ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 60/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 60/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul S.I., solicitând să se

constate calitatea acestuia de colaborator al Securității.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat, astfel cum rezultă din cuprinsul notei de

constatare din 23 mai 2012 și din înscrisurile atașate, că pârâtul a fost

recrutat în 1986, când era student la Secția pedagogică a Facultății de

Compoziție și Muzicologie, sub numele conspirativ „S.", pentru încadrarea

informativă a elementelor naționaliste din cadrul Conservatorului G.D. din

Cluj. A consfințit colaborarea prin semnarea unui angajament olograf. A fost

abandonat în 1979 deoarece a refuzat să colaboreze cu ofițerul care deservea

informativ școala unde fusese repartizat ca profesor după terminarea facultății.

În 1982, pârâtului i se deschide dosar de urmărire informativă deoarece fusese

semnalat cu manifestări ostile la adresa statului român și era în relații cu o

etnografă din Republica Populară Ungară, declarată persoană indezirabilă pentru

România.

În opinia reclamantului,

cazurile de exonerare ce pot fi invocate în ipoteza constatării calității de colaborator

al Securității sunt cele strict prevăzute de art. 2 lit. b), teza a II-a și a III-a

din O.U.G. nr. 24/2008 printre acestea nenumărându-se evocarea de către persoana

verificată a unor situații în care aceasta s-ar fi aflat în situația de opozant

sau chiar de victimă a regimului comunist.

Reclamantul a învederat

că pârâtul se încadrează în sfera persoanelor supuse verificărilor în legătură cu

existența sau inexistenta calității de lucrător al Securității sau de colaborator

al acesteia, fiind verificat din oficiu, având în vedere dispozițiile art. 3

lit. g) coroborat cu art. 5 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, pârâtul

fiind director general în cadrul Ministerului Culturii și Patrimoniului National.

În concluzie, reclamantul

a apreciat că sunt asigurate condițiile impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr.

24/2008, pentru a se putea constata calitatea de colaborator al Securității în privința

pârâtului, informațiile furnizate au vizat preocupările, activitățile, opiniile,

viața personală și religioasă a unor cetățeni, fiind vorba de atitudini potrivnice

regimului totalitar comunist.

Prin urmare, informațiile

furnizate de pârât au vizat îngrădirea dreptului la viața privată prevăzut de

art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și dreptul la libertatea

gândirii și a conștiinței (art. 30 din Constituția României din 1965, coroborat

cu art. 18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului). De asemenea, delațiunea

referitoare la comentariile despre nivelul de trai, a generat avizarea negativă

a persoanei care a făcut obiectul delațiunii, îngrădindu-i acesteia dreptul la libera

circulație (art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului).

Prin întâmpinare, pârâtul

a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. A susținut că datorită manifestării

constante împotriva regimului totalitar, a fost urmărit timp de 7 ani de către Securitate,

care a concentrat pentru spionarea pârâtului importante forțe și mijloace până la

căderea regimului. Efectul acestei mobilizări se materializează în 2 volume de urmărire

informativă, totalizând 285 file, iar neconcludentele probe de „colaborare"

cu cei împotriva cărora de fapt lupta sunt de-a dreptul superflue.

În concluzie, pârâtul

a solicitat respingerea acțiunii, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, informațiile furnizate nu au condus la îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, obiectivul în cauză fiind acela

al discreditării pârâtului prin diversiunea că ar fi colaborator al Securității.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 621 din 11

februarie 2013, a admis acțiunea formulată de reclamant, constatând calitatea pârâtului

de colaborator al Securității.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Din înscrisurile existente

la dosar, reiese că pârâtul S.I., sub numele conspirativ „S." conform angajamentului

olograf cu care a consimțit la colaborare, a furnizat informații Securității, iar

acestea se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist,

apreciindu-se astfel îndeplinită prima condiție impusă de dispozițiile art. 2

lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prima instanța a reținut

notele informative referitoare la studenta K.E.S. despre care pârâtul semnalează

că „activează în cadrul cultului baptist și nu face un secret din aceasta".

