ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 338/2013

Asupra

recursului de față;

În baza

actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 283 din

data de 24 iulie 2012 a Tribunalului lași, a fost respinsă, ca inadmisibilă în

principiu, cererea condamnatului H.V. de revizuire a sentinței penale din data

de 8 iunie 2010 a Tribunalului lași.

A fost

obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare.

Pentru a se

pronunța în sensul celor de mai sus, prima instanță a reținut:

Prin sentința

penală nr. 321 din 8 iunie 2010 a Tribunalului lași, rămasă definitivă prin

neapelare, s-a dispus condamnarea inculpatului H.V. la pedeapsa de 4 ani închisoare

aplicată de Tribunalul lași, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la

omor calificat.

Referitor la

motivul invocat de revizuient privind existența a două hotărâri pentru aceeași

faptă, respectiv sentința penală și procesul-verbal prin care a fost sancționat

contravențional de Poliția Costuleni în aceeași zi când s-a reținut comiterea

infracțiunii, instanța a reținut că acest caz de revizuire, prevăzut în art.

394 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., este incident doar dacă au fost pronunțate

două hotărâri judecătorești definitive în cauze distincte, prin care să se

soluționeze fondul cauzei or, în speță, temeiul ireconciabilității a două

hotărâri judecătorești nu este aplicabil în cauză, având în vedere că prin

hotărârea judecătorească s-a procedat la tragerea la răspundere penală a

revizuientului pentru săvârșirea unei infracțiuni, iar prin procesul-verbal s-a

dispus sancționarea sa pentru o faptă ce constituie contravenție, respectivele

acte de autoritate pot coexista, fără însă a putea fi supuse revizuirii în

procedura reglementată în art. 393-407 C. proc. pen.

Față de cele

ce preced, prima instanță a constatat, prin raportare la normele procesual

penale relevante aplicabile în cauză, că motivele invocate de revizuientul H.V.

în susținerea cererii nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute în

art. 394 C. proc. pen. și a respins ca inadmisibilă în principiu cererea de

revizuire formulată, în temeiul dispozițiilor art. 403 C. proc. pen. coroborate

cu dispozițiile art. 393 și art. 394 C. proc. pen.

În termen

legal, hotărârea a fost apelată de inculpat cu motivarea că a depus cu ocazia

soluționării unei contestații în anulare, copia procesului verbal de

contravenție, că s-a reținut în rechizitoriu o situație de fapt greșită, că

martorii au făcut declarații mincinoase, fiind veri cu victima, că s-a făcut

urmărirea penală și judecata fără avocat, că s-au încălcat dispoziții

constituționale care privesc înfăptuirea justiției, accesul la justiție, că

s-au încălcat dispozițiile art. 62 C. proc. pen.

Prin decizia

penală nr. 128 din 21 august 2012 pronunțată de Curtea de Apel lași, secția

penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de

revizuent, apreciindu-se că prima instanță a reținut în mod corect că față de

motivele invocate de condamnat, cererea de revizuire nu este admisibilă în

principiu, iar motivele invocate, exced cadrul procesual, toate aspectele

invocate în memoriu depus la dosar, trebuind a fi invocate în căile ordinare de

atac a hotărârii prin care s-a soluționat fondul cauzei.

Împotriva

acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuentul H.V.,

invocându-se potrivit memoriului depus la dosar, dispozițiile prevăzute de art.

394 alin. (1) lit. a), b), c), d) și e) C. proc. pen., în sensul că: nu a fost

audiat de instanța de judecată, că martorii audiați în cauză au săvârșit

infracțiunea de mărturie mincinoasă, întrucât aceștia nu au fost prezenți la

momentul săvârșirii faptei, că rechizitoriul întocmit în cauză este fals

întrucât cele menționate nu corespund realității, că a fost judecat în lipsă,

precum și că a fost amendat de poliția comunitară cu suma de 400 de RON și în

același timp a fost judecat și condamnat pentru aceeași faptă.

Recursul

declarat nu este fondat pentru următoarele considerente:

Prin

intermediul revizuirii, reglementată ca o cale extraordinară de atac, se tinde

la desființarea hotărârii pronunțate, pentru îndreptarea unor erori de fapt,

erori comise de organele judiciare cu ocazia stabilirii unor situații de fapt.

Aceste erori apar fie datorită imposibilității cunoașterii unor anumite

împrejurări, fie sunt datorate unor fraude procesuale: mărturii mincinoase,

falsuri, corupție, etc.

Revizuirea

unei hotărâri se poate cere numai în cazurile și în condițiile prevăzute expres

și limitativ de art. 394 C. proc. pen.

Astfel,

potrivit dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au

descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei;

b) un martor,

un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în

cauza a cărei revizuire se cere;

c) un înscris

care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat

fals;

d) un membru

al completului de judecata, procurorul ori persoana care a efectuat acte de

cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire

se cere;

e) când două

sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

În ceea ce

privește cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a)

C. proc. pen., Înalta Curte apreciză că, pentru a fi incidente aceste

dispoziții, este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate în revizuire

să nu fi fost cunoscute de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârea

de condamnare și aceste împrejurări sau fapte să fie în măsură, conform art.

