ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 343/2018

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/118/2013 din 30 iulie 2013, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. 31270/G/II/11 iulie 2013.

Prin Sentința civilă nr. 56/CA din 15 ianuarie 2014, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța.

Ulterior, reclamantul a formulat cerere modificatoare a cererii inițiale, prin care a solicitat introducerea în cauză a inspectorului de integritate B., autor al raportului contestat în cauză.

Prin Sentința civilă nr. 16/CA din 04 februarie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/118/2013, de către Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea cauzei în fond, subsecvent declinării de competență, a dispus următoarele:

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a funcționarului public B., invocată de pârâta Agenția Națională de Integritate, ca nefondată.

A admis în parte cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Integritate și B.

A dispus anularea Raportului de evaluare nr. 31267/G/II din 11 iulie 2013, ca nelegal.

A respins cererea de acordare a daunelor morale în cuantum de 100.000 lei, ca nefondată.

Împotriva Sentinței civile nr. 16/CA din 04 februarie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/118/2013, a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Integritate, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ. și solicitând casarea în tot a sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea contestației, cu consecința menținerii ca temeinic și legal a Raportului de evaluare nr. 31270/G/II din 11 iulie 2014 emis de Agenția Națională de Integritate, apreciind că soluția instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin Decizia civilă nr. 820 din 2 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/118/2013, s-a admis recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Integritate împotriva Sentinței civile nr. 16/CA din 04 februarie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; s-a casat în parte sentința atacată și, în rejudecare, a fost a respinsă în tot acțiunea reclamantului A., ca neîntemeiată, fiind menținută sentința atacată cu privire la soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive.

Împotriva Deciziei civile nr. 820 din 2 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/118/2013, contestatorul A. a formulat contestație în anulare, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 503 și următoarele C. proc. civ., solicitând admiterea contestației în anulare, anularea deciziei contestate și respingerea recursului promovat de Agenția Națională de Integritate.

S-a arătat că decizia contestată este nelegală, întrucât la momentul soluționării recursului, recurentul-contestator nu a fost citat și nu a avut cunoștință de termenul fixat, fiindu-i încălcat dreptul la apărare, în condițiile în care, prin dispozițiile art. 153 C. proc. civ., se prevede că instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost legal citate ori s-au prezentat personal sau prin reprezentant, în caz contrar, instanța fiind ținută să amâne judecarea cauzei și să dispună refacerea procedurii de citare.

În speță, se susține că a solicitat ca actele de procedură să îi fie comunicate la sediul profesional al avocatului care îl reprezenta, dar cu toate acestea, nu a fost citat la acea adresă, motiv pentru care consideră că pentru termenul din data de 02 martie 2017 nu a fost îndeplinită procedura de citare cu recurentul, fiind incidente dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

Cu privire la fondul cauzei, arată că recursul formulat de către Agenția Națională de Integritate este nefondat, sens în care solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii de primă instanță, arătând că, prin Raportul de evaluare nr. 30629/G/II din 23 iulie 2014 emis ulterior în aceeași lucrare cu nr. 14547/A/II din 13 martie 2012, s-a dispus clasarea lucrării, reținându-se că nu au fost identificate elemente de încălcare a legislației privind regimul juridic al conflictului de interese.

Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, solicitând respingerea contestației în anulare ca nefondată, având în vedere că motivele de fapt invocate de contestator nu se regăsesc între cele prevăzute limitativ de dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., iar decizia contestată a fost pronunțată cu respectarea Codului de procedură civilă, și anume art. 493 alin. (6).

Se mai arată că, deși contestatorului i s-a comunicat raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, acesta nu a formulat niciun punct de vedere referitor la raport.

Consideră că în speță nu se poate invoca faptul că prevederile art. 493 alin. (6) C. proc. civ. nu ar fi aplicabile pe motiv că recurentul nu și-a dat acordul pentru soluționarea recursului de către completul de filtru, atât timp cât, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului este un act întocmit ulterior, iar recurentul avea posibilitatea să precizeze în mod expres că nu este de acord cu soluționarea recursului în procedura de filtru.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea contestației de față, analizând motivele formulate în raport cu hotărârea atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, reține cele ce urmează:

În speță, contestatorul a formulat contestație în anulare împotriva unei decizii pronunțate în calea de atac a recursului, criticând faptul că soluționarea cauzei s-a făcut în cadrul procedurii de filtru, fără citarea părților.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăși instanței ce a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată.

Înalta Curte reține că această cale extraordinară de atac este deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de art. 503 C. proc. civ., fără ca instanța de retractare să poată proceda la o reapreciere a probelor sau a dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma dispozițiilor care reglementează contestația în anulare, Înalta Curte constată că decizia în cauză se circumscrie ipotezei prevăzute de art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. "(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc. judecata".

Înalta Curte reține că prin calea de atac a contestației în anulare se tinde la desființarea unei hotărâri, nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege, iar ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (1) C. proc. civ. se referă la situația în care contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc. judecata.

În cauză, Înalta Curte constată că în contestația în anulare de față se invocă necitarea contestatorului pentru termenul la care a fost soluționată calea de atac a recursului, soluționare care s-a făcut în cadrul procedurii de filtru, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ., pentru care legiuitorul nu a prevăzut necesitatea citării părților, aspect care se încadrează motivului de contestație în anulare prevăzut de dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit art. 493 alin. (6) C. proc. civ.: "Dacă raportul apreciază că recursul este admisibil și toți membrii sunt de acord, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudențe constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul se poate pronunța asupra fondului recursului, fără citarea părților, printr-o decizie definitivă, care se comunică părților. În soluționarea recursului instanța va ține seama de punctele de vedere ale părților formulate potrivit alin. (4)."

