ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3335/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin contestația înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 21 iulie 2014, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. 27304/G/II/01.07.2014 întocmit de pârâtă.

Prin sentința civilă nr. 273 din 19 decembrie 2014, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins contestația reclamantului, ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamantul A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și admiterea contestației sale, cu consecința anulării Raportului de evaluare nr. 27304/G/II/01.07.2014 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate.

Prin cererea de recurs, în esență, recurentul-reclamant a reluat ad litteram susținerile din cererea de chemare în judecată.

Cu referire la nulitatea Raportului de evaluare, a solicitat ca intimata pârâtă să depună la dosar, în două exemplare, o copie a confirmării de primire cu semnătura sa sau a soției sale, întrucât pe confirmarea de primire de la dosar se indică faptul că mama sa este cea care a semnat de primire. Sub acest aspect, recurentul a arătat că mama sa are peste 90 de ani, nu mai este lucidă și nu avea cum să semneze și mai apoi să îl înștiințeze că a primit o scrisoare. În plus, semnătura de pe confirmarea de primire nu este a mamei sale, în susținere, menționând că depune copia actului de identitate al mamei sale cu semnătura dată în fața serviciului de stare civilă.

În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul reclamant a susținut că intimata pârâtă nu explică, prin articolele invocate, cum ar fi trebuit să voteze și cum a fost prejudiciul cauzat prin votul său, vot care este în conformitate cu prevederile legale, întrucât legea prevedea organizarea licitației. Totodată, recurentul-reclamant a arătat că nu există legătură de cauzalitate între votul exprimat și cererea nr. 944 din 28 februarie 2013 privind închirierea unei suprafețe de teren, cerere care, alături de cele ale altor consilieri locali, viza un alt teren și care nu a fost supusă votului, fiind doar informați petenții că se va organiza licitație pentru toate terenurile.

Un ultim aspect învederat de recurent a vizat lipsa legăturii de cauzalitate față de calitatea sa de președinte al Comisiei pentru agricultură, activități economice, financiare, amenajarea teritoriului, urbanism, protecția mediului și turism.

Prin întâmpinare, intimata Agenția Națională pentru Integritate a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței civile recurate, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primă instanță.

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 decembrie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 31 mai 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., și a fixat termen pentru judecarea în fond.

5.2. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

5.2.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Recurentul-reclamant A. a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, Raportul de evaluare nr. 27304/G/II/01.07.2014, întocmit de intimata Agenția Națională de Integritate.

Prin raportul contestat, în urma activității de evaluare, au fost identificate elemente de încălcare a regimului juridic al conflictelor de interese, în conformitate cu prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003, art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, art. 75 lit. f) și art. 77 alin. (1) din Legea nr. 393/2004, întrucât reclamantul A., în perioada mandatului 2012-2016 de consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Vintilă Vodă, a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii Consiliului Local al Comunei Vintilă Vodă nr. 8 din 11 aprilie 2013 prin care a fost aprobată închirierea prin licitație publică cu strigarea a pășunii comunale, iar în ședința consiliului local, s-a pus în discuție și cererea nr. 944 din 28 februarie 2013 prin care a solicitat aprobarea arendării a 45 ha pășune din Comuna Vintilă Vodă, iar ulterior adoptării Hotărârii nr. 8 din 11 aprilie 2013, în calitate de președinte al Asociației Crescătorilor de Animale Vintilă Vodă, a depus oferte în sensul participării la licitația organizată, astfel că asociația a încheiat Contractele de închiriere nr. 2382/2013 și nr. 2381/2013, având ca obiect închirierea unei suprafețe de 53 ha pășune.

Prima instanță a respins acțiunea ca nefondată, motiv pentru care reclamantul a declarat recurs, susținând că instanța de fond nu a avut în vedere motivele de nulitate invocate și că, în mod greșit, a reținut faptul că în speță sunt aplicabile prevederile regimului conflictului de interese.

