ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3876/2014

Asupra

recursului de față;

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a III-a civilă, sub nr. 6867/3/20

.3, reclamanta I.D.V. a chemat în judecată pe pârâtele Înalta Curte de Casație

și Justiție, Ministerul Justiției și C.N.C.D. și a solicitat să fie obligate la

plata sumei de 2.500.000 euro reprezentând daune morale și materiale pentru

încălcarea art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 137/2010 privind prevenirea și

sancționarea tuturor formelor de discriminare.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a

arătat că a fost discriminată în mai multe dosare civile ce s-au aflat pe rolul

instanțelor de judecată în cursul anilor 2010 și 2011.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr.

137/2000, art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 și art. 15 lit. p) din Legea nr.

146/1997.

La data de 4 iunie 2013, reclamanta a precizat că suma

pe care o pretinde drept daune morale este de 10.750.000 lei.

Pârâtul C.N.C.D. a formulat întâmpinare prin care a

detaliat condițiile ce trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, pentru ca o faptă

să poată fi calificată ca faptă de discriminare.

Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare

prin care a invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă în cauza

dedusă judecății.

Pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 2107 din 2 decembrie 2013

Tribunalul București, secția a lll-a civilă, a anulat acțiunea, ca netimbrată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a

reținut că, prin încheierea din data de 7 octombrie 2013, a pus în vedere

reclamantei să plătească taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor

formulate în cauză, petenta fiind citată cu această mențiune pentru termenul de

judecată de la data pronunțării sentinței.

Întrucât reclamanta nu s-a conformat dispoziției

instanței de judecată, în sensul că nu a făcut dovada plății taxei judiciare de

timbru ce a fost stabilită în sarcina sa, prima instanță a dispus, în temeiul

prevederilor Legii nr. 146/1997, republicată, anularea cererii introdusă de

reclamantă ca fiind netimbrată.

Împotriva sentinței civile nr. 2107/2013 a formulat

apel reclamanta I.D.V. (actualmente K.V.).

În motivarea căii de atac, reclamanta a arătat că, în

mod netemeinic și nelegal, prima instanță a respins acțiunea pe motiv de

netimbrare, în condițiile în care acțiunea promovată este scutită de taxa

judiciară de timbru, în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (1) din O.G. nr.

137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Intimata-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a

formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat,

arătând că hotărârea primei instanțe este legală, în raport de dispozițiile art.

20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997, în vigoare la momentul promovării

acțiunii; ale căror dispoziții au fost reluate și în O.U.G. nr. 80/2013 privind

taxele judiciare de timbru, act normativ în vigoare în prezent.

Prin Decizia nr. 138/A din 12 aprilie 2014 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de

reclamanta I. (actualmente K.V.) D.V., împotriva sentinței civile nr. 2107 din 02

decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a lll-a civilă, în Dosarul

nr. 6876/3/2013, în contradictoriu cu intimații-pârâți C.N.C.D., Înalta Curte

de Casație și Justiție și Ministerul Justiției.

A fost desființată sentința civilă apelată și trimisă

cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul București.

Pentru a se pronunț;, astfel, instanța de apel a

reținut următoarele:

La data de 29 iunie 2013 a fost publicată în M. Of.,

O.U. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru care, la art. 58 lit. a),

prevede că se abrogă Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.

Totodată, instanța de apel a mai constatat că legea nouă a taxelor de timbru

cuprinde și o regulă tranzitorie, pentru situația proceselor începute înainte

de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 80/2013.

Astfel, potrivit art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013 „Pentru

cererile și acțiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei

ordonanțe de urgență, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de

timbru se stabilesc și se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la

data introducerii lor".

În consecință, instanța de apel a reținut aplicarea în

continuare a Legii nr. 146/1997 procesului de față, deoarece acțiunea a fost

introdusă pe rolul primei instanțe la data de 15 martie 2013, deci anterior

intrării în vigoare a O.U.G. nr. 80/2013.

Astfel,

potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în

redactarea în vigoare la data introducerii acțiunii, dacă taxa judiciară de

timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării cererii

de chemare în judecată, instanța îi va pune în vedere reclamantului să achite

suma datorată până la primul termen de judecată.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 15 lit. p) din Legea

nr. 146/1997:

Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și

cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la:

p) orice alte acțiuni, cereri sau acte de procedură

pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de taxă judiciară de timbru.

