ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1972/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 233 din 23 octombrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul C.A.C., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, prin care solicita anularea raportului de evaluare nr. 30376/G/II din 15 iunie 2012, emis de pârâtă. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Conform art. 14 din Legea nr. 176/2010, inspectorul de integritate a purces la informarea reclamantului referitor la activitatea de evaluare, invitându-l în două rânduri, prin scrisoare recomandată, să-și prezinte propriul punct de vedere cu privire la împrejurarea că au fost identificate elemente în sensul existenței unei stări de incompatibilitate.

Astfel, la data de 14 martie 2012 și, ulterior, în ziua de 23 aprilie 2012 informarea și invitarea s-au făcut prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, pentru care mama reclamantului a semnat, personal, de primire, în numele său, la 19 martie 2012, comunicarea efectuându-se în ambele dăți la adresa cu care reclamantul figurează în baza de date a Ministerului Administrației și Internelor, respectiv la adresa din mun. Brașov, strada A.B. nr. 23, domiciliu pe care însuși reclamantul l-a indicat la momentul depunerii candidaturii. Cum pârâta a depus la dosar înscrisuri ce dovedesc existența și cuprinsul adreselor menționate mai sus, precum și dovada depunerii acestora la oficiul poștal, iar domiciliul la care s-au realizat cele două comunicări este cel real, legiuitorul permițând comunicarea actelor de procedură prin poștă, cu scrisoare recomandată [art. 86 alin. (3) C. proc.

civ.], se constată că nu sunt întemeiate susținerile reclamantului legate de nerespectarea de către inspectorul de integritate a dispozițiilor art. 13, art. 20 și art. 21 din Legea nr. 176/2012, date fiind diligențele acestuia în îndeplinirea prescripțiilor legale. În ce privește fondul cauzei, se constată că prin raportul de evaluare nr. 30376/G/II din 15 iunie 2012 s-a concluzionat că reclamantul, în calitate de consilier local, s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât în perioada exercitării mandatului de ales local (2008-2012) a încălcat interdicția prevăzută de dispozițiile art. 90 din Legea nr. 161/2003, în sensul că societatea comercială la care el și mama sa dețin funcția de administrator și calitatea de asociat a încheiat un contract de prestări servicii cu o regie autonomă de interes local.

În speță, reclamantul, al cărui mandat de consilier local a fost validat la data de 20 iunie 2008, figurează în evidențele O.N.R.C. ca deținând funcția de administrator și calitatea de asociat la SC G.P. SRL începând cu data de 10 februarie 1998, firmă la care și mama sa deține calitatea de administrator, societate care a încheiat un contract urmat de 4 acte adiționale cu RAT Brașov, aflată sub autoritatea Consiliului local Brașov.

Legiuitorul se raportează la cumulul calității de ales local cu cea de asociat sau administrator la o societate comercială cu capital privat, societate, care prin intermediul persoanei abilitate a o reprezenta nu poate încheia contracte comerciale sau de asociere cu autoritatea administrației publice locale din care alesul local face parte, cu instituțiile aflate în subordinea ori sub autoritatea acesteia ori cu societățile înființate de respectiva autoritate, ceea ce denotă că nu există o obligativitate expresă ca acele convenții să fie perfectate exclusiv de alesul local în numele firmei ci este suficient ca acele contracte să intervină între societatea la care alesul local este acționar sau asociat și autoritatea administrativă unde acesta își exercită mandatul.

Mai mult, voința unei societăți comerciale se manifestă prin organele sale, or, în speță, convenția enunțată mai sus a fost perfectată de persoana abilitată a reprezenta interesele societății comerciale, respectiv reclamantul investit cu drept de semnătură socială. În acest sens, sunt și prevederile art. 218 din Noul C. civ., față de care "actele juridice făcute de organele de administrare ale persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși". Față de înscrisurile comunicate atât de O.N.R.C.

cât și de către A.N.I., se constată că reclamantul, pe perioada exercitării mandatului de ales local, a încălcat interdicția prevăzută de art. 90 din Legea nr. 161/2003; cum inspectorul de integritate căruia i s-a repartizat lucrarea s-a conformat cerințelor prevăzute de art. 13, 14 și 15 din Legea nr. 176/2010, nedemarând activitatea de evaluare înainte de a invita și informa scriptic persoana în cauză, cerându-i în repetate rânduri să furnizeze informațiile pe care le consideră utile în apărarea sa, față de concordanța mențiunilor din raportul contestat cu cele reieșite din materialul probator existent la dosar, se apreciază ca fiind nefondată acțiunea reclamantului.