Ca urmare a acestei informări, pârâtul a fost instruit să o încadreze informativ

pentru a afla dacă face propagandă mistică, dacă participă la adunări, precum și

dacă încearcă să convertească alți colegi. Respectând instrucțiunile primite, colaboratorul

S. „fiind chiar lângă ea și prefăcându-se că doarme", a observat că aproape

fiecare frază din conținutul scrisorii pe care respectiva studentă o scria părinților,

era presărată cu expresii religioase.

În același sens fiind

și nota din 16 ianuarie 1975, în care pârâtul relatează că discutând pe teme religioase

cu K.E.S., aceasta apreciază că poziția cultului baptist față de statul român nu

este potrivnică, dar „nici nu există un atașament total ci mai degrabă o poziție

de indiferentă față de destinele statului".

De asemenea, s-a reținut

nota informativă datată 26 martie 1974, din care reiese că și cu această ocazie,

cât și anterior, pârâtul a mai relatat despre discuțiile de ordin național în care

s-a implicat studentul C.M. de această dată studentul fiind mai rezervat și mai

atent în discuții, fiindu-i teamă că nu i se va da drumul să plece în străinătate

la un concurs de muzică întrucât este cunoscută situația fratelui său, plecat în

Cehoslovacia și care a trecut în Austria fără aprobare, dar și întrucât „despre

el se cunoaște faptul că i-a cam umblat gura".

Totodată, a fost avut

în vedere și materialul informativ referitor la studentul N.L., care „în mai multe

discuții în cameră făcea comparații între situația social-politică și economică

de la noi din țară cu țările occidentale /.../ scoțând în evidență superioritatea

acestora din urmă" și care afirma ca nivelul de trai și material de la noi

din țară este cu mult inferior celui din occident.

Delațiunea pârâtului a

fost folosită pentru avizarea negativă a studentului respectiv, care „urma să plece

într-un turneu artistic în Italia, Franța și Belgia".

A mai relatat pârâtul

despre un student că se lansează în discuții filosofice, făcând interpretări necorespunzătoare,

iar despre un alt student că apreciază oportună contactarea, antrenarea în rezolvarea

unor sarcini și atragerea sa la colaborare.

Prima instanță a reținut

că aspectele relatate de pârât au evidențiat în esență poziția ostilă/atitudinea

dușmănoasă a celor urmăriți față de politica partidului și statului, a conducerii

acestora, față de regimul comunist vizând interesul pentru opiniile celor vizați

relativ la aspectele menționate, pentru anturajul acestora, pentru opiniile și opțiunile

politice ale acestora.

Acest interes, pus în

practică prin informarea organelor Securității, coroborat cu urmările ce ar fi putut

fi antrenate împotriva celor vizați probează un mecanism specific de supraveghere

polițienească extrem de intrusiv în viața privată a celor urmăriți și o grevare

a dreptului la viață privată, a exercitării libertății de exprimare, de opinie și

de conștiință, a libertății religioase, adică exact a acelor libertăți care conturează

personalitatea unui om, care dau măsura demnității acestuia, grevare care - în raport

de sistemul de valori al fiecăruia dintre cei vizați - poate echivala cu o suprimare

efectivă a acestor libertăți.

Toate aceste acțiuni ale

pârâtului ce au implicat urmărirea îndeaproape a vieții unor persoane dar și opiniile

acestora, precum și relatarea acestora și a discuțiilor purtate, constituie activități

prin care s-au suprimat/îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului,

și anume: dreptul la viață privată, precum și dreptul la libertatea de exprimare

și libertatea opiniilor.

