ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 917/2015
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 917/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare
în judecată
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Tribunalului București, la data de 16 august 2011,
reclamantul T.I. a chemat în judecată pe pârâta Primăria sectorului 4
București, prin Primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va
pronunța, să constate nulitatea absolută a dispoziției nr. 858 din 31 martie
2011, cu cheltuieli de judecată.
Hotărârea primei
instanțe
Prin sentința civilă
nr. 2117 din 16 mai 2012, Tribunalul București, secția a IX-a contencios
administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de
reclamantul T.I., reținând că, prin dispoziția contestată, s-a dispus
desființarea garajului proprietatea reclamantului, cu caracter provizoriu,
construit pe domeniul public/privat al unității administrativ-teritoriale, iar,
din actele cauzei, rezultă că reclamantul nu are un drept proprietate asupra
bunului respectiv, pentru fi incidente dispozițiile art. 1 din Legea nr.
554/2004.
Recursul declarat
împotriva hotărârii primei instanțe și hotărârea instanței de recurs
Recursul declarat de
reclamant împotriva sentinței civile nr. 2117 din 16 mai 2012 a Tribunalului
București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a fost respins
prin decizia civilă nr. 586 din 11 februarie 2013, pronunțată de Curtea de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Curtea de apel a
reținut că susținerile reclamantului au fost în mod corect înlăturate de către
instanța de fond, în condițiile în care, din actele dosarului de fond, rezultă
că terenul respectiv a fost expropriat în anii 1988-1989, iar în prezent face
parte din domeniul public al Municipiului București, aflat în administrarea sectorului
4.
Contestația în anulare
formulată de reclamant împotriva hotărârii primei instanțe
Împotriva sentinței civile
nr. 2117 din 16 mai 2012 a Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ
și fiscal, reclamantul T.I. a formulat contestație în anulare, invocând dispozițiile
art. 317 și art. 318 C. proc. civ.
Hotărârea dată în contestația
în anulare
Prin sentința civilă
nr. 5172 din 2 septembrie 2014, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ
și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul
T.I., reținând, în esență, următoarele: motivele invocate de contestator nu se încadrează
în niciunul dintre cazurile prevăzute expres și limitativ de art. 317 și art. 318
C. proc. civ.; petentul nu atacă o decizie pronunțată în recurs, ci o sentință irevocabilă
prin care a fost soluționată în fond cauza, încercând să exercite, în fapt, să provoace
o nouă judecată asupra fondului, fără a fi în prezența vreuneia dintre situațiile
expres și limitativ prevăzute de lege pentru exercitarea unei căi extraordinare
de atac.
Calea de atac exercitată
împotriva hotărârii date în contestația în anulare
Contestatorul T.I. a declarat
recurs împotriva sentinței civile nr. 5172 din 2 septembrie 2014 a Tribunalul București,
secția a II-a contencios administrativ și fiscal, care a fost înregistrat pe rolul
Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 15682/3/2013.
II. Considerentele Înaltei
Curți
În temeiul art. 137 raportat
la art. 306 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a rămas în pronunțare cu privire
la excepția necompetenței materiale a instanței de a soluționa recursul declarat
de T.I. împotriva sentinței civile nr. 5172 din 2 septembrie 2014 a Tribunalul București,
excepție pe care instanța o apreciază ca fiind întemeiată, pentru argumentele arătate
în continuare, împrejurare ce face de prisos expunerea criticilor formulate de recurent.
Argumente de fapt și
de drept
În cauză, calea de atac
a recursului este exercitată împotriva sentinței civile nr. 5172 din 2 septembrie
2014 a Tribunalului București, dată în soluționarea unei contestații în anulare.
Conform art. 320
alin. (3) C. proc. civ.: „Hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi
de atac ca și hotărârea atacată.”
Hotărârea atacată cu contestație
în anulare (sentința civilă nr. 2117 din 16 mai 2012 a Tribunalului București) este
o hotărâre pronunțată în fond de o instanță de contencios administrativ fiind supusă
recursului în condițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora
„recursul împotriva sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ-fiscale
se judecă de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel”.
Pe cale de consecință,
conform art. 320 alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 10 alin. (2) din Legea
nr. 554/2004, competența de soluționare a recursului declarat de T.I. revine Curții
de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca instanță
competentă să soluționeze recursurile declarate împotriva sentințelor pronunțate
în fond de secția de contencios administrativ a Tribunalului București.
Temeiul de drept al
soluției pronunțate
Pentru considerentele
expuse, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 10 alin. (2)
din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului
declarat de T.I. în favoarea Curții de Apel București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Declină competența de
soluționare a recursului declarat de T.I. împotriva sentinței civile nr. 5172 din
2 septembrie 2014 a Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ
și fiscal, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ
și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 2 martie 2015.