ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 60/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul S.I., solicitând să se constate calitatea acestuia de colaborator al Securității. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, astfel cum rezultă din cuprinsul notei de constatare din 23 mai 2012 și din înscrisurile atașate, că pârâtul a fost recrutat în 1986, când era student la Secția pedagogică a Facultății de Compoziție și Muzicologie, sub numele conspirativ „S.", pentru încadrarea informativă a elementelor naționaliste din cadrul Conservatorului G.D.

din Cluj. A consfințit colaborarea prin semnarea unui angajament olograf. A fost abandonat în 1979 deoarece a refuzat să colaboreze cu ofițerul care deservea informativ școala unde fusese repartizat ca profesor după terminarea facultății. În 1982, pârâtului i se deschide dosar de urmărire informativă deoarece fusese semnalat cu manifestări ostile la adresa statului român și era în relații cu o etnografă din Republica Populară Ungară, declarată persoană indezirabilă pentru România. În opinia reclamantului, cazurile de exonerare ce pot fi invocate în ipoteza constatării calității de colaborator al Securității sunt cele strict prevăzute de art. 2 lit. b), teza a II-a și a III-a din O.U.G. nr. 24/2008 printre acestea nenumărându-se evocarea de către persoana verificată a unor situații în care aceasta s-ar fi aflat în situația de opozant sau chiar de victimă a regimului comunist.

Reclamantul a învederat că pârâtul se încadrează în sfera persoanelor supuse verificărilor în legătură cu existența sau inexistenta calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, fiind verificat din oficiu, având în vedere dispozițiile art. 3 lit. g) coroborat cu art. 5 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, pârâtul fiind director general în cadrul Ministerului Culturii și Patrimoniului National. În concluzie, reclamantul a apreciat că sunt asigurate condițiile impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a se putea constata calitatea de colaborator al Securității în privința pârâtului, informațiile furnizate au vizat preocupările, activitățile, opiniile, viața personală și religioasă a unor cetățeni, fiind vorba de atitudini potrivnice regimului totalitar comunist.

Prin urmare, informațiile furnizate de pârât au vizat îngrădirea dreptului la viața privată prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și dreptul la libertatea gândirii și a conștiinței (art. 30 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului). De asemenea, delațiunea referitoare la comentariile despre nivelul de trai, a generat avizarea negativă a persoanei care a făcut obiectul delațiunii, îngrădindu-i acesteia dreptul la libera circulație (art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului). Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. A susținut că datorită manifestării constante împotriva regimului totalitar, a fost urmărit timp de 7 ani de către Securitate, care a concentrat pentru spionarea pârâtului importante forțe și mijloace până la căderea regimului.

Efectul acestei mobilizări se materializează în 2 volume de urmărire informativă, totalizând 285 file, iar neconcludentele probe de „colaborare" cu cei împotriva cărora de fapt lupta sunt de-a dreptul superflue. În concluzie, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, informațiile furnizate nu au condus la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, obiectivul în cauză fiind acela al discreditării pârâtului prin diversiunea că ar fi colaborator al Securității. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 621 din 11 februarie 2013, a admis acțiunea formulată de reclamant, constatând calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Din înscrisurile existente la dosar, reiese că pârâtul S.I., sub numele conspirativ „S." conform angajamentului olograf cu care a consimțit la colaborare, a furnizat informații Securității, iar acestea se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, apreciindu-se astfel îndeplinită prima condiție impusă de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Prima instanța a reținut notele informative referitoare la studenta K.E.S. despre care pârâtul semnalează că „activează în cadrul cultului baptist și nu face un secret din aceasta". Ca urmare a acestei informări, pârâtul a fost instruit să o încadreze informativ pentru a afla dacă face propagandă mistică, dacă participă la adunări, precum și dacă încearcă să convertească alți colegi.