Așa cum reiese din toate

documentele anexate, activitatea pârâtului se remarcă prin acțiunile ce au ce au

avut ca efect îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, respectiv

dreptul la viața privată prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor

Omului, precum și dreptul la libertatea gândirii și a conștiinței (art. 30 din Constituția

României din 1965, coroborat cu art. 18 din Declarația Universală a Drepturilor

Omului). De asemenea, în măsura în care delațiunea referitoare la comentariile despre

nivelul de trai a generat avizarea negativă a persoanei care a făcut obiectul delațiunii,

a fost îngrădit și dreptul acesteia la libera circulație prevăzut de art. 13 din

Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Constatând aceste aspecte,

rezultă în mod evident că prin activitățile desfășurate, pârâtul a adus atingere

drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, recunoscute și garantate

de legislația în vigoare la acea dată, prejudiciind grav statutul persoanelor urmărite,

fiind lipsit de relevanță faptul că la un moment dat pârâtul a promovat și reacții

contrare politicii partidului, fapt ce a generat constituirea unui dosar de urmărire

informativă iar în acest sens promovarea unei campanii de compromitere a obiectivului

față de anturajul său.

Așa fiind, prima instanță

a constatat calitatea de colaborator a pârâtului pentru perioada 1973 - 1979, fiind

lipsită de relevanță în raport de aceasta și de obiectul cauzei perioada 1982 -

1989 pentru care s-a constituit dosar de urmărire a acestuia („Oratorul").

De asemenea, a considerat

ca lipsite de importanță demersurile Securității în sensul compromiterii pârâtului

(pentru a se întări convingerea că pârâtul ar fi colaborat cu organele de securitate;

aviz negativ pentru participare la turneu; schimbarea din funcția de metodist al

Centrului Județean de îndrumare a Creației Artistice de Masă) așa cum se subliniază

în esență prin întâmpinare și prin concluzii scrise.

Încercarea organelor Securității

de discreditare a pârâtului, de compromitere nu prezintă nicio relevanță cu privire

la colaborarea voluntară a acestuia într-o perioadă anterioară dată, 1973 - 1979,

cu atât mai mult cu cât aceasta nu este contestată în esență.

Informațiile date de pârât

prin care acesta denunța activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar

comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului, conform celor mai sus arătate, nu au fost furnizate în niciuna din ipotezele

legale expuse (în timpul unei cercetări sau anterior împlinirii vârstei de 16 ani),

încadrându-se pe deplin în tiparul normei prev.  de art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008.

Prima instanță a reținut

ca pârâtul nu a contestat în substanța lor discuțiile redate în notele informative,

în rapoartele privind discuțiile avute cu pârâtul ori în referatele sau celelalte

acte întocmite de lucrătorii Securității, ceea ce înseamnă că cele redate în scris

corespund adevărului, iar susținerea acestuia că informațiile pe care le-ar fi furnizat

sunt lipsite de periculozitate nu poate fi primită, fiind de notorietate încă de

la acel moment urmărirea de către Securitate a persoanelor care frecventau serviciile

divine publice ale unui cult precum și a persoanelor ori a posibilităților de a

se lua cunoștință despre nivelul și modul de trai din alte state, cu atât mai mult

cu cât se susținea superioritatea acestora din urmă față de cele din România.

Neîntemeiată fiind și

apărarea acestuia potrivit căreia nu este dovedit că informațiile divulgate Securității

au vizat restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale.

Împrejurarea că se admitea

practicarea minimală a cultului baptist ori că era recunoscut faptul că nivelul

de trai este mai scăzut în România nu înseamnă că aceste aspecte nu erau reprimate

de către Securitate, că nu se promova în acest sens o campanie susținută și că astfel

de delațiuni nu antrenau consecințe pentru persoanele vizate.

Faptul că respectivele

delațiuni au vizat restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți rezultă

fără îndoială și din faptul că într-un caz concret au și fost efectiv antrenate

consecințe, respectiv în cazul studentului N.L. care urma să plece într-un turneu

artistic în Italia, Franța, Belgia și, pe baza materialului informativ i s-a dat

aviz negativ, fiind irelevant motivul pentru care respectiva persoană nu a mai plecat

în străinătate.

Contrar susținerilor pârâtului,

prima instanță a reținut multe delațiuni ale acestuia, nu doar una.

