ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1972/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1972/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința nr. 233

din 23 octombrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios

administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de

reclamantul C.A.C., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de

Integritate, prin care solicita anularea raportului de evaluare nr. 30376/G/II

din 15 iunie 2012, emis de pârâtă.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Conform

art. 14 din Legea nr. 176/2010, inspectorul de integritate a purces la

informarea reclamantului referitor la activitatea de evaluare, invitându-l în

două rânduri, prin scrisoare recomandată, să-și prezinte propriul punct de

vedere cu privire la împrejurarea că au fost identificate elemente în sensul

existenței unei stări de incompatibilitate. Astfel, la data de 14 martie 2012

și, ulterior, în ziua de 23 aprilie 2012 informarea și invitarea s-au făcut

prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, pentru care

mama reclamantului a semnat, personal, de primire, în numele său, la 19 martie

2012, comunicarea efectuându-se în ambele dăți la adresa cu care reclamantul

figurează în baza de date a Ministerului Administrației și Internelor,

respectiv la adresa din mun. Brașov, strada A.B. nr. 23, domiciliu pe care

însuși reclamantul l-a indicat la momentul depunerii candidaturii. Cum pârâta a

depus la dosar înscrisuri ce dovedesc existența și cuprinsul adreselor

menționate mai sus, precum și dovada depunerii acestora la oficiul poștal, iar

domiciliul la care s-au realizat cele două comunicări este cel real,

legiuitorul permițând comunicarea actelor de procedură prin poștă, cu scrisoare

recomandată [art. 86 alin. (3) C. proc. civ.], se constată că nu sunt

întemeiate susținerile reclamantului legate de nerespectarea de către

inspectorul de integritate a dispozițiilor art. 13, art. 20 și art. 21 din

Legea nr. 176/2012, date fiind diligențele acestuia în îndeplinirea

prescripțiilor legale.

În ce

privește fondul cauzei, se constată că prin raportul de evaluare nr. 30376/G/II

din 15 iunie 2012 s-a concluzionat că reclamantul, în calitate de consilier

local, s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât în perioada exercitării

mandatului de ales local (2008-2012) a încălcat interdicția prevăzută de

dispozițiile art. 90 din Legea nr. 161/2003, în sensul că societatea comercială

la care el și mama sa dețin funcția de administrator și calitatea de asociat a

încheiat un contract de prestări servicii cu o regie autonomă de interes local.

În speță,

reclamantul, al cărui mandat de consilier local a fost validat la data de 20

iunie 2008, figurează în evidențele O.N.R.C. ca deținând funcția de

administrator și calitatea de asociat la SC G.P. SRL începând cu data de 10

februarie 1998, firmă la care și mama sa deține calitatea de administrator,

societate care a încheiat un contract urmat de 4 acte adiționale cu RAT Brașov,

aflată sub autoritatea Consiliului local Brașov. Legiuitorul se raportează la

cumulul calității de ales local cu cea de asociat sau administrator la o

societate comercială cu capital privat, societate, care prin intermediul

persoanei abilitate a o reprezenta nu poate încheia contracte comerciale sau de

asociere cu autoritatea administrației publice locale din care alesul local

face parte, cu instituțiile aflate în subordinea ori sub autoritatea acesteia

ori cu societățile înființate de respectiva autoritate, ceea ce denotă că nu

există o obligativitate expresă ca acele convenții să fie perfectate exclusiv

de alesul local în numele firmei ci este suficient ca acele contracte să

intervină între societatea la care alesul local este acționar sau asociat și

autoritatea administrativă unde acesta își exercită mandatul. Mai mult, voința

unei societăți comerciale se manifestă prin organele sale, or, în speță,

convenția enunțată mai sus a fost perfectată de persoana abilitată a reprezenta

interesele societății comerciale, respectiv reclamantul investit cu drept de

semnătură socială. În acest sens, sunt și prevederile art. 218 din Noul C.

civ., față de care "actele juridice făcute de organele de administrare ale

persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele

persoanei juridice însăși".