Criticile din recurs, circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate, prima instanță aplicând în mod corect dispozițiile legale, în raport de starea de fapt rezultată din probele administrate în cauza dedusă judecății.

În ceea ce privește nulitatea raportului de evaluare pentru încălcarea prevederilor art. 20 din Legea nr. 176/2010, se constată că această excepție a fost respinsă în mod corect de către instanță, din actele dosarului rezultând că reclamantul a fost înștiințat despre demersurile efectuate împotriva sa, potrivit scrisorii recomandate cu confirmare de primire ridicată de la oficiul poștal la data de 17.07.2013.

Susținerea recurentului că nu ar fi fost respectată procedura de informare, întrucât pe confirmarea de primire de la dosar se prezumă că a semnat mama sa în vârstă de 90 de ani, iar semnătura nu i-ar aparține acesteia, nu poate fi primită de instanța de control judiciar. Deși aceste aspecte au fost invocate și în fața instanței de fond, astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii de ședință din data de 8 decembrie 2014, iar recurentul-reclamant avea posibilitatea să formuleze o cerere pentru înscrierea în fals în fața primei instanțe, acesta nu a înțeles să solicite acest mijloc de probă. Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de fond că la dosar există dovezi care nu au fost contestate, pe dovadă este aplicată semnătura și produce efecte.

Pe de altă parte, recurentul nu a dovedit că în etapa judiciară nu a putut să-și exercite/nu și-a exercitat dreptul la apărare. Potrivit Legii nr. 176/2010 împotriva raportului de evaluare se poate formula cale de atac la instanța de judecată, astfel că în această etapă reclamantul va putea combate toate susținerile emitentului actului, ceea ce în cauză s-a și întâmplat.

Un alt motiv de nulitate invocat a fost cel referitor la încălcarea prevederilor art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 176/2010. Or, și acest motiv a fost găsit neîntemeiat de către instanță, care a reținut că sesizarea autorității s-a făcut ca urmare a unei petiții, act ce reprezintă un mod de sesizare al organelor statului. Prin petiția formulată au fost semnalate aspecte în sensul nerespectării regimului juridic al conflictelor de interese de către recurentul reclamant, astfel încât petiția este o modalitate de sesizare ce respectă prevederile art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 176/2010.

Cu privire la nerespectarea regimului juridic al conflictului de interese, în mod legal prima instanță a interpretat și aplicat prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003, art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, art. 75 lit. f) și art. 77 alin. (1)-(3) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, constatând legalitatea Raportului de evaluare nr. 27304/G/II/01.07.2014.

Potrivit art. 70 din Legea nr. 161/2003:

"

Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative".

În temeiul art. 71 din același act normativ:

"

Principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice sunt: imparțialitatea, integritatea, transparența deciziei și supremația interesului public".

Este de necontestat faptul că la momentul intervenirii pretinsului conflict de interese recurentul reclamant îndeplinea funcția de consilier local al comunei Vintilă Vodă.

Potrivit art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, nu poate lua parte la deliberare și la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soț, soție, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local.

Ca o detaliere a acestei interdicții legale, în art. 77 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali se arată:

"

(1) Consilierii județeni și consilierii locali nu pot lua parte la deliberarea și adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. (2) În situațiile prevăzute la alin. (1), consilierii locali și consilierii județeni sunt obligați să anunțe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă. (3) Anunțarea interesului personal și abținerea de la vot se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al ședinței".

Art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, stipulează că "Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: (...)

f) o asociație sau o fundație din care fac parte."

În cauza de față, se constată că recurentul-reclamant, în calitate de consilier local al comunei Vintilă Vodă, a participat la adoptarea Hotărârii Consiliului Local Vintilă Vodă nr. 8 din 11 aprilie 2013, prin care s-a aprobat închirierea prin licitație publică cu strigare a pășunii comunale Vintilă Vodă, jud. Buzău.

