ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 338/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 283 din data de 24 iulie 2012 a Tribunalului lași, a fost respinsă, ca inadmisibilă în principiu, cererea condamnatului H.V. de revizuire a sentinței penale din data de 8 iunie 2010 a Tribunalului lași. A fost obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare. Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, prima instanță a reținut: Prin sentința penală nr. 321 din 8 iunie 2010 a Tribunalului lași, rămasă definitivă prin neapelare, s-a dispus condamnarea inculpatului H.V. la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată de Tribunalul lași, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat.

Referitor la motivul invocat de revizuient privind existența a două hotărâri pentru aceeași faptă, respectiv sentința penală și procesul-verbal prin care a fost sancționat contravențional de Poliția Costuleni în aceeași zi când s-a reținut comiterea infracțiunii, instanța a reținut că acest caz de revizuire, prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen., este incident doar dacă au fost pronunțate două hotărâri judecătorești definitive în cauze distincte, prin care să se soluționeze fondul cauzei or, în speță, temeiul ireconciabilității a două hotărâri judecătorești nu este aplicabil în cauză, având în vedere că prin hotărârea judecătorească s-a procedat la tragerea la răspundere penală a revizuientului pentru săvârșirea unei infracțiuni, iar prin procesul-verbal s-a dispus sancționarea sa pentru o faptă ce constituie contravenție, respectivele acte de autoritate pot coexista, fără însă a putea fi supuse revizuirii în procedura reglementată în art. 393-407 C. proc. pen. Față de cele ce preced, prima instanță a constatat, prin raportare la normele procesual penale relevante aplicabile în cauză, că motivele invocate de revizuientul H.V.

în susținerea cererii nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute în art. 394 C. proc. pen. și a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de revizuire formulată, în temeiul dispozițiilor art. 403 C. proc. pen. coroborate cu dispozițiile art. 393 și art. 394 C. proc. pen. În termen legal, hotărârea a fost apelată de inculpat cu motivarea că a depus cu ocazia soluționării unei contestații în anulare, copia procesului verbal de contravenție, că s-a reținut în rechizitoriu o situație de fapt greșită, că martorii au făcut declarații mincinoase, fiind veri cu victima, că s-a făcut urmărirea penală și judecata fără avocat, că s-au încălcat dispoziții constituționale care privesc înfăptuirea justiției, accesul la justiție, că s-au încălcat dispozițiile art. 62 C. proc.

pen. Prin decizia penală nr. 128 din 21 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuent, apreciindu-se că prima instanță a reținut în mod corect că față de motivele invocate de condamnat, cererea de revizuire nu este admisibilă în principiu, iar motivele invocate, exced cadrul procesual, toate aspectele invocate în memoriu depus la dosar, trebuind a fi invocate în căile ordinare de atac a hotărârii prin care s-a soluționat fondul cauzei. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuentul H.V., invocându-se potrivit memoriului depus la dosar, dispozițiile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a), b), c), d) și e) C. proc.

pen., în sensul că: nu a fost audiat de instanța de judecată, că martorii audiați în cauză au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, întrucât aceștia nu au fost prezenți la momentul săvârșirii faptei, că rechizitoriul întocmit în cauză este fals întrucât cele menționate nu corespund realității, că a fost judecat în lipsă, precum și că a fost amendat de poliția comunitară cu suma de 400 de RON și în același timp a fost judecat și condamnat pentru aceeași faptă. Recursul declarat nu este fondat pentru următoarele considerente: Prin intermediul revizuirii, reglementată ca o cale extraordinară de atac, se tinde la desființarea hotărârii pronunțate, pentru îndreptarea unor erori de fapt, erori comise de organele judiciare cu ocazia stabilirii unor situații de fapt.

