ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3876/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3876/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra
recursului de față;
Prin cererea
înregistrată pe rolul Tribunalul București, secția a III-a civilă, sub nr. 6867/3/20
.3, reclamanta I.D.V. a chemat în judecată pe pârâtele Înalta Curte de Casație
și Justiție, Ministerul Justiției și C.N.C.D. și a solicitat să fie obligate la
plata sumei de 2.500.000 euro reprezentând daune morale și materiale pentru
încălcarea art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 137/2010 privind prevenirea și
sancționarea tuturor formelor de discriminare.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a
arătat că a fost discriminată în mai multe dosare civile ce s-au aflat pe rolul
instanțelor de judecată în cursul anilor 2010 și 2011.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr.
137/2000, art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 și art. 15 lit. p) din Legea nr.
146/1997.
La data de 4 iunie 2013, reclamanta a precizat că suma
pe care o pretinde drept daune morale este de 10.750.000 lei.
Pârâtul C.N.C.D. a formulat întâmpinare prin care a
detaliat condițiile ce trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, pentru ca o faptă
să poată fi calificată ca faptă de discriminare.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare
prin care a invocat excepția lipsei de calitate procesuală pasivă în cauza
dedusă judecății.
Pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat
întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.
Prin sentința civilă nr. 2107 din 2 decembrie 2013
Tribunalul București, secția a lll-a civilă, a anulat acțiunea, ca netimbrată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a
reținut că, prin încheierea din data de 7 octombrie 2013, a pus în vedere
reclamantei să plătească taxa judiciară de timbru aferentă pretențiilor
formulate în cauză, petenta fiind citată cu această mențiune pentru termenul de
judecată de la data pronunțării sentinței.
Întrucât reclamanta nu s-a conformat dispoziției
instanței de judecată, în sensul că nu a făcut dovada plății taxei judiciare de
timbru ce a fost stabilită în sarcina sa, prima instanță a dispus, în temeiul
prevederilor Legii nr. 146/1997, republicată, anularea cererii introdusă de
reclamantă ca fiind netimbrată.
Împotriva sentinței civile nr. 2107/2013 a formulat
apel reclamanta I.D.V. (actualmente K.V.).
În motivarea căii de atac, reclamanta a arătat că, în
mod netemeinic și nelegal, prima instanță a respins acțiunea pe motiv de
netimbrare, în condițiile în care acțiunea promovată este scutită de taxa
judiciară de timbru, în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (1) din O.G. nr.
137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Intimata-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a
formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat,
arătând că hotărârea primei instanțe este legală, în raport de dispozițiile art.
20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997, în vigoare la momentul promovării
acțiunii; ale căror dispoziții au fost reluate și în O.U.G. nr. 80/2013 privind
taxele judiciare de timbru, act normativ în vigoare în prezent.
Prin Decizia nr. 138/A din 12 aprilie 2014 a Curții de
Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de
reclamanta I. (actualmente K.V.) D.V., împotriva sentinței civile nr. 2107 din 02
decembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a lll-a civilă, în Dosarul
nr. 6876/3/2013, în contradictoriu cu intimații-pârâți C.N.C.D., Înalta Curte
de Casație și Justiție și Ministerul Justiției.
A fost desființată sentința civilă apelată și trimisă
cauza spre rejudecare la aceeași instanță, Tribunalul București.
Pentru a se pronunț;, astfel, instanța de apel a
reținut următoarele:
La data de 29 iunie 2013 a fost publicată în M. Of.,
O.U. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru care, la art. 58 lit. a),
prevede că se abrogă Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Totodată, instanța de apel a mai constatat că legea nouă a taxelor de timbru
cuprinde și o regulă tranzitorie, pentru situația proceselor începute înainte
de intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 80/2013.
Astfel, potrivit art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013 „Pentru
cererile și acțiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei
ordonanțe de urgență, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de
timbru se stabilesc și se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la
data introducerii lor".
În consecință, instanța de apel a reținut aplicarea în
continuare a Legii nr. 146/1997 procesului de față, deoarece acțiunea a fost
introdusă pe rolul primei instanțe la data de 15 martie 2013, deci anterior
intrării în vigoare a O.U.G. nr. 80/2013.
Astfel,
potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în
redactarea în vigoare la data introducerii acțiunii, dacă taxa judiciară de
timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării cererii
de chemare în judecată, instanța îi va pune în vedere reclamantului să achite
suma datorată până la primul termen de judecată.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 15 lit. p) din Legea
nr. 146/1997:
Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acțiunile și
cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la:
p) orice alte acțiuni, cereri sau acte de procedură
pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de taxă judiciară de timbru.