Însă, este de neacceptat

ca o astfel de persoană să nu fie calificată colaborator al Securității pentru că

a furnizat o singură dată informații care se încadrează în tiparul normei legale,

deși persoana vizată de delațiunea în discuție este serios afectată de o astfel

de conduită.

În fine, prima instanță

a înlăturat și apărările pârâtului, în sensul că datele privind relația cu Securitatea

oferite de instituția reclamantă ar fi inexacte, cele două perioade, 1973 - 1979

când pârâtul are nume conspirativ de informator „S." și respectiv 1982 - 1989

când pârâtul are nume conspirativ de urmărire „O.", sunt clare și rezultă atât

din nota de constatare cât și din înscrisurile depuse la dosar.

În consecință, judecătorul

fondului a reținut că și a doua condiție prevăzută de dispozițiile art. 2 lit. b)

din O.U.G. nr. 24/2008 este îndeplinită, în sensul că prin informațiile furnizate

organelor Securității, pârâtul a adus atingere dreptului la viață privată (art.

12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului), dreptului la libertatea gândirii

și a conștiinței (art. 30 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 18

din Declarația Universală a Drepturilor Omului), precum și a dreptului la libera

circulație (art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului).

Împotriva sentinței

nr. 621 din 11 februarie 2013 a Curții de Apel București a formulat recurs pârâtul

S.I., invocând ca temei legal dispozițiile art. 304

1

și art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac,

recurentul-pârât a susținut, în esență, următoarele critici:

- Încălcarea dreptului

la apărare, întrucât dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc la 28

ianuarie 2013 fără a fi prezent avocatul său, fiind formulată o cerere de amânare

temeinic justificată, care în mod greșit a fost respinsă;

- Instanța de fond nu

a fost imparțială, a acceptat cu părtinire susținerile instituției reclamante și

a pronunțat o hotărâre ce nu are suport probator concludent;

- A fost încălcat dreptul

la un proces echitabil. Se susține că nu i-au fost admise probele solicitate, respectiv

proba testimonială și interogatoriul instituției reclamante și admisă doar în parte

proba cu înscrisuri; nu i-au fost analizate apărările esențiale; probele referitoare

la studentul N.L. nu conduc la concluzia că informațiile au vizat îngrădirea unor

drepturi și libertăți, cum eronat s-a reținut în cuprinsul hotărârii;

- Hotărârea cuprinde motive

contradictorii privitor la numiții N.L. și K.E.S., dar și străine de natura pricinii,

în cazul evocării prezumțiilor stabilite prin lege pentru informatorul care nu împlinise

16 ani, cele obținute în timpul unui proces sau ipoteza gazdei pentru activitățile

oculte ale Securității.

- Hotărârea este dată

cu încălcarea legii întrucât doar semnarea angajamentului nu poate conduce la atribuirea

calității de colaborator;

Se arată că informațiile

furnizate au fost banale, inofensive, nu priveau activități sau atitudini, ci opinii

ale persoanelor pretins divulgate care nu sunt sancționate de lege.

În esență, se susține

că nu au fost analizate condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008,

pentru a fi reținută calitatea de colaborator a pârâtului.

recurs

Înalta Curte, analizând

recursul formulat reține că aceasta este nefondat, pentru considerentele ce vor

fi expuse în continuare.

Criticile privind încălcarea

dreptului la apărare sunt nefondate.

După cum se constată din

cuprinsul încheierii din 28 ianuarie 2013, pârâtul, reprezentat de avocat D.I.

- colaborat al cabinetului de avocatură S.A. a formulat o cerere de amânare a cauzei

fără ca aceasta să fie însoțită de înscrisuri medicale doveditoare, fapt confirmat

și de concluziile scrise depuse de pârât pentru acest termen.

De asemenea, se reține

din actele dosarului, că anterior acestui termen, cauza a suferit și alte amânări

urmare a cererilor de amânare formulate de părți și admise de instanță.

