ÎCCJ, decizie (scj.ro #118630)

Acțiune în pretenții întemeiată pe dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000. Neindicarea vreunui criteriu de discriminare. Efecte asupra obligației de timbrare a cererii

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Procedura în fața primei instanțe

Index alfabetic :acțiune în pretenții

- discriminare

- daune morale

- excepția netimbrării

Legea nr. 146/1997, art. 15 lit. p), art. 18, art. 20 alin. (1), (3)

O.G. nr. 32/1995, art. 9 alin. (2)

O.G. nr. 137/2000, art. 2, art. 27

În cazul în care cererea de chemare în judecată, prin care reclamanta a solicitat daune materiale și morale, a fost întemeiată pe dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000, fără a fi indicat, însă, vreun criteriu de discriminare dintre cele prevăzute de art. 2 prin raportare la art. 1 alin. (2) din ordonanță, cererea sa nu poate fi calificată decât o simplă cerere în pretenții care este supusă obligației de plată a taxei judiciare de timbru, conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997.

În situația în care instanța a pus în vedere reclamantei să-și timbreze cererea formulată, aceasta are la îndemână doar calea de atac prevăzută de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, respectiv formularea unei cereri de reexaminare, aceasta fiind singura cale de atac prevăzută de lege, nefiind admisibilă calea de atac a apelului împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3876 din 4 decembrie 2014

Notă

: * Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru a fost abrogată de O.UG. nr. 80/2013 la data de 29 iunie 2013.

** În același sens este și Decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014 pronunțată de Completul competent să soluționeze recursurile în interesul legii.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a III-a civilă sub nr. xx67/3/2013, reclamanta I.D.V. a chemat în judecată pe pârâtele Î.C.C.J., Ministerul Justiției și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și a solicitat să fie obligate la plata sumei de 2.500.000 Euro reprezentând daune morale și materiale pentru încălcarea art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că a fost discriminată în mai multe dosare civile ce s-au aflat pe rolul instanțelor de judecată în cursul anilor 2010 și 2011.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 și art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997.

La data de 4 iunie 2013, reclamanta a precizat că suma pe care o pretinde drept daune morale este de 10.750.000 lei.

Pârâtul C.N.C.D. a formulat întâmpinare prin care a detaliat condițiile ce trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, pentru ca o faptă să poată fi calificată ca faptă de discriminare.

Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății.

Pârâta Î.C.C.J. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 2107 din 2 decembrie 2013, Tribunalul București, Secția a III-a civilă a anulat acțiunea, ca netimbrată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin încheierea din data de 7 octombrie 2013, a pus în vedere reclamantei să plătească taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor formulate în cauză, petenta fiind citată cu această mențiune pentru termenul de judecată de la data pronunțării sentinței.

Întrucât reclamanta nu s-a conformat dispoziției instanței de judecată, în sensul că nu a făcut dovada plății taxei judiciare de timbru ce a fost stabilită în sarcina sa, prima instanță a dispus, în temeiul prevederilor Legii nr. 146/1997, republicată, anularea cererii introdusă de reclamantă ca fiind netimbrată.

Împotriva sentinței civile nr. 2107/2013 a formulat apel reclamanta I.D.V. (actualmente K.V.).

În motivarea căii de atac, reclamanta a arătat că, în mod netemeinic și nelegal, prima instanță a respins acțiunea pe motiv de netimbrare, în condițiile în care acțiunea promovată este scutită de taxa judiciară de timbru, în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.

Intimata-pârâtă Î.C.C.J. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că hotărârea primei instanțe este legală, în raport de dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997, în vigoare la momentul promovării acțiunii, ale căror dispoziții au fost reluate și în O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, act normativ în vigoare în prezent.

Prin decizia nr. 138/A din 2 aprilie 2014 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă a fost admis apelul declarat de reclamanta I. (actualmente K.V.) D.V. împotriva sentinței civile nr. 2107 din 02.12.2013 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a civilă, în dosarul nr. xx76/3/2013, în contradictoriu cu intimații-pârâți C.N.C.D., Î.C.C.J. și Ministerul Justiției.

