ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2885/2014

Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Hotărârea primei instanțe Prin Sentința civilă nr. 3429 din 22 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta B.V. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite, în cauză, condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004, reținând în acest sens că reclamanta deși a susținut că este nemulțumită de modificare art. 67 din Normele de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătății și al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 60/32/2006, nu a precizat în ce constă dreptul sau interesul legal ocrotit care să fi fost vătămat prin aceste modificări.

A mai reținut instanța de fond că reclamanta și-a mai manifestat nemulțumiri și în legătură cu prevederile O.U.G. nr. 185/2005, însă ordonanța de urgență nu este un act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 și prin urmare nu poate face obiectul unui control de legalitate pe calea contenciosului administrativ, în condițiile în care reclamanta nu a înțeles să invoce o excepție de neconstituționalitate a acestui act normativ. Recursul declarat în cauză Împotriva Sentinței civile nr. 3429 din 22 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta B.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc.

civ. Printr-o primă critică formulată recurenta susține că, în mod greșit instanța de fond a dispus respingerea acțiunii considerând că nu a fost precizat în ce constă dreptul sau interesul legal ocrotit care să fi fost vătămat prin aceste modificări în condițiile în care prin modul în care a fost formulate cererea de chemare în judecată și ulterior precizată, rezultă foarte clar faptul că prin modificarea prevederilor art. 67 și art. 81 din O.U.G. nr. 185/2005 ca urmare a emiterii Ordinului nr. 430/2010, i-au fost încălcate drepturile ocrotite chiar prin Constituție. În opinia recurentei faptul că aceste drepturi nu au fost enumerate nominativ, nu putea conduce instanța la concluzia că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004, aceasta fiind datoare ca în virtutea rolului activ și în conformitate cu dispozițiile art. 129 C. proc.

civ., să constate mai întâi legalitatea dispozițiilor în legătură cu care Curtea a fost sesizată și mai apoi să se pronunțe în ce măsură aceste dispoziții conduc la încălcarea unui drept sau interes legal ocrotit al reclamantei. Printr-o ultimă critică formulată recurenta a mai susținut că, considerentele hotărârii recurate sunt lacunar expuse. Hotărârea instanței de recurs Prin Decizia nr. 6857 din 23 octombrie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul declarat ca nefondat. Pentru a hotărî astfel instanța de recurs a reținut că nu subzistă în cauză motivele de nelegalitate invocate, soluția de respingere a acțiunii, pronunțată de instanța de fond fiind corectă, reflectând interpretarea și aplicarea adecvată a prevederilor legale în raport cu împrejurările de fapt și de drept conturate în cauză.

Astfel, Înalta Curte a apreciat că din interpretarea art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. o) și p) din Legea nr. 554/2004 rezultă că o persoană poate ataca un act administrativ numai în măsura în care justifică vătămarea unui drept fundamental al său prevăzut de Constituție sau de lege ori vătămarea unui interes legitim privat. În cauză, deși recurenta prin acțiunea formulate și precizată prin avocat, în fața instanței de fond a solicitat, în principal, anularea unui act administrativ, respectiv Ordinul Ministerului Sănătății nr. 430/2010 privind modificarea și completarea Normelor de aplicare a dispozițiilor O.U.G.

nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, aprobate prin Ordinul Ministrului Sănătății și al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 60/32/2006, nu a indicat în concret care este dreptul sau interesul legal vătămat, pentru a permite, astfel instanței de contencios administrativ sesizate să aprecieze asupra existenței unei vătămări și implicit asupra legăturii de cauzalitate dintre actul administrativ atacat și vătămarea respectivă. Simpla nemulțumire a recurentei în legătură cu efectele actului administrativ contestat ca și invocarea prevederilor Constituției României, în general nu poate suplini obligația legală a acesteia de a se conforma dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004 respectiv de a indica în ce constă dreptul sau interesul legal ocrotit care să fi fost vătămat prin actul administrativ a cărei anulare a solicitat-o, cum în mod greșit se susține prin cererea de recurs.

