ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 337/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința penală nr. 86/S din 11 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul penal nr. 2169/62/2012 a fost respinsă în baza art. 403 alin. (3) C. proc. pen. cererea formulată de condamnatul C.G. având ca obiect revizuirea sentinței penale nr. 470/S din 19 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul penal nr. 583/62/2010, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat revizuientul la plata către stat a sumei de 40 RON reprezentând cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la Tribunalul Brașov, condamnatul C.G.

a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 470/S din 19 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosarul penal nr. 583/62/2010, arătând că în mod greșit instanța care l-a condamnat a reținut că între el și victimă erau relații de prietenie, în realitate acestea fiind de dușmănie, dar și pentru a dovedi faptul că victima ar fi cunoscut că revizuientul ar fi primit o sumă de bani, motiv pentru care în seara incidentului victima ar fi venit la locuința sa cu intenția de a-l deposeda de bani. S-a solicitat așadar în această procedură reaudierea martorilor P.T., S.D. și L.M., revizuientul arătând că împotriva ultimilor doi a formulat și plângere pentru mărturie mincinoasă și audierea martorului D.M.

care ar cunoaște aspectul legat de bani. Examinând cererea de revizuire, în raport de motivele invocate de condamnatul C.G., prima instanță a constatat faptul că împrejurările „noi” invocate de condamnat, nu pot reprezenta un fapt ce ar putea conduce la o soluție de achitare, astfel că s-a apreciat că nu se poate reține incidența cazului prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. pentru a considera ca întemeiată în raport de acest text legal cererea de revizuire formulată de condamnatul C.G. Cât privește aprecierea revizuientului asupra declarațiilor unor martori care nu ar fi declarat adevărul, prima instanță a constat că simpla susținere a revizuientului condamnat că martorii indicați ar fi declarat necorespunzător adevărului deci mincinos nu atrage incidența temeiului de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc.

pen., această situație nefiind dovedită în condițiile art. 395 alin. (1) C. proc. pen. și nici nu poate fi constatată în procedura de revizuire. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel condamnatul revizuient C.G. criticând-o pentru netemeinicie și solicitând desființarea ei, iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice prin care să se admită în principiu cererea de revizuire formulată, să se administreze probele noi solicitate și să se pronunțe în fond o nouă hotărâre de achitare a sa datorită împrejurării că a lovit victima în stare de legitimă apărare, după ce aceasta din urmă intrase peste el în propria locuință prin escaladarea gardului împrejmuitor al proprietății.

În dezvoltarea motivelor de apel s-a arătat că se impune a se constata că starea de fapt reținută de instanțele anterioare nu este cea reală, date fiind împrejurările în care s-a produs săvârșirea acestei fapte de omor; că partea vătămată a intrat prin efracție în locuința inculpatului. În acest sens, la dosarul instanței de fond se specifică că victima după ce a escaladat gardul, a pătruns fără drept în curtea inculpatului iar în procesul-verbal de cercetare la fața locului și din planșele foto aferente rezultă că urmele de sânge se aflau pe vegetația situată în apropierea porții de acces în curtea inculpatului, ceea ce denotă că această altercație care a condus la decesul părții vătămate niciodată nu s-a produs în afara porții inculpatului.

Chiar din audierea martorilor R.I. și L.M. a rezultat fără putință de tăgadă că victima a fost în stare de ebrietate, a avut în mână un bidon de vin și a continuat să consume alcool la un bar din localitate, unde martorul C.C. susține că a auzit-o pe partea vătămată că vrea să îi dea 2 palme inculpatului C.G. Martorii D.M., S.C. și T.D. propuși spre a fi audiați în calea de atac extraordinară exercitată cunosc împrejurări colaterale care ar pute conduce la reținerea de către instanță a împrejurării noi invocate, respectiv comiterea faptei în stare de legitimă apărare. Potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (2 1 ) C. pen. se consideră legitimă apărare și acea situație în care o persoană încearcă să intre în domiciliu fără permisiunea proprietarului și dacă proprietarul ar comite o infracțiune pentru înlăturarea acestei aparente violări de domiciliu, trebuie reținută tot starea de legitimă apărare.

În memoriul scris depus în apel în susținerea căii de atac extraordinare exercitate inculpatul a mai arătat că doi dintre martorii audiații de către instanța de fond, respectiv P.T. și S.D., au depus mărturie mincinoasă astfel că se impunea ca prima instanță să dispună reaudierea lor. Verificând în aplicarea art. 378 C. proc. pen., hotărârea atacată sub toate aspectele, pe baza lucrărilor și a materialului probator din dosarul cauzei și luând în considerare de asemenea dispozițiile art. 363 C. proc. pen., instanța de apel a constatat că apelul promovat în cauză de către condamnatul revizuient C.G. este nefondat și l-a respins prin decizia penală nr. 86/A din 11 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

S-a arătat că susținerile revizuentului privind starea de legitimă apărare în care a acționat, reiterate în apel și în recurs, au fost analizate pe tot parcursul procesului penal care s-a finalizat prin condamnarea sa. De asemenea împrejurarea pătrunderii victimei în locuința revizuientului a fost invocată de către inculpat în apărarea sa în fața primei instanțe, fiind reținută de către prima instanță circumstanța atenuantă legale a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. De asemenea, împrejurarea că agresarea victimei a avut loc în curtea casei revizuientului și nu în stradă a fost reținută ca atare de către prima instanță, aceasta rezultând din întreg materialul probator administrat; de altfel nici încadrarea juridică dată faptei comise de condamnatul revizuient nu are în vedere o astfel de circumstanță.