2. Cererea de recurs Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, în principal, respectiv modificarea hotărârii recurate, în sensul admiterii acțiunii și anulării actului administrativ contestat, în subsidiar. În motivarea cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., reclamantul arată, în esență, următoarele: - instanța de fond a soluționat cauza printr-o decizie, în loc de sentință, pe care a pronunțat-o într-un dosar purtând alt număr decât cel în care recurentul-reclamant a fost parte; - instanța de fond nu a analizat probele și argumentele aduse de reclamant și nu a arătat motivele care i-au format convingerea în sensul soluției pronunțate; - în mod greșit a reținut instanța de fond că autoritatea pârâtă ar fi respectat prevederile art. 13 alin. (2), raportat la art. 21 alin. (1) și (2) din Legea nr. 176/2010, la emiterea actului contestat; - în mod greșit a reținut prima instanță că reclamantul s-ar afla în stare de incompatibilitate. 3. Hotărârea instanței de recurs Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Agenția Națională de Integritate a emis Raportul de Evaluare nr. 30376, întocmit de Agenția Națională de Integritate la data de 15 iunie 2012 prin care s-a constatat nerespectarea regimului juridic al incompatibilităților constând în aceea că în perioada 2008-2012, recurentul-reclamant C.A.C., consilier local în cadrul Consiliului Local Brașov, a acționat cu încălcarea prevederilor art. 90 din legea 161/2003, în sensul că a prestat servicii cu Regia Autonomă de Transport Brașov, în baza Contractului de Prestări Servicii nr. 13503 din 31 decembrie 2006. Motivele de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 5 și pct. 9 cu aplicarea art. 304 1 C. proc.

civ., se referă la faptul că instanța de fond a pronunțat o decizie și nu o sentință încălcându-se astfel dispozițiile art. 255 alin. (1) C. proc. civ. precum și la faptul că hotărârea atacată a fost pronunțată într-un alt dosar decât cel care a format obiectul judecății. Înalta Curte constată că prin încheierea din data de 12 noiembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 454/64/2012, instanța de fond a admis sesizarea din oficiu și în consecință a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în ambele exemplare ale sentinței în sensul că a fost trecută Sentința civilă nr. 233/F din 23 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. 454/64/2012, în loc de Decizia nr. 233/R din 23 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. 454/119/2011, cum din eroare a fost trecută.

Prin urmare, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat. De asemenea, instanța de control judiciar constată că instanța de fond a analizat toate probatoriile și argumentele formulate de ambele părți, astfel cum rezultă și din considerentele hotărârii recurate unde se fac referiri și trimiteri la anexele dosarului. Referitor la nulitatea raportului de evaluare, motivat de neinvitarea recurentului-reclamant pentru a da informații, Înalta Curte constată că inspectorul de integritate a procedat la informarea recurentului-reclamant referitor la activitatea de evaluare, invitându-l în două rânduri, prin scrisoare recomandată, să-și prezinte propriul punct de vedere, comunicându-i că au fost identificate elemente în sensul existenței unei stări de incompatibilitate.

Potrivit art. 20 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative: "(1) Dacă, în urma evaluării declarației de interese, precum și a altor date și informații, inspectorul de integritate identifică elemente în sensul existenței unui conflict de interese sau a unei incompatibilități, informează despre aceasta persoana în cauză și are obligația de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere. (2) Persoana informată potrivit prevederilor alin. (1) este invitată să prezinte inspectorului de integritate date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

(3) Informarea și invitarea se vor face prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire. (4) Persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat și are dreptul de a prezenta orice date ori informații pe care le consideră necesare." Având în vedere că recurentul-reclamant nu și-a prezentat punctul de vedere în scris, deși avea această posibilitate, procedura de comunicare fiind îndeplinită conform legii, acesta nu poate susține că s-a aflat în imposibilitate de a formula apărarea. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că incompatibilitățile privind aleșii locali, în speța de față consilierul local, sunt enumerate în contextul Legii nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, la art. 88-93.

Conform dispozițiilor art. 90 din Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora: "consilierii locali și consilierii județeni care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale-din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective". Potrivit prevederilor art. 92 din Legea nr. 161/2003: "(1) Încălcarea dispozițiilor art. 90 atrage încetarea de drept a mandatului de ales local la data încheierii contractelor.

(2) Consilierii locali și consilierii județeni care au contracte încheiate cu încălcarea art. 90 au obligația ca în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să renunțe la contractele încheiate. Orice persoană poate sesiza secretarul unității administrativ-teritoriale. (3) Încălcarea obligației prevăzute la alin. (2) atrage încetarea de drept a mandatului de ales local." În cauză, recurentul-reclamant a fost consilier local în cadrul Consiliului Local Brașov, în mandatul 2008 - 2012, a acționat cu încălcarea prevederilor art. 90 din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare, deoarece SC G.P. SRL, la care acesta este asociat unic și administrator, a desfășurat relații comerciale, constând în prestări de servicii, cu Regia Autonomă de Transport Brașov.

Recurentul-reclamant a fost validat în mandatul de consilier local 2008 - 2012, prin Hotărârea nr. 533 din 20 iunie 2008, deci în această perioadă, a încălcat prevederile art. 90 din Legea nr. 161/2003. Din actele și lucrările dosarului rezultă că în perioada exercitării funcției de consilier local în cadrul Consiliului Local Brașov, SC R.F. SRL, SC G.P. SRL, societate administrată împreună cu mama acestuia, doamna C.M., a încheiat un număr de 5 (cinci) acte adiționale la Contractul de Prestării Servicii nr. 13503 din 31 decembrie 2006, prin care s-a hotărât prelungirea duratei acestuia cu Regia Autonomă de Transport Brașov, în perioada 2008 - 2012. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt nefondate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) Cod procedura civilă, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.A.C. împotriva Sentinței nr. 233 din 23 octombrie 2012 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2014. Procesat de GGC - GV