ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 819/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Constanța la data de 04.06.2013, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând ca în contradictoriu cu aceasta să se dispună anularea Raportului de evaluare nr. x/29.03.2013, emis de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 4647 din 12 decembrie 2013, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a tribunalului și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța.

Prin cererea formulată la data de 3 aprilie 2014, reclamantul a arătat că înțelege a o chema în judecată și pe doamna B. - inspectorul care a întocmit raportul de evaluare și că solicită și acordarea de daune morale în sumă de 100.000 RON.

Prin sentința civilă nr. 49 CA din 26 martie 2015, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Integritate și B., astfel cum a fost modificată, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 49 CA din 26 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, deoarece prin sentința contestată instanța de judecată a respins în totalitate acțiunea dedusă judecății, apreciind că nici motivele de nelegalitate și nici motivele de netemeinicie invocate nu sunt de natură să atragă nulitatea sau ineficacitatea raportului de evaluare.

În susținerea recursului declarat se arată că instanța a apreciat că s-a realizat o informare a petentului cu privire la activitatea derulată de către pârâtă, prin Adresa nr. x aprilie 2012, mai exact că există o stare de incompatibilitate în exercitarea mandatului său de consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Constanța, adresă care a fost returnată cu mențiunea "destinatar lipsă de la domiciliu, avizat, expirat termenul de păstrare". S-a reținut că, în acest sens, petentul a fost informat din nou prin Adresa nr. x noiembrie 2012 referitor la existența stării de incompatibilitate cu același conținut ca cea precedentă, de asemenea returnată părții. Cu privire la aceasta critică, instanța a apreciat că neridicarea actului comunicat de la poștă îi este imputabil exclusiv petentului din cauză.

Arată recurentul că, în ceea ce privește nulitatea actului pe motiv că acesta nu a fost comunicat în termen de 5 zile de la întocmire, judecătorul a apreciat greșit că acesta nu este un motiv de nelegalitate, ci este un termen de recomandare, supletiv, nefiind prevăzută o sancțiune în această ipoteză.

Recurentul apreciază că, analizând în mod lapidar atât calitatea petentului în cadrul societății S.C. C. S.R.L., cât și raporturile comerciale încheiate între aceasta și instituțiile menționate în cuprinsul raportului de evaluare, instanța a reținut greșit că reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate în exercitarea calității de consilier local în mandatele 2008 - 2012 și 2012 - 2016 deoarece începând cu data de 31 iulie 2008 a derulat contracte de service, contracte de prestări servicii, a efectuat achiziții publice directe și a încheiat contracte de vânzare cumpărare prin societatea la care deține calitatea de asociat și administrator.

Recurentul apreciază că hotărârea pronunțată de către instanța fondului nu este una legală și temeinică, fapt pentru care solicită admiterea recursului, casarea hotărârii și, rejudecând, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Recurentul precizează că în toată perioada supusă verificării de către A.N.I., singurul contract semnat de A. este cel încheiat cu SPITVBL în valoare totală de 1255 RON, iar restul contractelor sunt semnate de D., în calitate de administrator și director executiv. Apreciază recurentul că în ceea ce privește contractul încheiat cu SPITVBL urmează a reține că nu sunt întrunite în mod cumulativ condițiile prevăzute de art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 sub aspectul faptului că la acea dată reclamantul nu avea calitatea de asociat, ci doar de coadministrator, dobândind calitatea de asociat la data de 22 martie 2010.

Punctează recurentul că în măsura în care instanța fondului ar fi procedat la o analiză sistematică a aspectelor invocate prin aplicarea particulară a dispozițiilor art. 90 din Legea nr. 161 din 2003, ar fi ajuns la aceeași concluzie, însă instanța fondului nu a realizat acest examen, procedând doar la o analiză globală a relațiilor comerciale, fără a avea în vedere necesitatea de a fi întrunite în mod cumulativ și imperios necesar, toate condițiile prevăzute în acest text de lege.

