ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 518/2014

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, recurentul-reclamant D.E.F. a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 7230 din 20 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a. Pe lângă motivele de recurs, recurentul-reclamant a solicitat și sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (2) și art. 6 din Legea nr. 76/2012 și a art. 24, art. 25 și art. 27 noul C. proc. civ.

În motivarea excepției, a apreciat recurentul că aceste dispoziții sunt neconstituționale în sensul în care oferă ultraactivitate prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 (în forma anterioară modificării aduse prin art. 54 din Legea nr. 76/2012), împiedicându-l să beneficieze de prevederile mai favorabile ale legii noi care au extins limita termenului de recurs la 30 de zile și care permit exercitarea în condiții mai bune a dreptului la recurs și la apărare. 2. Soluția instanței de fond recurată Prin decizia nr. 5682 din 12 decembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea recurentului-reclamant de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, ca inadmisibilă, reținând, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

3. Recursul exercitat în cauză Împotriva soluției de respingere a sesizării Curții Constituționale, recurentul-reclamant D.E.F. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului și, în principal, casarea soluției primei instanțe și reținerea cauzei spre rejudecare iar, în secundar, casarea soluției și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În drept, a invocat art. 304 pct. 4, pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ. Susține recurentul că instanța s-a abătut grav de la regulile de ordine publică privind procedura de judecată, omițând să-i comunice, din oficiu și gratuit, încheierile de ședință care au pregătit soluționarea definitivă a cauzei. Citează, în acest sens, art. 427 din noul C. proc.

civ., apreciind că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Mai apreciază că a fost încălcat principiul supremației și forței executorii a legii și principiul securității raporturilor juridice pentru că cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost soluționată concomitent cu cererea principală, printr-o decizie, și nu printr-o încheiere motivată, astfel cum prevede art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. II. Decizia instanței de recurs 1. Înalta Curte, analizând motivele de recurs, în raport cu soluția atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. În ce privește primul motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 5 C. proc. civ., prin care se invocă încălcarea formelor de procedură referitoare la necomunicarea încheierilor, din oficiu și gratuit de către instanță, deși nu are legătură cu legalitatea soluției primei instanțe, Înalta Curte reține că, potrivit art. 148 C. proc. civ., sub imperiul căruia se judecă pricina: „(1) La cerere, grefa va elibera copii de pe încheierea de ședință, de pe hotărâre sau dispozitiv sau de pe celelalte înscrisuri aflate la dosar. (2) Copiile de pe încheieri, dispozitiv sau hotărâri se vor putea elibera numai după ce acestea au fost semnate de toți judecătorii, sub pedeapsa pentru grefieri de a fi urmăriți ca falsificatori.” În ce privește textul invocat de recurent, art. 427 noul C. proc.

civ., care privește comunicarea hotărârii și nu a încheierilor, acesta nu este incident cauzei, noul cod aplicându-se cererilor introduse după intrarea acestuia în vigoare. Prin urmare, nu a fost încălcat dreptul părții la un proces echitabil, recurentul având posibilitatea formulării unor cereri de comunicare a copiilor încheierilor de ședință, instanța neavând nicio obligație să dispună comunicarea acestora din oficiu. Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 4, pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ., referitor la respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale odată cu soluționarea recursului, este nefondat. Cererea de sesizare a Curții Constituționale a fost pusă în discuția părților, în condiții de contradictorialitate.

Soluția instanței a fost dată printr-o hotărâre motivată, menționându-se calea de atac în ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale, cu respectarea atribuțiilor puterii judecătorești, neputându-se reține încălcarea vreunei forme de procedură care ar fi vătămat partea. De asemenea, nu se poate reține nici că hotărârea primei instanțe ar fi lipsită de temei legal ori ar fi dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În mod corect prima instanță, analizând condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Prevederile art. 29 alin. (1) din lege statuează, pe lângă competența exclusivă a Curții Constituționale de a soluționa excepția și cadrul procesual în care aceasta poate fi ridicată în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească norma criticată, să fie în vigoare și să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Astfel, art. 3 alin. (2), art. 6 din Legea nr. 76/2012 și art. 24, art. 25 și art. 27 din noul C. proc. civ., ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate, privesc incidența dispozițiilor noului C. proc. civ., a termenelor procedurale și a legii aplicabile proceselor în curs, neavând legătură cu soluționarea excepției de nelegalitate ce face obiectul cauzei, excepția de nelegalitate a ordinului ministrului administrației și internelor nr. 400/2004 în raport de dispozițiile Legii nr. 24/2000 și ale C. muncii.

Față de aceste argumente, Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate menționate reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de D.E.F. împotriva deciziei nr. 5682 din 12 decembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 februarie 2014.