Este adevărat, că instanța, în temeiul art. 129 alin. (5) C. proc. civ., trebuie să stăruie în aflarea adevărului, însă cu menținerea unui echilibru în situația părților în ceea ce privește garantarea respectării drepturilor lor procesuale, prin prisma principiul egalității armelor, element inerent dreptului la un proces echitabil.

Așadar, respectarea principiului rolului activ al judecătorului nu înseamnă că instanța trebuia să se pronunțe ex oficio asupra legalității unor acte normative sau să deducă din nemulțumirile expuse de recurentă care sunt în concret drepturile pretins a fi vătămate prin actul administrativ contestat și implicit să dispună completarea acțiunii sub aspectul indicării în concret a drepturilor pretins lezate prin aplicarea actului administrativ a cărei anulare se solicită, în temeiul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cum în mod greșit susține recurenta printr-o nepermisă extindere a obligației impuse judecătorului prin dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. Cererea de revizuire formulată Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de recurs, B.V.

a formulat cerere de revizuire. Fără a-și întemeia în drept cererea, revizuenta a susținut că are dreptul în calitate de cetățean român să nu-i fie falsificate actele medicale și obligată să iasă forțat la pensie de boală, are dreptul ca medicul de familie să-i acorde medicamentele corespunzătoare în funcție de diagnostic, precum și să fie acceptată în societate. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la cererea de revizuire. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 322 C. proc. civ., prevederile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare.

Articolul menționat reglementează condițiile de admisibilitate, atât cu caracter comun, pentru toate motivele ce pot fi invocate pe această cale, cât și condițiile specifice fiecăruia dintre acestea, la punctele 1 - 10. Condiția de admisibilitate comună se referă la obiectul revizuirii, respectiv la hotărârile care se pot ataca pe această cale: "Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (...)". Astfel, se poate cere revizuirea unei hotărâri judecătorești numai dacă este vorba despre o hotărâre definitivă pronunțată de instanța de apel, o hotărâre definitivă a primei instanțe împotriva căreia nu s-a declarat apel sau o hotărâre pronunțată de instanța de recurs, hotărâre prin care evocă fondul.

Evocarea fondului implică fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecata anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce fuseseră stabilite, în oricare dintre ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății. O hotărâre a instanței de recurs evocă fondul și atunci când se rejudecă pricina în fond după casarea cu reținere, conform art. 312 alin. (4) C. proc. civ., sau când, în recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri noi și care au fost determinante în pronunțarea soluției. Prin urmare, nu pot forma obiectul revizuirii, întrucât nu evocă fondul, hotărârile instanțelor de recurs prin care s-a respins recursul.

Înalta Curte constată că, în speță, obiectul cererii de revizuire îl formează Decizia nr. 6857 din 23 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a respins recursul declarat de B.V., hotărâre care nu face parte din categoria hotărârilor expres și limitativ prevăzute de textul Codului de procedură civilă. Hotărârea a cărei revizuire se cere nu evocă fondul, nefiind pronunțată după casarea cu reținere ori pe baza unor înscrisuri noi administrate în recurs și care să fi fost determinante în pronunțarea soluției, astfel că cerințele art. 322 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite. Pe de altă parte, art. 322 C. proc. civ. reglementează ipotezele în care se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanța de recurs atunci când evoca fondul.

În cauză, însă, se constată că susținerile revizuentei în sensul că are dreptul, în calitate de cetățean român, să nu-i fie falsificate actele medicale, să nu fie obligată să iasă forțat la pensie de boală și are dreptul ca medicul de familie să-i acorde medicamentele corespunzătoare în funcție de diagnostic, nu se circumscriu niciunuia dintre motivele prevăzute expres și limitativ de art. 322 C. proc. civ. În consecință, pentru considerentele mai sus prezentate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de B.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de B.V. împotriva Deciziei nr. 6857 din 23 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2014. Procesat de GGC - NN