ÎCCJ, decizie (scj.ro #82566)

Contract de ipotecă. Acțiune în anularea contractului pentru dol și nerespectarea principiului specializării. Prescripție Cuprins pe materii : Drept civil. Obligații. Garantarea obligaților. Ipoteca convențională. Prescripția acțiunii în anularea convenției ipotecare Index alfabetic : Drept civil - Ipoteca convențională - Convenție/contract de ipotecă - Nulitatea convenției/contractului de ipotecă convențională - Prescripția extinctivă C. civ., art. 1774 și art. 1776 Decretul nr. 167/1958 , art. 7 și art. 9 alin. (2) 1. Ipoteca convențională este supusă principiului specializării, care privește determinarea imobilului asupra căruia este constituită și a creanței garantate, conform art. 1774 și art. 1776 C. civ., cu rolul de a oferi terțelor persoane posibilitatea de a-și da seama dacă valoarea imobilului este sau nu acoperită prin ipoteca ce îl grevează.

2. Termenul prescripției acțiunii de nulitate a contractului de ipotecă, în caz de viclenie, curge, conform art. 9 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, de la data când cel îndreptățit a cunoscut cauza de nulitate, însă cel mai târziu la împlinirea a 18 luni, de la data încheierii actulu i. I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 6597 din 25 noiembrie 2004 Prin recursul declarat împotriva deciziei nr. 88/A din 22 ianuarie 2004 a Curții de Apel București, secția a III - a civilă, de confirmare, prin respingerea apelului, a sentinței civile nr. 4357 din 2 septembrie 2003 a Judecătoriei Sectorului 4, reclamanții G.A. și G.C. susțin, în esență, că nelegal s-a respins ca prescrisă și neîntemeiată, acțiunea prin care au cerut anularea contractului din 11 aprilie 1995 prin care au consimțit ipotecarea unui apartament, pentru garantarea împrumuturilor contractate la mai multe bănci de soții A. Recursul nu este fondat.

Reclamanții au invocat, ca motiv de anulare a contractului de ipotecă, dolul, care atrage nulitatea relativă a actului și nerespectarea dispozițiilor art. 1774 și următoarele C. civ., potrivit cărora ipoteca este supusă principiului specializării. Acțiunea în anulare pentru vicii de consimțământ este prescriptibilă, iar termenul de prescripție curge, potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, de la data la care se naște dreptul la acțiune. Pentru situația în care se cere anularea pe motiv de dol, conform art. 9 alin. (2) din decret, prescripția începe să curgă de la data când cel îndreptățit a cunoscut cauza de nulitate, însă cel mai târziu la împlinirea a 18 luni de la data încheierii actului.

Prin urmare, întrucât, prin lege, este stabilit un termen limită de 18 luni înăuntrul căruia persoana îndreptățită poate să cunoască motivul de nulitate, cursul prescripției extinctive începe să curgă cel mai târziu la momentul expirării termenului de 18 luni, calculat de la data încheierii actului. Or, în speță, contractul de ipotecă fiind încheiat la data de 11 aprilie 1995, termenul de 18 luni a expirat la data de 11 octombrie 1996, iar acțiunea, înregistrată la data de 13 mai 2003, a fost formulată cu depășirea termenului de prescripție care, conform art. 9 alin. (2) din decret, a început să curgă cel mai târziu la data de 11 octombrie 1996. Susținerea recurenților că s-au aplicat greșit dispozițiile art. 9 din Decretul nr. 167/1958, pentru că nu s-a precizat data când au luat cunoștință de înșelăciune, nu este întemeiată.

Referitor la termenul de prescripție, instanța de apel a reținut că recurenții au cunoscut manoperele invocate la data de 17 septembrie 1998, când au reclamat faptele penale. Faptul că reclamanții au formulat plângere penală la data de 17 septembrie 1998 nu are însă relevanță în cauză, deoarece aceștia au sesizat organele de urmărire cu privire la fraudele comise de soții A. în raporturile acestora cu BANCOOP SA, și nu pentru actele de viclenie folosite pentru inducerea în eroare a recurenților cu ocazia încheierii contractului de ipotecă. Corect s-a reținut, prin hotărârile atacate, și faptul că încheierea contractului s-a făcut cu respectarea condițiilor impuse de art. 1774 și următoarele C. civ.

Ipoteca este supusă principiului specializării, care privește determinarea imobilului asupra căruia este constituită și a creanței garantate prin ipotecă. Acest principiu, consacrat prin art. 1774 și 1776 C. civ., are rolul de a oferi terțelor persoane posibilitatea de a-și da seama dacă valoarea imobilului este sau nu acoperită prin ipotecile care le grevează. Articolul 1774 C. civ. prevede că în actul de constituire trebuie să se specifice natura și situația bunului ipotecat, iar conform art. 1776 C. civ. suma pentru care s-a constituit ipoteca trebuie să fie determinată prin act. Or, în contractul de ipotecă, încheiat de părțile din proces, se arată cu exactitate că ipoteca privește apartamentul situat la adresa înscrisă în act, se specifică faptul că imobilul nu este grevat de sarcini sau servituți, indicându-se certificatul de sarcini, se menționează că bunul se află în circuitul civil și că a fost evaluat la suma de 32.496.000 lei de către expertul băncii.

De asemenea, este determinată și creanța garantată – 300.000.000 de lei. Pentru considerentele expuse, recursul a fost respins.