ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2885/2014

Asupra cererii de

revizuire de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârea primei

instanțe

Prin Sentința civilă nr. 3429 din 22 mai

2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta B.V. în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Sănătății, ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța

astfel, instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite, în cauză,

condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004, reținând în acest sens

că reclamanta deși a susținut că este nemulțumită de modificare art. 67 din

Normele de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile și

indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul

Ministrului Sănătății și al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de

Sănătate nr. 60/32/2006, nu a precizat în ce constă dreptul sau interesul legal

ocrotit care să fi fost vătămat prin aceste modificări.

A mai reținut

instanța de fond că reclamanta și-a mai manifestat nemulțumiri și în legătură

cu prevederile O.U.G. nr. 185/2005, însă ordonanța de urgență nu este un act

administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 și prin urmare nu

poate face obiectul unui control de legalitate pe calea contenciosului

administrativ, în condițiile în care reclamanta nu a înțeles să invoce o

excepție de neconstituționalitate a acestui act normativ.

Recursul declarat în

cauză

Împotriva Sentinței

civile nr. 3429 din 22 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta B.V.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 7,

pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

Printr-o primă

critică formulată recurenta susține că, în mod greșit instanța de fond a dispus

respingerea acțiunii considerând că nu a fost precizat în ce constă dreptul sau

interesul legal ocrotit care să fi fost vătămat prin aceste modificări în

condițiile în care prin modul în care a fost formulate cererea de chemare în

judecată și ulterior precizată, rezultă foarte clar faptul că prin modificarea

prevederilor art. 67 și art. 81 din O.U.G. nr. 185/2005 ca urmare a emiterii

Ordinului nr. 430/2010, i-au fost încălcate drepturile ocrotite chiar prin

Constituție.

În opinia recurentei

faptul că aceste drepturi nu au fost enumerate nominativ, nu putea conduce

instanța la concluzia că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din

Legea nr. 554/2004, aceasta fiind datoare ca în virtutea rolului activ și în

conformitate cu dispozițiile art. 129 C. proc. civ., să constate mai întâi

legalitatea dispozițiilor în legătură cu care Curtea a fost sesizată și mai

apoi să se pronunțe în ce măsură aceste dispoziții conduc la încălcarea unui

drept sau interes legal ocrotit al reclamantei.

Printr-o ultimă

critică formulată recurenta a mai susținut că, considerentele hotărârii

recurate sunt lacunar expuse.

Hotărârea instanței

de recurs

Prin Decizia nr. 6857

din 23 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat ca nefondat.

Pentru a hotărî

astfel instanța de recurs a reținut că nu subzistă în cauză motivele de

nelegalitate invocate, soluția de respingere a acțiunii, pronunțată de instanța

de fond fiind corectă, reflectând interpretarea și aplicarea adecvată a

prevederilor legale în raport cu împrejurările de fapt și de drept conturate în

cauză.

Astfel, Înalta Curte

a apreciat că din interpretarea art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1)

lit. o) și p) din Legea nr. 554/2004 rezultă că o persoană poate ataca un act

administrativ numai în măsura în care justifică vătămarea unui drept

fundamental al său prevăzut de Constituție sau de lege ori vătămarea unui

interes legitim privat.

În cauză, deși

recurenta prin acțiunea formulate și precizată prin avocat, în fața instanței

de fond a solicitat, în principal, anularea unui act administrativ, respectiv

Ordinul Ministerului Sănătății nr. 430/2010 privind modificarea și completarea

Normelor de aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile și

indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul

Ministrului Sănătății și al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de

Sănătate nr. 60/32/2006, nu a indicat în concret care este dreptul sau

interesul legal vătămat, pentru a permite, astfel instanței de contencios

administrativ sesizate să aprecieze asupra existenței unei vătămări și implicit

asupra legăturii de cauzalitate dintre actul administrativ atacat și vătămarea

respectivă.

Simpla nemulțumire a

recurentei în legătură cu efectele actului administrativ contestat ca și

invocarea prevederilor Constituției României, în general nu poate suplini

obligația legală a acesteia de a se conforma dispozițiilor art. 1 din Legea nr.