Aceste erori apar fie datorită imposibilității cunoașterii unor anumite împrejurări, fie sunt datorate unor fraude procesuale: mărturii mincinoase, falsuri, corupție, etc. Revizuirea unei hotărâri se poate cere numai în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membru al completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte apreciză că, pentru a fi incidente aceste dispoziții, este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate în revizuire să nu fi fost cunoscute de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârea de condamnare și aceste împrejurări sau fapte să fie în măsură, conform art. 394 alin. (2) C. proc. pen. să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, mai precis să conducă la adoptarea unei hotărâri diametral opuse respectiv de achitare a revizuientului sau de încetare a procesului penal. Pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc.

pen. nu este necesar deci ca martorii propuși să fie noi sau probele propuse să fie noi, ci teza probatorie pentru care se solicită a se administra aceste probe, respectiv faptele sau împrejurările ce pot fi relevate de martori să fie unele necunoscute și neanalizate de către instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere. Raportând considerațiile teoretice mai sus arătate la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că susținerile revizuentului, în sensul că nu a fost audiat de judecătorul fondului nu se încadrează în acest caz de revizuire, acest aspect trebuind a fi invocat în căile ordinare de atac a hotărârii prin care s-a soluționat fondul cauzei. În ceea ce privește admisibilitatea cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen., este necesar a se constata că s-a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, infracțiune ce se constată prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului (conform art. 395 C. proc. pen.), iar mărturia mincinoasă a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că revizuientul nu a demonstrat în nici un fel susținerea că hotărârea a cărei revizuire se cere s-a bazat pe declarațiile mincinoase ale martorilor audiați la instanța fondului și nici nu a formulat plângeri în acest sens, în cauză nepronunțându-se o hotărâre judecătorească sau o ordonanță a procurorului prin care să se constate că a fost comisă o infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, așa cum prevăd dispozițiile art. 394 lit. b) C. proc.

pen. În ceea ce privește admisibilitatea cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., este necesar a se constata că un înscris care a servit ca temei în cauza a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, infracțiunea de fals trebuind constată prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului (conform art. 395 C. proc. pen.), iar acesta infracțiune a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că susținerile revizuentului, în sensul că rechizitoriul întocmit în cauză este fals întrucât cele menționate nu corespund realității, nu se încadrează în acest caz de revizuire, acest aspect trebuind a fi invocat în căile ordinare de atac a hotărârii prin care s-a soluționat fondul cauzei.

În ceea ce privește admisibilitatea cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., este necesar a se constata că s-a săvârșit o infracțiune de către un membru al completului de judecată, procuror sau de către persoana care a efectuat acte de cercetare penală, în cauza a cărei revizuire se cere, infracțiune ce trebuia constată prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului (conform art. 395 C. proc. pen.), iar acesta infracțiune a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că susținerile revizuentului, în sensul că a fost judecat în lipsă, nu se încadrează în acest caz de revizuire, acest aspect trebuind a fi invocat în căile ordinare de atac a hotărârii prin care s-a soluționat fondul cauzei.

În ceea ce privește admisibilitatea cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., acesta este incident doar dacă au fost pronunțate două hotărâri judecătorești definitive în cauze distincte, prin care să se soluționeze fondul cauzei or, în speță, temeiul ireconciabilității a două hotărâri judecătorești nu este aplicabil în cauză, deoarece legea se referă la faptul că nu se pot pune de acord dispozițiile a două acte jurisdicționale, ce emană de la instanțe judecătorești ce funcționează în conformitate cu normele constituționale și dispozițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, și nicidecum o hotărâre judecătorească și un act cu caracter administrativ, respectiv un proces-verbal de contravenție ce emană de la un agent constatator ca reprezentant al unei autorități, ce nu face însă parte din autoritatea judecătorească.

În ceea ce privesc celelalte susțineri ale recurentului revizuent, Înalta Curte apreciază că acesta nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute expres și limitativ prin dispozițiile art. 394 C. proc. pen. În consecință hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice. Față de considerentele arătate mai sus , constatând nefondate motivele de recurs invocate și nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același Cod urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul H.V. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul H.V. împotriva deciziei penale nr. 128 din 21 august 2012 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 31 ianuarie 2013.