Respectând instrucțiunile primite, colaboratorul S. „fiind chiar lângă ea și prefăcându-se că doarme", a observat că aproape fiecare frază din conținutul scrisorii pe care respectiva studentă o scria părinților, era presărată cu expresii religioase. În același sens fiind și nota din 16 ianuarie 1975, în care pârâtul relatează că discutând pe teme religioase cu K.E.S., aceasta apreciază că poziția cultului baptist față de statul român nu este potrivnică, dar „nici nu există un atașament total ci mai degrabă o poziție de indiferentă față de destinele statului". De asemenea, s-a reținut nota informativă datată 26 martie 1974, din care reiese că și cu această ocazie, cât și anterior, pârâtul a mai relatat despre discuțiile de ordin național în care s-a implicat studentul C.M.

de această dată studentul fiind mai rezervat și mai atent în discuții, fiindu-i teamă că nu i se va da drumul să plece în străinătate la un concurs de muzică întrucât este cunoscută situația fratelui său, plecat în Cehoslovacia și care a trecut în Austria fără aprobare, dar și întrucât „despre el se cunoaște faptul că i-a cam umblat gura". Totodată, a fost avut în vedere și materialul informativ referitor la studentul N.L., care „în mai multe discuții în cameră făcea comparații între situația social-politică și economică de la noi din țară cu țările occidentale /.../ scoțând în evidență superioritatea acestora din urmă" și care afirma ca nivelul de trai și material de la noi din țară este cu mult inferior celui din occident.

Delațiunea pârâtului a fost folosită pentru avizarea negativă a studentului respectiv, care „urma să plece într-un turneu artistic în Italia, Franța și Belgia". A mai relatat pârâtul despre un student că se lansează în discuții filosofice, făcând interpretări necorespunzătoare, iar despre un alt student că apreciază oportună contactarea, antrenarea în rezolvarea unor sarcini și atragerea sa la colaborare. Prima instanță a reținut că aspectele relatate de pârât au evidențiat în esență poziția ostilă/atitudinea dușmănoasă a celor urmăriți față de politica partidului și statului, a conducerii acestora, față de regimul comunist vizând interesul pentru opiniile celor vizați relativ la aspectele menționate, pentru anturajul acestora, pentru opiniile și opțiunile politice ale acestora.

Acest interes, pus în practică prin informarea organelor Securității, coroborat cu urmările ce ar fi putut fi antrenate împotriva celor vizați probează un mecanism specific de supraveghere polițienească extrem de intrusiv în viața privată a celor urmăriți și o grevare a dreptului la viață privată, a exercitării libertății de exprimare, de opinie și de conștiință, a libertății religioase, adică exact a acelor libertăți care conturează personalitatea unui om, care dau măsura demnității acestuia, grevare care - în raport de sistemul de valori al fiecăruia dintre cei vizați - poate echivala cu o suprimare efectivă a acestor libertăți.

Toate aceste acțiuni ale pârâtului ce au implicat urmărirea îndeaproape a vieții unor persoane dar și opiniile acestora, precum și relatarea acestora și a discuțiilor purtate, constituie activități prin care s-au suprimat/îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, și anume: dreptul la viață privată, precum și dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor. Așa cum reiese din toate documentele anexate, activitatea pârâtului se remarcă prin acțiunile ce au ce au avut ca efect îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viața privată prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și dreptul la libertatea gândirii și a conștiinței (art. 30 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului).

De asemenea, în măsura în care delațiunea referitoare la comentariile despre nivelul de trai a generat avizarea negativă a persoanei care a făcut obiectul delațiunii, a fost îngrădit și dreptul acesteia la libera circulație prevăzut de art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. Constatând aceste aspecte, rezultă în mod evident că prin activitățile desfășurate, pârâtul a adus atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor, recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată, prejudiciind grav statutul persoanelor urmărite, fiind lipsit de relevanță faptul că la un moment dat pârâtul a promovat și reacții contrare politicii partidului, fapt ce a generat constituirea unui dosar de urmărire informativă iar în acest sens promovarea unei campanii de compromitere a obiectivului față de anturajul său.

Așa fiind, prima instanță a constatat calitatea de colaborator a pârâtului pentru perioada 1973 - 1979, fiind lipsită de relevanță în raport de aceasta și de obiectul cauzei perioada 1982 - 1989 pentru care s-a constituit dosar de urmărire a acestuia („Oratorul"). De asemenea, a considerat ca lipsite de importanță demersurile Securității în sensul compromiterii pârâtului (pentru a se întări convingerea că pârâtul ar fi colaborat cu organele de securitate; aviz negativ pentru participare la turneu; schimbarea din funcția de metodist al Centrului Județean de îndrumare a Creației Artistice de Masă) așa cum se subliniază în esență prin întâmpinare și prin concluzii scrise. Încercarea organelor Securității de discreditare a pârâtului, de compromitere nu prezintă nicio relevanță cu privire la colaborarea voluntară a acestuia într-o perioadă anterioară dată, 1973 - 1979, cu atât mai mult cu cât aceasta nu este contestată în esență.