Față de

înscrisurile comunicate atât de O.N.R.C. cât și de către A.N.I., se constată că

reclamantul, pe perioada exercitării mandatului de ales local, a încălcat

interdicția prevăzută de art. 90 din Legea nr. 161/2003; cum inspectorul de

integritate căruia i s-a repartizat lucrarea s-a conformat cerințelor prevăzute

de art. 13, 14 și 15 din Legea nr. 176/2010, nedemarând activitatea de evaluare

înainte de a invita și informa scriptic persoana în cauză, cerându-i în

repetate rânduri să furnizeze informațiile pe care le consideră utile în

apărarea sa, față de concordanța mențiunilor din raportul contestat cu cele

reieșite din materialul probator existent la dosar, se apreciază ca fiind

nefondată acțiunea reclamantului.

2.

Cererea de recurs

Împotriva

sentinței pronunțate de instanța de fond, considerând-o netemeinică și

nelegală, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea acesteia și

trimiterea cauzei spre rejudecare, în principal, respectiv modificarea

hotărârii recurate, în sensul admiterii acțiunii și anulării actului

administrativ contestat, în subsidiar.

În

motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 și

art. 304

1

C. proc. civ., reclamantul arată, în esență, următoarele:

-

instanța de fond a soluționat cauza printr-o decizie, în loc de sentință, pe

care a pronunțat-o într-un dosar purtând alt număr decât cel în care

recurentul-reclamant a fost parte;

-

instanța de fond nu a analizat probele și argumentele aduse de reclamant și nu

a arătat motivele care i-au format convingerea în sensul soluției pronunțate;

- în mod

greșit a reținut instanța de fond că autoritatea pârâtă ar fi respectat

prevederile art. 13 alin. (2), raportat la art. 21 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 176/2010, la emiterea actului contestat;

- în mod

greșit a reținut prima instanță că reclamantul s-ar afla în stare de

incompatibilitate.

instanței de recurs

Examinând

cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta

Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a

ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în

continuare arătate.

Agenția

Națională de Integritate a emis Raportul de Evaluare nr. 30376, întocmit de

Agenția Națională de Integritate la data de 15 iunie 2012 prin care s-a

constatat nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților constând în

aceea că în perioada 2008-2012, recurentul-reclamant C.A.C., consilier local în

cadrul Consiliului Local Brașov, a acționat cu încălcarea prevederilor art. 90

din legea 161/2003, în sensul că a prestat servicii cu Regia Autonomă de

Transport Brașov, în baza Contractului de Prestări Servicii nr. 13503 din 31

decembrie 2006.

Motivele

de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 5 și pct. 9 cu aplicarea art.

304

1

C. proc. civ., se referă la faptul că instanța de fond a

pronunțat o decizie și nu o sentință încălcându-se astfel dispozițiile art. 255

alin. (1) C. proc. civ. precum și la faptul că hotărârea atacată a fost

pronunțată într-un alt dosar decât cel care a format obiectul judecății.

Înalta

Curte constată că prin încheierea din data de 12 noiembrie 2012 pronunțată în

Dosarul nr. 454/64/2012, instanța de fond a admis sesizarea din oficiu și în

consecință a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în ambele

exemplare ale sentinței în sensul că a fost trecută Sentința civilă nr. 233/F

din 23 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr.

454/64/2012, în loc de Decizia nr. 233/R din 23 octombrie 2012 pronunțată de

Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. 454/119/2011, cum din eroare a fost

trecută.

Prin

urmare, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat.

De

asemenea, instanța de control judiciar constată că instanța de fond a analizat

toate probatoriile și argumentele formulate de ambele părți, astfel cum rezultă

și din considerentele hotărârii recurate unde se fac referiri și trimiteri la

anexele dosarului.