Prin Raportul întocmit la data de 28 octombrie 2016, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., s-a constatat că cererea de recurs îndeplinește atât cerințele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. a) și c) - e) C. proc. civ., cât și cerințele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, s-a reținut că recursul a fost declarat și motivat cu respectarea termenului prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2016, completul a dispus comunicarea raportului întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Părțile nu au depus puncte de vedere la raport.

La termenul din 2 martie 2017, având în vedere că în raport s-a considerat că recursul este admisibil în principiu, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată, s-a considerat, de către toți membrii completului, că se poate face aplicarea prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii ca nefondată, este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia este nelegală hotărârea dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, se constată că recurentul, în cadrul acestui motiv de recurs, nu a indicat normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greșit de către instanța de fond.

Practic, recurentul nu formulează veritabile critici la adresa sentinței atacate, ci reiterează considerentele formulate în fața Curții de Apel Constanța.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii în anulare a Raportului de evaluare nr. x/29.03.2013, emis de Agenția Națională de Integritate, prin care s-a constatat starea de incompatibilitate a reclamantului A. motivat de faptul că în perioada în care acesta a deținut funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Constanța (mandatele 2008 - 2012 și 2012 - 2016), a derulat contracte de service, contracte de prestări servicii, a efectuat achiziții publice directe (facturi) și a încheiat contracte de vânzare - cumpărare prin firma la care acesta deține calitatea și funcția de asociat și administrator, S.C. C. S.R.L. cu Primăria Municipiului Constanța, precum și cu Regia Autonomă "Exploatarea Domeniului Public și Privat" Constanța, Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța, Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța și E. S.R.L. Constanța, instituții subordonate Primăriei Municipiului Constanța.

Prin sentința civilă recurată instanța de fond a respins acțiunea formulată de recurentul-reclamant A. cu consecința menținerii ca temeinic și legal a Raportului de evaluare nr. x/29.03.2013 emis de Agenția Națională de Integritate.

În ceea ce privește criticile recurentului cu privire la nulitatea raportului de evaluare, Înalta Curte, în acord cu instanța de fond, reține faptul că susținerea acestuia, conform căreia actul întocmit de pârâtă este lovit de nulitate întrucât nu s-a realizat informarea reclamantului cu privire la activitatea derulată și nu i s-a comunicat în 5 zile de la finalizare, este nefondată, deoarece pârâta a respectat toate dispozițiile legale privind întocmirea și comunicarea raportului de evaluare.

Astfel, conform prevederilor art. 20 din Legea nr. 176/2010 reclamantul a fost informat prin Adresa nr. x că există o stare de incompatibilitate în exercitarea mandatului său de consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Constanța, fiind invitat să prezinte date și informații fie personal, fie prin transmiterea unui punct de vedere scris și a fost informat că are dreptul să fie asistat sau reprezentat de avocat.

Această informare a fost transmisă la adresa de domiciliu cu scrisoare recomandată, conform prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, iar adresa a fost returnată instituției pârâte împreună cu confirmarea de primire, la data de 09.05.2012, de către serviciul de poștă, cu mențiunea "destinatar lipsă de la domiciliu, avizat, expirat termenul de păstrare".

Conform prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, recurentul a fost informat din nou referitor la existența stării de incompatibilitate, prin Adresa nr. x, având același conținut ca al Adresei nr. x/23.04.2012, aceasta fiind, de asemenea, returnată la data de 04.12.2012, cu aceeași mențiune.

Din actele și lucrările dosarului rezultă faptul că după comunicarea raportului de evaluare la adresa de domiciliu și înapoierea acestuia pârâtei pe motivul "expirat termenul de păstrare", inspectorul de integritate, deși nu avea nici o obligație legală în acest sens, a încercat să ia legătura telefonic cu persoana evaluată pentru a-i aduce la cunoștință dreptul de a ataca la instanța de contencios administrativ raportul de evaluare.