Potrivit art. 156

alin. (1) C. proc. civ. - (1865): „Instanța va putea da un singur termen pentru

lipsă de apărare, temeinic motivată”.

Întrucât cererea de amânare

pentru lipsă de apărare formulată de pârât nu a fost însoțită de înscrisuri doveditoare,

în raport de dispozițiile legale anterior citate, în mod corect a fost respinsă

cererea de amânare formulată.

De altfel, o dovadă care

să susțină temeinicia cererii de amânare nu a fost depusă nici cu ocazia recursului.

Mai mult, pârâtul, prin

apărător, a depus concluzii scrise la dosarul cauzei pentru termenul din 28

ianuarie 2013, iar instanța a amânat pronunțarea hotărârii.

Astfel, pârâtul nu a fost

privat de dreptul la apărare, fiind respectate prevederile art. 156 C. proc. civ.

cât și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce privește criticile

care vizează administrarea probelor, instanța de recurs reține că acestea sunt nefondate.

Instanța de fond s-a pronunțat

asupra probelor prin încheierea din 12 noiembrie 2012, când, într-adevăr, au fost

respinse motivat proba cu martori și interogatoriu, fiind încuviințată proba cu

înscrisuri pentru ambele părți.

Conform art. 167

alin. (1) C. proc. civ. - (1865): „Dovezile se pot încuviința numai dacă instanța

socotește că ele pot să ducă la dezlegarea pricinii (...)”.

Atât la judecata pe fond

cât și în recurs, argumentele expuse de pârât în ceea ce privește probele solicitate

și respinse, nu conduc la concluzia că aceste probe/dovezi priveau teza cererii

de chemare în judecată.

Prin urmare, acestea nu

prezentau relevanță pentru dezlegarea pricinii care avea ca obiect constatarea calității

de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârât, astfel cum impun dispozițiile

citate anterior.

În altă ordine, recurentului

i-a fost admisă proba cu înscrisurile solicitate și nominalizate, inclusiv dosarul

cu indicativul I 263353 de urmărire informativă, aflat în posesia instituției reclamante.

Astfel, sunt nefondate criticile din cuprinsul recursului referitoare la aceste

aspecte, mai ales că nu se indică în mod clar, concret, care sunt înscrisurile despre

care se susține că ar fi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Față de considerentele

expuse nu se poate reține încălcarea dreptului la un proces echitabil.

În altă ordine, motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., astfel cum a fost argumentat,

nu este fondat.

Analizându-se sentința

recurată, se reține că aceasta respectă cerințele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc.

civ.

Citarea integrală în cuprinsul

sentinței recurate a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 241/2008 care include și ipoteza

gazdei, nu prezintă relevanță din perspectiva motivului de recurs prevăzut de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Calitatea de colaborator

al Securității în ceea ce-l privește pe recurentul-pârât a fost constatată în raport

de art. 2 lit. b) teza I din același act normativ, fapt necontestat.

De asemenea, corect instanța

de fond a reținut că recurentul-pârât nu se află în ipotezele legale prevăzute de

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, în care legiuitorul a prevăzut că nu se poate

reține calitatea de colaborator, făcând referire la persoana care nu a împlinit

16 ani sau cea care a furnizat informații în timpul anchetei sau procesului, astfel

că hotărârea recurată nu cuprinde motive străine de natura pricinii.

În ceea ce privește motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de recurs apreciază

că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

P

otrivit art. 2 lit. b)

din O.U.G. nr. 24/2008, prima condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se constata

că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securității este aceea ca această

persoană să fi furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte

scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității iar a doua condiție

să vizeze calitatea informației furnizate, în sensul că prin aceste informații se

denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, iar

a treia condiție se referă la efectele furnizării informațiilor în sensul că au

vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Norma juridică menționată

nu exclude constatarea calității de colaborator în cazul în care este deschis dosar

de urmărire informativă pe numele aceleiași persoane.

Necontestat este că recurentul-pârât

a semnat „angajamentul” la 26 mai 1973 cu organele Securității.