Referitor

la nulitatea raportului de evaluare, motivat de neinvitarea

recurentului-reclamant pentru a da informații, Înalta Curte constată că

inspectorul de integritate a procedat la informarea recurentului-reclamant

referitor la activitatea de evaluare, invitându-l în două rânduri, prin

scrisoare recomandată, să-și prezinte propriul punct de vedere, comunicându-i

că au fost identificate elemente în sensul existenței unei stări de

incompatibilitate.

Potrivit

art. 20 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor

și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de

Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative:

"(1)

Dacă, în urma evaluării declarației de interese, precum și a altor date și

informații, inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenței

unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, informează despre aceasta

persoana în cauză și are obligația de a o invita pentru a prezenta un punct de

vedere.

(2)

Persoana informată potrivit prevederilor alin. (1) este invitată să prezinte

inspectorului de integritate date sau informații pe care le consideră necesare,

personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

(3)

Informarea și invitarea se vor face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu

confirmare de primire.

(4)

Persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau

reprezentată de avocat și are dreptul de a prezenta orice date ori informații

pe care le consideră necesare."

Având în

vedere că recurentul-reclamant nu și-a prezentat punctul de vedere în scris,

deși avea această posibilitate, procedura de comunicare fiind îndeplinită conform

legii, acesta nu poate susține că s-a aflat în imposibilitate de a formula

apărarea.

Pe de

altă parte, Înalta Curte constată că incompatibilitățile privind aleșii locali,

în speța de față consilierul local, sunt enumerate în contextul Legii nr.

161/2003, cu modificările și completările ulterioare, la art. 88-93.

Conform

dispozițiilor art. 90 din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările

ulterioare, conform cărora: "consilierii locali și consilierii județeni

care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director,

manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori

alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la

societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori

cu capital al unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte

comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de

produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice

locale-din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes

local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean

respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau

consiliile județene respective".

Potrivit

prevederilor art. 92 din Legea nr. 161/2003:

"(1)

Încălcarea dispozițiilor art. 90 atrage încetarea de drept a mandatului de ales

local la data încheierii contractelor.

(2)

Consilierii locali și consilierii județeni care au contracte încheiate cu

încălcarea art. 90 au obligația ca în termen de 60 de zile de la intrarea în

vigoare a prezentei legi, să renunțe la contractele încheiate. Orice persoană

poate sesiza secretarul unității administrativ-teritoriale.

(3)

Încălcarea obligației prevăzute la alin. (2) atrage încetarea de drept a

mandatului de ales local."

În cauză,

recurentul-reclamant a fost consilier local în cadrul Consiliului Local Brașov,

în mandatul 2008 - 2012, a acționat cu încălcarea prevederilor art. 90 din

Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare, deoarece SC G.P.

SRL, la care acesta este asociat unic și administrator, a desfășurat relații

comerciale, constând în prestări de servicii, cu Regia Autonomă de Transport

Brașov.

Recurentul-reclamant

a fost validat în mandatul de consilier local 2008 - 2012, prin Hotărârea nr.

533 din 20 iunie 2008, deci în această perioadă, a încălcat prevederile art. 90

din Legea nr. 161/2003.

Din

actele și lucrările dosarului rezultă că în perioada exercitării funcției de

consilier local în cadrul Consiliului Local Brașov, SC R.F. SRL, SC G.P. SRL,

societate administrată împreună cu mama acestuia, doamna C.M., a încheiat un

număr de 5 (cinci) acte adiționale la Contractul de Prestării Servicii nr.

13503 din 31 decembrie 2006, prin care s-a hotărât prelungirea duratei acestuia

cu Regia Autonomă de Transport Brașov, în perioada 2008 - 2012.

Prin

urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt

nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre

temeinică și legală.

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile

art. 312 alin. (1) Cod procedura civilă, Înalta Curte va respinge recursul, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamantul C.A.C. împotriva Sentinței nr. 233 din 23

octombrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2014.

Procesat de GGC - GV