ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 342/2013

Asupra

recursului de față;

În baza

actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin încheierea din 11 ianuarie 2013

a Curții de Apel București, secția a ll-penală, pronunțată în Dosarul nr.

22410/3/2012, între alții, a fost menținută starea de arest, a inculpatului D.C.

Pentru a

pronunța această soluție instanța a reținut că prin sentința penală nr. 983 din

16 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost

condamnat inculpatul D.C., la o pedeapsă de 12 ani închisoare precum și la

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a)

teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei

principale a închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută

de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

A fost

condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de uzurpare de calități oficiale prevăzută de art. 240 C. pen., cu

aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art.

33 lit. a) și b), art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul D.C. urmează a executa

pedeapsa cea mai grea, aceea de 12 ani închisoare, precum și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a

ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei

principale a închisorii.

În temeiul art.

61 alin. (1) teza I, alin. (2) C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului

liberării condiționate a inculpatului din executarea pedepsei de 5 ani și 8

luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 582 din 11 august 2011 a

Tribunalului București, secția a ll-a penală, din care a rămas un rest

neexecutat de 573 zile închisoare.

În temeiul

art. 61 alin. (1) teza a lll-a C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 12

ani închisoare precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3

ani după executarea pedepsei principale a închisorii aplicată prin prezenta

hotărâre, cu restul rămas neexecutat de 573 zile închisoare, urmând ca, în

final, inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 12 ani și 3 luni

închisoare precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3

ani după executarea pedepsei principale a închisorii. S-a aplicat inculpatului D.C.

pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza

a ll-a și b C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În temeiul

art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în

temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și

arestului preventiv, de la data de 22 martie 2012 la zi.

În fapt, s-a reținut

faptul că la data de 19 martie 2012, inculpații P.R.G. și D.C., prin uzurparea de

calități oficiale și falsificarea de înscrisuri au înșelat pe partea vătămată M.V.

cu suma de 100.000 de euro.

Instanța de control

judiciar sesizată cu apelul inculpatului împotriva hotărârii de condamnare a apreciat

că se impune continuarea privării stării de libertate, deoarece nu au dispărut temeiurile

avute în vedere la arestarea acestuia și nu au intervenit elemente noi care să impună

punerea în libertate a inculpatului.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs inculpatul D.C., care, prin apărătorul desemnat din

oficiu, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și judecarea

în stare de libertate.

Recursul declarat

de inculpat nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 300

2

C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat instanța

sesizată este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia

arestării preventive iar conform art. 160

b

alin. (3) din același Cod,

când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea

de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța

prin încheiere motivată dispune menținerea stării de arest.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului se constată că arestarea inculpatului L.S. a fost

dispusă în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor

de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen. și de de uzurpare de calități oficiale prevăzută de

art. 240 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., constând în aceea că la

data de 19 martie 2012, inculpații P.R.G. și D.C., prin uzurparea de calități oficiale

și falsificarea de înscrisuri au înșelat pe partea vătămată M.V. cu suma de 100.000

de euro.

Analizând actle

și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu au dispărut temeiurile avute

în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, care se regăsesc

în dispozițiile art. 148 lit. b) și f) din C. proc. pen., că există motive verosimile

de a bănui că inculpatul a săvârșit infracțiunile arătate, că pentru prezervarea

ordinii publice se impune continuarea privării de libertate, în conformitate cu

dispozițiile legale evocate.

Deși pericolul

pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, ca trăsătură esențială

a infracțiunii, aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea

publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența

pericolului public poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al

infracțiunii de care este acuzat inculpatul, de reacția publică la comiterea unei

astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare

de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți

ca autori ai unor astfel de fapte.

În raport de probatoriul

administrat până la acest moment procesual, inculpatul este acuzat de săvârșirea

unor fapte de o gravitate sporită, creând o stare de insecuritate socială, modalitatea

în care acestea au fost comise, toate acestea justificând pe deplin, temerea că

odată pus în libertate, va săvârși și alte fapte de același gen.

În aceeași ordine

de idei, raportat la infracțiunile presupus săvârșite (înșelăciune cu consecințe

deosebit de grave și uzurpare de calități oficiale), toate implicând o adevărată

pregătire a activităților infracționale, măsura fiind corespunzătoare și scopului

măsurii preventive înscris în art. 136 C. proc. pen.

Prin lăsarea în

libertate a inculpatului există și posibilitatea apariției unui ecou negativ în

societate cu privire la capacitatea de reacție a autorităților în asemenea situații

și, în plus, un risc de influențare negativă a modului de derulare a procesului

penal.

Având în vedere

natura și importanța relațiilor sociale pretins încălcate prin activitatea infracțională

bănuit desfășurată, gravitatea diferențiată dar accentuată a tuturor faptelor presupus

a fi comise, pentru care există motive verosimile care justifică bănuiala că au

fost comise de inculpat, modalitatea și împrejurările concrete în care se presupune

că au fost săvârșite acțiunile ilicite, urmările produse, Înalta Curte apreciază

că aceleași temeiuri justifică privarea în continuare de libertate a acestuia.

Înalta Curte apreciază

că nu s-a depășit termenul rezonabil al arestării preventive a inculpatului, în

raport de particularitățile concrete ale cauzei, respectiv, numărul inculpaților

și complexitatea cauzei.

Mai mult decât

atât, în cauză a fost pronunțată sentința susmenționată, prin care, având în vedere

probele de vinovăție administrate, s- a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa

privativă de libertate de 12 ani închisoare.

Ținând seama de

probele cauzei și de soluția pronunțată de tribunal, Înalta Curte apreciază că în

ceea ce îl privește pe inculpatul D.C. , subzistă temeiurile avute în vedere la

luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C.

proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa

prevăzută pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia este mai mare de 4 ani

și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică.

În consecință,

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat,

iar privarea de libertate este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal.

Față de considerentele

arătate, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și a) art. 192

alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul

D.C.

Totodată, în baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei

de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva încheierii de ședință din data de

11 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, în

Dosarul nr. 22410/3/2012(3742/2012).

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

31 ianuarie 2013.