ÎCCJ, decizie (scj.ro #83578)

Contract de garanție imobiliară.Contestație la executare C.civ., art.1746 Împotriva executării pornite de AVAB, în baza contractului de garanție imobiliară, contestatorii au invocat excepția beneficiului de discuțiune, pentru ca creditoarea să se îndrepte împotriva debitorului principal, deși, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art.1746 C.civ., care consacră garanția imobiliară ca un drept real accesoriu, astfel încât creditorul ipotecar va putea urmări bunul în mâna oricui s-ar afla. (Secția comercială, decizia nr.5170 din 30 noiembrie 2004) Prin contestația la executare formulată, B.A. și B.P. au solicitat anularea formelor de executare pe care intimata A.V.A.B. București le-a început în baza contractului de garanție imobiliară din 6 mai 1998, ce constituie titlu executor.

Contestatorii au încheiat contractul de garanție cu Societatea Agricolă F. D., intuitu personae, pentru garantarea unui credit pe care aceasta l-a contractat de la Banca Agricolă și invocând beneficiul de discuțiune, au arătat că intimata creditoare trebuia să se îndrepte pentru realizarea creanței mai întâi împotriva debitorului principal. Contestatorii au mai invocat stingerea garanției ca urmare a imposibilității de executare a obligației principale pentru cauză de forță majoră cât și ca urmare a împlinirii termenului de prescripție față de acțiunea principală. Curtea de Apel București, Secția comercială, prin sentința civilă nr.22 din 10 februarie 2004 a admis contestația la executare și a anulat formele de executare începute de intimată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat ca sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art.1663 – 1665 C.civ., pentru a fi admisă excepția beneficiului de discuțiune, astfel creditoarea trebuia să urmărească, mai întâi, pentru îndestularea creanței sale bunurile debitorului principal. Împotriva acestei hotărâri, intimata AVAB a declarat recurs, pentru motivele prevăzute de art.304 pct.6, 8, 9, 10 C.proc.

civ., susținând că instanța de fond nu a fost investită cu verificarea urmăririi debitorului principal și dacă ar fi cercetat acest aspect, ar fi constatat că s-a încercat o atare urmărire; titlul executor l-a constituit contractul de garanție imobiliară autentificat și transcris în mai 1998, iar ipoteca ca drept real are un regim juridic diferit de cel al garanției personale; contestatorii nu au făcut dovada îndeplinirii procedurii convenite pentru constatarea forței majore, prin contractul de credit, beneficiara creditului neîndeplinindu-și obligația de a asigura bunurile realizate din garanție și cele realizate din credit. Contestatorii au depus întâmpinare, fără a răspunde la motivele de recurs, atașând înscrisurile depuse și la prima instanță, invocănd excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.13 alin.5 din O.G.nr.

51/1998, cererea de sesizare a Curții Constituționale fiind respinsă de instanță în temeiul art.29 alin.(1) din Legea nr.47/1992. Recursul este fondat . Executarea a cărei anulare s-a solicitat prin contestație, a fost pornită de A.V.A.B., conform procedurii instituite de O.U.G.nr.51/1998 republicată, în baza titlului executor constituit de contractul de garanție imobiliară din 6 mai 1998. Prin garanția imobiliară s-a garantat restituirea creditului acordat de Banca Agricolă S.A. Filiala Balș, la 7 mai 1998, Societății Agricole F. D., creanța fiind cesionată recurentei AVAB, la 14 decembrie 1999. Garanția imobiliară este un drept real accesoriu iar creditorul ipotecar are dreptul să urmărească bunul în mâna oricui s-ar găsi conform art.1746 și urm. C.civ.

Așa fiind, în mod greșit, prima instanță a caracterizat garanția imobiliară ca fiind o garanție personală și a admis contestația la executare, cu motivarea că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.1663 – 1665 C.civ. pentru beneficiu de discuțiune, deși aceste norme nu se aplică în speță, ci, se aplică prevederile art.1746 și urm. C. civ. Ca atare, critica recurentei sub acest aspect, este întemeiată în raport cu prevederile art.304 pct.9 C. proc. civ. În ce privește fondul pricinii, intimații contestatori nu au făcut dovada stingerii ipotecii nici pe cale accesorie, ca urmare a stingerii raportului de obligație garantat și nici pe cale principală, prin vreunul din modurile proprii de încetare, independente de raportul principal de obligație.

Cauza de forță majoră nu a fost invocată de contestatori cu respectarea procedurii convenite de părțile contractului de credit iar în cazul în care aceasta ar fi operat, se activa obligația asumată de beneficiara creditului, de asigurare a bunurilor realizate din credit cu consecințe asupra restituirii creditului, obligație a cărei executare nu a fost dovedită. Totodată, susținerea contestatorilor, potrivit căreia raportul de obligație garantat s-ar fi stins prin prescripție, nu a fost dovedită și prin urmare nici prescripția dreptului de a cere executarea silită. În consecință, recursul a fost admis , sentința atacată modificată, în sensul respingerii contestației la executare ca neîntemeiată.