ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4157/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4157/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin Sentința civilă nr. 1790 din 19 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj în Dosarul nr. 17508/95/2012, s-a respins acțiunea formulată de reclamanții P.S., G.A. și G.C., prin reprezentant G.A., prin care aceștia solicitau anularea Încheierii nr. 43 din 2 martie 2012 pronunțată de judecătoria Horezu precum și anularea acestei judecătorii ca instituție publică. Recursul formulat de reclamanți împotriva Sentinței nr. 1790 din 19 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul Gorj a fost respins ca tardiv prin Decizia nr. 16195 din 11 noiembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal.
Recursul declarat împotriva Deciziei nr. 16195 din 11 noiembrie 2013 împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanții P.S., G.A. și G.C., prin reprezentant G.A. Înainte de a analiza motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte constată că deși recurenții-reclamanți au fost citați cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 2 lei și timbru judiciar 0,15 lei, conform dovezilor anexate la dosarului, aceștia nu și-au îndeplinit obligația legală. Or, în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997, precum și cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererea pentru exercitarea recursului se timbrează cu 50% din taxa de timbru datorată pentru acțiunea soluționată de prima instanță și prin depunerea timbrului judiciar.
Aceste taxe se depun la dosarul cauzei, în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997. În aceste sens sunt și dispozițiile art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora: "La cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii". De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar "neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii". Astfel fiind, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 302 1 alin. (2) C. proc. civ., și ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 va dispune anularea recursului ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează recursul declarat P.S., G.A. și G.C., prin reprezentant G.A. împotriva Deciziei nr. 16195 din 11 noiembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2014. Procesat de GGC - CL
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.