În mod corect instanța de fond a reținut că nu este de natură a lovi de nulitate raportul contestat împrejurarea că, deși i s-a comunicat informarea cu scrisoare recomandată la adresa de domiciliu, recurentul nu a ridicat actul respectiv, având în vedere că s-a făcut dovada comunicării actului la domiciliu, că reclamantul nu a făcut dovada că și-a schimbat domiciliul și că datorită unor diferite motive a locuit la o altă adresă, sau o perioadă de timp a lipsit de acasă, neridicarea de la poștă a actului comunicat conform legii fiindu-i imputabilă, cu atât mai mult cu cât chiar pe parcursul judecării cauzei reclamantul a indicat aceeași adresă ca fiind domiciliul său .

În privința nulității raportului de evaluare motivat de faptul că acesta nu i-a fost comunicat în termenul de 5 zile de la finalizare, corect s-a reținut de către instanța de fond că susținerea reclamantului este nefondată întrucât actul i-a fost comunicat la data de 23.04.2013 și nu la data de 15.05.2013, iar art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 reglementează termenul de 5 zile ca fiind un termen de recomandare, supletiv, nefiind prevăzută o sancționare în caz de nerespectare, ceea ce înseamnă că nerespectarea termenului nu duce la nulitatea actului.

Astfel, în mod temeinic și legal a reținut instanța de fond faptul că au fost respectate de către inspectorul de integritate prevederile Legii nr. 176/2010 cu privire la informarea persoanei evaluate și transmiterea raportului de evaluare către aceasta.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte are în vedere faptul că raportul de evaluare atacat a fost întocmit de către Agenția Națională de Integritate ca urmare a încălcării de către recurent a dispozițiilor art. 90 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora:

"(1) Consilierii locali și consilierii județeni care au funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societățile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital ai unei unități administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile comerciale înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică și în cazul în care funcțiile sau calitățile respective sunt deținute de soțul sau rudele de gradul I ale alesului local."

Aplicabilitatea dispozițiilor legale susmenționate este indiscutabilă, în condițiile în care recurentul deține calitatea de consilier local, iar categoria consilierilor locali este expres vizată de dispozițiile art. 90 din Legea nr. 161/2003 fără nici o excepție.

Regimul juridic privind incompatibilitățile este expres prevăzut de legislația română, prin interzicerea deținerii simultane a două calități expres prevăzute de lege, iar aplicarea acestuia oricărei persoane reprezintă în fapt aplicarea și respectarea legii.

Prevederile art. 90 din Legea nr. 161/2003 prevăd o situație specială de incompatibilitate prin faptul că interzice semnarea de către consilierul local a unor contracte de prestări servicii, de service, de vânzare-cumpărare (în speța de față).

Acest regim special este cu atât mai evident cu cât legiuitorul a prevăzut în art. 92 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 o sancțiune specială care prevede faptul că încălcarea dispozițiilor art. 90 atrage încetarea de drept a mandatului de ales local la data încheierii contractelor.

Prin urmare, rezultă fără echivoc faptul că legea interzice ca societățile comerciale care au ca administrator sau ca asociat un consilier local să încheie contracte comerciale cu autoritatea administrației publice din care acesta face parte (în speță Consiliul Local al Municipiului Constanța), sau cu instituțiile publice aflate în subordinea acesteia (în speță Regia Autonomă "Exploatarea Domeniului Public și Privat" Constanța, Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța, Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța și E. S.R.L. Constanța, instituții subordonate Primăriei Municipiului Constanța).

Astfel, potrivit prevederilor art. 92 din Legea nr. 161/2003:

" (1) Încălcarea dispozițiilor art. 90 atrage încetarea de drept a mandatului de ales local la data încheierii contractelor.

(2) Consilierii locali și consilierii județeni care au contracte încheiate cu încălcarea art. 90 au obligația ca în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să renunțe la contractele încheiate. Orice persoană poate sesiza secretarul unității administrativ-teritoriale.

(3) Încălcarea obligației prevăzute la alin. (2) atrage încetarea de drept a mandatului de ales local."

Conform alin. (2) al art. 92, în ceea ce privește consilierii locali care au contracte încheiate cu încălcarea art. 90, aceștia au obligația ca în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii să renunțe la contractele încheiate.

