ÎCCJ, decizie (scj.ro #83578)

Contract

de garanție imobiliară.Contestație la executare

C.civ., art.1746

Împotriva executării

pornite de AVAB, în baza contractului de garanție imobiliară, contestatorii au invocat

excepția beneficiului de discuțiune, pentru ca  creditoarea

să  se îndrepte împotriva debitorului principal, deși, în speță, sunt

aplicabile dispozițiile art.1746 C.civ.,  care consacră  garanția

imobiliară ca un drept real accesoriu, astfel  încât creditorul

ipotecar  va putea urmări bunul în mâna oricui s-ar afla.

(Secția comercială, decizia nr.5170 din 30

noiembrie 2004)

Prin contestația la executare formulată, B.A. și B.P. au

solicitat anularea formelor de executare pe care intimata A.V.A.B. București

le-a început în baza contractului de garanție imobiliară din 6 mai 1998, ce

constituie titlu executor.

Contestatorii au încheiat contractul de garanție cu Societatea Agricolă F.

D.,  intuitu personae, pentru garantarea unui credit pe care aceasta l-a

contractat de la Banca Agricolă și invocând beneficiul de discuțiune, au arătat

că intimata creditoare trebuia să se îndrepte pentru realizarea creanței mai

întâi împotriva debitorului principal.

Contestatorii au mai invocat stingerea garanției ca urmare a imposibilității de

executare a obligației principale pentru cauză de forță majoră cât și ca urmare

a împlinirii termenului de prescripție față de acțiunea principală.

Curtea de Apel București, Secția comercială, prin sentința  civilă nr.22

din 10 februarie 2004 a admis contestația la executare și a anulat formele de

executare începute de intimată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat ca sunt îndeplinite în

cauză condițiile prevăzute de art.1663 – 1665 C.civ., pentru a fi admisă

excepția beneficiului de discuțiune, astfel creditoarea trebuia să urmărească,

mai întâi, pentru îndestularea creanței sale bunurile debitorului principal.

Împotriva acestei hotărâri, intimata AVAB a declarat recurs, pentru motivele

prevăzute de art.304 pct.6, 8, 9, 10 C.proc. civ., susținând că instanța de

fond nu a fost investită cu verificarea urmăririi debitorului principal și dacă

ar fi cercetat acest aspect, ar fi constatat că s-a încercat o atare urmărire;

titlul executor l-a constituit contractul de garanție imobiliară autentificat

și transcris în mai 1998, iar ipoteca ca drept real are un regim juridic

diferit de cel al garanției personale; contestatorii nu au făcut dovada  îndeplinirii

procedurii convenite pentru constatarea forței majore, prin contractul de

credit, beneficiara creditului neîndeplinindu-și obligația de a asigura

bunurile realizate din garanție și cele realizate din credit.

Contestatorii au depus întâmpinare, fără a răspunde la motivele de recurs,

atașând înscrisurile depuse și la prima instanță, invocănd excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art.13 alin.5 din O.G.nr. 51/1998, cererea

de sesizare a Curții Constituționale fiind respinsă de instanță în temeiul

art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992.

Recursul este fondat .

Executarea a cărei anulare s-a solicitat prin contestație, a fost pornită de

A.V.A.B., conform procedurii instituite de O.U.G.nr.51/1998 republicată, în baza

titlului executor constituit de contractul de garanție imobiliară din 6 mai

1998.

Prin garanția imobiliară s-a garantat restituirea creditului acordat de Banca

Agricolă S.A. Filiala Balș, la 7 mai 1998, Societății  Agricole F. D.,

creanța fiind cesionată recurentei AVAB, la 14 decembrie 1999.

Garanția imobiliară este un drept real accesoriu iar creditorul  ipotecar

are dreptul să urmărească bunul în mâna oricui s-ar găsi conform art.1746 și

urm. C.civ.

Așa fiind, în mod greșit, prima instanță a caracterizat garanția imobiliară ca

fiind o garanție personală și a admis contestația la executare, cu motivarea că

în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.1663 – 1665 C.civ. pentru

beneficiu de discuțiune, deși aceste norme  nu se aplică în speță, ci, se

aplică prevederile art.1746 și urm. C. civ.

Ca atare, critica recurentei sub acest aspect, este întemeiată în raport cu

prevederile art.304 pct.9 C. proc. civ.

În ce privește fondul pricinii, intimații contestatori nu au

făcut dovada stingerii ipotecii nici pe cale accesorie, ca urmare a stingerii

raportului de obligație garantat și nici pe cale principală, prin vreunul din

modurile proprii de încetare, independente de raportul principal de obligație.

Cauza de forță majoră nu a fost invocată de contestatori cu respectarea

procedurii convenite de părțile contractului de credit iar în cazul în

care  aceasta ar fi operat, se activa obligația asumată de beneficiara

creditului, de asigurare a bunurilor realizate din credit cu consecințe asupra

restituirii creditului, obligație a cărei executare nu a fost dovedită.

Totodată, susținerea contestatorilor, potrivit căreia raportul de obligație

garantat s-ar fi stins prin prescripție, nu a fost dovedită și prin urmare nici

prescripția dreptului de a cere executarea

silită.

În consecință,  recursul a fost admis , sentința atacată

modificată, în sensul respingerii contestației la executare ca neîntemeiată.