. pen., art. 7 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 și art. 6
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 255 C. pen., invocându-se drept temei
juridic dispozițiile art. 10 lit. a) și b C. proc. pen.
Soluția de
netrimitere în judecată a avut în vedere următoarele:
La data de 17 august
2005, în Dosarul nr. 7447/2005, având ca obiect soluționarea pe calea
ordonanței președințiale a cererii formulate de SC R. SA pentru suspendarea
executării deciziei civile nr. 429/2005 a Curții de Apel Ploiești, magistratul
Pistol Ștefan a pronunțat o hotărâre prin care s-a dispus suspendarea deciziei
amintite, dat și a sentinței civile nr. 164/2000 pronunțată de Tribunalul
Prahova.
Afirmațiile
denunțătorului, în sensul că magistratul prin modul de soluționare a acordat
mai mult decât s-a cerut, nu își găsesc corespondent în soluție, nefiind
încălcat principiul disponibilității părții, care a formulat cererea, având în
vedere următoarele:
După pronunțarea
soluției de suspendare provizorie a hotărârilor, la data de 18 august 2005,
executorul judecătoresc D.M., a procedat la executarea sentinței civile nr. 164/2000,
ignorând faptul că debitoarea SC R. SA prezentase certificat de grefă, potrivit
căruia fusese suspendată și atașată sentința.
Prin soluția dată în
faza executării silite, respectiv de suspendare a ambelor hotărâri s-a procedat
legal, decizia a cărei executare a făcut obiectul cererii de suspendare,
practic a consfințit soluția dispusă prin sentința civilă nr. 164/2000 a
Tribunalului Prahova, și procedându-se în acest mod, nu se poate interpreta că
s-au depășit limitele investirii instanței.
Prin ordonanța
amintită, a fost dispusă cauza și declinată competența de soluționare în
favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în vederea
continuării cercetărilor sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 215, art.
291 și art. 292 cu privire la G.E., D.A. reprezentanți ai SC R. SA și a
avocaților S.G.C. și S.G.R.
Împotriva ordonanței,
denunțătorul a formulat plângere în procedura prevăzută de art. 275-278 C.
proc. pen.
Prin rezoluția din 27
ianuarie 2008 dată în dosarul nr. 527/II-1/2008 procurorul șef din cadrul
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția
Națională Anticorupție - Secția de combatere a infracțiunilor conexe
infracțiunilor de corupție, a respins plângerile formulate de U.D.S. ca
neîntemeiate sau inadmisibile.
Ulterior parcurgerii
acestei etape obligatorii, U.D.S., în termen legal, s-a adresat Înaltei Curți
cu plângere formulată în temeiul art. 278
1
C. proc. pen.
În opinia
mandatarului, petiționarei S.V., există probe care motivează tragerea la
răspundere penală a magistraților judecători și a celorlalți făptuitori
denunțați, care în opinia sa greșit nu au fost trimiși în judecată.
Trecând la
soluționarea plângerii, în acord cu dispozițiile art. 278
1
alin. (7)
C. proc. pen., Înalta Curte constată că nu este fondată pentru motivele ce vor
fi arătate.
Obiectul prezentului
control judiciar îl constituie exclusiv ordonanța prin care s-a dispus
neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători și nu și dispoziția
privind disjungerea cauzei, declinarea competenței în favoarea Parchetului de
pe lângă Curtea de Apel București.
Una din atribuțiile
de serviciu ale magistratului judecător, este cea care privește activitatea de
judecată.
Dispozițiile art. 13
2
din Legea nr. 78/2000, incriminează infracțiunea de abuz în serviciu contra
intereselor publice, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor
și infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă
funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj
patrimonial.
Este infracțiune
complexă, întrucât include în conținutul său alte trei infracțiuni prevăzute de
art. 246, art. 247, art. 248 C. pen. și cerința cumulativă a scopului
săvârșirii, respectiv, obținerea pentru sine sau pentru altul, a unui avantaj
patrimonial sau nepatrimonial.
Actele premergătoare
efectuate în cauză, în verificarea faptelor denunțate de U.D.S., nu au
confirmat date din care să rezulte că magistrații judecători care au soluționat
litigiile civile descrise anterior, cu rea credință, și-au exercitat principala
atribuție de serviciu, judecata urmărind vătămarea intereselor legale ale
părții reprezentate de denunțător și obținerea unor avantaje patrimoniale sau
de altă natură.
Așa cum rezultă din
actele dosarului, dispozițiile instanței privitoare la competența de
soluționare a litigiului ce a făcut obiectul Dosarului nr. 7447/2005 al
Î.C.C.J., cum și cele ce vizează suspendarea provizorie a executării silite, au
fost luate în virtutea temeiurilor legale de drept substanțial și procedural,
apreciate incidente în cauză, posibilitatea efectuării unui control judiciar
asupra acestora, fiind prevăzută expres și limitativ de legea procesual civilă.
Altfel spus,
nemulțumirile părții, în lipsa dovedirii relei-credințe a magistraților
judecători în exercitarea activității de judecată nu pot constitui temei pentru
tragerea la răspundere penală a acestora.
De observat că toate
aspectele ce vizează în opinia denunțătorului soluționarea nelegală a
litigiului civil, au făcut obiectul unor critici de nelegalitate și verificate
în căile ordinare de atac (decizia nr. 290 din 7 noiembrie 2005 - Dosar nr. 232/2005
al Î.C.C.J.).
Concluzionând,
ordonanța de netrimitere în judecată este temeinică atât sub raportul situației
faptice reținute cât și temeiurilor juridice invocate, așa încât va fi
menținută urmare respingerii plângerii petiționarei ca nefondată, potrivit
dispozițiilor art. 278
1
alin. (8) lit. a) C. proc. pen.
Potrivit
dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiționara va fi obligată la
plata cheltuielilor judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E
Respinge, ca
nefondată, plângerea formulată de petiționara S.V., prin mandatar U.D.S.,
împotriva ordonanței din 4 decembrie 2008 dată în Dosarul nr. 228/P/2007 al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., Secția de
Combatere a infracțiunilor conexe infracțiunilor de corupție, ordonanță pe care
o menține.
Obligă petiționara la
plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință
publică, azi 2 iulie 2009.