Informațiile date de pârât prin care acesta denunța activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, conform celor mai sus arătate, nu au fost furnizate în niciuna din ipotezele legale expuse (în timpul unei cercetări sau anterior împlinirii vârstei de 16 ani), încadrându-se pe deplin în tiparul normei prev. de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Prima instanță a reținut ca pârâtul nu a contestat în substanța lor discuțiile redate în notele informative, în rapoartele privind discuțiile avute cu pârâtul ori în referatele sau celelalte acte întocmite de lucrătorii Securității, ceea ce înseamnă că cele redate în scris corespund adevărului, iar susținerea acestuia că informațiile pe care le-ar fi furnizat sunt lipsite de periculozitate nu poate fi primită, fiind de notorietate încă de la acel moment urmărirea de către Securitate a persoanelor care frecventau serviciile divine publice ale unui cult precum și a persoanelor ori a posibilităților de a se lua cunoștință despre nivelul și modul de trai din alte state, cu atât mai mult cu cât se susținea superioritatea acestora din urmă față de cele din România.

Neîntemeiată fiind și apărarea acestuia potrivit căreia nu este dovedit că informațiile divulgate Securității au vizat restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale. Împrejurarea că se admitea practicarea minimală a cultului baptist ori că era recunoscut faptul că nivelul de trai este mai scăzut în România nu înseamnă că aceste aspecte nu erau reprimate de către Securitate, că nu se promova în acest sens o campanie susținută și că astfel de delațiuni nu antrenau consecințe pentru persoanele vizate. Faptul că respectivele delațiuni au vizat restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți rezultă fără îndoială și din faptul că într-un caz concret au și fost efectiv antrenate consecințe, respectiv în cazul studentului N.L.

care urma să plece într-un turneu artistic în Italia, Franța, Belgia și, pe baza materialului informativ i s-a dat aviz negativ, fiind irelevant motivul pentru care respectiva persoană nu a mai plecat în străinătate. Contrar susținerilor pârâtului, prima instanță a reținut multe delațiuni ale acestuia, nu doar una. Însă, este de neacceptat ca o astfel de persoană să nu fie calificată colaborator al Securității pentru că a furnizat o singură dată informații care se încadrează în tiparul normei legale, deși persoana vizată de delațiunea în discuție este serios afectată de o astfel de conduită.

În fine, prima instanță a înlăturat și apărările pârâtului, în sensul că datele privind relația cu Securitatea oferite de instituția reclamantă ar fi inexacte, cele două perioade, 1973 - 1979 când pârâtul are nume conspirativ de informator „S." și respectiv 1982 - 1989 când pârâtul are nume conspirativ de urmărire „O.", sunt clare și rezultă atât din nota de constatare cât și din înscrisurile depuse la dosar. În consecință, judecătorul fondului a reținut că și a doua condiție prevăzută de dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 este îndeplinită, în sensul că prin informațiile furnizate organelor Securității, pârâtul a adus atingere dreptului la viață privată (art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului), dreptului la libertatea gândirii și a conștiinței (art. 30 din Constituția României din 1965 coroborat cu art. 18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului), precum și a dreptului la libera circulație (art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului). 2. Calea de atac exercitată Împotriva sentinței nr. 621 din 11 februarie 2013 a Curții de Apel București a formulat recurs pârâtul S.I., invocând ca temei legal dispozițiile art. 304 1 și art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susținut, în esență, următoarele critici: - Încălcarea dreptului la apărare, întrucât dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc la 28 ianuarie 2013 fără a fi prezent avocatul său, fiind formulată o cerere de amânare temeinic justificată, care în mod greșit a fost respinsă; - Instanța de fond nu a fost imparțială, a acceptat cu părtinire susținerile instituției reclamante și a pronunțat o hotărâre ce nu are suport probator concludent; - A fost încălcat dreptul la un proces echitabil. Se susține că nu i-au fost admise probele solicitate, respectiv proba testimonială și interogatoriul instituției reclamante și admisă doar în parte proba cu înscrisuri; nu i-au fost analizate apărările esențiale; probele referitoare la studentul N.L.