Pe de altă parte, conform art. 490 alin. (2) teza finală C. proc. civ., prin cererea de recurs, întâmpinare și răspunsul la întâmpinare "se va menționa dacă recurentul, respectiv intimatul este de acord ca recursul, atunci când este admisibil în principiu, să fie soluționat de către completul de filtru prevăzut la art. 493."

Interpretând coroborat textele legale precitate, rezultă că legiuitorul a urmărit excluderea de facto, a posibilității soluționării recursului în cadrul procedurii reglementate de art. 493 C. proc. civ., în lipsa unui acord expres, dat în scris de către părți, pentru soluționarea recursului de către completul de filtru.

Înalta Curte constată că acest aspect a făcut obiectul mai multor decizii ale instanței de contencios constituțional, al căror caracter general obligatoriu este consacrat prin art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Astfel, prin Decizia nr. 583 din 21 septembrie 2017, Curtea Constituțională a statuat referitor la posibilitatea completului de filtru de a se pronunța asupra fondului recursului, fără citarea părților, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., că în acord cu principiul disponibilității, legiuitorul a acordat o importanță deosebită exprimării acordului expres al părților asupra judecării recursului de către completul de filtru, atunci când a instituit, prin dispozițiile art. 490 alin. (2) teza finală C. proc. civ., obligativitatea depunerii acestui acord împreună cu cererea de recurs, a întâmpinării sau, respectiv, a răspunsului la întâmpinare. Ca atare, în mod corelativ, instanța de judecată trebuie să țină seama de acordul scris al părților în acest sens și nu poate trece la soluționarea pe fond a recursului, fără citarea părților, atunci când nu există acordul părților pentru soluționarea potrivit procedurii reglementate prin textul de lege criticat.

Prin aceeași decizie a instanței de contencios constituțional s-a reținut că în cazul în care nu există acordul părților pentru judecarea de către completul de filtru, fără citarea acestora, nu este asigurată o veritabilă contradictorialitate în cadrul procesului civil, reținându-se totodată și că "dispozițiile art. 490 alin. (2) teza finală din același cod au caracterul unor dispoziții generale, aplicabile întotdeauna în cadrul procedurii de filtrare a recursurilor, acestea completând condițiile de care trebuie să țină seama completul de filtru în cazul soluționării pe fond a recursului, fără citarea părților. Astfel, în vederea respectării principiilor contradictorialității și a disponibilității, pentru judecarea pe fond a recursului în cadrul completului de filtru, fără citarea părților, Curtea reține că întotdeauna este necesar să existe acordul expres al părților în acest sens. Prin aplicarea coroborată a prevederilor art. 490 alin. (2) teza finală și a prevederilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ., instanța de judecată realizează o veritabilă operațiune de interpretare, dând expresie competenței sale constituționale reglementate prin art. 126 alin. (1) din Constituție."

De asemenea, având a se pronunța și anterior asupra aceluiași aspect, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 839 din 8 decembrie 2015, a statuat că "acordul părților ca judecata să se facă fără citarea lor, pe baza actelor depuse la dosar, inclusiv a punctelor formulate de acestea cu privire la raportul întocmit asupra recursului, dă expresia unei valorificări a principiului contradictorialității, asigurată, în acest caz (în care judecata se face fără citarea părților), prin comunicarea actelor de procedură ale părților și a raportului, precum și prin exprimarea acordului intimatului și al recurentului în acest sens. (...) Pe lângă aceste condiții prevăzute expres de alin. (6) al art. 493 C. proc. civ., deși nu mai este reluată de textul legal criticat, este obligatorie și îndeplinirea condiției prevăzute de art. 490 alin. (2) teza finală C. proc. civ., potrivit căreia, prin actele de procedură depuse, recurentul și, respectiv, intimatul trebuie să își dea acordul ca atunci când recursul este admisibil în principiu, acesta să fie soluționat de către completul de filtru prevăzut de art. 493 C. proc. civ. În lipsa acestui acord, chiar în situația în care celelalte condiții prevăzute de alin. (6) al art. 493 C. proc. civ. sunt îndeplinite, recursul nu poate fi soluționat pe fond de completul de filtru, fără citarea părților."

Prin urmare, soluționarea recursului conform procedurii reglementate de art. 493 alin. (6) C. proc. civ., text de lege ce s-a dorit a asigura celeritatea soluționării cauzelor în materie civilă, este condiționată de existența acordului expres și prealabil al părților, dat în formă scrisă prin cererea de recurs, întâmpinare sau răspunsul la întâmpinare, acord în lipsa căruia instanța nu poate păși la soluționarea recursului conform acestei proceduri, deoarece în caz contrar, se încalcă atât principiile contradictorialității și a disponibilității părților în procesul civil, dar și principiul consacrat constituțional al publicității ședințelor de judecată.

Or, în cauză, părțile nu și-au exprimat acordul expres, dat în scris, pentru soluționarea recursului conform procedurii reglementate de dispozițiile art. 493 alin. (6) C. proc. civ., astfel cum a statuat Curtea Constituțională a României prin deciziile evocate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 504 și art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va admite contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 820 din 2 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/118/2013; va anula decizia contestată, urmând a se fixa termen pentru rejudecarea recursului la data de 16 martie 2018, cu citarea părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Admite contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei civile nr. 820 din 2 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/118/2013.

Anulează decizia contestată și fixează termen pentru rejudecarea recursului la data de 16 martie 2018, cu citarea părților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2018.