Ca temei de drept al cererii de chemare în judecată,
reclamanta a invocat dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea
și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, care, în
redactarea în vigoare la data promovării acțiunii, prevedeau că
(1) Persoana care se consideră discriminată poate formula, în
fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și
restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create
prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă
judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Instanța de apel a constatat că, în cauză, soluția de
anulare a cererii de chemare în judecată, ca netimbrată, a fost dată cu
încălcarea dispozițiilor art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997 raportate la
cele ale art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, motiv pentru care, în temeiul
dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat
prin Legea nr. 202/2010, având în vedere că prima instanță, în mod greșit, a
soluționat procesul fără a intra în judecata fondului instanța de apel a admis
apelul și a desființat sentința civilă apelată și, având în vedere că
apelanta-reclamantă a solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin
cererea de apel, a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă Înalta
Curte de Casație și Justiție, aducându-i următoarele critici:
În mod greșit, a apreciat instanța de apel că, urmare a
temeiului invocat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, respectiv art. 27
din O.G. nr. 137/2000, cererea formulată de reclamantă ar fi scutită de plata
taxei judiciare de timbru.
În realitate, reclamanta a solicitat daune materiale și
morale în sumă de 2.500.000 euro, exprimându-și nemulțumirea cu privire la
modul de instrumentare a unor cauze ce au format obiectul unor dosare ale Înaltei
Curți de Casație și Justiție.
Eventualele nemulțumiri ale părților privind soluțiile
instanțelor judecătorești pot fi luate în considerare numai prin intermediul
căilor de atac stabilite de lege, fiind imposibilă atacarea acestora prin alte
mijloace decât cele instituite în mod legal.
Prima instanță a fost cea care a aplicat în mod corect
prevederile art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997, în vigoare la data
promovării acțiunii, taxele judiciare de timbru trebuind plătite în mod anticipat,
iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se
sancționează cu anularea cererii, aceeași sancțiune fiind prevăzută și de art. 9
alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 în ce privește timbrul judiciar.
Excepțiile de la obligația de plată a taxei judiciare de
timbru și a timbrului judiciar sunt de strictă interpretare și aplicare.
S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Analizând decizia reculată, prin raportare la criticile
formulate, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Hotărârea instanței de apel a fost pronunțată cu greșita interpretare
și aplicare a dispozițiilor art. 2 și art. 27 din O.G. nr. 137/2000.
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a
solicitat daune materiale și morale în sumă de 2.500.000 euro, chiar dacă a
indicat drept temei al cererii sale dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000.
Cât timp reclamanta nu a indicat un criteriu de
discriminare, dintre cele prevăzute de art. 2 prin raportare la art. 1 alin.
(2), nu se poate aprecia că reclamanta ar fi formulat o cerere întemeiată pe
dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000, ci o simplă cerere în pretenții,
care era supusă obligației de plată a taxei judiciare de timbru, conform art. 20
alin. (1) din Legea nr. 146/1997, dispoziții aplicabile în speța de față, așa
după cum, de altfel, a reținut și instanța de apel.
Hotărârea instanței de apel este nelegală și sub aspectul
greșitei interpretări și aplicări a dispozițiilor art. 15 lit. p) și art. 18
din Legea nr. 146/1997.
După cum s-a arătat mai sus, în speță nu erau aplicabile
dispozițiile art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, chiar dacă reclamanta a
indicat drept temei juridfc al cererii sale, dispozițiile art. 27 din O.G. nr. 137/2000,
cât timp aceasta nu a indicat criteriul de discriminare, cererea sa neputând fi
calificată decât o simplă cerere în pretenții.
De altfel, prima instanță i-a și pus în vedere să
timbreze cererea formulată, or, reclamanta avea la îndemână doar calea de atac
prevăzută de art. 18 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, respectiv formularea
unei cereri de reexaminare, aceasta fiind singura cale de atac prevăzută de
lege, nefiind admisibilă calea de atac a apelului împotriva modului de
stabilire a taxei judiciare de timbru.
Având
în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) și (3), raportat la art. 304
pct. 9 C. proc. civ. și la art. 1 alin. (2), art. 2 și art. 27 din O.G. nr. 137/2000
și la art. 15 lit. p) și art. 18 din Legea nr. 146/1997, Înalta Curte va admite
recursul, va modifica decizia reculată în sensul că va respinge apelul declarat
de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 2107 din 2 decembrie 2013 a
Tribunalului București, secția a IIl-a civilă.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C
I D E
Admite recursul declarat de pârâta Înalta Curte de Casație și
Justiție București.
Modifică Decizia civță nr. 138/A din 2 aprilie 2014,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în sensul că
respinge apelul declarat de reclamanta I. (actualmente K.V.) D.V. împotriva sentinței
civile nr. 2107 din 2 decembrie 2013 a Tribunalului București, secția a lll-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 4 decembrie
2014.