ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 334/2013

ÎNALTA CURTE DE CASAJIE Șl JUSTIȚIE

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 86 din 18 mai 2012 a Judecătoriei Brezoi, în baza art. 85 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 a fost condamnat inculpatul F.N., antecedente penale conform fișei de cazier judiciar, la 1 an închisoare.

În baza art. 85 alin. (2) din O.U.G. nr. 195/2002, a fost condamnat inculpatul la 1 an închisoare, iar în baza art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, la 1 an închisoare.

În baza art. 33 și 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani.

S-a atras atenția inculpatului asupra art. 83 C. pen.

Au fost aplicate prevederile art. 71 alin. (1) C. pen. raportat la art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. și art. 71 alin. (5) C. pen.

A fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că inculpatul F.N. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului Brezoi, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu nr. fals de înmatriculare, de către o persoană având în sânge o îmbibatie alcoolică mai mare de 0,80 gr‰ alcool pur, fapte prevăzute de art. 85 alin. (1), art. 85 alin. (2) și art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

În primă instanță a fost audiat inculpatul și martorul V.G.

Prin declarația dată, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor și nu a solicitat alte probe.

Pe baza probelor administrate, s-a stabilit că, la 31 octombrie 2009, lucrătorii de poliție au oprit pentru control pe autoturismul marca H., care se deplasa din direcția C. spre comuna D.

Autoturismul era condus de inculpatul F.N., care a prezentat autorizația de circulație provizorie valabilă pentru perioada 24 iunie 2009-23 iulie 2009, fapt confirmat și prin adresa din 26 ianuarie 2010 a Serviciului Public de înmatriculare a Autovehiculului Vâlcea.

Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,84 alcool pur în aerul expirat, iar buletinele de analiză toxicologică alcoolemie nr. X1 și nr. X2 din 3 noiembrie 2009 au evidențiat o alcoolemie de 0,95 gr.‰ și, respectiv, 0,80 gr‰.

La cererea inculpatului, s-a efectuat o expertiză medico-legală de interpretare retroactivă a alcoolemiei, care a concluzionat că inculpatul la data de 31 octombrie 2009, ora 22:49 ar fi avut o alcoolemie teoretică în descreștere de circa 1,00 gr‰.

Faptele săvârșite de inculpat au fost încadrate în dispozițiile art. 85 alin. (1), art. 85 alin. (2) și art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, iar pedepsele au fost aplicate în raport cu poziția sinceră a inculpatului și cu lipsa antecedentelor penale.

S-a apreciat că acesta se poate îndrepta fără privare de libertate și s-a dispus, în baza art. 81 C. pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs inculpatul F.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemenicie și solicitând casarea, cu consecința înlăturării sancțiunii aplicate, pe motiv că a fost încălcat principiul non bis in idem.

A apreciat inculpatul, prin apărătorul său, că sentința a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, întrucât pentru aceleași fapte i-a fost anterior aplicată sancțiunea administrativă a amenzii care, de altminteri, a și fost executată.

Prin decizia penală nr. 760/R din 11 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul F.N.,  împotriva sentinței penale nr. 86 din 18 mai 2012, pronunțată de Judecătoria Brezoi în Dosarul 4860/198/2011, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a apreciat că situația de fapt dedusă judecății a fost corect stabilită, probele aflate la dosarul cauzei dovedind, dincolo de orice dubiu, că inculpatul a fost surprins de către organele de poliție în trafic, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, iar numerele provizorii de înmatriculare nu mai erau valabile la data controlului.

Întrucât șoferul emana miros de alcool, a fost testat cu aparatul etilotest și i-au fost recoltate probe biologice, rezultând că avea în sânge o concentrație de alcool de 0,95 g‰.

Concentrația alcoolică stabilită prin buletinele de analiză toxicologică, alcoolemie a fost confirmată prin expertiza pentru calcularea retroactivă a alcoolemiei, efectuată de către I.M.L. Mina Minovici București.

Deși prin ordonanța din 3 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi se dispusese scoaterea de sub urmărire penală a autorului faptelor mai sus-descrise, în temeiul art. 10 lit. b

1

) C. proc. pen., fiindu-i aplicată acestuia sancțiunea amenzii administrative de 850 RON, la data de 27 decembrie 2010 această ordonanță a fost infirmată de către prim procurorul parchetului, care a constatat, pe de o parte, că amenda administrativă nu a fost achitată, iar pe de altă parte, că soluția de scoatere de sub urmărire penală era nelegală și netemeinică, întrucât faptele prezentau gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Deși acuzatul pretinde că a achitat amenda administrativă înainte de infirmarea soluției de scoatere de sub urmărire penală, adeverința pe care a procurat-o de la D.G.F.P. Vâlcea Administrația Finanțelor Publice Gura Lotrului face dovada că, până la data 27 decembrie 2010, fusese plătit doar o parte din debitul reprezentând amenzi judiciare și cheltuieli judiciare, acest fapt rezultând și din situația analitică debite plăți solduri emisă de aceeași instituție și depusă în copie la dosarul de recurs. La data de 21 iulie 2011, a fost emis rechizitoriul din 2009 de către Parchetul de pe lână Judecătoria Brezoi.

Dată fiind această succesiune a actelor procesuale și procedurale, instanța de recurs a apreciat că nu este întemeiată critica formulată de recurent.

Faptele comise de către acesta au fost corect încadrate în drept, iar sancțiunile penale aplicate corespund întrutotul exigențelor art. 72 și art. 52 C. pen., sentința fiind, și sub acest aspect, legală și temeinică.

Împotriva deciziei penale nr. 760/R din 11 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, inculpatul F.N. a formulat un nou recurs la data de 15 octombrie 2012.

Recursul declarat de inculpat este inadmisibil pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Așadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală.

Din economia textului menționat rezultă însă că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

Potrivit dispozițiilor art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Partea specială, Capitolul III din Titlul II al aceluiași Cod, se prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.

Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.

În prezenta cauză, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată cu recursul declarat de către inculpatul F.N., împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia penală nr. 760/R din 11 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de cele menționate mai sus, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul F.N.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul F.N. împotriva deciziei penale nr. 760/R din 11 septembrie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 31 ianuarie 2013.