Ca temei de drept al cererii de chemare în judecată,

reclamanta a invocat dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea

și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, care, în

redactarea în vigoare la data promovării acțiunii, prevedeau că

(1) Persoana care se consideră discriminată poate formula, în

fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și

restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create

prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă

judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.

Instanța de apel a constatat că, în cauză, soluția de

anulare a cererii de chemare în judecată, ca netimbrată, a fost dată cu

încălcarea dispozițiilor art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997 raportate la

cele ale art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, motiv pentru care, în temeiul

dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat

prin Legea nr. 202/2010, având în vedere că prima instanță, în mod greșit, a

soluționat procesul fără a intra în judecata fondului instanța de apel a admis

apelul și a desființat sentința civilă apelată și, având în vedere că

apelanta-reclamantă a solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin

cererea de apel, a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă Înalta

Curte de Casație și Justiție, aducându-i următoarele critici:

În mod greșit, a apreciat instanța de apel că, urmare a

temeiului invocat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, respectiv art. 27

din O.G. nr. 137/2000, cererea formulată de reclamantă ar fi scutită de plata

taxei judiciare de timbru.

În realitate, reclamanta a solicitat daune materiale și

morale în sumă de 2.500.000 euro, exprimându-și nemulțumirea cu privire la

modul de instrumentare a unor cauze ce au format obiectul unor dosare ale Înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Eventualele nemulțumiri ale părților privind soluțiile

instanțelor judecătorești pot fi luate în considerare numai prin intermediul

căilor de atac stabilite de lege, fiind imposibilă atacarea acestora prin alte

mijloace decât cele instituite în mod legal.

Prima instanță a fost cea care a aplicat în mod corect

prevederile art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, în vigoare la data

promovării acțiunii, taxele judiciare de timbru trebuind plătite în mod anticipat,

iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se

sancționează cu anularea cererii, aceeași sancțiune fiind prevăzută și de art. 9

alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 în ce privește timbrul judiciar.

Excepțiile de la obligația de plată a taxei judiciare de

timbru și a timbrului judiciar sunt de strictă interpretare și aplicare.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Analizând decizia reculată, prin raportare la criticile

formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

și aplicare a dispozițiilor art. 2 și art. 27 din O.G. nr. 137/2000.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a

solicitat daune materiale și morale în sumă de 2.500.000 euro, chiar dacă a

indicat drept temei al cererii sale dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000.

Cât timp reclamanta nu a indicat un criteriu de

discriminare, dintre cele prevăzute de art. 2 prin raportare la art. 1 alin.

(2), nu se poate aprecia că reclamanta ar fi formulat o cerere întemeiată pe

dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000, ci o simplă cerere în pretenții,

care era supusă obligației de plată a taxei judiciare de timbru, conform art. 20

alin. (1) din Legea nr. 146/1997, dispoziții aplicabile în speța de față, așa

după cum, de altfel, a reținut și instanța de apel.

greșitei interpretări și aplicări a dispozițiilor art. 15 lit. p) și art. 18

din Legea nr. 146/1997.

După cum s-a arătat mai sus, în speță nu erau aplicabile

dispozițiile art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, chiar dacă reclamanta a

indicat drept temei juridfc al cererii sale, dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000,

cât timp aceasta nu a indicat criteriul de discriminare, cererea sa neputând fi

calificată decât o simplă cerere în pretenții.

De altfel, prima instanță i-a și pus în vedere să

timbreze cererea formulată, or, reclamanta avea la îndemână doar calea de atac

prevăzută de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, respectiv formularea

unei cereri de reexaminare, aceasta fiind singura cale de atac prevăzută de

lege, nefiind admisibilă calea de atac a apelului împotriva modului de

stabilire a taxei judiciare de timbru.

Având

în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) și (3), raportat la art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și la art. 1 alin. (2), art. 2 și art. 27 din O.G. nr. 137/2000

și la art. 15 lit. p) și art. 18 din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte va admite

recursul, va modifica decizia reculată în sensul că va respinge apelul declarat

de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 2107 din 2 decembrie 2013 a

Tribunalului București, secția a IIl-a civilă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C

I D E

Admite recursul declarat de pârâta Înalta Curte de Casație și

Justiție București.

Modifică Decizia civță nr. 138/A din 2 aprilie 2014,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în sensul că

respinge apelul declarat de reclamanta I. (actualmente K.V.) D.V. împotriva sentinței

civile nr. 2107 din 2 decembrie 2013 a Tribunalului București, secția a lll-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 4 decembrie

2014.