ÎCCJ, decizie (scj.ro #85229)

Teren

prevăzut în amenajamentele silvice. Certificate de atestare a dreptului de proprietate

al unei societăți comerciale asupra terenului. Ilegalitatea certificatelor

Constituție, art. 135

Legea nr. 18/1991

H.G. nr. 834/1991

Conform art. 3

din H.G. nr. 834/1991 procedura instituită prin acest act normativ nu se aplică

terenurilor care fac parte din domeniul public, iar potrivit art. 5  și 35

din Legea nr. 18/1991, terenurile care figurau în amenajamentele silvice până

la 1 ianuarie 1990 sunt proprietate de stat, sunt inalienabile, insesizabile și

imprescriptibile, aparțin domeniului public și nu pot fi trecute în circuitul

civil decât în baza unei legi speciale.

I.C.C.J.,

secția de contencios administrativ,

decizia

nr.1740 din 4 mai 2004

Prin acțiunea înregistrată la data de 11 aprilie 2002, reclamanta Direcția Silvică

Dâmbovița a solicitat anularea certificatelor de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor cu seria M. 08 nr. 1026, 1027, 1028, 1029 și

1030 emise la 20 iulie 2001 de pârâtul Ministerul Turismului pentru Societatea

comercială  „

V.”

SA

Târgoviște.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în mod nelegal, prin

certificatele menționate, s-a reținut că terenurile respective sunt

proprietatea exclusivă a societății comerciale. Aceasta întrucât, susține

reclamanta, prin actele atacate, s-a încălcat dreptul de proprietate a

statului, terenurile fiind administrate de  Regia Națională a Pădurilor

prin Direcția Silvică Dâmbovița și aparținând fondului forestier național,

fiind totodată prevăzute în amenajamentele silvice.

Reclamanta a mai susținut că prin certificatele atacate s-au încălcat

dispozițiile art.3 din H.G.nr.834/1991, art.5 și 35 din Legea nr.18/1991, art.

3 lit. e), art. 5 și  art. 16 din  Legea nr. 26/1996, art. 135 din

Constituția României, art. 3 alin. (1), (11), (12) și anexa I din Legea nr.

213/1998, art. 4, 7 și 8 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea

Regiei Naționale a Pădurilor și cele ale H.G. nr. 173/2001.

De asemenea, reclamanta a mai arătat că în vederea obținerii certificatelor de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor menționate, S.C.”

V.

” SA a formulat în anul 1997 mai

multe acțiuni în constatare, în contradictoriu cu Direcția Silvică Dâmbovița,

care, deși inițial au fost admise, ulterior au fost desființate de instanțele

superioare, dreptul de proprietate al statului fiind dovedit pe deplin,

prezentându-se și amenajamentele silvice care constituie titlu de proprietate

al statului.

Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și comercial, prin

sentința nr. 133 din 20 septembrie 2002, a admis acțiunea reclamantei și a

dispus anularea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate emise de

pârâtul Ministerul Turismului pe numele pârâtei S.C. „

V.

”SA Târgoviște la data de 20 ianuarie 2001, după cum

urmează: Seria M.08 nr.1026/2001 pentru terenul în suprafață de 5.667,54 mp

aferent Cabanei  Scropoasa; Seria M.08 nr.1030/2001 pentru terenul în

suprafață de 22.170,48 mp aferent Cabanei Zănoaga și organizare șantier; Seria

M.08 nr.1029/2001 pentru terenul în suprafață de 7.928,50 mp aferent Cabanei

Bolboci; Seria M.08 nr.1028/2001 pentru terenul în suprafață de 12.019,94 mp

aferent Hotelului Cota 1000 și Seria M. 08 nr. 1027/2001 pentru terenul în

suprafață de 13.911,32 mp aferent Cabanei Peștera, obligând pârâtul Ministerul

Turismului să  plătească reclamantei 15.033.000 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut, pe de o

parte, că la eliberarea certificatelor de proprietate atacate, Ministerul

Transporturilor a avut în vedere sentințele Judecătoriei Pucioasa, prin care

s-au admis acțiunile în constatarea dreptului de proprietate pentru terenurile

menționate în certificate formulate de S.C.”

V.

”

SA, dar că ulterior aceste hotărâri judecătorești au fost desființate pe căile

legale de atac. Pe lângă schimbarea împrejurărilor avute în vedere de emitentul

actelor, s-a mai reținut și faptul că din  raportul de expertiză topo

întocmit în cauză a rezultat că în afara sentințelor judecătorești care au fost

desființate, societatea pârâtă nu a putut prezenta altă documentație – cu

excepția celei cadastrale cu care să facă dovada evidențierii terenurilor în

patrimoniul său înainte de 1 ianuarie 1990.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că terenurile în litigiu erau

exceptate de la procedura de stabilire a dreptului de proprietate, reglementată

de H.G.nr.834/1991, deoarece fac parte din fondul forestier ce aparține

domeniului public al statului, conform art.5  (1) și 35 (1) din Legea nr.

