ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4072/2014

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta

T.G.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de

Integritate, anularea Raportului de evaluare din data de 5 februarie 2013, din

Adresa nr. 5.765/G/II din 5 februarie 2013.

1.2. Soluția

instanței de fond

Prin Sentința nr.

1.954 din 12 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII- a contencios

administrativ, a admis excepția inadmisibilității și a respins acțiunea

formulată de reclamanta T.G.M., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională

de Integritate, ca inadmisibilă.

1.3. Cererea de

recurs

Împotriva hotărârii

pronunțate de instanța de fond, reclamanta T.G.M. a formulat recurs, criticând

soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

Recurenta a susținut

în esență că în mod greșit, instanța de fond a respins acțiunea ca

inadmisibilă, reținând că raportul de evaluare excede sferei contenciosului

administrativ.

De asemenea,

recurenta a mai arătat că în contextul în care prima instanță a înțeles să

invoce lipsa competenței de soluționare a cererii, nu avea nici competența de a

stabili dacă un raport de evaluare este act de sesizare al organelor de

cercetare penală, în examinarea valabilității sale prin raportare la

dispozițiile în materie art. 221, 223 C. proc. pen.

Recurenta a susținut

că este criticabil faptul că instanța de fond s-a rezumat doar la aprecierea

afirmațiilor pârâtei, abătându-se de la dispozițiilor procedurale sub aspectul

contradictorialității, iar în depășirea competențelor asimilându-i unui act

administrativ, producător de efecte, o altă natură, doar pentru a justifica o

pretinsă excepție de inadmisibilitate a acțiunii.

În fine, s-a arătat

că raportul a fost comunicat Parchetului la o dată ulterioară, putând fi

asimilat cu un mijloc de probă în interiorul dosarului și nicidecum cu un act

de sesizare în temeiul art. 221 - 223 C. proc. pen.

soluționare a recursului

2.1 Cu privire la

examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în

cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. pen., a fost

analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza Încheierii de

ședință din data de 20 februarie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493

alin. (4) noul C. proc. pen.

Prin Încheierea din

10 iunie 2014, completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului

întocmit în cauză, că cererea de recurs, îndeplinește condițiile de

admisibilitate și, pe cale de consecință, a admis în principiu recursul

reclamantei T.G.M., în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. pen., și a

fixat termen pentru judecata pe fond a recursului.

2:2 Cu privire la

fondul recursului.

Soluția și considerentele

instanței de control judiciar

Înalta Curte,

examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față

de criticile recurentei - reclamante, circumscrise motivului de recurs prevăzut

de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. pen., reține că nu subzistă în

cauză motive legale de casare sau de modificare a hotărârii recurate, în

considerarea celor în continuare arătate.

Prin Raportul de

evaluare din 20 noiembrie 2012, încheiat în urma verificărilor efectuate în

temeiul art. 10 lit. f), art. 19 și art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010

pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 coroborate cu cele ale

art. 253

1

C. pen. și art. 281

1

alin. (1) lit. a)

1

C. proc. pen., s-a dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara în vederea efectuării de cercetări cu privire la existența unor

indicii referitoare la săvârșirea infracțiunii prevăzută la art. 253

1

C. pen.

Contrar celor

susținute de recurenta - reclamantă, Înalta Curte reține că dat fiind rezultatul

verificărilor inspectorilor de integritate, și anume constatarea existenței

unor indicii privind săvârșirea unei fapte penale, în considerarea căruia

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul, în cauză nu sunt

incidente dispozițiile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 invocate de

aceasta.

Potrivit art. 22

alin. (1) din Legea nr. 176/2010, persoana care face obiectul evaluării poate

contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a

incompatibilității în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanța de

contencios administrativ.

Susținerile

recurentei nu pot fi primite pentru că așa cum a arătat și instanța de fond,

prin actul care constituie obiectul prezentei cauze, nu se constată existența

unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate - ci pârâta a

dispus sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara în vederea

efectuării de cercetări cu privire la săvârșirea de către reclamantă a

infracțiunii de conflict de interese prevăzută de art. 253

1

C. pen.

În conformitate cu

prevederile art. 5 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 144/2007 "Dacă în urma

comparării datelor din declarații, respectiv a analizării documentelor

suplimentare primite, inspectorul de integritate constată că există o diferență

vădită între averea dobândită pe parcursul exercitării funcției și veniturile

realizate în aceeași perioadă, acesta procedează după cum urmează:

c) suspendă

verificarea și sesizează organele de urmărire penală, în situația în care se

constată existența unor probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unor

fapte penale.

In conformitate cu

prevederile art. 14 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 144/2007 "Agenția

exercită următoarele atribuții, cu respectarea principiilor legalității,

imparțialității, independenței, celerității, dreptului la apărare și bunei

administrări: sesizează organul de urmărire penală dacă există probe sau

indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea

penală".

De asemenea, potrivit

prevederilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 144/2007 "Agenția sesizează

organul de urmărire penală sau organul fiscal competent dacă există probe sau

indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Verificarea efectuată de inspectorul de integritate se suspendă până la

soluționarea cauzei de către organul judiciar, potrivit legii. În acest caz,

termenul de prescripție a răspunderii disciplinare se suspendă până la reluarea

verificării de către Agenție. Sesizarea organului fiscal competent se face în

vederea stabilirii obligațiilor fiscale, potrivit legii."

Având în vedere

rezultatul verificărilor inspectorilor de integritate, și anume constatarea

existenței unor indicii privind săvârșirea unei fapte penale, în considerarea

căruia Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul, precum și

dispozițiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora "Nu

pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, actele administrative

pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică, o

altă procedură judiciară", Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul

fondului, că pentru contestarea rezultatului verificărilor inspectorilor de

integritate, calea procedurală va fi cea prevăzută de C. pen. și respectiv de

C. proc. pen., fiind fără relevanță alegațiile recurentei cu privire la

depășirea competențelor de către instanța de fond.

Inadmisibilitatea se

referă la o situație care nu este prevăzută de lege sau care este interzisă de

lege.

Argumentul recurentei

potrivit căruia în mod evident, raportul contestat este un act administrativ,

atâta vreme cât instanța de fond a prevăzut în dispozitivul sentinței atacate

ca și cale de atac, recursul în 15 zile așa cum prevede Legea nr. 554/2004,

este neîntemeiat. Soluțiile pronunțate de instanța de contencios în fond, sunt

supuse, în termen de 15 zile, căii de atac a recursului astfel cum prevede art.

20 din Legea nr. 554/2004, chiar dacă actul contestat nu este un act

administrativ, urmând ca instanța de recurs să confirme sau nu soluția

instanței de fond, dacă legea nu prevede altfel.

Prin urmare, instanța

de control judiciar constată că în mod corect Curtea de Apel a apreciat că

actul contestat nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c)

din Legea nr. 554/2004 -întrucât nu produce efecte de sine stătătoare.

4.2.2. Soluția

instanței de recurs.

Temeiul legal al

soluției adoptate în recurs

Pentru aceste

considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din noul C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de T.G.M. împotriva Sentinței civile nr. 1.954 din 12 iunie 2013 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 octombrie 2014.

Procesat de GGC - AP