ÎCCJ, decizie (scj.ro #82566)

Contract de ipotecă. Acțiune în anularea contractului

pentru dol și nerespectarea principiului specializării. Prescripție

Cuprins pe materii

: Drept civil.

Obligații. Garantarea  obligaților. Ipoteca   convențională.

Prescripția acțiunii în anularea convenției ipotecare

Index

alfabetic

: Drept civil

- Ipoteca convențională

- Convenție/contract de ipotecă

- Nulitatea convenției/contractului de ipotecă convențională

- Prescripția extinctivă

C. civ.,

art. 1774 și art.

1776

Decretul nr. 167/1958

, art. 7 și art. 9

alin. (2)

privește determinarea imobilului asupra căruia este constituită și a creanței

garantate, conform art. 1774 și art. 1776 C. civ., cu rolul de a oferi terțelor

persoane posibilitatea de a-și da seama dacă valoarea imobilului este sau nu

acoperită prin ipoteca ce îl grevează.

de viclenie, curge, conform art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, de la

data când cel îndreptățit a cunoscut cauza de nulitate, însă cel mai târziu la

împlinirea a 18 luni, de la data încheierii actulu

i.

I.C.C.J., secția civilă și de

proprietate intelectuală,

decizia nr. 6597 din 25 noiembrie 2004

Prin recursul declarat împotriva deciziei nr. 88/A din 22

ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a III - a civilă, de

confirmare, prin respingerea apelului, a sentinței civile nr. 4357 din 2

septembrie 2003 a Judecătoriei Sectorului 4, reclamanții G.A. și G.C. susțin,

în esență, că nelegal s-a respins ca prescrisă și neîntemeiată, acțiunea prin

care au cerut anularea contractului din 11 aprilie 1995 prin care au consimțit

ipotecarea unui apartament, pentru garantarea împrumuturilor contractate la mai

multe bănci de soții A.

Recursul nu este fondat.

Reclamanții au invocat, ca motiv de anulare a contractului de

ipotecă, dolul, care atrage nulitatea relativă a actului și nerespectarea

dispozițiilor art. 1774 și următoarele C. civ., potrivit cărora ipoteca este

supusă principiului specializării.

Acțiunea în anulare pentru vicii de consimțământ este

prescriptibilă, iar termenul de prescripție curge, potrivit art. 7 alin. (1) din

Decretul nr. 167/1958, de la data la care se naște dreptul la acțiune.

Pentru situația în care se cere anularea pe motiv de dol,

conform art. 9 alin. (2) din decret, prescripția începe să curgă de la data

când cel îndreptățit a cunoscut cauza de nulitate, însă cel mai târziu la

împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.

Prin urmare, întrucât, prin lege, este stabilit un termen limită

de 18 luni înăuntrul căruia persoana îndreptățită poate să cunoască motivul de

nulitate, cursul prescripției extinctive începe să curgă cel mai târziu la

momentul expirării termenului de 18 luni, calculat de la data încheierii

actului.

Or, în speță, contractul de ipotecă fiind încheiat la data de 11

aprilie 1995, termenul de 18 luni a expirat la data de 11 octombrie 1996, iar

acțiunea, înregistrată la data de 13 mai 2003, a fost formulată cu depășirea

termenului de prescripție care, conform art. 9 alin. (2) din decret, a început

să curgă cel mai târziu la data de 11 octombrie 1996.

Susținerea recurenților că s-au aplicat greșit dispozițiile art.

9 din Decretul nr. 167/1958, pentru că nu s-a precizat data când au luat

cunoștință de înșelăciune, nu este întemeiată. Referitor la termenul de

prescripție, instanța de apel a reținut că recurenții au cunoscut manoperele

invocate la data de 17 septembrie 1998, când au reclamat faptele

penale.

Faptul că reclamanții au formulat

plângere penală la data de 17 septembrie 1998 nu are însă relevanță în cauză,

deoarece aceștia au sesizat organele de urmărire cu privire la fraudele comise

de soții A. în raporturile acestora cu BANCOOP SA, și nu pentru actele de

viclenie folosite pentru inducerea în eroare a recurenților cu ocazia

încheierii contractului de ipotecă.

Corect s-a reținut, prin hotărârile atacate, și faptul că

încheierea contractului s-a făcut cu respectarea condițiilor impuse de art.

1774 și următoarele C. civ.

Ipoteca este supusă principiului specializării, care privește

determinarea imobilului asupra căruia este constituită și a creanței garantate

prin ipotecă. Acest principiu, consacrat prin art. 1774 și 1776 C. civ., are

rolul de a oferi terțelor persoane posibilitatea de a-și da seama dacă valoarea

imobilului este sau nu acoperită prin ipotecile care le grevează.

Articolul 1774 C. civ. prevede că în actul de constituire

trebuie să se specifice natura și situația bunului ipotecat, iar conform art.

1776 C. civ. suma pentru care s-a constituit ipoteca trebuie să fie determinată

prin act.

Or, în contractul de ipotecă, încheiat de părțile din proces, se

arată cu exactitate că ipoteca privește apartamentul situat la adresa înscrisă

în act, se specifică faptul că imobilul nu este grevat de sarcini sau

servituți, indicându-se certificatul de sarcini, se menționează că bunul se

află în circuitul civil și că a fost evaluat la suma de 32.496.000 lei de către

expertul băncii. De asemenea, este determinată și creanța garantată –

300.000.000 de lei.

Pentru

considerentele expuse, recursul a fost respins.