ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6008/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6008/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 979 din 6 decembrie
2012, Curtea de Cluj, secția a II-a civilă contencios administrativ și fiscal a
respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs reclamanta, SC „S.R.” SA Cluj-Napoca, criticând-o
pentru nelegalitate și netemeinicie.
Înainte de a analiza
motivele de recurs invocate în cauză, Înalta Curte constată că deși
recurentul-reclamant a fost citat cu mențiunea de a depune taxa judiciară de
timbru în valoare de 2 RON și timbru judiciar 0,15 RON, conform dovezii anexate
la fila 13 a dosarului, acesta nu și-a îndeplinit această obligație legală.
Or, în conformitate
cu prevederile art. 11 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 3 din Legea nr.
146/1997, precum și cu cele ale art. 3 din O.G. nr. 32/1995, cererea pentru
exercitarea recursului se timbrează prin achitarea taxei judiciare de timbru și
prin depunerea timbrului judiciar.
Aceste taxe se depun
la dosarul cauzei, în momentul înregistrării cererii sau până la primul termen
de judecată, astfel cum prevăd dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr.
146/1997.
În aceste sens sunt
și dispozițiile art. 302
1
alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora:
„La cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii”.
De asemenea, potrivit
dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară
de timbru și timbrul judiciar „neîndeplinirea obligației de plată până la
termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.
Astfel fiind, Înalta
Curte în temeiul dispozițiilor art. 302
1
alin. (2) C. proc. civ., și
ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 va dispune anularea recursului ca
netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul
declarat de reclamanta SC „S.R.” SA Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr.
979 din 6 decembrie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă contencios
administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 28 iunie 2013.
Procesat de GGC - LM