394 alin. (2) C. proc. pen. să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare,

mai precis să conducă la adoptarea unei hotărâri diametral opuse respectiv de

achitare a revizuientului sau de încetare a procesului penal.

Pentru a fi

admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a) C.

proc. pen. nu este necesar deci ca martorii propuși să fie noi sau probele

propuse să fie noi, ci teza probatorie pentru care se solicită a se administra

aceste probe, respectiv faptele sau împrejurările ce pot fi relevate de martori

să fie unele necunoscute și neanalizate de către instanța care a pronunțat

hotărârea a cărei revizuire se cere.

Raportând

considerațiile teoretice mai sus arătate la speța dedusă judecății, Înalta

Curte constată că susținerile revizuentului, în sensul că nu a fost audiat de

judecătorul fondului nu se încadrează în acest caz de revizuire, acest aspect

trebuind a fi invocat în căile ordinare de atac a hotărârii prin care s-a

soluționat fondul cauzei.

În ceea ce

privește admisibilitatea cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1)

lit. b) C. proc. pen., este necesar a se constata că s-a săvârșit infracțiunea

de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, infracțiune ce se

constată prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă

prin acestea s-a dispus asupra fondului (conform art. 395 C. proc. pen.), iar

mărturia mincinoasă a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau

netemeinice.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că revizuientul nu a

demonstrat în nici un fel susținerea că hotărârea a cărei revizuire se cere s-a

bazat pe declarațiile mincinoase ale martorilor audiați la instanța fondului și

nici nu a formulat plângeri în acest sens, în cauză nepronunțându-se o hotărâre

judecătorească sau o ordonanță a procurorului prin care să se constate că a

fost comisă o infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se

cere, așa cum prevăd dispozițiile art. 394 lit. b) C. proc. pen.

În ceea ce

privește admisibilitatea cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit.

c) C. proc. pen., este necesar a se constata că un înscris care a servit ca

temei în cauza a cărei revizuire se cere a fost declarat fals, infracțiunea de

fals trebuind constată prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța

procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului (conform art. 395 C.

proc. pen.), iar acesta infracțiune a condus la pronunțarea unei hotărâri

nelegale sau netemeinice.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că susținerile

revizuentului, în sensul că rechizitoriul întocmit în cauză este fals întrucât

cele menționate nu corespund realității, nu se încadrează în acest caz de

revizuire, acest aspect trebuind a fi invocat în căile ordinare de atac a

hotărârii prin care s-a soluționat fondul cauzei.

În ceea ce

privește admisibilitatea cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1)

lit. d) C. proc. pen., este necesar a se constata că s-a săvârșit o infracțiune

de către un membru al completului de judecată, procuror sau de către persoana

care a efectuat acte de cercetare penală, în cauza a cărei revizuire se cere,

infracțiune ce trebuia constată prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța

procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului (conform art. 395 C.

proc. pen.), iar acesta infracțiune a condus la pronunțarea unei hotărâri

nelegale sau netemeinice.

Analizând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că susținerile

revizuentului, în sensul că a fost judecat în lipsă, nu se încadrează în acest

caz de revizuire, acest aspect trebuind a fi invocat în căile ordinare de atac

a hotărârii prin care s-a soluționat fondul cauzei.

În ceea ce

privește admisibilitatea cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1)

lit. d) C. proc. pen., acesta este incident doar dacă au fost pronunțate două

hotărâri judecătorești definitive în cauze distincte, prin care să se

soluționeze fondul cauzei or, în speță, temeiul ireconciabilității a două

hotărâri judecătorești nu este aplicabil în cauză, deoarece legea se referă la

faptul că nu se pot pune de acord dispozițiile a două acte jurisdicționale, ce

emană de la instanțe judecătorești ce funcționează în conformitate cu normele

constituționale și dispozițiile Legii nr. 304/2004 privind organizarea

judiciară, și nicidecum o hotărâre judecătorească și un act cu caracter

administrativ, respectiv un proces-verbal de contravenție ce emană de la un

agent constatator ca reprezentant al unei autorități, ce nu face însă parte din

autoritatea judecătorească.

În ceea ce

privesc celelalte susțineri ale recurentului revizuent, Înalta Curte apreciază

că acesta nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute expres și

limitativ prin dispozițiile art. 394 C. proc. pen.

În consecință

hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice.

Față de

considerentele arătate mai sus , constatând nefondate motivele de recurs

invocate și nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu,

Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același Cod

urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul H.V.

Totodată, în

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la

plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuentul H.V. împotriva deciziei penale nr.

128 din 21 august 2012 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul revizuent la

plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON,

reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică,

azi 31 ianuarie 2013.