ÎCCJ, decizie (scj.ro #84272)

Circumstanțe reale. Complicitate la infracțiunea de tâlhărie Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală. Infracțiunea. Participația Indice alfabetic: Drept penal - circumstanțe reale - complicitate la infracțiunea de tâlhărie C. pen., art. 28 alin. (2), art. 211 Potrivit art. 28 alin. (2) C. pen., circumstanțele reale se răsfrâng asupra participanților, în măsura în care aceștia le-au cunoscut sau le-au prevăzut. În raport cu aceste prevederi, în cazul complicității la infracțiunea de tâlhărie, exercitarea de violențe de către autor asupra persoanei vătămate, pentru ca atât autorul, cât și complicele să-și asigure scăparea în urma săvârșirii faptei de sustragere, constituie o circumstanță privitoare la faptă, care se răsfrânge asupra complicelui, dacă acesta a acționat în consens cu autorul în desfășurarea întregii activități infracționale și a prevăzut modalitatea de a-și asigura scăparea, între care și aceea de a exercita violențe asupra persoanei vătămate.

I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 2892 din 8 mai 2006 Prin sentința penală nr. 296 din 27 iunie 2005, Tribunalul Brăila a condamnat pe inculpatul S.C. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută în art. 211 alin. (1) și alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen., iar pe inculpatul A.F. pentru complicitate la săvârșirea acestei infracțiuni, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt calificat prevăzută în art. 208 alin. (1) - art. 209 alin. (1) lit. a) și i) C. pen. Instanța a reținut că, la 11 decembrie 2003, inculpații S.C. și A.F., însoțiți de S.A., soția celui dintâi, au luat hotărârea de a sustrage bunuri din locuința părții vătămate S.H. În realizarea acestei hotărâri, inculpații au acționat soneria de la poarta imobilului, pentru a verifica prezența părții vătămate la domiciliu.

Întrucât nu a răspuns nimeni, cei doi inculpați s-au hotărât să pătrundă în incinta imobilului, inculpatul S.C. forțând sistemul de închidere al porții și, împreună cu inculpatul A.F., intrând în curtea imobilului. S.A. a rămas în stradă pentru a supraveghea zona și a anunța telefonic pe cei doi dacă apar eventuale persoane care vor să intre în imobil. Cu ajutorul unei șurubelnițe și a unui levier, inculpații au forțat sistemul de închidere a ușii de acces în imobil, pătrunzând în interior și fiecare dintre inculpați a intrat în camere diferite, căutând bunuri de valoare. Inculpatul S.C. a sustras suma de 600 de USD, iar inculpatul S.A. nu a găsit bunuri de valoare, însă în timp ce căuta astfel de bunuri a fost sunat de S.A., fapt pentru care ambii inculpați au ieșit din imobil.

În fața porții imobilului, cei doi inculpați s-au întâlnit cu partea vătămată S.H. și, pentru a-și asigura scăparea, inculpatul S.C. a împins-o, iar aceasta s-a dezechilibrat și a căzut, după care cei doi inculpați au fugit. Din suma sustrasă, inculpatul S.C. i-a dat inculpatului A.F. 160 de USD. Prin decizia penală nr. 472 din 24 noiembrie 2005, Curtea de Apel Galați a respins apelul declarat de inculpatul A.F., între altele, cu privire la greșita schimbare a încadrării juridice. Recursul declarat de inculpatul A.F., prin care a invocat, în principal, cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., este nefondat. În mod corect, prima instanță și instanța de apel au reținut că fapta inculpatului A.F.

întrunește elementele constitutive ale complicității la infracțiunea de tâlhărie. Pentru existența complicității, în general, legea cere îndeplinirea mai multor condiții cumulative, și anume prevederea de către complice a acțiunii sau inacțiunii ce urmează să fie executată de autor și a urmărilor ei, alăturarea actului complicelui la acțiunea sau inacțiunea realizată de autor, acceptarea sau urmărirea de către complice a producerii urmărilor prevăzute și contribuția efectivă a complicelui la comiterea infracțiunii. Din modul în care au conceput săvârșirea infracțiunii - lăsarea în exteriorul imobilului a soției inculpatului S.A. pentru a-i anunța telefonic despre eventuala apariție a părții vătămate - rezultă că cei doi inculpați au acționat în deplin consens, și nu independent unul de celălalt.

Atunci când partea vătămată i-a surprins ieșind din imobil, inculpatul S.C., aflat mai aproape de aceasta, a îmbrâncit-o, trântind-o la pământ, astfel că amândoi inculpații și-au asigurat scăparea. Susținerea inculpatului A.F., în sensul că nu a prevăzut exercitarea de violențe de către celălalt inculpat, nu poate fi acceptată, pentru că, dacă așa ar fi stat lucrurile, nu ar fi fugit, ci ar fi încercat să ajute partea vătămată. Potrivit art. 28 alin. (2) C. pen. și practicii judiciare în materie, circumstanțele în care s-a petrecut săvârșirea unei fapte penale, în speță exercitarea de violențe în scopul asigurării scăpării din câmpul infracțional, se răsfrâng asupra tuturor participanților, câtă vreme a existat consensul tacit sau explicit ca aceste circumstanțe să producă efecte.

Din succesiunea desfășurării activității infracționale, începând cu momentul conceperii planului, rezultă că cei doi inculpați au fost permanent în consens și au prevăzut modalități de a-și asigura scăparea, între care și punerea părții vătămate în imposibilitatea de a riposta ori de a-i reține. Desistarea inculpatului A.F. de fapta săvârșită de inculpatul S.C. ar fi trebuit să se producă într-un timp util de la momentul comiterii tâlhăriei, astfel încât instanța să poată constata dezacordul între cei doi cu privire la folosirea violenței, aspect caracteristic infracțiunii de tâlhărie. Față de considerentele ce preced, recursul inculpatului a fost respins.