De asemenea, necontestat

este că acesta a furnizat informațiile pe care le-a semnat sub numele conspirativ

„S.”, redate în cuprinsul notei de constatare depusă de reclamant la dosarul cauzei.

Instanța de fond a reținut,

în esență, că din conținutul notelor informative referitoare la studenta K.E.S.

și studentul N.L., furnizate de pârât rezultă că au fost denunțate activități/atitudini

potrivnice regimului totalitar comunist, de natură să aducă atingere drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului.

Susținerile recurentului-pârât

în sensul că informațiile furnizate în ceea ce privește aceste persoane nu pot conduce

la constatarea calității de colaborator al Securității, nu sunt fondate.

Astfel, în ceea ce o privește

pe studenta K.E.S., se constată că nota informativă din 15 noiembrie 1973, furnizată

de recurentul-pârât, a fost însoțită de propunerea ofițerului de Securitate de a

fi exploatată operativ, pârâtul fiind instruit să o urmărească dacă face propagandă

mistică.

Astfel, respectând instrucțiunile

primite, prin nota informativă din 21 februarie 1974, întocmită și semnată olograf

de pârât cu numele conspirativ „S.”, acesta a relatat că: „În legătură cu studenta

K.E.S. vă relatez următoarele. Din câte am sesizat continuă să facă deplasări în

alte localități al căror scop presupun că ar fi de ordin religios pentru participarea

la adunări baptiste (...)”.

Or, la vremea respectivă,

chiar dacă cultul baptist era recunoscut, din perspectiva Securității, a conducătorilor

comuniști și regimului ateu comunist, urmărirea persoanelor care frecventau diferite

servicii divine publice fiind fidele acestora, era motivată de faptul că acestea

erau catalogate ca potențiali oponenți ai regimului comunist, datorită antagonismului

dintre ideologia radicală comunistă și religie.

Deci, activitatea/propaganda/adunările

mistico-religioase erau considerate ca fiind potrivnice regimului totalitar comunist.

Prin urmare, informațiile

furnizate au denunțat activități/atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

În altă ordine, rezultă

din nota ofițerului de Securitate că respectiva studentă „a fost lucrată de D.U.I.

pentru propagandă mistico-religioasă, fiind avertizată în luna ianuarie 1974”.

În consecință, este dovedită

și îndeplinirea condiției ce se referă la efectele furnizării informațiilor, în

sensul că acestea au fost apte să aducă atingere, să îngrădească drepturile și libertățile

fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viața privată (prevăzut de art. 12

din Declarația Universală a Drepturilor Omului), dreptul la libertatea gândirii

și conștiinței (prevăzut de art. 30 din Constituția R.S.R. din 1965 și art. 18 din

Declarația Universală a Drepturilor Omului).

În altă ordine și prin

nota informativă referitoare la studentul N.L. al cărei conținut nu este contestat

de pârât, au fost furnizate informații prin care se denunțau activități sau atitudini

potrivnice regimului comunist.

Este evident că informația

potrivit căreia studentul „afirmă că nivelul de trai și material de la noi din țară

este cu mult inferior celui din occident, cât și celui din R.P.U.”, denunță o atitudine

potrivnică regimului totalitar comunist.

Rezultă din nota ofițerului

de Securitate că această informație urma să fie folosită pentru avizarea negativă

a studentului respectiv, care urma să plece într-un turneu artistic în Italia, Franța

și Belgia.

Deci,

așa cum rezultă din modul

de valorificare a informațiilor respective de către organele fostei Securități,

este probat faptul că prin acele informații se denunțau atitudini sau activități

potrivnice regimului comunist și au fost apte să ducă la îngrădirea drepturilor

și libertăților fundamentale, respectiv dreptul la libera circulație (art. 13 din

Declarația Universală a Drepturilor Omului).

În concluzie, soluția

instanței de fond este temeinică și legală, iar Înalta Curte, în temeiul art. 312

alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată

și completată, va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.I. împotriva sentinței

nr. 621 din 11 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie

2015.