A fost desființată sentința civilă apelată și trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul București.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

La data de 29 iunie 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru care, la art. 58 lit. a), prevede că se abrogă Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Totodată, instanța de apel a mai constatat că legea nouă a taxelor de timbru cuprinde și o regulă tranzitorie, pentru situația proceselor începute înainte de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 80/2013.

Astfel, potrivit art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013, „Pentru cererile și acțiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc și se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor”.

În consecință, instanța de apel a reținut aplicarea în continuare a Legii nr. 146/1997 procesului de față, deoarece acțiunea a fost introdusă pe rolul primei instanțe la data de 15 martie 2013, deci anterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 80/2013.

Astfel, potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în redactarea în vigoare la data introducerii acțiunii, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, instanța îi va pune în vedere reclamantului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997:

Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la:

p) orice alte acțiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de taxă judiciară de timbru.

Ca temei de drept al cererii de chemare în judecată, reclamanta a invocat dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, care, în redactarea în vigoare la data promovării acțiunii, prevedeau că

(1) Persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.

Instanța de apel a constatat că, în cauză, soluția de anulare a cererii de chemare în judecată, ca netimbrată, a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997 raportate la cele ale art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, având în vedere că prima instanță, în mod greșit, a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului instanța de apel a admis apelul și a desființat sentința civilă apelată și, având în vedere că apelanta-reclamantă a solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel, a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă Î.C.C.J., aducându-i următoarele critici:

În mod greșit a apreciat instanța de apel că, urmare a temeiului invocat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, respectiv art. 27 din O.G. nr. 137/2000, cererea formulată de reclamantă ar fi scutită de plata taxei judiciare de timbru.

În realitate, reclamanta a solicitat daune materiale și morale în sumă de 2.500.000 Euro, exprimându-și nemulțumirea cu privire la modul de instrumentare a unor cauze ce au format obiectul unor dosare ale Î.C.C.J.

Eventualele nemulțumiri ale părților privind soluțiile instanțelor judecătorești pot fi luate în considerare numai prin intermediul căilor de atac stabilite de lege, fiind imposibilă atacarea acestora prin alte mijloace decât cele instituite în mod legal.

Prima instanță a fost cea care a aplicat în mod corect prevederile art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, în vigoare la data promovării acțiunii, taxele judiciare de timbru trebuind plătite în mod anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii, aceeași sancțiune fiind prevăzută și de art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 în ce privește timbrul judiciar.

Excepțiile de la obligația de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar sunt de strictă interpretare și aplicare.

S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat daune materiale și morale în sumă de 2.500.000 Euro, chiar dacă a indicat drept temei al cererii sale dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000.

Cât timp reclamanta nu a indicat un criteriu de discriminare, dintre cele prevăzute de art. 2 prin raportare la art. 1 alin. (2), nu se poate aprecia că reclamanta ar fi formulat o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000, ci o simplă cerere în pretenții, care era supusă obligației de plată a taxei judiciare de timbru, conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, dispoziții aplicabile în speța de față, așa după cum, de altfel, a reținut și instanța de apel.

După cum s-a arătat mai sus, în speță nu erau aplicabile dispozițiile art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, chiar dacă reclamanta a indicat drept temei juridic al cererii sale, dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000, cât timp aceasta nu a indicat criteriul de discriminare, cererea sa neputând fi calificată decât o simplă cerere în pretenții.

De altfel, prima instanță i-a și pus în vedere să timbreze cererea formulată, or, reclamanta avea la îndemână doar calea de atac prevăzută de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, respectiv formularea unei cereri de reexaminare, aceasta fiind singura cale de atac prevăzută de lege, nefiind admisibilă calea de atac a apelului împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) și (3), raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și la art. 1 alin. (2), art. 2 și art. 27 din O.G. nr. 137/2000 și la art. 15 lit. p) și art. 18 din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte a admis recursul, a modificat decizia recurată în sensul că a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 2107 din 2 decembrie 2013 a Tribunalului București, Secția III-a civilă.