18/1991 republicată, art. 10 și 16 din Legea nr. 26/1996, art. 135 din

Constituție și dispozițiilor Legii nr. 213/1998 și sunt cuprinse în

amenajamente silvice.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții

Ministerul Turismului și S.C.”

V.

”

SA Târgoviște, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor sale de recurs, Ministerul Turismului susține că în

mod greșit au fost anulate certificatele atacate, întrucât la data emiterii

acestora, S.C.”

V.

” SA a prezentat

sentințe definitive și investite cu formulă executorie, iar autoritatea

emitentă nu a cunoscut că acestea au fost desființate de instanțele superioare,

situație de care instanța de fond nu a ținut cont.

Totodată, a invocat excepția lipsei procedurii prealabile prevăzută de art. 5

din Legea nr. 29/1990 apreciind că instanța de fond trebuia să constate

neîndeplinirea acesteia și să respingă acțiunea ca inadmisibilă.

Recurenta-reclamantă S.C.”

V.

”S A

Târgoviște susține în dezvoltarea motivelor sale de recurs că soluția instanței

de fond a fost dată cu încălcarea dispozițiilor H.G.nr.834/1991, aceasta

aplicând greșit prevederile legale și făcând o greșită apreciere a probelor

administrate în cauză.

Se mai reține că instanța de fond a „absolutizat” hotărârile judecătorești

referitoare la drepturile de proprietate asupra terenurilor în discuție, fără

să țină cont că la data emiterii certificatelor documentația prezentată

îndeplinea condițiile H.G.nr.834/1991, iar menținerea terenurilor în

amenajamentele silvice este din culpa reclamantei.

În plus, arată societatea recurentă, intimata - reclamantă nu a făcut dovada

îndeplinirii procedurii prealabile.

Recursurile sunt nefondate.

Pe de o parte, referitor la motivul de recurs privind excepția  privind

lipsa procedurii prealabile se constată că instanța de fond în mod corect nu a

admis-o și a considerat că sunt îndeplinite condițiile art.1 și 5 din Legea nr.

29/1990. Aceasta, atât în raport cu prevederile art.5 din Legea nr. 29/1990,

cât și cu probele dosarului din care rezultă că intimata-reclamantă a parcurs

această procedură.

Pe de altă parte, se constată că nici motivele de recurs privind fondul cauzei

nu pot fi primite.

Astfel, conform art. 3 din H.G. nr. 834/1991 procedura instituită prin acest

act normativ nu se aplică terenurilor care fac parte din domeniul public, iar

potrivit art. 5  și 35 din Legea nr. 18/1991, terenurile care figurau în

amenajamentele silvice până la 1 ianuarie 1990 sunt proprietate de stat, sunt

inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, acestea aparțin domeniului

public și nu pot fi trecute în circuitul civil decât în baza unei legi

speciale.

De asemenea, în cauză, societatea pârâtă recunoaște că întrucât Direcția

Silvică a refuzat să-i semneze procesul-verbal de  delimitare, neputând

astfel obține titluri de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, a formulat

acțiuni în constatare în anul 1997, obținând hotărâri judecătorești în baza

cărora s-au emis aceste certificate, deși hotărârile respective au fost

desființate de instanțele superioare.

Prin urmare, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, certificatele de

atestare atacate nu puteau fi emise, pe de o parte, cu încălcarea dispozițiilor

constituționale (art. 135 din Constituția din 1991) și cele legale (art.5(1) și

35(1) din Legea nr. 18/1991 republicată, art.10 și 16 din Legea nr. 26/1996,

art.11 și 12 din Legea nr. 213/1998), iar, pe de altă parte, acestea nu pot fi

menținute în condițiile în care hotărârile judecătorești în executarea cărora

se pretinde că au fost emise au fost desființate și câtă vreme terenurile sunt

cuprinse în amenajamentele silvice.

De altfel, conform art.18 din Legea nr. 29/1990 coroborat cu art. 379

1

C. proc. civ. în cazul în care s-a desființat titlul executoriu, toate actele

de executare efectuate în baza acestuia sunt desființate de drept.

Nici motivul de recurs referitor la acordarea cheltuielilor de judecată nu

poate fi primit, în raport cu faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 18 din Legea nr. 29/1990 coroborat cu  art. 274 C. proc. civ.,

precum și cu stăruința emitentului actelor desființate de a le menține, deși

sunt nule.

Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, amplu

și corect motivată, iar criticile formulate neîntemeiate,   ambele

recursuri declarate în cauză au fost respinse ca nefondate.