Pentru a exista conflict de interese în sensul art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 raportat la art. 70 din Legea nr. 161/2003, recurentul ar fi trebuit să aibă un interes patrimonial în problemele dezbătute în respectiva ședință a Consiliului Local. Or, starea de fapt reținută de instanța de fond și probele administrate în cauză confirmă că, în cadrul ședinței Consiliului Local Vintilă Vodă din 11 aprilie 2013 s-a prezentat și cererea recurentului, prin care a solicitat aprobarea arendării a 45 ha pășune existentă în comună, iar ulterior adoptării HCL nr. 8/2013 al comunei Vintilă Vodă, au fost încheiate contractele de închiriere nr. 2382/2013 și nr. 2381/2013, prin care au fost închiriate 53 ha pășune Asociației Crescătorilor de Animale Vintilă Vodă, în cadrul căreia recurentul deține calitatea de președinte. Cunoscând că îndeplinește funcția de președinte în cadrul Asociației, reclamantul avea posibilitatea de a anticipa existența interesului său personal, în sensul dispozițiilor citate și celor reținute anterior, pe care îl presupunea încheierea contractelor respective.

Astfel, în lumina principiului transparenței decizionale și a dispozițiilor art. 77 alin. (2) din Legea nr. 393/2004, se impunea ca recurentul-reclamant "să anunțe" interesul personal la începutul dezbaterilor, precum și faptul că din această cauză nu va vota.

Această situație de fapt este recunoscută de recurentul reclamant, însă acesta susține că nu a avut un interes personal patrimonial în sensul legii.

Înalta Curte nu poate reține această susținere întrucât, în cazul interesului personal de ordin administrativ, nu se pune în discuție existența unui beneficiu, a unui folos, ci sancțiunea intervine chiar pentru simplul fapt al posibilității anticipării deciziei autorității. În același sens s-a pronunțat Înalta Curte și prin decizia nr. 5764 din 14.06.2013.

Nu are relevanță că recurentul nu a urmărit obținerea unui interes personal pentru sine, cât timp conflictul de interese există în raport cu asociația din care face parte [lit. f)].

În fine, sunt fără relevanță susținerile recurentului reclamant referitoare la rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dispuse de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, care a constatat că acesta nu a săvârșit infracțiunea de conflict de interese, reglementată de C. pen., întrucât problema de drept în discuție o constituie conflictul de interese de natură administrativă, reglementat de prevederile Legii nr. 161/2003. Legiuitorul a reglementat distinct regimul juridic al conflictului de interese de natură penală de cel al conflictului de interese administrativ, instituind, de altfel, pentru fiecare dintre acestea, și un regim sancționator diferit. Chiar dacă s-a reținut că reclamantul nu a încălcat regimul juridic al conflictului de interese sub aspect penal, aceasta nu înseamnă că nu poate exista o abatere de natură administrativă cu o reglementară specială cuprinsă în Legea nr. 161/2003.

Așadar, nu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, ci instanța de contencios administrativ, investită cu soluționarea prezentei cauze, verifică dacă sunt îndeplinite condițiile existenței conflictului de interese prevăzut de art. 70 din Legea nr. 161/2003 cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu cele ale art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată cu modificările și completările ulterioare, art. 75 lit. f) și art. 77 alin. (1) din Legea nr. 393/2004 cu modificările și completările ulterioare.

În condițiile în care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, a verificat doar dacă sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de conflict de interese prevăzută de C. pen., este evident că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de A. dată de această unitate de parchet nu produce niciun efect juridic în ceea ce soluționarea conflictului de interese de natură administrativă de către instanța de contencios administrativ investită cu soluționarea prezentului litigiu.

Prin urmare, sunt neîntemeiate criticile aduse hotărârii primei instanțe referitoare la actul administrativ contestat, întocmit de Agenția Națională de Integritate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul reclamantului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 273 din 19 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 noiembrie 2017.