nu conduc la concluzia că informațiile au vizat îngrădirea unor drepturi și libertăți, cum eronat s-a reținut în cuprinsul hotărârii; - Hotărârea cuprinde motive contradictorii privitor la numiții N.L. și K.E.S., dar și străine de natura pricinii, în cazul evocării prezumțiilor stabilite prin lege pentru informatorul care nu împlinise 16 ani, cele obținute în timpul unui proces sau ipoteza gazdei pentru activitățile oculte ale Securității. - Hotărârea este dată cu încălcarea legii întrucât doar semnarea angajamentului nu poate conduce la atribuirea calității de colaborator; Se arată că informațiile furnizate au fost banale, inofensive, nu priveau activități sau atitudini, ci opinii ale persoanelor pretins divulgate care nu sunt sancționate de lege.

În esență, se susține că nu au fost analizate condițiile prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a fi reținută calitatea de colaborator a pârâtului. 3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursul formulat reține că aceasta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Criticile privind încălcarea dreptului la apărare sunt nefondate. După cum se constată din cuprinsul încheierii din 28 ianuarie 2013, pârâtul, reprezentat de avocat D.I. - colaborat al cabinetului de avocatură S.A. a formulat o cerere de amânare a cauzei fără ca aceasta să fie însoțită de înscrisuri medicale doveditoare, fapt confirmat și de concluziile scrise depuse de pârât pentru acest termen.

De asemenea, se reține din actele dosarului, că anterior acestui termen, cauza a suferit și alte amânări urmare a cererilor de amânare formulate de părți și admise de instanță. Potrivit art. 156 alin. (1) C. proc. civ. - (1865): „Instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată”. Întrucât cererea de amânare pentru lipsă de apărare formulată de pârât nu a fost însoțită de înscrisuri doveditoare, în raport de dispozițiile legale anterior citate, în mod corect a fost respinsă cererea de amânare formulată. De altfel, o dovadă care să susțină temeinicia cererii de amânare nu a fost depusă nici cu ocazia recursului. Mai mult, pârâtul, prin apărător, a depus concluzii scrise la dosarul cauzei pentru termenul din 28 ianuarie 2013, iar instanța a amânat pronunțarea hotărârii.

Astfel, pârâtul nu a fost privat de dreptul la apărare, fiind respectate prevederile art. 156 C. proc. civ. cât și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În ceea ce privește criticile care vizează administrarea probelor, instanța de recurs reține că acestea sunt nefondate. Instanța de fond s-a pronunțat asupra probelor prin încheierea din 12 noiembrie 2012, când, într-adevăr, au fost respinse motivat proba cu martori și interogatoriu, fiind încuviințată proba cu înscrisuri pentru ambele părți. Conform art. 167 alin. (1) C. proc. civ. - (1865): „Dovezile se pot încuviința numai dacă instanța socotește că ele pot să ducă la dezlegarea pricinii (...)”. Atât la judecata pe fond cât și în recurs, argumentele expuse de pârât în ceea ce privește probele solicitate și respinse, nu conduc la concluzia că aceste probe/dovezi priveau teza cererii de chemare în judecată.

Prin urmare, acestea nu prezentau relevanță pentru dezlegarea pricinii care avea ca obiect constatarea calității de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe pârât, astfel cum impun dispozițiile citate anterior. În altă ordine, recurentului i-a fost admisă proba cu înscrisurile solicitate și nominalizate, inclusiv dosarul cu indicativul I 263353 de urmărire informativă, aflat în posesia instituției reclamante. Astfel, sunt nefondate criticile din cuprinsul recursului referitoare la aceste aspecte, mai ales că nu se indică în mod clar, concret, care sunt înscrisurile despre care se susține că ar fi hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii. Față de considerentele expuse nu se poate reține încălcarea dreptului la un proces echitabil.

