ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 917/2015

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 16 august 2011, reclamantul T.I. a chemat în judecată pe pârâta Primăria sectorului 4 București, prin Primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea absolută a dispoziției nr. 858 din 31 martie 2011, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 2117 din 16 mai 2012, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul T.I., reținând că, prin dispoziția contestată, s-a dispus desființarea garajului proprietatea reclamantului, cu caracter provizoriu, construit pe domeniul public/privat al unității administrativ-teritoriale, iar, din actele cauzei, rezultă că reclamantul nu are un drept proprietate asupra bunului respectiv, pentru fi incidente dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Recursul declarat împotriva hotărârii primei instanțe și hotărârea instanței de recurs Recursul declarat de reclamant împotriva sentinței civile nr. 2117 din 16 mai 2012 a Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a fost respins prin decizia civilă nr. 586 din 11 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Curtea de apel a reținut că susținerile reclamantului au fost în mod corect înlăturate de către instanța de fond, în condițiile în care, din actele dosarului de fond, rezultă că terenul respectiv a fost expropriat în anii 1988-1989, iar în prezent face parte din domeniul public al Municipiului București, aflat în administrarea sectorului 4.

Contestația în anulare formulată de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe Împotriva sentinței civile nr. 2117 din 16 mai 2012 a Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul T.I. a formulat contestație în anulare, invocând dispozițiile art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

Hotărârea dată în contestația în anulare Prin sentința civilă nr. 5172 din 2 septembrie 2014, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul T.I., reținând, în esență, următoarele: motivele invocate de contestator nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute expres și limitativ de art. 317 și art. 318 C. proc. civ.; petentul nu atacă o decizie pronunțată în recurs, ci o sentință irevocabilă prin care a fost soluționată în fond cauza, încercând să exercite, în fapt, să provoace o nouă judecată asupra fondului, fără a fi în prezența vreuneia dintre situațiile expres și limitativ prevăzute de lege pentru exercitarea unei căi extraordinare de atac.

Calea de atac exercitată împotriva hotărârii date în contestația în anulare Contestatorul T.I. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 5172 din 2 septembrie 2014 a Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 15682/3/2013. II. Considerentele Înaltei Curți În temeiul art. 137 raportat la art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunțare cu privire la excepția necompetenței materiale a instanței de a soluționa recursul declarat de T.I. împotriva sentinței civile nr. 5172 din 2 septembrie 2014 a Tribunalul București, excepție pe care instanța o apreciază ca fiind întemeiată, pentru argumentele arătate în continuare, împrejurare ce face de prisos expunerea criticilor formulate de recurent. 1. Argumente de fapt și de drept În cauză, calea de atac a recursului este exercitată împotriva sentinței civile nr. 5172 din 2 septembrie 2014 a Tribunalului București, dată în soluționarea unei contestații în anulare. Conform art. 320 alin. (3) C. proc. civ.: „Hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.” Hotărârea atacată cu contestație în anulare (sentința civilă nr. 2117 din 16 mai 2012 a Tribunalului București) este o hotărâre pronunțată în fond de o instanță de contencios administrativ fiind supusă recursului în condițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora „recursul împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ-fiscale se judecă de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel”. Pe cale de consecință, conform art. 320 alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a recursului declarat de T.I. revine Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca instanță competentă să soluționeze recursurile declarate împotriva sentințelor pronunțate în fond de secția de contencios administrativ a Tribunalului București. 2. Temeiul de drept al soluției pronunțate Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului declarat de T.I. în favoarea Curții de Apel București.