Această împrejurare invocată de condamnat nu se circumscrie deci cazului de revizuire reglementat de art. 394 lit. a) C. proc. pen. întrucât nu are caracter de noutate și nu corespunde adevărului. Referitor la cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen. invocat de revizuient în susținerea cererii sale, prima instanță a reținut în mod întemeiat că situația invocată de revizuient respectiv mărturia mincinoasă comisă de martorii P.T. și S.D. trebuie dovedită, conform art. 395 alin. (1) C. proc. pen. cu hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului dacă prin aceasta s-a dispus asupra fondului. Revizuientul nu a depus niciun fel de dovezi care să ateste că martorii ar fi declarat mincinos în fața instanței de fond, iar simpla afirmație a revizuientului nu este suficientă pentru a se reține incidența acestui caz de revizuire.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuentul C.G., solicitând, potrivit memoriului depus la dosar, admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare, susținând că partea vătămată pătruns în locuința sa fără drept și prin violență, sens în care s-a arătat că este necesară audierea martorilor P.T. și S.D. pentru dovedierea acestei situații de fapt. S-a mai arătat că acești martori au săvârșit infracțiunea de mărfurile mincinoasă. În dovedirea celor susținute s-a solicitat, de asemenea, audierea martorilor D. și S. Recursul declarat nu este fondat pentru următoarele considerente: Prin intermediul revizuirii, reglementată ca o cale extraordinară de atac, se tinde la desființarea hotărârii pronunțate, pentru îndreptarea unor erori de fapt, erori comise de organele judiciare cu ocazia stabilirii unor situații de fapt.

Aceste erori apar fie datorită imposibilității cunoașterii unor anumite împrejurări, fie sunt datorate unor fraude procesuale: mărturii mincinoase, falsuri, corupție, etc. Revizuirea unei hotărâri se poate cere numai în cazurile și în condițiile prevăzute expres și limitativ de art. 394 C. proc. pen. În ceea ce privește cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte apreciză că, pentru a fi incidente aceste dispoziții, este necesar ca faptele sau împrejurările noi invocate în revizuire să nu fi fost cunoscute de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârea de condamnare și aceste împrejurări sau fapte să fie în măsură, conform art. 394 alin. (2) C. proc.

pen. să dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, mai precis să conducă la adoptarea unei hotărâri diametral opuse respectiv de achitare a revizuientului sau de încetare a procesului penal. Pentru a fi admisibilă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen. nu este necesar deci ca martorii propuși să fie noi sau probele propuse să fie noi, ci teza probatorie pentru care se solicită a se administra aceste probe, respectiv faptele sau împrejurările ce pot fi relevate de martori să fie uneîe necunoscute și neanalizate de către instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Raportând considerațiile teoretice mai sus arătate la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că instanța de fond a analizat în hotărârea pronunțată apărarea revizuientului, motivând de ce nu sunt întrunite în speță condițiile reținerii stării de legitimă apărare, chiar dacă agresiunea victimei s-a produs în locuința revizuientului în care victima a pătruns pe nedrept. Această împrejurare susținută de revizuient încă din cursul urmăririi penale a fost reținută de către prima instanță ca atare întrucât ea rezulta din materialul probator administrat în cauză și tocmai atitudinea agresivă a victimei adoptată pe fondul consumului de alcool și pătrunderea acesteia pe nedrept în locuința revizuientului au condus la reținere circumstanței atenuantă legale a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

În aceste condiții, niciuna dintre împrejurările invocate în susținerea cererii de revizuire care ar fi fost apte să conducă la adoptarea unei hotărâri diametral opuse față de cea a cărei revizuire se cere, nu sunt împrejurări noi, ci ele au fost cunoscute de către prima instanță și analizate, ca de altfel și de către instanțele de control, astfel că în mod întemeiat a s-a apreciat că audierea unor martori cu care să se dovedească împrejurările invocate de revizuient nu se impune, probele propuse spre a fi administrate reprezentând doar, în raport de situația dată, o prelungire a probatoriului, nepermisă într-o cale extraordinară de atac.

Chiar dacă ar fi fost reală susținerea inculpatului referitoare la o greșită reținere a comiterii faptei în loc public, aceasta nu ar fi fost aptă să conducă la admisibilitatea cererii de revizuire pentru că nu ar fi putut conduce la adoptarea unei soluții de achitare a condamnatului ci ar fi tins eventual la o schimbare de încadrare juridică, schimbare care nu poate opera în procedura revizuirii. În ceea ce privește admisibilitatea cazului de revizuire prevăzut de art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., este necesar a se constata că s-a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, infracțiune ce se constată prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța procurorului, dacă prin acestea s-a dispus asupra fondului (conform art. 395 C. proc.

pen.), iar mărturia mincinoasă a condus la pronunțarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că revizuientul nu a demonstrat în nici un fel susținerea că hotărârea a cărei revizuire se cere s-a bazat pe declarațiile mincinoase ale martorilor P.T. și S.D. și nici nu a formulat plângeri în acest sens, în cauză nepronunțându-se o hotărâre judecătorească sau o ordonanță a procurorului prin care să se constate că a fost comisă o infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, așa cum prevăd dispozițiile art. 394 lit. b) C. proc. pen. În ceea ce privesc celelalte susțineri ale recurentului revizuent, Înalta Curte apreciază că acesta nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute expres și limitativ prin dispozițiile art. 394 C. proc.

pen. În consecință hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice. Față de considerentele arătate mai sus, constatând nefondate motivele de recurs invocate și nerezultând vreun motiv de casare din cele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., care să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același Cod urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul C.G. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul revizuient va fi obligat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul C.G. împotriva deciziei penale nr. 86/A din 11 septembrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuent la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 31 ianuarie 2013.