ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 518/2014

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

recurentul-reclamant D.E.F. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr.

7230 din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a.

Pe lângă motivele de recurs,

recurentul-reclamant a solicitat și sesizarea Curții Constituționale cu

soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin.

(2) și art. 6 din Legea nr. 76/2012 și a art. 24, art. 25 și art. 27 noul C.

proc. civ.

În motivarea excepției, a apreciat recurentul

că aceste dispoziții sunt neconstituționale în sensul în care oferă

ultraactivitate prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 (în forma

anterioară modificării aduse prin art. 54 din Legea nr. 76/2012),

împiedicându-l să beneficieze de prevederile mai favorabile ale legii noi care

au extins limita termenului de recurs la 30 de zile și care permit exercitarea

în condiții mai bune a dreptului la recurs și la apărare.

Prin decizia nr. 5682 din 12 decembrie 2013,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins cererea recurentului-reclamant de sesizare a Curții Constituționale cu

excepția de neconstituționalitate, ca inadmisibilă, reținând, în esență, că nu

sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea

nr. 47/1992.

Împotriva soluției de respingere a sesizării

Curții Constituționale, recurentul-reclamant D.E.F. a formulat recurs,

solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea soluției primei

instanțe și reținerea cauzei spre rejudecare iar, în secundar, casarea soluției

și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În drept, a invocat

art. 304 pct. 4, pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ.

Susține recurentul că instanța s-a abătut

grav de la regulile de ordine publică privind procedura de judecată, omițând

să-i comunice, din oficiu și gratuit, încheierile de ședință care au pregătit

soluționarea definitivă a cauzei. Citează, în acest sens, art. 427 din noul C.

proc. civ., apreciind că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil

prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Mai apreciază că a fost încălcat principiul

supremației și forței executorii a legii și principiul securității raporturilor

juridice pentru că cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost

soluționată concomitent cu cererea principală, printr-o decizie, și nu printr-o

încheiere motivată, astfel cum prevede art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

II. Decizia instanței de recurs

recurs, în raport cu soluția atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.

În ce privește primul motiv de recurs,

întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ., prin care se invocă încălcarea

formelor de procedură referitoare la necomunicarea încheierilor, din oficiu și

gratuit de către instanță, deși nu are legătură cu legalitatea soluției primei

instanțe, Înalta Curte reține că, potrivit art. 148 C. proc. civ., sub imperiul

căruia se judecă pricina:

„(1) La cerere, grefa va elibera copii de pe

încheierea de ședință, de pe hotărâre sau dispozitiv sau de pe celelalte

înscrisuri aflate la dosar.

(2) Copiile de pe încheieri, dispozitiv sau

hotărâri se vor putea elibera numai după ce acestea au fost semnate de toți

judecătorii, sub pedeapsa pentru grefieri de a fi urmăriți ca falsificatori.”

În ce privește textul invocat de recurent,

art. 427 noul C. proc. civ., care privește comunicarea hotărârii și nu a

încheierilor, acesta nu este incident cauzei, noul cod aplicându-se cererilor

introduse după intrarea acestuia în vigoare.

Prin urmare, nu a fost încălcat dreptul

părții la un proces echitabil, recurentul având posibilitatea formulării unor

cereri de comunicare a copiilor încheierilor de ședință, instanța neavând nicio

obligație să dispună comunicarea acestora din oficiu.

Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe art.

304 pct. 4, pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ., referitor la respingerea, ca

inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale odată cu

soluționarea recursului, este nefondat.

Cererea de sesizare a Curții Constituționale

a fost pusă în discuția părților, în condiții de contradictorialitate. Soluția

instanței a fost dată printr-o hotărâre motivată, menționându-se calea de atac

în ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a

Curții Constituționale, cu respectarea atribuțiilor puterii judecătorești,

neputându-se reține încălcarea vreunei forme de procedură care ar fi vătămat

partea.

De asemenea, nu se poate reține nici că

hotărârea primei instanțe ar fi lipsită de temei legal ori ar fi dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În mod corect prima instanță, analizând

condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, a

respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Prevederile art. 29 alin. (1) din lege

statuează, pe lângă competența exclusivă a Curții Constituționale de a

soluționa excepția și cadrul procesual în care aceasta poate fi ridicată în

fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, și condițiile pe care

trebuie să le îndeplinească norma criticată, să fie în vigoare și să aibă

legătură cu soluționarea cauzei.

Astfel, art. 3 alin. (2), art. 6 din Legea

nr. 76/2012 și art. 24, art. 25 și art. 27 din noul C. proc. civ., ce fac

obiectul excepției de neconstituționalitate, privesc incidența dispozițiilor noului

C. proc. civ., a termenelor procedurale și a legii aplicabile proceselor în

curs, neavând legătură cu soluționarea excepției de nelegalitate ce face

obiectul cauzei, excepția de nelegalitate a ordinului ministrului administrației

și internelor nr. 400/2004 în raport de dispozițiile Legii nr. 24/2000 și ale C.

muncii.

Față de aceste argumente, Înalta Curte

apreciază că soluția primei instanțe asupra cererii de sesizare a Curții

Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate menționate

reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte,

în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de D.E.F.

împotriva deciziei nr. 5682 din 12 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5

februarie 2014.