ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 342/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin încheierea din 11 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a ll-penală, pronunțată în Dosarul nr. 22410/3/2012, între alții, a fost menținută starea de arest, a inculpatului D.C. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin sentința penală nr. 983 din 16 noiembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a fost condamnat inculpatul D.C., la o pedeapsă de 12 ani închisoare precum și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

A fost condamnat același inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uzurpare de calități oficiale prevăzută de art. 240 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și b), art. 34 lit. b) C. pen. inculpatul D.C. urmează a executa pedeapsa cea mai grea, aceea de 12 ani închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii. În temeiul art. 61 alin. (1) teza I, alin. (2) C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate a inculpatului din executarea pedepsei de 5 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 582 din 11 august 2011 a Tribunalului București, secția a ll-a penală, din care a rămas un rest neexecutat de 573 zile închisoare.

În temeiul art. 61 alin. (1) teza a lll-a C. pen., s-a dispus contopirea pedepsei de 12 ani închisoare precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii aplicată prin prezenta hotărâre, cu restul rămas neexecutat de 573 zile închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute o pedeapsă rezultantă de 12 ani și 3 luni închisoare precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale a închisorii. S-a aplicat inculpatului D.C. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și b C. pen., pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în temeiul art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestului preventiv, de la data de 22 martie 2012 la zi. În fapt, s-a reținut faptul că la data de 19 martie 2012, inculpații P.R.G. și D.C., prin uzurparea de calități oficiale și falsificarea de înscrisuri au înșelat pe partea vătămată M.V. cu suma de 100.000 de euro. Instanța de control judiciar sesizată cu apelul inculpatului împotriva hotărârii de condamnare a apreciat că se impune continuarea privării stării de libertate, deoarece nu au dispărut temeiurile avute în vedere la arestarea acestuia și nu au intervenit elemente noi care să impună punerea în libertate a inculpatului.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul D.C., care, prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și judecarea în stare de libertate. Recursul declarat de inculpat nu este întemeiat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 300 2 C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul este arestat instanța sesizată este datoare să verifice în cursul judecății legalitatea și temeinicia arestării preventive iar conform art. 160 b alin. (3) din același Cod, când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța prin încheiere motivată dispune menținerea stării de arest.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că arestarea inculpatului L.S. a fost dispusă în baza art. 148 lit. f) C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. și de de uzurpare de calități oficiale prevăzută de art. 240 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., constând în aceea că la data de 19 martie 2012, inculpații P.R.G. și D.C., prin uzurparea de calități oficiale și falsificarea de înscrisuri au înșelat pe partea vătămată M.V. cu suma de 100.000 de euro. Analizând actle și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu au dispărut temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, care se regăsesc în dispozițiile art. 148 lit. b) și f) din C. proc.

pen., că există motive verosimile de a bănui că inculpatul a săvârșit infracțiunile arătate, că pentru prezervarea ordinii publice se impune continuarea privării de libertate, în conformitate cu dispozițiile legale evocate. Deși pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, ca trăsătură esențială a infracțiunii, aceasta nu înseamnă, însă, că în aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută abstracție de gravitatea faptei. Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este acuzat inculpatul, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.

În raport de probatoriul administrat până la acest moment procesual, inculpatul este acuzat de săvârșirea unor fapte de o gravitate sporită, creând o stare de insecuritate socială, modalitatea în care acestea au fost comise, toate acestea justificând pe deplin, temerea că odată pus în libertate, va săvârși și alte fapte de același gen. În aceeași ordine de idei, raportat la infracțiunile presupus săvârșite (înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și uzurpare de calități oficiale), toate implicând o adevărată pregătire a activităților infracționale, măsura fiind corespunzătoare și scopului măsurii preventive înscris în art. 136 C. proc. pen. Prin lăsarea în libertate a inculpatului există și posibilitatea apariției unui ecou negativ în societate cu privire la capacitatea de reacție a autorităților în asemenea situații și, în plus, un risc de influențare negativă a modului de derulare a procesului penal.

Având în vedere natura și importanța relațiilor sociale pretins încălcate prin activitatea infracțională bănuit desfășurată, gravitatea diferențiată dar accentuată a tuturor faptelor presupus a fi comise, pentru care există motive verosimile care justifică bănuiala că au fost comise de inculpat, modalitatea și împrejurările concrete în care se presupune că au fost săvârșite acțiunile ilicite, urmările produse, Înalta Curte apreciază că aceleași temeiuri justifică privarea în continuare de libertate a acestuia. Înalta Curte apreciază că nu s-a depășit termenul rezonabil al arestării preventive a inculpatului, în raport de particularitățile concrete ale cauzei, respectiv, numărul inculpaților și complexitatea cauzei.

Mai mult decât atât, în cauză a fost pronunțată sentința susmenționată, prin care, având în vedere probele de vinovăție administrate, s- a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa privativă de libertate de 12 ani închisoare. Ținând seama de probele cauzei și de soluția pronunțată de tribunal, Înalta Curte apreciază că în ceea ce îl privește pe inculpatul D.C. , subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, temeiuri prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006, respectiv pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În consecință, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, iar privarea de libertate este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal. Față de considerentele arătate, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a) art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D.C. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.C. împotriva încheierii de ședință din data de 11 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a ll-a penală, în Dosarul nr. 22410/3/2012(3742/2012). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 31 ianuarie 2013.