ÎCCJ, decizie (scj.ro #85305)

Act al Direcției Generale a Vămilor în legătură cu refuzul activității de comisionar vamal Instanța de contencios administrativ are competența de a infirma actele Direcției Generale a Vămilor prin care s-a refuzat reautorizarea unei societăți comerciale de a exercita activitatea de comisionar în vamă, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de H.G. nr.1114/2001 de aprobare a Regulamentului de aplicare a Codului vamal (Secția de contencios administrativ, decizia nr.246 din 24 ianuarie 2003) Prin cererea înregistrată la 8 aprilie 2002, reclamanta SC „CVA P.” SRL a solicitat obligarea Direcției Generale a Vămilor București să emită reautorizarea pentru a fi comisionar vamal și, în caz de refuz obligarea la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, deși a prestat activitate de comisionar vamal în perioada 1990 – 2002, pârâta refuză nejustificat reautorizarea necesară continuării activității. Curtea de Apel, Secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr.99, pronunțată la 8 mai 2002, a admis acțiunea reclamantei a obligat-o pe pârâtă să elibereze autorizația de comisionar în vamă de pe lângă Biroul Vamal de Vămuire și Control Interior. În caz de refuz, pârâta a fost obligată la plata unor daune cominatorii către reclamantă, pe zi de întârziere, începând cu data introducerii acțiunii și până la îndeplinirea obligației stabilite.

Instanța de fond a reținut că, anterior datei de 19 noiembrie 2001, reclamanta a fost autorizată în calitate de comisionar în vamă și că pârâta prin organul său teritorial a constatat că aceasta a întrunit cerințele impuse de art.83 alin.2 și art.102 din Hotărârea Guvernului nr.1114 din 19 noiembrie 2001. S-a mai reținut că legiuitorul nu a conferit caracter supletiv actului normativ aplicabil, dimpotrivă, instanța a constatat că reclamanta întrunea condițiile cu privire la volumul activității și numărul de personal al biroului vamal astfel că refuzul a fost apreciat ca nejustificat. De asemenea, instanța a mai reținut că ar fi contrar principiilor protecției concurenței și a egalității în fața legii ca organul administrativ să aprecieze la liberul arbitru autorizarea unei societăți și refuzul autorizării pentru altele.

În ceea ce privește daunele cominatorii întemeiate pe dispozițiile art.1073 – 1075 și 1084 Cod civil instanța a apreciat că acestea își găsesc justificarea în cuantumul prevăzut în sentință. Împotriva sentinței a declarat recurs Direcția Generală a Vămilor prin Direcția Regională Vamală Interjudețeană Cluj, susținându-se că normele în materie, instituite de art.83 din Hotărârea Guvernului nr.1114/2001 privind Regulamentul de aplicare a Codului vamal și art.63 din Codul vamal nu sunt imperative în sensul obligării organului vamal la emiterea autorizației privind calitatea de comisionar din vamă, și numărul de societăți cu calitate de comisionar de vamă se stabilește doar de Direcția Generală a Vămilor, în funcție de volumul de activitate și de personalul acesteia.

Recursul este nefondat. Refuzul autorizării reclamantei de a fi comisionar vamal este nejustificat în contextul în care organele specializate ale recurentei au avizat favorabil cererea de reautorizare, iar intimata a îndeplinit condițiile prevăzute de art.82 și 83 din Hotărârea Guvernului nr.1114/2001 de aprobarea Regulamentului de aplicare a Codului vamal. Raportul de verificare din 11 ianuarie 2002 al Direcției Regionale Vamale Interjudețene Cluj certifică împrejurarea că intimata are inclus în obiectul de activitate operațiuni de comisionar în vamă, că deține spațiu de depozitare, echipamente necesare descărcării, are asigurat spațiu de birou și birotică este dotată cu echipamente necesare utilizării sistemului informatic vamale precum și un volum de activitate.

La Vama Alba Iulia, din anul 2001 au funcționat 5 comisionari vamali, și deși, față de volumul de activitate intimata se clasează pe locul 3, numai în cazul său nu s-a reînnoit autorizarea. În atare împrejurare, refuzul autorizării vatămă dreptul recunoscut de lege, respectiv H. G. nr.1114/2001. Ca urmare, recursul a fost respins ca nefondat.