În altă ordine, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., astfel cum a fost argumentat, nu este fondat. Analizându-se sentința recurată, se reține că aceasta respectă cerințele impuse de art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Citarea integrală în cuprinsul sentinței recurate a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 241/2008 care include și ipoteza gazdei, nu prezintă relevanță din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Calitatea de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe recurentul-pârât a fost constatată în raport de art. 2 lit. b) teza I din același act normativ, fapt necontestat. De asemenea, corect instanța de fond a reținut că recurentul-pârât nu se află în ipotezele legale prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, în care legiuitorul a prevăzut că nu se poate reține calitatea de colaborator, făcând referire la persoana care nu a împlinit 16 ani sau cea care a furnizat informații în timpul anchetei sau procesului, astfel că hotărârea recurată nu cuprinde motive străine de natura pricinii. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de recurs apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: P otrivit art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008, prima condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se constata că o persoană a avut calitatea de colaborator al Securității este aceea ca această persoană să fi furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității iar a doua condiție să vizeze calitatea informației furnizate, în sensul că prin aceste informații se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist, iar a treia condiție se referă la efectele furnizării informațiilor în sensul că au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Norma juridică menționată nu exclude constatarea calității de colaborator în cazul în care este deschis dosar de urmărire informativă pe numele aceleiași persoane.

Necontestat este că recurentul-pârât a semnat „angajamentul” la 26 mai 1973 cu organele Securității. De asemenea, necontestat este că acesta a furnizat informațiile pe care le-a semnat sub numele conspirativ „S.”, redate în cuprinsul notei de constatare depusă de reclamant la dosarul cauzei. Instanța de fond a reținut, în esență, că din conținutul notelor informative referitoare la studenta K.E.S. și studentul N.L., furnizate de pârât rezultă că au fost denunțate activități/atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, de natură să aducă atingere drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Susținerile recurentului-pârât în sensul că informațiile furnizate în ceea ce privește aceste persoane nu pot conduce la constatarea calității de colaborator al Securității, nu sunt fondate.

Astfel, în ceea ce o privește pe studenta K.E.S., se constată că nota informativă din 15 noiembrie 1973, furnizată de recurentul-pârât, a fost însoțită de propunerea ofițerului de Securitate de a fi exploatată operativ, pârâtul fiind instruit să o urmărească dacă face propagandă mistică. Astfel, respectând instrucțiunile primite, prin nota informativă din 21 februarie 1974, întocmită și semnată olograf de pârât cu numele conspirativ „S.”, acesta a relatat că: „În legătură cu studenta K.E.S. vă relatez următoarele. Din câte am sesizat continuă să facă deplasări în alte localități al căror scop presupun că ar fi de ordin religios pentru participarea la adunări baptiste (...)”.

Or, la vremea respectivă, chiar dacă cultul baptist era recunoscut, din perspectiva Securității, a conducătorilor comuniști și regimului ateu comunist, urmărirea persoanelor care frecventau diferite servicii divine publice fiind fidele acestora, era motivată de faptul că acestea erau catalogate ca potențiali oponenți ai regimului comunist, datorită antagonismului dintre ideologia radicală comunistă și religie. Deci, activitatea/propaganda/adunările mistico-religioase erau considerate ca fiind potrivnice regimului totalitar comunist. Prin urmare, informațiile furnizate au denunțat activități/atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. În altă ordine, rezultă din nota ofițerului de Securitate că respectiva studentă „a fost lucrată de D.U.I.

pentru propagandă mistico-religioasă, fiind avertizată în luna ianuarie 1974”. În consecință, este dovedită și îndeplinirea condiției ce se referă la efectele furnizării informațiilor, în sensul că acestea au fost apte să aducă atingere, să îngrădească drepturile și libertățile fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viața privată (prevăzut de art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului), dreptul la libertatea gândirii și conștiinței (prevăzut de art. 30 din Constituția R.S.R. din 1965 și art. 18 din Declarația Universală a Drepturilor Omului). În altă ordine și prin nota informativă referitoare la studentul N.L. al cărei conținut nu este contestat de pârât, au fost furnizate informații prin care se denunțau activități sau atitudini potrivnice regimului comunist.

Este evident că informația potrivit căreia studentul „afirmă că nivelul de trai și material de la noi din țară este cu mult inferior celui din occident, cât și celui din R.P.U.”, denunță o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist. Rezultă din nota ofițerului de Securitate că această informație urma să fie folosită pentru avizarea negativă a studentului respectiv, care urma să plece într-un turneu artistic în Italia, Franța și Belgia. Deci, așa cum rezultă din modul de valorificare a informațiilor respective de către organele fostei Securități, este probat faptul că prin acele informații se denunțau atitudini sau activități potrivnice regimului comunist și au fost apte să ducă la îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale, respectiv dreptul la libera circulație (art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului).

În concluzie, soluția instanței de fond este temeinică și legală, iar Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul formulat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.I. împotriva sentinței nr. 621 din 11 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2015.