Având în vedere că societatea comercială unde recurentul-reclamant deținea calitatea de asociat și administrator a încheiat contracte de service, contracte de prestări servicii, a efectuat achiziții publice directe (facturi) și a încheiat contracte de vânzare - cumpărare cu Consiliul Local al Municipiului Constanța și cu instituții aflate în subordinea acestuia, Regia Autonomă "Exploatarea Domeniului Public și Privat" Constanța, Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța, Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut de către instanța de fond că au fost încălcate dispozițiile art. 90 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, respectiv că a fost încălcat regimul juridic al incompatibilităților.

Așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului, în ceea ce privește relația cu Primăria Constanța este evident că reclamantul a deținut la S.C. C. S.R.L. (înființată la data de 24.03.1999) calitatea de director, de la data de 04.04.2008 până în prezent, iar calitatea de administrator de la data de 26.02.2009 până în prezent și calitatea de asociat de la data de 01.04.2010 până în prezent.

În aceste calități, s-au derulat relații contractuale concretizate prin emiterea de mai multe facturi, urmate de plăți, în sumă totală de 45.157 RON.

Susținerile reclamantului conform cărora nu existau contracte încheiate între S.C. C. S.R.L. și Primăria Municipiului Constanța, fiind emise numai facturi, au fost corect apreciate de către Curtea de apel ca fiind nefondate și au fost înlăturate, având în vedere situația de fapt și împrejurarea conform căreia livrarea sau executarea unei lucrări sau serviciu urmate de facturare reprezintă o formă simplificată a unei relații contractuale, dar și faptul că legiuitorul nu a condiționat existența unei stări de incompatibilitate de verificarea calității persoanei beneficiare a serviciului.

În ceea ce privește relația cu R.A.D.E.T. Constanța, în mod corect instanța de fond a reținut că reclamantul, având calitatea de administrator sau asociat la S.C. C. S.R.L., a încheiat la data de 21.07.2009 un contract de service (nr. 66), valoarea plăților efectuate de R.A.D.E.T. Constanța fiind de 72.738,03 RON, neavând relevanță că, în paralel, D. deținea calitatea de administrator și director executiv.

Aceeași este situația și cu referire la relațiile contractuale cu S.C. E. S.R.L. Constanța și R.A.E.D.P.P. Constanța.

Reiese foarte clar că interpretarea pe care prima instanță o dă prevederilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 este în acord cu regulile de interpretare logică și gramaticală, în sensul că funcțiile enumerate de textul legal sunt suficiente pentru existența interdicției de a încheia contracte comerciale cu instituțiile aflate în subordinea Consiliului Local respectiv.

Astfel, pentru constatarea încălcării art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 este necesară îndeplinirea oricăreia din funcțiile sau calitățile menționate, în speța de față consilier local, precum și încheierea către consilierul local, care are astfel de funcții sau calități într-o societate comercială, a unor contracte.

Prin urmare, în mod corect a concluzionat instanța de fond că în cauză rezultă că reclamantul, în calitate de consilier local în cadrul Consiliului Local al Municipiului Constanța, s-a aflat în stare de incompatibilitate în exercitarea calității de consilier local în mandatele 2008 - 2012 și 2012 - 2016, întrucât începând cu data de 31.07.2008 a derulat contracte de service, contracte de prestări servicii, a efectuat achiziții publice directe și a încheiat contracte de vânzare-cumpărare prin societatea comercială S.C. C. S.R.L. la care deține calitatea de asociat și administrator, fiind incidente astfel dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 și cele ale art. 90 alin. (1), art. 91 alin. (1), (3), (4), art. 92 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 și art. 9 și art. 75 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că Raportul de evaluare nr. x/29.03.2013, emis de Agenția Națională de Integritate, este legal, hotărârea primei instanțe fiind dată cu interpretarea corectă a legii.

În concluzie, în raport de probatoriul administrat în cauză și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte constată că problema de drept care se pune în recurs nu este controversată și face obiectul unei jurisprudențe constante a instanței supreme, astfel încât recursul de față a fost soluționat potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, în temeiul art. 493 alin. (6) și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 49 CA din 26 martie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2017.