554/2004 respectiv de a indica în ce constă dreptul sau interesul legal ocrotit

care să fi fost vătămat prin actul administrativ a cărei anulare a solicitat-o,

cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

Este adevărat, că

instanța, în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., trebuie să stăruie în

aflarea adevărului, însă cu menținerea unui echilibru în situația părților în

ceea ce privește garantarea respectării drepturilor lor procesuale, prin prisma

principiul egalității armelor, element inerent dreptului la un proces

echitabil.

Așadar, respectarea

principiului rolului activ al judecătorului nu înseamnă că instanța trebuia să

se pronunțe ex oficio asupra legalității unor acte normative sau să deducă din

nemulțumirile expuse de recurentă care sunt în concret drepturile pretins a fi

vătămate prin actul administrativ contestat și implicit să dispună completarea

acțiunii sub aspectul indicării în concret a drepturilor pretins lezate prin

aplicarea actului administrativ a cărei anulare se solicită, în temeiul art. 1

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cum în mod greșit susține recurenta printr-o

nepermisă extindere a obligației impuse judecătorului prin dispozițiile art.

129 alin. (5) C. proc. civ.

Cererea de revizuire

formulată

Împotriva hotărârii

pronunțate de instanța de recurs, B.V. a formulat cerere de revizuire.

Fără a-și întemeia în

drept cererea, revizuenta a susținut că are dreptul în calitate de cetățean

român să nu-i fie falsificate actele medicale și obligată să iasă forțat la

pensie de boală, are dreptul ca medicul de familie să-i acorde medicamentele

corespunzătoare în funcție de diagnostic, precum și să fie acceptată în

societate.

Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la cererea de revizuire.

Revizuirea este o

cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în

condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C.

proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă

interpretare.

Articolul menționat

reglementează condițiile de admisibilitate, atât cu caracter comun, pentru

toate motivele ce pot fi invocate pe această cale, cât și condițiile specifice

fiecăruia dintre acestea, la punctele 1 - 10.

Condiția de

admisibilitate comună se referă la obiectul revizuirii, respectiv la hotărârile

care se pot ataca pe această cale: "Revizuirea unei hotărâri rămase

definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în

următoarele cazuri: (...)".

Astfel, se poate cere

revizuirea unei hotărâri judecătorești numai dacă este vorba despre o hotărâre

definitivă pronunțată de instanța de apel, o hotărâre definitivă a primei

instanțe împotriva căreia nu s-a declarat apel sau o hotărâre pronunțată de

instanța de recurs, hotărâre prin care evocă fondul.

Evocarea fondului

implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută

în fazele de judecata anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la

împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând

să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății.

O hotărâre a

instanței de recurs evocă fondul și atunci când se rejudecă pricina în fond

după casarea cu reținere, conform art. 312 alin. (4) C. proc. civ., sau când,

în recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri noi și care au fost determinante

în pronunțarea soluției.

Prin urmare, nu pot

forma obiectul revizuirii, întrucât nu evocă fondul, hotărârile instanțelor de

recurs prin care s-a respins recursul.

Înalta Curte constată

că, în speță, obiectul cererii de revizuire îl formează Decizia nr. 6857 din 23

octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a respins

recursul declarat de B.V., hotărâre care nu face parte din categoria

hotărârilor expres și limitativ prevăzute de textul Codului de procedură civilă.

Hotărârea a cărei

revizuire se cere nu evocă fondul, nefiind pronunțată după casarea cu reținere

ori pe baza unor înscrisuri noi administrate în recurs și care să fi fost

determinante în pronunțarea soluției, astfel că cerințele art. 322 C. proc.

civ. nu sunt îndeplinite.

Pe de altă parte,

art. 322 C. proc. civ. reglementează ipotezele în care se poate cere revizuirea

unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum

și a unei hotărâri dată de o instanța de recurs atunci când evoca fondul.

În cauză, însă, se

constată că susținerile revizuentei în sensul că are dreptul, în calitate de

cetățean român, să nu-i fie falsificate actele medicale, să nu fie obligată să

iasă forțat la pensie de boală și are dreptul ca medicul de familie să-i acorde

medicamentele corespunzătoare în funcție de diagnostic, nu se circumscriu

niciunuia dintre motivele prevăzute expres și limitativ de art. 322 C. proc.

civ.

În consecință, pentru

considerentele mai sus prezentate, Înalta Curte va respinge cererea de

revizuire formulată de B.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de B.V. împotriva Deciziei nr. 6857 din 23 octombrie 2013 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 18 iunie 2014.

Procesat

de GGC - NN